ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 14 martie 2005, reclamanta SC P.L.B. SRL Ploiești a chemat în judecată pe pârâta S.C.M. T. Ploiești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare a licitației din 5 februarie 2002 și a contractului de vânzare cumpărare din 18 februarie 2002 încheiat de părți și restituirea sumei de 400.000.000 lei reprezentând garanție de 20% din valoarea activului, reactualizată la zi, cu dobânda bancară aferentă, plus cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat o cerere reconvențională solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și obligarea reclamantei la plata sumei de 60.000.000 lei reprezentând daune interese constând în beneficiu nerealizat ca urmare a neînchirierii spațiului în perioada 2002-2005.

Prin sentința civilă nr. 409 din 21 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată și a anulat cererea reconvențională a pârâtei, ca insuficient timbrată. Prin Decizia civilă nr. 12 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul reclamantei și a luat act că pârâta nu a cerut cheltuieli de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 3672 din 17 noiembrie 2006, a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După casare, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 77 din 2 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de licitație din 5 februarie 2002 și a contractului de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2002, privind activul situat în Urlați, și a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei de a restitui reclamantei, suma achitată de 65.644 lei, reactualizată, cu 11.546 lei cheltuieli de judecată, respingând dobânzile pretinse și menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Recursurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva acestei hotărâri, au fost respinse, ca nefondate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3380 din 30 octombrie 2007. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta S.C.M.

T. Ploiești a formulat o contestație în anulare, fără să indice în scris temeiul legal al cererii (dar precizând cu prilejul dezbaterii publice dispozițiile art. 318 1 C. proc. civ.), prin care solicită rejudecarea recursului său și menținerea hotărârii instanței de fond, întrucât s-au ignorat considerentele instanței de casare privind clarificarea situației juridice a terenului aferent Complexului Urlați, și dacă acesta a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. În legătură cu contestația în anulare de față se rețin următoarele: Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.). Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de recurs, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanțe de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării legii. Astfel, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.

Examinând hotărârea atacată, în raport de dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat în mod grupat motivele invocate, și a avut în vedere toate criticile formulate de pârâtă, care priveau, în esență, problema situației juridice a terenului în discuție. Este de reținut, deci, că toate motivele de recurs, chiar dacă nu au fost examinate pe puncte, își găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat mai sus, pârâta contestatoare invocând practic greșeli de judecată fără să indice în concret omisiunea în examinarea vreuneia din motivele recursului scris. Chiar dacă petiționara consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

În consecință nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de T. S.C.M. Ploiești împotriva Deciziei nr. 3380 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2008.