ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3563/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribualului Prahova, reclamanta SC L. SRL Ploiești a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta SC A.L.F. SA Ploiești să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru 7 spații comerciale potrivit promisiunii de vânzare cumpărare, la plata daunelor prevăzute la pct. IV din actul încheiat între părți la 21 aprilie 2003 și actualizat la 16 mai 2003 și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 145 din 28 martie 2005, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea obligând reclamanta la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 21 aprilie 2003 părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga la vânzarea a 7 spații comerciale, ulterior însă la 16 decembrie 2003 au încheiat o tranzacție prin care au convenit ca până la data de 10 martie 2004 să vândă numai două din spațiile promise, această ultimă convenție reprezentând acordul de voință, prin care au renunțat la promisiunea inițială. Prin urmare tranzacția încheiată între părți reprezintă acordul de voință al părților, cerere prin care au renunțat la promisiunea inițială de vânzare-cumpărare și în atare situație reclamanta nu mai poate reveni asupra propriei ființe.

Soluționând apelul declarat de reclamantă Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 180 din 30 iunie 2005 a admis apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis acțiunea în parte obligând pârâta ă încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spațiile comerciale ce au făcut obiectul promisiunii din 21 aprilie 2003 și a respins celelalte capete de cerere. Instanța de control a considerat că tranzacția din 16 decembrie 2003 prin care se încerca restrângerea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare numai la două magazine, nu a fost finalizată din culpa pârâtei care nu a depus diligențe în vederea întocmirii actului de vânzare, iar pe de altă parte nu s-a luat act în hotărârea judecătorească de renunțarea la judecata dosarului nr. 9250/2003 al Tribunalului Prahova de conținutul tranzacției.

Recursul declarat de către pârâtă împotriva deciziei curții de apel a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 649 din 12 februarie 2007 și în consecință s-a dispus modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și pe fond s-a admis în parte acțiunea obligând pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru magazinul în suprafață de aproximativ 70 mp în magazinul în suprafață de aproximativ 130 mp. În argumentarea acestei decizii Înalta Curte a reținut că tranzacția încheiată de părți la data de 16 decembrie 2003 prin care pârâta se obligă să înstrăineze numai 2 din cele 7 spații promise, iar reclamanta declară expus că nu mai are nicio pretenție față de spațiile ce fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2003 are efect extinctiv și este obligatoriu între părți.

Astfel, instanța de apel a interpretat greșit tranzacția dedusă judecății când a considerat că nefinalizarea ei din culpa pârâtei, poate conduce la denunțarea unilaterală prin retragerea acordului de voință a reclamantei și a pronunțat o soluție nelegală. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C. civ. instanțele erau obligate să asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile contractante și să dispună încheierea vânzării-cumpărării pentru spațiile comerciale ce au format obiectul ultimei manifestări de voință. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC L. SRL Ploiești în temeiul dispozițiilor art. 317 C. proc. civ. solicitând admiterea contestației în anulare și respingerea recursului declarat de pârâta SC A.L.F.

SA. Pentru termenul din data de 27 noiembrie 2008 contestatoarea SC L. SRL a depus prin serviciul registratură cerere prin care a solicitat să se i-a act de renunțarea la judecata contestației în anulare (dosar contestație în anulare). Înalta Curte, a luat în examinare cererea formulată de contestatoare, în temeiul art. 246 C. proc. civ. și a reținut: Potrivit art. 246 C. proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. În speță, manifestarea de voință a contestatoarei (dosar contestație în anulare) în sensul de a renunța la judecarea contestației în anulare reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.

În consecință, Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de către contestatoare, apreciază îndeplinite cerințele prevăzute de art. 246 C. proc. civ., privind renunțarea la judecată. În temeiul art. 274 C. proc. civ. obligă contestatoarea să plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploiești suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 649 din 12 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploiești suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2008.