ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3563/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3563/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribualului
Prahova, reclamanta SC L. SRL Ploiești a solicitat ca prin hotărârea ce se va
pronunța să fie obligată pârâta SC A.L.F. SA Ploiești să încheie contract de
vânzare-cumpărare pentru 7 spații comerciale potrivit promisiunii de vânzare
cumpărare, la plata daunelor prevăzute la pct. IV din actul încheiat între
părți la 21 aprilie 2003 și actualizat la 16 mai 2003 și a cheltuielilor de
judecată.
Prin sentința nr. 145 din 28
martie 2005, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea obligând
reclamanta la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
sentință instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 21 aprilie 2003
părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga
la vânzarea a 7 spații comerciale, ulterior însă la 16 decembrie 2003 au
încheiat o tranzacție prin care au convenit ca până la data de 10 martie 2004
să vândă numai două din spațiile promise, această ultimă convenție reprezentând
acordul de voință, prin care au renunțat la promisiunea inițială.
Prin urmare tranzacția
încheiată între părți reprezintă acordul de voință al părților, cerere prin
care au renunțat la promisiunea inițială de vânzare-cumpărare și în atare
situație reclamanta nu mai poate reveni asupra propriei ființe.
Soluționând apelul declarat
de reclamantă Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 180 din 30 iunie 2005 a
admis apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis acțiunea în parte
obligând pârâta ă încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spațiile
comerciale ce au făcut obiectul promisiunii din 21 aprilie 2003 și a respins
celelalte capete de cerere.
Instanța de control a
considerat că tranzacția din 16 decembrie 2003 prin care se încerca
restrângerea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare numai la două
magazine, nu a fost finalizată din culpa pârâtei care nu a depus diligențe în
vederea întocmirii actului de vânzare, iar pe de altă parte nu s-a luat act în
hotărârea judecătorească de renunțarea la judecata dosarului nr. 9250/2003 al
Tribunalului Prahova de conținutul tranzacției.
Recursul declarat de către
pârâtă împotriva deciziei curții de apel a fost admis de Înalta Curte de
Casație și Justiție prin decizia nr. 649 din 12 februarie 2007 și în consecință
s-a dispus modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat
de reclamantă și pe fond s-a admis în parte acțiunea obligând pârâta să încheie
cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru magazinul în suprafață de
aproximativ 70 mp în magazinul în suprafață de aproximativ 130 mp.
În argumentarea acestei
decizii Înalta Curte a reținut că tranzacția încheiată de părți la data de 16
decembrie 2003 prin care pârâta se obligă să înstrăineze numai 2 din cele 7
spații promise, iar reclamanta declară expus că nu mai are nicio pretenție față
de spațiile ce fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 21 aprilie
2003 are efect extinctiv și este obligatoriu între părți. Astfel, instanța de
apel a interpretat greșit tranzacția dedusă judecății când a considerat că
nefinalizarea ei din culpa pârâtei, poate conduce la denunțarea unilaterală
prin retragerea acordului de voință a reclamantei și a pronunțat o soluție
nelegală.
În consecință, în
considerarea dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C. civ. instanțele erau
obligate să asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile
contractante și să dispună încheierea vânzării-cumpărării pentru spațiile
comerciale ce au format obiectul ultimei manifestări de voință.
Împotriva acestei decizii a
formulat contestație în anulare SC L. SRL Ploiești în temeiul dispozițiilor art.
317 C. proc. civ. solicitând admiterea contestației în anulare și respingerea
recursului declarat de pârâta SC A.L.F. SA.
Pentru termenul din data de
27 noiembrie 2008 contestatoarea SC L. SRL a depus prin serviciul registratură
cerere prin care a solicitat să se i-a act de renunțarea la judecata contestației
în anulare (dosar contestație în anulare).
Înalta Curte, a luat în
examinare cererea formulată de contestatoare, în temeiul art. 246 C. proc. civ.
și a reținut:
Potrivit art. 246 C. proc.
civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, în fața
primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal în ședință,
fie prin cerere scrisă.
În speță, manifestarea de
voință a contestatoarei (dosar contestație în anulare) în sensul de a renunța
la judecarea contestației în anulare reprezintă un act de dispoziție al
acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.
În consecință, Înalta Curte,
având în vedere cererea formulată de către contestatoare, apreciază îndeplinite
cerințele prevăzute de art. 246 C. proc. civ., privind renunțarea la judecată.
În temeiul art. 274 C. proc.
civ. obligă contestatoarea să plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploiești suma de
3.720 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la
judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL Ploiești
împotriva deciziei nr. 649 din 12 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția comercială.
Obligă contestatoarea să
plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploiești suma de 3.720 lei cheltuieli de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 27 noiembrie 2008.