ÎCCJ, decizie (scj.ro #83348)

Contract de  vânzare-cumpărare. Efectul convențiilor

Cuprins pe materii:

Drept  civil. Contracte. Partea generală.

Efectul convențiilor

Index alfabetic:

-acord de voință

-contract de vânzare-cumpărare

-efectul convențiilor

-promisiune de vânzare-cumpărare

C.civ.,art.969

Potrivit

art.969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante.

Ele se

pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

(Secția

comercială, decizia nr.649 din 12 februarie 2007)

Reclamanta SC L.

SRL Ploiești, a chemat în judecată pe pârâta SC A. L.F SA

Ploiești, solicitând obligarea acesteia să încheie contract de

vânzare-cumpărare pentru 7 spații comerciale, potrivit promisiunii de

vânzare-cumpărare, la plata daunelor prevăzute la pct IV din actul

încheiat de părți, la 21 aprilie 2003 și actualizat la 16 mai

respins ca neîntemeiată acțiunea, obligând pe reclamantă la

cheltuieli de judecată.

Instanța de

fond a reținut, în esență, că, la 21 aprilie 2003,

părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care

pârâta se obliga la vânzarea a 7 spații comerciale, însă, ulterior,

la 16 decembrie 2003, au încheiat o tranzacție prin care au convenit ca

până la 10 martie 2004 să vândă numai două din

spațiile promise, această ultimă convenție reprezentând

acordul de voință, prin care au renunțat la promisiunea

inițială.

Curtea

de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin

decizia 180 din 30 iunie 2005, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și

pe fond, a admis acțiunea în parte, obligând pe pârâtă să încheie

contract de vânzare-cumpărare cu pârâta pentru spațiile comerciale, ce

au făcut obiectul promisiunii din 21 aprilie 2003 și a respins celelalte

capete de cerere.

Instanța

de apel a considerat că tranzacția din 16 decembrie 2003, prin care

se încerca restrângerea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare numai

la două magazine, nu a fost finalizată din culpa pârâtei care nu a depus

diligențe în vederea întocmirii actului de vânzare; iar pe de altă parte,

nu s-a luat act, în hotărârea judecătorească, de renunțare

la judecata dosarului 9250/2003 al Tribunalului Prahova, de conținutul tranzacției.

Împotriva

deciziei, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304

pct.9C.proc.civ., susținând că instanța de apel a apreciat greșit

probele dar și dispozițiile legale aplicabile și a stabilit o situație

de fapt eronată.

Recurenta a considerat

că deși nu a fost integrată în încheierea de renunțare la judecată,

din 16 decembrie 2003, tranzacția semnată fără obiecțiuni

de reclamantă, face dovada acordului de voință, care poate fi și

extrajudiciar și care este un adevărat contract între părți.

Fără a cuprinde o clauză de denunțare unilaterală a tranzacției,

instanța de apel, în mod greșit, a apreciat denunțarea de către

reclamantă.

Printr-o

cerere de intervenție în interesul recurentei, SC R.SRL a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond, respingerea acțiunii,

cererea fiind respinsă prin încheierea din 2 mai 2006.

Recursul

este fondat și s-a admis .

Prin promisiunea

de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2003, părțile au convenit la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în termen de 30 de zile, pentru

înstrăinarea a 7 spații comerciale, la un preț total de 100.000

USD plus TVA, plătit în 22 de rate lunare.

La 16 decembrie

2003, pentru a stinge toate litigiile aflate pe rolul instanțelor, părțile

au încheiat o tranzacție, prin care pârâta se obliga să înstrăineze

numai 2 din cele 7 spații promise, iar reclamanta declara expres că nu

mai are nici o pretenție față de spațiile ce fac obiectul promisiunii

de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2003.

Tranzacția

este un contract, prin care părțile termină un proces început sau

preîntâmpină un proces ce poate să nască, iar între părțile

contractante are puterea unei sentințe neapelabile.

Manifestarea

de voință ulterioară promisiunii de vânzare, prin care se modifică

obiectul promisiunii își va produce efectele .

Efectele principale

ale tranzacției, astfel cum expres au fost prevăzute de părți,

au fost acelea de a modifica promisiunea din 21 aprilie 2003, în sensul că,

în afara spațiilor magazinului 2 ,,Lo.” în suprafață de 70 mp și

magazinului 4 ,,Lm.” în suprafață de 130 mp, reclamanta nu mai are pretenții

,,față de spațiile comerciale ce fac obiect al promisiunii de vânzare…”.

Indiferent

dacă tranzacția din 16 decembrie 2003 ar fi caracterizată judiciară

sau extrajudiciară, efectul extinctiv al acesteia este obligatoriu între părți.

Promisiunea de vânzare-cumpărare s-a golit parțial de conținut prin

voința ulterioară a acelorași părți.

Instanța

de apel a interpretat greșit tranzacția dedusă judecății

când a considerat că nefinalizarea ei din culpa pârâtei, poate conduce la denunțarea

unilaterală prin retragerea acordului de voință a reclamantei.

Sancțiunea

nerespectării acestei ultime convenții, în lipsa unei stipulații

exprese, este prevăzută de dispozițiile ce reglementează condițiile

și efectele obligațiilor, iar denunțarea unilaterală nu e supusă

acestor reglementări.

Instanța

de apel, atribuind uneia dintre părțile contractante puteri pe care convenția

acestora nu le reglementează, a pronunțat o soluție nelegală.

Pe de altă

parte, instanța de fond, ignorând aceeași manifestare de voință,

prin care părțile limitau înstrăinarea promisă la două

dintre spațiile comerciale, a respins nelegal și netemeinic acțiunea.

În considerația

dispozițiilor art.969 și 1073 C.civ., instanțele erau obligate să

asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile contractante

și să dispună încheierea vânzării cumpărării pentru

spațiile comerciale ce au format obiectul ultimei manifestări de voință.

Așa fiind, ICCJ a admis recursul declarat de pârâtă împotriva

deciziei nr.180 din 30 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

pe care a modificat-o, în sensul admiterii apelului reclamantei, a schimbat, în

parte, sentința 145/28 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova,

a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâtă să încheie

contract de vânzare-cumpărare pentru spațiile comerciale (magazinul 2

,,Lo.” și magazinul 4 ,,Lm.”).