ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1418/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC D.M. SRL Ploiești, a

chemat în judecată Primăria municipiului Ploiești, prin Consiliul Local

Ploiești și Primar, solicitând obligarea, în solidar, a acestora, la plata

daunelor cominatorii în cuantum de 5.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere,

începând cu data de 25 septembrie 2001, și până la încheierea în formă

autentică a contractului de vânzare-cumpărare, privind spațiul comercial situat

în Ploiești, județul Prahova.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, prin sentința nr. 596 din 17 aprilie 2001, a Tribunalului Prahova,

s-a respins acțiunea Consiliului Local Ploiești, privind evacuarea acesteia din

spațiul comercial situat la adresa menționată anterior, fiind admisă cererea

reconvențională prin care reclamanta, SC D.M. SRL, a solicitat obligarea

Consiliului Local Ploiești la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

pentru spațiul situat în Ploiești, județul Prahova.

Această sentință a rămas definitivă

prin decizia nr. 930 din 2 august 2001, a Curții de Apel Ploiești, și

irevocabilă prin decizia nr. 1097 din 21 martie 2002, a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială.

A mai arătat reclamanta că, deși a

început executarea silită a deciziei nr. 930 din 2 august 2001, a Curții de

Apel Ploiești, pârâții tergiversează în mod abuziv încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, privind spațiul comercial mai sus menționat.

Prin sentința civilă nr. 1046 din 30

aprilie 2002, Tribunalul Prahova, a admis acțiunea și a obligat pârâții să

plătească reclamantei, în solidar, 5.000.000 lei pe zi de întârziere,

reprezentând daune cominatorii începând cu data de 21 martie 2002, și până la

încheierea sub formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, privind

spațiul comercial situat în Ploiești, județ Prahova.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

nr. 2374 din 27 august 2002, a admis recursul reclamantei, SC D.M. SRL, și a

modificat sentința civilă nr. 1064 din 30 aprilie 2002, a Tribunalului Prahova,

în sensul că a acordat daune cominatorii începând cu data de 25 septembrie

2001, după rămânerea definitivă a hotărârii, respingând recursul declarat de

pârâtă, ca nefondat.

Împotriva susmenționatelor hotărâri

a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, susținând că acestea au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond și, totodată, că sunt și vădit netemeinice.

În dezvoltarea motivelor din

recursul în anulare, se susține, în esență, că sentința nr. 596/2001, privind

obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, este opozabilă numai

Consiliului Local Ploiești, întrucât Primăria și respectiv Primarul municipiului

Ploiești, nu au calitate procesuală pasivă și, ca atare, contrar legii, aceste

autorități ale administrației publice locale au fost obligate, în solidar cu

pârâtul, Consiliul Local al municipiului Ploiești, la plata daunelor

cominatorii acordate prin decizia nr. 2374 din 27 august 2002, a Curții de Apel

Ploiești.

În fundamentarea acestor susțineri

se arată că, dealtfel, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001, a administrației

publice locale, Primăria municipiului Ploiești nu are personalitate juridică,

fiind o structură funcțională a administrației publice locale, care aduce la

îndeplinire hotărârile Consiliului local și dispozițiile primarului.

Totodată, se mai susține că, prin

soluțiile pronunțate, de obligare în solidar a pârâților la plata către

reclamantă la daune cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere, începând

cu 25 septembrie 2001, au fost încălcate și dispozițiile art. 580

2

și 580

3

C. proc. civ., întrucât, potrivit acestor texte legale,

pentru neîndeplinirea obligației de a face rezultată dintr-un titlu executoriu,

creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă

să o îndeplinească el pe cheltuiala debitorului, sau prin aplicarea unei amenzi

civile în favoarea statului de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi

de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

În sfârșit, se mai susține că pentru

acoperirea prejudiciului încercat prin neîndeplinirea obligației la termen,

creditorul poate cere daune interese în cadrul executării silite, astfel că,

față de toate cele arătate, instanțele investite cu soluționarea cererii

privind plata daunelor cominatorii, admițând acest capăt de cerere, au încălcat

atât dispozițiile art. 91 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cât și

cele ale art. 580

2

și 580

3

C. proc. civ., și art. 574 C.

proc. civ., pronunțând astfel hotărâri netemeinice și nelegale.

În consecință, se solicită admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și, pe fond,

respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Recursul în anulare nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor atacate,

în raport cu susținerile formulate prin recursul în anulare, se constată, pe de

o parte, că acestea din urmă privesc, în esență, lipsa calității procesuale

pasive în raport de dispozițiile Legii nr. 215/2001, a administrației publice

locale a Primăriei, și respectiv Primarului municipiului Ploiești (învederându-se

că o astfel de calitate ar avea, în raport de obiectul cererii, numai Consiliul

local al municipiului Ploiești), iar pe de altă parte, că hotărârile pronunțate

în cauză au fost atacate ca fiind nelegale și netemeinice față de dispozițiile art.

580

2

, 580

3

și 574 C. proc. civ., din coroborarea cărora

ar rezulta că reclamanta avea la îndemână pentru aducerea la îndeplinire de

către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu (încheierea

contractului de vânzare-cumpărare a spațiului în litigiu) modalitatea prevăzută

de textele legale menționate mai sus și, ca atare, nu era îndreptățită să

solicite, și cu atât mai puțin să i se acorde, daune cominatorii pentru

constrângerea debitorului, pentru îndeplinirea obligației rezultate din titlul

executoriu (sentința nr. 596/2001).

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei, și respectiv a Primarului municipiului Ploiești,

se reține că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr.

215/2001, a administrației publice locale, comunele, orașele și județele sunt

persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică

deplină, iar potrivit art. 21 din aceeași lege, consiliul local este o autoritate

deliberativă, iar primarul o autoritate executivă. Totodată, astfel cum dispun

dispozițiile art. 6 alin. (2) din legea precitată, între consiliul local și

primar nu există raporturi de subordonare.

Se mai reține că, în timp ce

persoanele juridice menționate anterior (comunele, orașele și județele) dispun

de conturi și sunt ordonatori de credite, primăria și respectiv primarul, nu au

această capacitate, nu răspund patrimonial, fiind în fapt numai titularii prin

care se exercită drepturile conferite de lege, aparținând domeniului privat al

autorității administrativ teritoriale.

Pe de altă parte, potrivit art. 67

din legea precitată, primarul reprezintă orașul în relațiile cu autoritățile

publice, cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție.

În consecință, chiar dacă potrivit art.

91 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, primăria nu are

personalitate juridică ci constituie o structură funcțională a administrației

publice locale care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului și dispozițiile

primarului, totuși nu poate fi primită teza din recursul în anulare, în sensul

că aceasta nu ar avea calitate procesuală pasivă, întrucât într-o asemenea situație

s-ar elimina, pe planul răspunderii, tocmai autoritatea publică, care are

patrimoniu, și deci posibilitatea de a plăti daunele comunicatorii în cazul

neexecutării titlului executoriu.

În ceea ce privește susținerile,

potrivit cărora hotărârile pronunțate în cauză (prin care pârâții au fost

obligați, în solidar, la plata daunelor cominatorii) ar fi nelegale și

netemeinice, în raport de dispozițiile art. 580

2

, 580

3

și 574 C. proc. civ., se constată că nici acestea nu pot fi primite.

Este adevărat că dispozițiile

precitate instituie o procedură prin care debitorul unei obligații de a face cuprinsă

într-un titlu executoriu poate fi silit să îndeplinească această obligație, fie

el însuși, fie prin alte persoane pe cheltuiala debitorului, și dacă obligația

de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, atunci

acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea de către instanța

sesizată, prin încheiere irevocabilă a unei amenzi civile în favoarea statului,

cuprinsă între 200.000 lei și 500.000 lei, până la executarea obligației

prevăzută în titlul executoriu.

Dar aceste dispoziții legale nu erau

incidente în cauză, în contextul în care creditorul a solicitat prin acțiune,

pentru înfrângerea rezistenței debitorului manifestată în legătură cu

executarea obligației cuprinsă în titlul executoriu (sentința nr. 596/2001 a

Tribunalului Prahova), obligarea acestuia la plata daunelor cominatorii.

Ca atare, având în vedere principiul

disponibilității părților, corect instanțele au soluționat pricina în cadrul

procesual stabilit de reclamantă și nu în acela prevăzut de dispozițiile legale

precitate, situație care nu poate atrage nici o consecință asupra hotărârilor

pronunțate în cauză și, ca atare, nu poate conduce la concluzia, așa cum se susține

neîntemeiat prin recursul în anulare, că ar fi fost date cu încălcarea

esențială a legii, din moment ce titularul acțiunii era îndreptățit să opteze

în baza principiului expus, asupra modalității condamnării debitorului la plata

daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere (cuantum stabilit în

raport de valoarea spațiului comercial pentru care s-a refuzat încheierea

contractului de vânzare-cumpărare), în locul aplicării, în vederea îndeplinirii

aceleiași obligații, a unei amenzi civile în favoarea statului de la 200.000

lei la 500.000 lei pe fiecare zi de întârziere.

Pe de altă parte, cum daunele

cominatorii se acordă fără ca prin aceasta să se urmărească repararea vreunui

prejudicii (ci numai constrângerea debitorului), și au deci un caracter

provizoriu, în sensul că sumele primite cu acest titlu de creditor se restituie

de către acesta în cazul când debitoarea își îndeplinește obligația cuprinsă în

titlul executoriu, ( în caz contrar, acesta s-ar îmbogăți fără just temei în

dauna debitorului), înseamnă, implicit, că soluțiile adoptate sunt corecte și

sub aspectul că, prin posibilitatea restituirii sumelor acordate cu titlu de

daune cominatorii, devine cu atât mai mult interesat să se conformeze

obligației prevăzută în titlul executoriu.

Așa fiind, se constată că, în speță,

nu sunt incidente dispozițiile art. 330 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care

recursul în anulare, declarat în cauză, se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei nr. 2374 din 27 august 2002, a Curții de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și comercial, și sentinței civile nr. 1064 din 30

aprilie 2002, a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 22 aprilie 2004.