ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2881/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr. 8338/2003, reclamanta SC M. SRL Ploiești, a chemat-o în judecată pe pârâta SC H.P. SA Ploiești (fostă SC U. SA), pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia să întocmească raportul de evaluare privind spațiul situat în Ploiești str. Oborului, să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest spațiu, iar în caz contrar, pârâta să fie obligată la plata unor daune cominatorii în valoare de 2.000.000 lei /zi întârziere, până la îndeplinirea obligației.

Prin sentința nr. 143 din 29 ianuarie 2004, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să întocmească raportul de evaluare și să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare pentru spațiul situat în Ploiești str. Apelor, zona Oborului Ploiești, județul Prahova, respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-cominatorii și obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 345.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta făcea parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, la data intrării în vigoare a Legii nr. 133/1999 deținea spațiul comercial în litigiu în baza unui contract de închiriere valabil încheiat și pârâta a refuzat nejustificat întocmirea raportului de evaluare și încheierea cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul mai sus menționat. Prin decizia nr. 324 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că acțiunea a fost formulată în baza Legii nr. 133/1999 și nu a Legii nr. 550/2002, cum greșit a susținut pârâta-apelantă, reclamanta-intimată deținea spațiul cu contract de închiriere, iar susținerea apelantei că nu putea să vândă acest spațiu, deoarece intimata era un rău platnic este nefondată pentru că dispozițiile Legii nr. 133/1999 nu condiționează vânzarea de plata chiriei și, pe de altă parte, debitul datorat din chirie este o chestiune de executare și nu de vânzare, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 133/1999 fiind imperative. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. Recurenta-pârâtă susține astfel că în mod greșit instanța de apel a apreciat că are obligația să vândă spațiul, întrucât ea este o societate care are venituri exclusiv din chirii; cu privire la teren numai C.L.P. putea să dispună; prin hotărâre de consiliu și hotărâre A.G.A. s-a stabilit să valorifice activul, iar art. 12 lit. d) din Legea nr. 133/1999 prevede că în situația în care sunt mai mulți solicitanți, cumpărarea se face prin licitație publică, împrejurări față de care, societatea sa nu a încălcat nici dispozițiile legale și nici prevederile hotărârilor de consiliu și A.G.A.

Mai arată, de asemenea, că greșit s-a reținut că vânzarea nu este condiționată de plata chiriei, cu atât mai mult cu cât în prezent nu se mai poate discuta despre existența unui contract de închiriere, ci doar despre debitul datorat societății sale, reclamanta eliberând spațiul în luna decembrie 2003, iar prejudiciul ce i-a fost produs nefiind acoperit nici până în prezent. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 133/1999 și la data intrării în vigoare a acesteia, cât și ulterior, îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a solicita întocmirea raportului de evaluare, precum și obligarea recurentei-pârâte la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru spațiul situat în Ploiești str. Apelor.

Astfel, aceasta a făcut dovada că este o mică întreprindere, cu o cifră de afaceri mai mică de 8.000.000 euro, deținea spațiul comercial în baza unui contract de închiriere și a actelor adiționale ce au urmat și contractul a fost prelungit prin acordul părților până la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare asupra acestui spațiu. De asemenea, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a rezultat că intimata-reclamantă a efectuat investiții la spațiul în litigiu și, totodată, prin faptul că, între părți a existat un contract de închiriere a cărei valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale, s-a demonstrat că activul constând în spațiul comercial situat în str. Apelor, făcea parte din categoria activelor disponibile, astfel cum sunt definitive de lege.

Ca atare, susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia, fiind o societate ce are venituri exclusiv din chirii, nu avea obligația de a încheia cu intimata-reclamantă contract de vânzare-cumpărare asupra spațiului din litigiu este nefondată, întrucât dispozițiile Legii nr. 133/1999 sunt pe deplin aplicabile în speță, iar cele prevăzute de art. 12 sunt imperative, așa încât refuzul pârâtei de a vinde spațiul reclamantei este nefondat, așa cum corect a reținut și instanța de apel. Nici susținerea în conformitate cu care vânzarea era condiționată de plata chiriei nu este fondată întrucât legea mai sus amintită nu condiționează vânzarea spațiului de plata chiriei, aspect reținut, de asemenea, corect de instanța de apel.

În consecință, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a formulat în recursul declarat nici o critică fondată, de nelegalitate a deciziei criticate în condițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menținută și recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.P. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 324 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.