ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2908/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Prahova, secția

comercială, prin sentința nr. 325 din 26 februarie 2007, a admis acțiunea

formulată de reclamanta-pârâtă SC Y.C. SRL cu sediul social în municipiul

Ploiești județul Prahova în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC D. SA cu

sediul social în comuna Brazi sat Negoiești județul Prahova.

A fost admisă în

parte cererea reconvențională formulată de pârâtă.

De asemenea, au fost

respinse excepțiile de prematuritate și de neexecutare a contractului.

A mai fost constatată

intervenită rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 23/2003.

S-a dispus obligarea

pârâtei-reclamante să plătească reclamantei pârâte suma de 171.298 Ron

reprezentând contravaloare investiții, inclusiv dobânda legală aferentă la data

plății, cât și suma de 4592 DOLARI S.U.A. în lei, la cursul B.N.R. din ziua

plății.

A mai fost obligată

reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 6838,69 Ron

contravaloare utilități, suma de 16.993,14 Ron rest de plată chirie pentru

perioada 15 ianuarie 2006 – 14 februarie 2006 cât și contravaloarea în lei a

sumei de 10.260 DOLARI S.U.A. la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând

penalități de întârziere.

În final, a fost

respinsă în tot cererea reconvențională.

Instanța de fond a

reținut în principal că, la data de 15 august 2003, între SC Y.C. SRL și SC D. SA

s-a încheiat contractul de închiriere nr. 23/2003, prin care pârâta, în

calitate de proprietar, a închiriat reclamantei, în calitate de locatar,

spațiul constituit din teren și hală metalică de oțel galvanizat, o suprafață

de 1400 m.p., situat în comuna Brazi, sat Negoiești, Zona Industrială D., în

schimbul unei chirii lunare de 3,28 DOLARI S.U.A./m.p/lună, pe o perioadă de 5

ani, până la data de 14 august 2008.

Din conținutul

înscrisurilor și expertizei contabile a rezultat că reclamanta a efectuat

lucrări de investiții la imobilul proprietatea pârâtei, cu acordul acesteia,

lucrări de investiții care s-au ridicat la suma de 171.298 lei, pentru care

pârâta în parte a emis facturi.

Potrivit înțelegerii

părților, dacă locatarul nu-și îndeplinește obligația de plată la scadență, iar

întârzierea depășește 30 de zile de la data scadenței, contractul se

desființează de drept cu această dată, fără a mai fi necesară punerea în

întârziere sau alte formalități prealabile, desființarea făcându-se în virtutea

pactului comisoriu de gradul IV.

Din adresa nr. 569

din 6 martie 2006 reiese că reclamanta a adus la cunoștință pârâtei

imposibilitatea de a mai achita chiria, devenind incidente dispozițiile art. 5

din contract, vizând rezilierea.

S-a apreciat că deși

reclamanta a solicitat pârâtei la data de 23 ianuarie 2006 să procedeze la

încheierea unui proces verbal de predare-primire asupra spațiului ce a făcut

obiectul închirierii, ca urmare a rezilierii contractului, aceasta nu a fost de

acord, motiv pentru care spațiul a fost părăsit fără semnarea documentului

expus anterior.

Capătul de cerere

privind contravaloarea garanției de 4592 DOLARI S.U.A. a fost găsit întemeiat,

deoarece odată cu intervenirea rezilierii contractului și predarea spațiului

către reclamantă, pârâtei îi revine obligația din art. 7 lit. a) din același

contract.

Raportul de expertiză

contabilă a evidențiat că reclamanta datorează pârâtei suma de 6838,69 Ron cu

titlu de contravaloare utilități și 16.993,14 Ron cu titlu de chirie rest de

plată pe perioada 15 ianuarie 2006 – 14 februarie 2006, sume care au și fost

recunoscute.

Tot pe calea cererii

reconvenționale s-a mai reținut că reclamanta datorează pârâtei penalități de

întârziere aferente plății cu întârziere a chiriei pe perioada 15 noiembrie

2005 – 14 februarie 2006.

Cererea pârâtei cu

privire la obligarea reclamantei la plata daunelor interese a fost respinsă, cu

motivarea că nu au fost dovedite.

Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 232

din 15 noiembrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC D.

SA împotriva sentinței nr. 325/26 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, secția comercială, fiind preluate în esență toate argumentele expuse de

prima instanță.

Împotriva deciziei nr.

232 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, a promovat recurs SC D. SA, care în temeiul art.

304 pct. 6-9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, în principal prin

modificarea hotărârilor recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și

admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, iar în subsidiar casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat faptul că până la data închiderii dezbaterilor

reclamanta nu și-a precizat cererea, în sensul majorării pretențiilor, în urma

întocmirii raportului de expertiză contabilă, care a concluzionat o variantă a

pretențiilor la cuantumul de 171.298 Ron. Soluția recurată cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura cauzei, prin aceea că fără a fi investită

cu cercetarea validității contractului instanța și-a întemeiat argumentele în

ceea ce privește efectele pactului comisoriu de gradul IV și culpa contractuală

pe o situație ipotetică și nereală, nesocotindu-se forța obligatorie a

contractului vizând termenul și obligația de a preda spațiul închiriat. De

asemenea, în mod greșit a fost admisă cererea reconvențională numai în parte,

atâta timp cât au fost constatate investiții efectuate de societatea pârâtă în

cuantumul stabilit de expertiză.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate

criticile aduse de pârâtă în cererea de recurs, constată că acestea sunt

nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele

considerente.

Atât instanța de fond

cât și cea de apel, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, au

stabilit o corectă situație de fapt și de drept, cu reala întindere a

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de părți în cadrul contractului de

închiriere nr. 23 din 15 august 2003, având ca obiect folosința unui spațiu

constituit din teren și hală metalică din oțel galvanizat, în suprafață de 1400 m.p., situat în comuna Brazi, sat Negoiești, Zona Industrială D..

Reclamanta SC Y.C. SRL,

așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, a cerut

obligarea pârâtei la plata reactualizată a sumei 147.357,20 Ron cu titlu de

contravaloare investiții efectuate cu acordul expres al proprietarului la

spațiul închiriat, restituirea garanției în sumă de 500.000 Ron (echivalentul

în lei a 4.592 DOLARI S.U.A. la cursul din data plății) precum și cheltuieli de

judecată.

Nu poate fi primită

critica recurentei sub aspectul că instanța a acordat „plus petita”, deoarece

suma de 147.357,20 lei, inițial solicitată, a fost reactualizată prin raportul

de expertiză contabilă și suplimentul la acest raport, la nivelul sumei de

171.298 Ron.

La termenul din 19

februarie 2007, instanța de fond a primit din partea reprezentantului legal al

SC Y.C. SRL concluzii scrise, prin care reclamanta a expus fără echivoc că

solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 171.298 lei reprezentând

contravaloarea investițiilor efectuate la hala 3, în concordanță cu precizările

care se regăsesc în raportul de expertiză.

Din această

perspectivă, devin aplicabile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care

prevăd că cererea nu se socotește modificată și nu se va da alt termen, ci se

va trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când

reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. La rândul ei

jurisprudența a statuat că cererea de mărire a câtimii obiectului acțiunii

poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului și se

consemnează în încheierea de ședință, fără a fi necesar consimțământul pârâtei.

Judicios argumentat

și bine documentat, s-a apreciat că în cauză nu a rezultat culpa reclamantei

intimate în ceea ce privește rezilierea contractului de închiriere, aceasta

având loc ca urmare a incidenței pactului comisoriu de gradul IV, care se

regăsește stipulat ca urmare a liberei manifestări de voință a părților

contractante.

Nici critica

recurentei privind soluționarea cererii reconvenționale nu este justificată,

prin aceea că această cerere a fost admisă numai în parte, conform

probatoriului administrat, respectiv a înscrisurilor depuse coroborat cu

concluziile raportului de expertiză.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC D. SA

împotriva deciziei nr. 232 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, nefiind îndeplinită

nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC D. SA Brazi împotriva deciziei nr. 232 din 15 noiembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 16 octombrie 2008.