ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2004, reclamanta SC A. SA Pitești, devenită SC O.A. SA și apoi SC O. SA, cheamă în judecată pe pârâta SC H.I. SRL Iași solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri ca urmare a avarierii autotractorului pârâtei în Italia de către un autovehicul german, a sumei de 317.538.385 lei dobândă legală de la data scadenței 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta arată că la data de 24 aprilie 2002 autotractorul posesiunea pârâtei, asigurat tip „buchet” C. la reclamantă, a fost avariat în Italia din vina exclusivă a unui conducător auto de autocamion înmatriculat în Germania, asigurat de răspundere civilă în sistem „Carte verde” la societatea de asigurări B.V.

AG Allianz, eveniment în urma căruia reclamanta a despăgubit pe pârâta asigurată plătind, la cererea și insistențele acesteia, suma de 25.801,55 Euro în Italia pentru repararea autotractorului, respectiv 7.033 Euro lui F.B. SNC și 18.767 Euro lui F.L. SNC care s-au ocupat de repararea autotractorului avariat al pârâtei, care, valorificând dispozițiile convenției tip Carte Verde, s-a adresat atât B.N.I.A.

cât și corespondentului din Italia al asigurătorului german A., solicitând repararea daunei, obținând suma de 38.963,15 Euro inclusiv suma reprezentând regresul C. al reclamantei – asigurător, aceasta pentru că pârâta nu declarase la prezentarea pretențiilor sale civile, prin avocat, că fusese deja despăgubită de către reclamantă în temeiul asigurării C. cu suma de 25.801,55 Euro, reclamanta prezentând societății A., anterior, toate documentele necesare pentru regresul C.; mai mult, arată reclamanta, a plătit pârâtei în plus și suma de 24.170,61 Euro cu titlu de daune interese la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească, deși contractul de asigurare nu prevedea aceste daune, pârâta încălcând obligațiile contractuale prin neconservarea dreptului de regres al reclamantei împotriva celor vinovați de producerea daunei și chiar împiedicarea realizării acestuia prin nedeclararea, la prezentarea pretențiilor civile la SC A., că fusese deja despăgubită de reclamantă cu suma de 25.881,55 Euro.

Prin sentința civilă nr. 253/ E din 5 mai 2005 Tribunalul Iași, secția comercială, respinge acțiunea reclamantei, cu 100.000.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reținând că deși suma virată direct în contul pârâtei – asigurat, de către societatea de asigurări A. includea și suma de 25.801,55 Euro ce reprezintă regresul C. al reclamantei, reclamanta nu a efectuat nici o plată în mod direct pârâtei pentru despăgubirea rezultată din contractul de asigurare, nefiind deci îndreptățită la a cere această sumă de la pârâtă care este debitoare față de societatea de asigurare italiană A. pentru suma încasată în plus, societate cu care reclamanta nu are nici un raport juridic spre a se putea subroga una în dreptul celeilalte; mai reține instanța de fond că, întrucât pârâta a făcut plata reparațiilor autotractorului celor două societăți italiene, iar reclamanta nu a făcut acțiune în regres împotriva asiguratorului german la care era asigurat conducătorul autovehiculului vinovat de producerea evenimentului asigurat deoarece pârâta încasase deja daunele respective la data de 21 martie 2003, dată cunoscută reclamantei, pârâta nu poate fi obligată la cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamantă și, deci, nici la dobânzile legale aferente, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Prin decizia nr. 7 din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași, secția comercială, respinge apelul reclamantei împotriva sentinței instanței de fond, cu 10.000 lei (RON) cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reținând că deși intimatei pârâte i s-a virat de către societățile de asigurare A. și A.S. Spa. suma de 38.963,15 Euro din care 25.801,55 Euro reprezintă daune materiale, apelanta reclamantă nu este îndreptățită să ceară această sumă intimatei pârâte care este debitoare față de societatea de asigurări A., între apelantă și societatea de asigurări italiană menționată neexistând un raport juridic pentru a se putea subroga în drepturile acesteia și a promova o acțiune împotriva pârâtei intimate.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său formulat împotriva sentinței instanței de fond pe care să o modifice în sensul admiterii acțiunii sale, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În susținerea recursului său recurenta reproșează instanței de apel greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2) și ale art. 27 din Legea nr. 136/1995 precum și ale art. 969, 998 - 999 și 1096 C. civ., instanța neaplicând corect instituția subrogării, cu specificitatea acesteia în materia asigurărilor, prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 și nereținând că, în acord cu practica asigurărilor, recurenta în calitate de asigurător a achitat intimatei asigurate suma cuvenită de 25.801,55 Euro reprezentând contravaloarea reparațiilor autotractorului asigurat C., sumă pe care, la insistențele pârâtei intimatei, a achitat-o direct celor ce au efectuat reparațiile; recurenta critică instanța de apel și pentru a nu fi aplicat dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 când a ignorat că intimata pârâtă a prejudiciat pe recurenta – asigurător prin încasarea contravalorii reparațiilor autotractorului și de la asigurătorul german, prin reprezentanța acestuia din Italia, și prin declarația făcută prin mandatar împuternicit cu procură specială că renunță la orice drept de acțiune de regres împotriva societății italiene, asigurător, de Carte Verde A.S.

Spa.

și a tuturor persoanelor responsabile pentru accidentul din data de 24 aprilie 2002, încălcând astfel obligația de a conserva dreptul de regres al asigurătorului prevăzut atât de art. 68 lit. h) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, cât și de pct. 126 din condițiile de asigurare C. Recurenta reproșează instanței de apel că a ignorat că intimata pârâtă a încasat aceeași sumă de 27.801,55 Euro de două ori, fiind întrunite astfel condițiile unei îmbogățiri fără justă cauză, precum și că, neînțelegând natura raportului juridic dedus judecății, inversând calitatea participanților la derularea raporturilor internaționale implicate de asigurare și neînțelegând mecanismul fraudei folosite de pârâtă, a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a raportului juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind și laconic motivată și fără legătură cu obiectul real al cauzei deduse judecății.

Recursul este fondat. Din actele dosarului rezultă că pârâta intimată a recunoscut că la cererea sa recurenta asigurător a achitat societăților care au reparat autovehiculului asigurat C. avariat, dar și că în baza dosarului de daună transmis către S.C. Allianz Subalpina Spa. Torino a fost dezdăunat de asigurătorul german la care era asigurat cu asigurare Carte Verde conducătorul autovehiculului vinovat de avariere.

În temeiul dispozițiilor paragrafului 68 lit. h) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt al recurentei „asiguratorul este ținut să conserve dreptul de regres al asigurătorului împotriva celor vinovați de producerea sau agravarea daunei, atât înainte, cât și după plata despăgubirii”, iar potrivit paragrafului 125 din același document „asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea” acestui drept de regres și, conform art. 124, „în limita despăgubirilor plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei”, dispozițiile evocate fiind cunoscute intimatei asigurate în baza contractului nr. 0003454/2002 încheiat cu recurenta asigurător.

Dispozițiile evocate preiau prevederile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 136/1995, lege care, în art. 27 alin. (2), prevede, în acord cu principiile specifice instituției asigurării C., că „despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea”. Față de dispozițiile evocate se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a acestora când a ignorat că asiguratul, pârâta intimată, nu era îndreptățit să încaseze contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat atât de la asigurătorul C., recurenta în speță, cât și de la asigurătorul de răspundere civilă Carte Verde al autorului accidentului care a produs avaria.

Greșit a stabilit instanța de apel, cu ignorarea specificității raporturilor decurgând din orice contract de asigurare de bunuri, că recurenta asigurător nu se putea îndrepta cu acțiune în regres împotriva societății germane de asigurare, asigurător al autorului accidentului, pentru recuperarea de la aceasta a sumei plătite de ea cu titlu de contravaloare a reparațiilor impuse de avaria cauzată la autovehiculul avariat al intimatei pârâte, sub motiv că nu ar avea un raport obligațional încheiat cu menționata societate străină de asigurare sau cu societatea corespondentă a acesteia din Italia.

Se constată astfel că decizia recurată este rezultatul unei greșite aplicări a Legii nr. 136/1995 în principal, dar și a art. 992 C. civ., instanța de apel neexaminând cererea reclamantei apelante și sub aspectul îmbogățirii fără cauză a pârâtei, invocată și în apel, și nici sub aspectul culpei intimatei pentru neconservarea dreptului de regres al reclamantei asigurator, deși, pe de o parte pârâta intimată a încasat necuvenit de două ori suma de 25.801,55 Euro reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat, o dată de la reclamantă și o dată de la asigurătorul german, iar pe de altă parte a declarat prin împuternicitul său că nu mai pretinde nimic de la asiguratul de răspundere civilă Carte Verde și nici de la alți coobligați, respectiv de la asigurătorii străini, și că renunță la orice acțiune, împiedicând astfel promovarea acțiunii în regres de către reclamanta asigurator împotriva societății germane de asigurări.

Se constată, de asemenea, că decizia recurată nu conține nici motivarea respingerii motivelor de apel formulate de reclamanta apelantă. Astfel fiind, criticile recurentei fiind întemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și, pe cale de consecință, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul admiterii apelului aceleiași părți împotriva sentinței instanței de fond care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acțiunea reclamantei urmează a fi admisă și pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri, în echivalent în lei la data plății; suma fiind în mod culpabil reținută de pârâtă aceasta va fi obligată și la plata dobânzii legale de 31.753,84 lei calculată de la 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004. Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., pârâta intimată urmează a fi obligată să plătească recurentei reclamante suma de 7.814,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC O. SA București împotriva deciziei nr. 7 din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleeași părți. Schimbă în tot sentința civilă nr. 253/ E din 5 mai 2005 a Tribunalului Iași, în sensul că admite acțiunea reclamantei SC O. SA București și obligă pârâta SC H.I. SRL Iași la 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri echivalentul în lei din ziua plății și la 31.753,84 lei dobânda legală de la 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004. Obligă pârâta SC H.I. SRL Iași la plata sumei de 7.814,71 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC O. SA București pentru toate fazele procesuale.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.