ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1186/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1186/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6360 din 14

mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a

comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a B.A.A. din România, s-a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA față de

această pârâtă ca fiind formulată față de o

persoană fără calitate pasivă, s-a admis acțiunea

reclamantei față de pârâta SC C. SA și a fost obligată

pârâta SC C. SA să plătească suma de 100.509,75 lei reprezentând

contravaloare daune produse la autoturismul marca M. asigurat Casco la SC A. SA,

s-a respins cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata

dobânzii legale.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că acțiunea reclamantei SC A. SA este o acțiune de

regres pe care aceasta a formulat-o în calitate de asigurător care a

achitat despăgubirea de asigurare cuvenită asiguratului său I.L.,

că despăgubirea plătită a fost de 27.500 euro și

că se urmărește recuperarea ei de la asigurătorul

străin al autoturismului culpabil de producerea accidentului și a

pagubei - societate R.A. din Milano, al cărei corespondent în România este

pârâta C. SA. S-a mai reținut că autoturismul marca M. era asigurat

pentru suma de 39.304 euro pentru perioada 13 iulie 2005 - 12 iulie 2006,

că în procesul verbal al poliției rutiere s-au consemnat înscrisurile

producerii accidentului și principalele degradări și că s-a

arătat că vinovăția îi aparține șoferului D.M. cu

autoturismul marca S. asigurat carte verde de societatea italiană.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanta SC A. SA și pârâta SC C.B.A. SA iar prin decizia

comercială nr. 105 din 24 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC C.B.A. SA, a

schimbat în parte sentința în sensul respingerii acțiunii

formulată de reclamanta SC A. SA ca neîntemeiată.

A păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a B.A.A. din România.

A respins apelul declarat de

către apelanta societatea de asigurare – reasigurare SC A. SA.

A obligat apelanta SC A. SA să

plătească apelantei SC C. SA suma de 5.994,5 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel

instanța de apel a reținut următoarele:

În speța de față s-a

susținut de către apelanta SC C. SA, atât în fața instanței

de fond cât și în apel că accidentul în care au fost implicați

șoferii asigurați de către cele două societăți

din proces nu putea să aibă loc în condițiile descrise de cei

doi, că la locul accidentului nu se afla nici un copac și că

exista un gărduleț-montat anterior producerii accidentului - care nu

a suferit avarii. Afirmațiile SC C. SA împotriva căreia se

îndreaptă SC A. SA cu o acțiune în regres în prezentul dosar sunt

însoțite și de înscrisuri, respectiv: adresa Primăriei sector 3

- Serviciul A.D.P. și Rețele Edilitare, adresa SC R.G.SRL.

În adresa din 22 august 2006 SC A.

SA îi precizează SC C. SA faptul că nu deține declarații

ale participanților la accident și că modul de calcul al

despăgubirilor solicitate după producerea evenimentului rutier din

data de 1 decembrie 2005 a avut la bază devizul estimativ al

reprezentantului firmei M.

În contextul amintit SC A. SA a

înțeles să plătească asiguratului său I.L., care

conducea autoturismul marca M. suma de 100.509,75 lei fără a mai

efectua alte cercetări, fiindu-i suficiente cele declarate la organele de

poliție de asiguratul său și de numitul D.M., posesor Carte

Verde și asigurat la societatea R.A., conducător al autovehiculului

marca S.implicat în accident.

Procesul verbal din 2005 nu a fost

încheiat de organele competente la fata locului, iar cele pe care le

consemnează pe baza declarațiilor șoferilor implicați în

accident nu se coroborează cu adresele de la dosar care oferă atât

amănunte în legătură cu locul producerii accidentului cât

și indicii cu privire la intenția părților implicate în

accident de a denatura adevărul.

Într-adevăr, până la

momentul plății asiguratul I.L. avea obligația de a proba

că suma pe care o pretinde este cea corectă și că

documentația prezentată de el face proba suficientă asupra

dreptului său la indemnizația de asigurare, dar obligația

fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a indemniza pe asigurat

pentru pierderile suferite era dublată de dreptul fundamental de a

verifica ceea ce i se pretinde să plătească.

În notele scrise depuse în dosarul

de apel SC A. SA învederează că nu a fost necesar să efectueze

cercetări suplimentare în dosarul de daună al numitului I.L. deoarece

nu au existat suspiciuni legate de producerea accidentului.

SC A. SA nu a avut suspiciuni

și a preferat să renunțe la dreptul său de a face minime

verificări în dosarul de daună, dar aceasta nu înseamnă și

că pretențiile asiguratului său erau îndreptățite,

justificate. În dosar a fost depus și un raport de expertiză

tehnică auto extrajudiciar în combaterea pretențiilor reclamantei SC

A. SA. Faptul că înscrisurile de la dosar nu se coroborează cu cele

declarate de șoferii I.L. și D.M. în fața organelor de

poliție - actul de constatare al poliției neavând autoritate

absolută probantă din acest punct de vedere, cum corect a precizat

și tribunalul - permite a se concluziona că asigurații au viciat

cu bună știință principiul bunei credințe, că au

permis strecurarea unor greșeli suficient de ample pentru a afecta

existența contractului de asigurare. În condițiile arătate

dreptul asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA

care vrea să recupereze suma plătită cu titlu de

indemnizație de la asigurătorul conducătorului auto D.M.,

conducător a cărei culpă exclusivă în producerea evenimentului

rutier în condițiile descrise nu poate fi reținută.

Față de considerentele

expuse, având în vedere dispozițiile art. 1169 – art. 1170 C. civ., art.

46 C. com. și art. 998 – art. 999 C. civ., Curtea în temeiul art. 296 C.

proc. civ., a admis apelul declarat de către SC C. SA și a schimbat

în parte sentința atacată în sensul că a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de către SC A. SA. A

păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii apelate cu privire la

modul de soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive a B.A.A.R. A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC

A. SA împotriva aceleiași sentințe.

Prin încheierea din camera de

consiliu de la 28 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a admis cererea de îndreptare eroare materială

formulată de petenta societatea de asigurare - reasigurare SC A. SA, a

dispus rectificarea alineatului din practicaua deciziei comerciale nr. 105 din 24

februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007 în sensul că apelanta –

reclamantă SC A. SA, prin consilier juridic „nu consideră drept mobil

fraudulos faptul că asiguratul este și agent broker” în loc de

„consideră drept mobil fraudulos faptul că asiguratul este și agent

broker” cum din eroare s-a consemnat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta G.A. SA Cluj Napoca invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii

apelului SC C.B.A. SA București și admiterea apelului SC A. SA, sau

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. casarea hotărârii atacate,

având în vedere că pentru corecta administrare a justiției este

nevoie de administrarea de noi probe – expertiză și proba

testimonială.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut următoarele:

- Hotărârea a fost dată cu

încălcarea legii în primul rând pentru că procesul nu a fost

echitabil, încălcându-se prevederile art. 6 din C.E.D.O. Astfel SC A. SA

nu a beneficiat de un tratament juridic egal cu apelanta – pârâtă.

Deși a solicitat proba

testimonială pentru a încerca să dovedească că expertiza

extrajudiciară nu are nicio valoare instanța a respins această

cerere. Prin administrarea probei cu martori instanța ar fi putut să

constate dacă împrejurările pe care s-a bazat expertiza corespund cu

cele reale.

- Dacă instanța ar fi

observat diferențe între împrejurările descrise de martori și

cele luate în considerație la efectuarea expertizei extrajudiciare, ar fi

dispus indiferent de poziția părților efectuarea expertizei

judiciare.

- Instanța a încălcat

legea, cu referire la art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare aprobate prin

Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

- Instanța a aplicat

greșit legea neobservând că acțiunea în regres nu este

condiționată potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 decât de plata

despăgubirii.

- Invocarea art. 19 alin. (2) din

Legea nr. 136/1995 nu are legătură cu cauza.

Intimata B.A.A. din România a

formulat întâmpinare prin care a lăsat la latitudinea instanței

soluționarea recursului.

Intimata SC C.B.A. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 2 noiembrie 2009

intervenientul I.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea

societății de asigurare – reasigurare SC A. SA solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului

SC C.B.A. SA, sau în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., casarea hotărârii având în vedere că pentru corecta

administrare a justiției este nevoie de administrarea de noi probe, cu

cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a cererii s-a

susținut că a fost asigurat Casco la SC A. SA, că urmare a

accidentului de circulație din data de 1 decembrie 2005 în care vinovat de

producerea accidentului a fost D.M. conducătorul autoturismului S., a

încasat indemnizația de asigurare în sumă de 100.509,75 lei pentru

daună totală; că vinovăția șoferului în

producerea accidentului a fost stabilită prin procesul verbal, iar

indemnizația de asigurare a fost achitată de SC A. SA în baza

contractului de asigurare de tip Casco, urmând ca aceasta să se regreseze

împotriva intimatei, această societate fiind corespondentul

asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului.

S-a susținut că

hotărârea instanței de apel este nelegală și

netemeinică, întrucât a preferat un raport de expertiză

extrajudiciară „comandat” de intimată; că greșit

instanța de apel a considerat că este suficient raportul de

expertiză extrajudiciară.

La data de 3 noiembrie 2009

recurenta a precizat că în urma unui proces de fuziune prin

absorbție, începând cu 1 august 2009 s-a modificat denumirea, datele

și reprezentantul legal în ceea ce privește societatea SC A. SA,

aceasta devenind G.A. SA Cluj Napoca.

Recurenta la 15 ianuarie 2010 a

anexat un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză tehnică

extrajudiciară întocmit de expert tehnic auto S.I.C.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică care nu poate fi

reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Prin primul motiv de recurs

reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.,

însă raportarea la aceste dispoziții este formală, dezvoltarea

în fapt tinzând la o reapreciere a concludenței, pertinenței și

utilității probelor solicitate de părți în fața

instanței de apel.

Din acest punct de vedere criticile

vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, încât nu pot

face obiect de analiză în această cale de atac.

De altfel, se constată că

în contextul garanțiilor oferite de art. 6 din C.E.D.O. reclamantei i-a

fost respectat dreptul la un proces echitabil în administrarea și

încuviințarea probatoriilor solicitate în fața instanței de

apel, acordând un tratament juridic egal, cu aplicarea legală a

principiilor ce guvernează procesul civil.

Instanța de fond a procedat

corect, încuviințând probele pe care le-a considerat utile, pertinente

și concludente în soluționarea cauzei.

Și Curtea Europeană a

Drepturilor Omului pentru a stabili dacă o anumită procedură

internă a fost neconformă cu exigențele art. 6 ține cont de

întregul proces așa cum s-a desfășurat el în ordinea

juridică internă.

Din acest punct de vedere nu se

justifică nici soluția casării hotărârii și trimiterea

cauzei pentru administrarea de noi probe.Instanța de apel nu a

încălcat dispozițiile art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare

aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor, art. 19, art. 22 din Legea nr. 136/1995 când a reținut

că obligația fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a

indemniza pe asigurat pentru pierderile suferite era dublată de dreptul

fundamental de a verifica ceea ce i se pretinde să plătească.

SC A. SA a dat dovadă de

lipsă de diligență în condițiile în care a plătit

indemnizația de asigurare fără a verifica cauza producerii

evenimentului asigurat, dinamica și respectiv împrejurările

producerii accidentului, precum și documentația prezentată de

asigurat pentru determinarea despăgubirilor solicitate.

Plata indemnizației către

asiguratul I.L. s-a făcut în situația producerii unui eveniment

despre care nu se cunoaște cu siguranță că a generat

daunele declarate de asigurat.

Astfel SC A. SA a preferat să

renunță în mod nelegal la dreptul său de a face minime

verificări în dosarul de daună.

În condițiile arătate,

instanța de apel în mod întemeiat a apreciat că dreptul

asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA, încât

hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin considerentele arătate

anterior s-a răspuns și motivelor de nelegalitate din cererea de

intervenție accesorie.

Restul criticilor vizează

aspecte ce țin de reaprecierea situației de fapt, încât nu sunt

susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pe cale de consecință se

va respinge această cerere formulată de intervenientul I.L.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta –

reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA București

5.160 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta GA. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 105 din 24

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Respinge cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenientul I.L.

Obligă recurenta –

reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA București

5.160 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.