ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1186/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6360 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B.A.A. din România, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate pasivă, s-a admis acțiunea reclamantei față de pârâta SC C. SA și a fost obligată pârâta SC C. SA să plătească suma de 100.509,75 lei reprezentând contravaloare daune produse la autoturismul marca M. asigurat Casco la SC A. SA, s-a respins cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că acțiunea reclamantei SC A. SA este o acțiune de regres pe care aceasta a formulat-o în calitate de asigurător care a achitat despăgubirea de asigurare cuvenită asiguratului său I.L., că despăgubirea plătită a fost de 27.500 euro și că se urmărește recuperarea ei de la asigurătorul străin al autoturismului culpabil de producerea accidentului și a pagubei - societate R.A. din Milano, al cărei corespondent în România este pârâta C. SA. S-a mai reținut că autoturismul marca M. era asigurat pentru suma de 39.304 euro pentru perioada 13 iulie 2005 - 12 iulie 2006, că în procesul verbal al poliției rutiere s-au consemnat înscrisurile producerii accidentului și principalele degradări și că s-a arătat că vinovăția îi aparține șoferului D.M.

cu autoturismul marca S. asigurat carte verde de societatea italiană. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC A. SA și pârâta SC C.B.A. SA iar prin decizia comercială nr. 105 din 24 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC C.B.A. SA, a schimbat în parte sentința în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA ca neîntemeiată. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B.A.A. din România. A respins apelul declarat de către apelanta societatea de asigurare – reasigurare SC A. SA. A obligat apelanta SC A. SA să plătească apelantei SC C. SA suma de 5.994,5 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele: În speța de față s-a susținut de către apelanta SC C. SA, atât în fața instanței de fond cât și în apel că accidentul în care au fost implicați șoferii asigurați de către cele două societăți din proces nu putea să aibă loc în condițiile descrise de cei doi, că la locul accidentului nu se afla nici un copac și că exista un gărduleț-montat anterior producerii accidentului - care nu a suferit avarii. Afirmațiile SC C. SA împotriva căreia se îndreaptă SC A. SA cu o acțiune în regres în prezentul dosar sunt însoțite și de înscrisuri, respectiv: adresa Primăriei sector 3 - Serviciul A.D.P. și Rețele Edilitare, adresa SC R.G.SRL.

În adresa din 22 august 2006 SC A. SA îi precizează SC C. SA faptul că nu deține declarații ale participanților la accident și că modul de calcul al despăgubirilor solicitate după producerea evenimentului rutier din data de 1 decembrie 2005 a avut la bază devizul estimativ al reprezentantului firmei M. În contextul amintit SC A. SA a înțeles să plătească asiguratului său I.L., care conducea autoturismul marca M. suma de 100.509,75 lei fără a mai efectua alte cercetări, fiindu-i suficiente cele declarate la organele de poliție de asiguratul său și de numitul D.M., posesor Carte Verde și asigurat la societatea R.A., conducător al autovehiculului marca S.implicat în accident.

Procesul verbal din 2005 nu a fost încheiat de organele competente la fata locului, iar cele pe care le consemnează pe baza declarațiilor șoferilor implicați în accident nu se coroborează cu adresele de la dosar care oferă atât amănunte în legătură cu locul producerii accidentului cât și indicii cu privire la intenția părților implicate în accident de a denatura adevărul. Într-adevăr, până la momentul plății asiguratul I.L. avea obligația de a proba că suma pe care o pretinde este cea corectă și că documentația prezentată de el face proba suficientă asupra dreptului său la indemnizația de asigurare, dar obligația fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a indemniza pe asigurat pentru pierderile suferite era dublată de dreptul fundamental de a verifica ceea ce i se pretinde să plătească.

În notele scrise depuse în dosarul de apel SC A. SA învederează că nu a fost necesar să efectueze cercetări suplimentare în dosarul de daună al numitului I.L. deoarece nu au existat suspiciuni legate de producerea accidentului. SC A. SA nu a avut suspiciuni și a preferat să renunțe la dreptul său de a face minime verificări în dosarul de daună, dar aceasta nu înseamnă și că pretențiile asiguratului său erau îndreptățite, justificate. În dosar a fost depus și un raport de expertiză tehnică auto extrajudiciar în combaterea pretențiilor reclamantei SC A. SA. Faptul că înscrisurile de la dosar nu se coroborează cu cele declarate de șoferii I.L. și D.M.

în fața organelor de poliție - actul de constatare al poliției neavând autoritate absolută probantă din acest punct de vedere, cum corect a precizat și tribunalul - permite a se concluziona că asigurații au viciat cu bună știință principiul bunei credințe, că au permis strecurarea unor greșeli suficient de ample pentru a afecta existența contractului de asigurare. În condițiile arătate dreptul asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA care vrea să recupereze suma plătită cu titlu de indemnizație de la asigurătorul conducătorului auto D.M., conducător a cărei culpă exclusivă în producerea evenimentului rutier în condițiile descrise nu poate fi reținută. Față de considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 1169 – art. 1170 C. civ., art. 46 C. com.

și art. 998 – art. 999 C. civ., Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de către SC C. SA și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către SC A. SA. A păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii apelate cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a B.A.A.R. A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. SA împotriva aceleiași sentințe.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta societatea de asigurare - reasigurare SC A. SA, a dispus rectificarea alineatului din practicaua deciziei comerciale nr. 105 din 24 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007 în sensul că apelanta – reclamantă SC A. SA, prin consilier juridic „nu consideră drept mobil fraudulos faptul că asiguratul este și agent broker” în loc de „consideră drept mobil fraudulos faptul că asiguratul este și agent broker” cum din eroare s-a consemnat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.A.

SA Cluj Napoca invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului SC C.B.A. SA București și admiterea apelului SC A. SA, sau în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. casarea hotărârii atacate, având în vedere că pentru corecta administrare a justiției este nevoie de administrarea de noi probe – expertiză și proba testimonială. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut următoarele: - Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii în primul rând pentru că procesul nu a fost echitabil, încălcându-se prevederile art. 6 din C.E.D.O. Astfel SC A. SA nu a beneficiat de un tratament juridic egal cu apelanta – pârâtă.

Deși a solicitat proba testimonială pentru a încerca să dovedească că expertiza extrajudiciară nu are nicio valoare instanța a respins această cerere. Prin administrarea probei cu martori instanța ar fi putut să constate dacă împrejurările pe care s-a bazat expertiza corespund cu cele reale. - Dacă instanța ar fi observat diferențe între împrejurările descrise de martori și cele luate în considerație la efectuarea expertizei extrajudiciare, ar fi dispus indiferent de poziția părților efectuarea expertizei judiciare. - Instanța a încălcat legea, cu referire la art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. - Instanța a aplicat greșit legea neobservând că acțiunea în regres nu este condiționată potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 decât de plata despăgubirii.

- Invocarea art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 nu are legătură cu cauza. Intimata B.A.A. din România a formulat întâmpinare prin care a lăsat la latitudinea instanței soluționarea recursului. Intimata SC C.B.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 2 noiembrie 2009 intervenientul I.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea societății de asigurare – reasigurare SC A. SA solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului SC C.B.A. SA, sau în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii având în vedere că pentru corecta administrare a justiției este nevoie de administrarea de noi probe, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a cererii s-a susținut că a fost asigurat Casco la SC A. SA, că urmare a accidentului de circulație din data de 1 decembrie 2005 în care vinovat de producerea accidentului a fost D.M. conducătorul autoturismului S., a încasat indemnizația de asigurare în sumă de 100.509,75 lei pentru daună totală; că vinovăția șoferului în producerea accidentului a fost stabilită prin procesul verbal, iar indemnizația de asigurare a fost achitată de SC A. SA în baza contractului de asigurare de tip Casco, urmând ca aceasta să se regreseze împotriva intimatei, această societate fiind corespondentul asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului. S-a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât a preferat un raport de expertiză extrajudiciară „comandat” de intimată; că greșit instanța de apel a considerat că este suficient raportul de expertiză extrajudiciară.

La data de 3 noiembrie 2009 recurenta a precizat că în urma unui proces de fuziune prin absorbție, începând cu 1 august 2009 s-a modificat denumirea, datele și reprezentantul legal în ceea ce privește societatea SC A. SA, aceasta devenind G.A. SA Cluj Napoca. Recurenta la 15 ianuarie 2010 a anexat un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic auto S.I.C. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Prin primul motiv de recurs reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., însă raportarea la aceste dispoziții este formală, dezvoltarea în fapt tinzând la o reapreciere a concludenței, pertinenței și utilității probelor solicitate de părți în fața instanței de apel.

Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, încât nu pot face obiect de analiză în această cale de atac. De altfel, se constată că în contextul garanțiilor oferite de art. 6 din C.E.D.O. reclamantei i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în administrarea și încuviințarea probatoriilor solicitate în fața instanței de apel, acordând un tratament juridic egal, cu aplicarea legală a principiilor ce guvernează procesul civil. Instanța de fond a procedat corect, încuviințând probele pe care le-a considerat utile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a stabili dacă o anumită procedură internă a fost neconformă cu exigențele art. 6 ține cont de întregul proces așa cum s-a desfășurat el în ordinea juridică internă.

Din acest punct de vedere nu se justifică nici soluția casării hotărârii și trimiterea cauzei pentru administrarea de noi probe.Instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 19, art. 22 din Legea nr. 136/1995 când a reținut că obligația fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a indemniza pe asigurat pentru pierderile suferite era dublată de dreptul fundamental de a verifica ceea ce i se pretinde să plătească. SC A. SA a dat dovadă de lipsă de diligență în condițiile în care a plătit indemnizația de asigurare fără a verifica cauza producerii evenimentului asigurat, dinamica și respectiv împrejurările producerii accidentului, precum și documentația prezentată de asigurat pentru determinarea despăgubirilor solicitate.

Plata indemnizației către asiguratul I.L. s-a făcut în situația producerii unui eveniment despre care nu se cunoaște cu siguranță că a generat daunele declarate de asigurat. Astfel SC A. SA a preferat să renunță în mod nelegal la dreptul său de a face minime verificări în dosarul de daună. În condițiile arătate, instanța de apel în mod întemeiat a apreciat că dreptul asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA, încât hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin considerentele arătate anterior s-a răspuns și motivelor de nelegalitate din cererea de intervenție accesorie. Restul criticilor vizează aspecte ce țin de reaprecierea situației de fapt, încât nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Pe cale de consecință se va respinge această cerere formulată de intervenientul I.L. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta – reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA București 5.160 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta GA. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 105 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul I.L. Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA București 5.160 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.