ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2314/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 40891/3/2007, în urma declinării competenței de către Judecătoria Sectorului 3, reclamanta SC A.Ț.A. SA a solicitat instanței obligarea pârâtei S.A.R.A. SA la plata sumei de 169.714,97 lei, reprezentând 159.806,94 lei, diferență neachitată din valoarea reparațiilor efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, și 9.908,03 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 6005 din 30 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A.Ț.A. SA, cu sediul social în București și sediul ales la SC C.C.

situată în București. Obligă pârâta S.A.R.A. SA, cu sediul în București, la plata sumei de 156.764,33 lei reprezentând diferență neachitată din valoarea reparațiilor efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, și 17.778 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorariu expert, taxă de timbru achitată și contravaloare timbru judiciar. Respinge cererea de plată a penalităților de întârziere. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit procesului-verbal de contravenție seria AU nr. 0123371 din 16 noiembrie 2005, intervenientul C.T. a provocat un accident de circulație în care a fost avariat autoturismul marca A.M.V., cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Reclamanta a achitat în baza poliței nr. 1580758, la data de 15 decembrie 2005, suma de 70.139 Euro solicitată de A.M.V. pentru remedierea defecțiunilor ivite la autoturismul asigurat, potrivit devizului de estimare a costurilor. Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că suma de 69.306,80 Euro reprezintă costul total al reparațiilor necesare repunerii în circulație a autoturismului avariat, aceasta fiind echivalentă cu 253.136,15 lei, în funcție de cursul de schimb valabil la data emiterii facturii de către unitatea ce a efectuat reparațiile. Având în vedere că persoana vinovată era asigurată de răspundere civilă auto la societatea pârâtă, potrivit poliței nr. 1923 din 24 octombrie 2006, reclamanta este îndreptățită să solicite plata despăgubirilor de către aceasta, având acțiune directă împotriva acesteia, în limita indemnizației plătite, potrivit art. 22, 49, 54 din Legea nr. 136/1995.

Din valoarea dovedită a reparațiilor necesare repunerii în circulație a autoturismului avariat, pârâta a achitat suma de 87.408,52 lei anterior promovării prezentei acțiuni. Pe lângă aceasta, din suma datorată se scade franciza prevăzută în polița CASCO, de 8963,15 lei. În ceea ce privește modalitatea deficitară de întocmire a dosarului de daune de către reclamantă aceasta nu poate fi utilizată în favoarea sa prin obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru diferența de despăgubiri datorată ce a fost stabilită pe baza probelor administrate în prezenta cauză. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 11 din 14 ianuarie 2009, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.R.A.

SA împotriva sentinței comerciale nr. 6005 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 40891/3/2007. Admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC A.Ț.A. SA împotriva aceleeași sentințe, pe care o schimbă în parte, în sensul că, obligă pârâta să plătească reclamantei și suma de 9.908,03 lei, reprezentând penalități aferente perioadei 15 noiembrie 2006 – 15 ianuarie 2007. Menține în rest dispozițiile sentinței și obligă apelanta să plătească apelantei reclamante suma de 333,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor legale cuprinse în Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Se reține că acea convenție tripartită invocată de pârâtă are în vedere doar avariile aparente constatate prin procesul verbal de contravenție, neputând fi valorificată pentru pretențiile decurgând din avariile constatate ulterior, în urma efectuării reparațiilor. Referitor la apelul declarat de reclamantă s-a reținut că, în desfășurarea procesului de recuperare a sumelor achitate asiguratului său, reclamanta a depus la societatea intimată dosarul de daună ce a cuprins pretenția sa pe acest aspect. Pârâta nu a contestat în termen de 15 zile de la depunerea dosarului de daună suma achitată, astfel încât aceasta, potrivit dispozițiilor art. 45 lit. b) din Norme avea obligația de a achita suma pretinsă.

Or, potrivit art. 45 din Norme, în cazul în care plata nu a fost efectuată în termenul de 20 de zile prevăzut, pentru suma neplătită se calculează penalități de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere. Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC A.R.A. SA București a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile aplicabile și a apreciat greșit probele administrate în cauză. Refuzul pârâtei de a achita diferența în cuantum de 156.764,33 lei este motivat de faptul că piesele și reperele solicitate nu au fost avariate în accidentul rutier din data de 16 noiembrie 2005 și că reclamanta nu a respectat dispozițiile referitoare la modul de constatare și reconstatare a avariilor. De asemenea, se susține că raportul de expertiză are un caracter superficial, nefăcând nicio referire la dinamica accidentului și la modul în care piesele și reperele puteau fi avariate.

Raportul de expertiză nu îndeplinește condițiile cerute unei astfel de lucrări, întrucât concluziile sunt insuficient motivate și instanța nu era în măsură să aprecieze valoarea acestora. Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin notele scrise, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de motivul invocat de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acesta nu este de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispoziția invocată.

Critica recurentei potrivit căreia hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nu poate fi primită întrucât recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ și dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită. Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 11 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 11 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.