ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4121/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, din analiza actelor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 04 august 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 32336/3/2009, reclamanta SC A.T.A. SA i-a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA și pe intervenientul forțat L.l., solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 112.074,84 lei cu titlu de despăgubiri și de 15.467,04 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % pe zi, calculate de la data expirării termenului de 15 zile de la data depunerii dosarului de daună la pârâtă - 11 martie 2009 și până la 27 iulie 2009; la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere calculate de la 28 iulie 2009 până la achitarea integrală a debitului.

A solicitat cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 10964 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 72.567,43 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 3.063 lei cheltuieli de judecată și a respins cererea referitoare la plata penalităților de întârziere. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din înscrisurile întocmite de Poliția Rutieră, depuse la dosar, rezultă că la 07 iulie 2008 numitul L.l., conducând autoturismul, a efectuat o depășire neregulamentară, producând un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul. Proprietarul autoturismului fiind asigurat cu polița de asigurare facultativă pentru avarii auto - Casco la societatea reclamantă, aceasta a avizat dauna suferită ca urmare a accidentului în vederea despăgubirii cu suma de 112.074,84 lei, care a fost achitată la 19 septembrie 2008, conform extrasul de cont din aceeași dată.

Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei, în calitate de asigurător al persoanei vinovate de producerea accidentului, notificând acesteia obligația de plată a sumei pe care la rândul său o achitase cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit din culpa conducătorului autoturismului asigurat pentru răspundere civilă obligatorie. Față de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, potrivit cărora valoarea maximă a despăgubirilor ce incumbă pârâtei în baza poliței R.C.A., calculate conform Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, este de 72.567,43 lei, tribunalul, reținând incidența dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 43 și 49 din Legea nr. 136/1995, a admis în parte acțiunea introductivă și a obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri.

Referitor la petitul privind plata penalităților de întârziere, prima instanță a apreciat că nu este întemeiat, în considerarea faptului că pârâta a formulat obiecțiuni la dosarul de daună, termenul de plată fiind în acest caz de 30 de zile de la data soluționării contestațiilor, conform art. 64 din Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, situație în raport de care a reținut că pârâta nu datorează penalități de întârziere. II. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A.T.A. SA, solicitând admiterea căii ordinare de atac și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii și a capătului doi din acțiune privind plata penalităților de întârziere în sumă de 10.014,30 lei aferente debitului principal pentru perioada 11 martie 2009 (a 16-a zi de la data depunerii actelor la pârâtă) - 27 iulie 2009, precum și la plata de penalități de 0,1 % /zi de întârziere de la 28 iulie 2009 până la achitarea integrală a debitului.

Prin Decizia civilă nr. 125 din 2 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința comercială nr. 10964 din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, în sensul că a admis și petitul din cererea introductivă și a obligat pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% pe zi pentru debitul principal de 72.567,43 lei, cu începere de la 09 mai 2009 până la data plății efective. A păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat intimata-pârâtă SC C. SA în favoarea apelantei-reclamante la plata sumei de 691,95 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din probatoriul administrat a rezultat că la 23 februarie 2009 reclamanta a transmis pârâtei cererea de despăgubire împreună cu dosarul de daună și că aceasta din urmă, cu adresa din 24 martie 2009, a solicitat reclamantei, pentru completarea dosarului de daună, declarația păgubitului, solicitare la care reclamanta a răspuns la 09 aprilie 2009, precizând că declarația păgubitului a fost anexată dosarului de daună înaintat la data de 23 februarie 2009. Adresa din 24 martie 2009 transmisă de pârâtă a fost apreciată de instanța de prim control ca reprezentând în fapt obiecțiuni formulate de pârâtă la dosarul de daună, aspect în raport de care a reținut că suma constituind despăgubirea cuvenită asigurătorului casco nu a devenit scadentă la 11 martie 2009, ci la 09 mai 2009, când s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 11/2007, calculat de la 09 aprilie 2009, când reclamanta a răspuns obiecțiunii formulate de pârâtă și că în consecință penalitățile sunt datorate începând cu aceasta dată. Curtea a înlăturat ca eronată aprecierea primei instanțe în sensul că prin adresele din 20 octombrie 2009 și 26 octombrie 2009 pârâta ar fi formulat obiecțiuni, în raport de data transmiterii lor, respectiv ulterior împlinirii termenului de 30 de zile prevăzut la art. 64 alin. (3) din Norme, când datoria deja devenise exigibilă. III. împotriva Deciziei civile nr. 125 din 2 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în termen legal au declarat recurs atât pârâta SC C.A. SA Sibiu, cât și intervenientul forțat L.l., criticând-o prima din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar cel de-al doilea subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute la pct. 3, 7, 8 și 9 ale aceluiași art. Pârâta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, anularea deciziei atacate și menținerea ca temeinică a hotărârii primei instanțe, în sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi. Intervenientul forțat a cerut admiterea recursului propriu și respingerea acțiunii reclamantei. 1. în dezvoltarea criticilor formulate, pârâta a susținut în esență că soluția instanței de apel este eronată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 46, 64 alin. (2) lit. b) și 64 alin. (4) din Norma anexă la Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, prin aceea că s-au acordat penalități de întârziere, deși acestea nu se datorau conform textelor legale menționate decât de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești și nu anterior acestei date.

În acest sens, a susținut că, întrucât reclamanta nu a răspuns obiecțiunilor formulate la cererea de despăgubiri, reclamanta este în culpă și, ca atare, nu datorează eventuale penalități decât în măsura în care acestea s-ar calcula după momentul la care instanța a dispus asupra cuantumului despăgubirilor. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția actuală, este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Față de aceste precizări, se constată că pârâta, în memoriul de recurs depus la dosar a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., structurând criticile formulate subsumat textului legal menționat. Urmare celor anterior expuse, Înalta Curte constată că aceste critici pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar analizându-le în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate, constată că sunt nefondate, recursul urmând a fi respins, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. în considerarea următoarelor argumente: Articolul 46 din Norma anexă la Ordinul C.S.A.

nr. 11/2007 prevede că: „In cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite, dacă: 1. Potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților; 2. Deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă și irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; 3. Deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) S-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autoritățile publice, semnate fără obiecții de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs; b) Persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția." Referitor la textul legal precitat, pârâta a susținut că reglementează soluționarea amiabilă a cererilor de despăgubiri, iar în cauză, pentru că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de norma evocată,

a apreciat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 64 alin. (2) lit. b) și 64 alin. (4) din Norma anexă la Ordinul C.S.A. nr. 11/2007 neacordând reclamantei penalitățile solicitate. Art. 64 alin. (2) lit. b) prevede că: „(2) în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul R.C.A. efectuează plata despăgubirilor astfel: dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului Casco în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata."; iar alin. (4) al aceleiași norme: „(4) Dacă asigurătorul R.C.A.

nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului R.C.A. se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere." Față de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că temeiul de drept invocat justifică fără echivoc chiar soluția de admitere a capătului de cerere privind plata penalităților, criticile pârâtei fiind lipsite de orice fundament. Astfel, în condițiile în care instanța de apel a decis obligarea pârâtei la plata de penalități de la 09 mai 2009, când s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, calculat de la data când pârâta a răspuns obiecțiunii formulate de reclamantă prin adresa din 24 martie 2009, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă și judicioasă aplicare a textelor legale incidente în cauză raportat la situația de fapt stabilită.

De asemenea, Înalta Curte constată că, deși pârâta a invocat pretinsa eronată aplicare a unor norme legale în cauză, în realitate, din dezvoltarea acestor critici rezultă că ele au fost făcute pur formal, pârâta tinzând în concret la reinterpretarea probelor și reanalizarea situației de fapt deduse judecății, ceea ce nu este permis în acest grad de jurisdicție. 2. În ceea ce privește recursul declarat de intervenientul forțat L.l., față de faptul că acesta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa privind achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului, invocată din oficiu și analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, apreciază excepția ca întemeiată și urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor: Pentru termenul din 22 noiembrie 2013, recurentul - intervenient forțat a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.887 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 52 dosar recurs, obligație pe care în mod nejustificat acesta nu și-a îndeplinit-o. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz. Constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să anuleze ca netimbrat recursul declarat de intervenientul forțat L.l.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 125 din 2 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Anulează ca netimbrat recursul declarat de intervenientul forțat L.I. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.