ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4121/2013

Deliberând asupra recursurilor de

față, din analiza actelor dosarului constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 04 august 2009 pe rolul Tribunalului București, secția

a Vl-a comercială, sub nr. 32336/3/2009, reclamanta SC A.T.A. SA i-a chemat în

judecată pe pârâta SC C. SA și pe intervenientul forțat L.l., solicitând

obligarea pârâtei la plata sumelor de 112.074,84 lei cu titlu de despăgubiri și

de 15.467,04 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % pe zi,

calculate de la data expirării termenului de 15 zile de la data depunerii

dosarului de daună la pârâtă - 11 martie 2009 și până la 27 iulie 2009; la

plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere calculate de la

28 iulie 2009 până la achitarea integrală a debitului. A solicitat cheltuieli

de judecată.

Prin sentința comercială nr. 10964 din

22 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 72.567,43 lei cu titlu de

despăgubiri și a sumei de 3.063 lei cheltuieli de judecată și a respins cererea

referitoare la plata penalităților de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că din înscrisurile întocmite de Poliția Rutieră, depuse la dosar,

rezultă că la 07 iulie 2008 numitul L.l., conducând autoturismul, a efectuat o

depășire neregulamentară, producând un accident rutier în urma căruia a fost

avariat autoturismul.

Proprietarul autoturismului fiind

asigurat cu polița de asigurare facultativă pentru avarii auto - Casco la

societatea reclamantă, aceasta a avizat dauna suferită ca urmare a accidentului

în vederea despăgubirii cu suma de 112.074,84 lei, care a fost achitată la 19

septembrie 2008, conform extrasul de cont din aceeași dată.

Ulterior, reclamanta s-a adresat

pârâtei, în calitate de asigurător al persoanei vinovate de producerea

accidentului, notificând acesteia obligația de plată a sumei pe care la rândul

său o achitase cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit din culpa

conducătorului autoturismului asigurat pentru răspundere civilă obligatorie.

Față de concluziile raportului de

expertiză tehnică efectuată în cauză, potrivit cărora valoarea maximă a

despăgubirilor ce incumbă pârâtei în baza poliței R.C.A., calculate conform

Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, este de 72.567,43 lei, tribunalul, reținând

incidența dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 43 și 49 din Legea nr. 136/1995,

a admis în parte acțiunea introductivă și a obligat pârâta în favoarea

reclamantei la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri.

Referitor la petitul privind plata

penalităților de întârziere, prima instanță a apreciat că nu este întemeiat, în

considerarea faptului că pârâta a formulat obiecțiuni la dosarul de daună,

termenul de plată fiind în acest caz de 30 de zile de la data soluționării

contestațiilor, conform art. 64 din Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, situație în

raport de care a reținut că pârâta nu datorează penalități de întârziere.

II. Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta SC A.T.A. SA, solicitând admiterea căii ordinare de

atac și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii și a

capătului doi din acțiune privind plata penalităților de întârziere în sumă de

10.014,30 lei aferente debitului principal pentru perioada 11 martie 2009 (a

16-a zi de la data depunerii actelor la pârâtă) - 27 iulie 2009, precum și la

plata de penalități de 0,1 % /zi de întârziere de la 28 iulie 2009 până la

achitarea integrală a debitului.

Prin Decizia civilă nr. 125 din 2

aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul și

a schimbat în parte sentința comercială nr. 10964 din 22 noiembrie 2010 a

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, în sensul că a admis și

petitul din cererea introductivă și a obligat pârâta să plătească reclamantei

penalități de întârziere de 0,1% pe zi pentru debitul principal de 72.567,43

lei, cu începere de la 09 mai 2009 până la data plății efective. A păstrat

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat intimata-pârâtă SC C.

SA în favoarea apelantei-reclamante la plata sumei de 691,95 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că din probatoriul administrat a rezultat că la 23 februarie 2009

reclamanta a transmis pârâtei cererea de despăgubire împreună cu dosarul de

daună și că aceasta din urmă, cu adresa din 24 martie 2009, a solicitat

reclamantei, pentru completarea dosarului de daună, declarația păgubitului,

solicitare la care reclamanta a răspuns la 09 aprilie 2009, precizând că

declarația păgubitului a fost anexată dosarului de daună înaintat la data de 23

februarie 2009.

Adresa din 24 martie 2009 transmisă de

pârâtă a fost apreciată de instanța de prim control ca reprezentând în fapt

obiecțiuni formulate de pârâtă la dosarul de daună, aspect în raport de care a

reținut că suma constituind despăgubirea cuvenită asigurătorului casco nu a

devenit scadentă la 11 martie 2009, ci la 09 mai 2009, când s-a împlinit

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din Normele aprobate prin

Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, calculat de la 09 aprilie 2009, când reclamanta a

răspuns obiecțiunii formulate de pârâtă și că în consecință penalitățile sunt

datorate începând cu aceasta dată.

Curtea a înlăturat ca eronată

aprecierea primei instanțe în sensul că prin adresele din 20 octombrie 2009 și

26 octombrie 2009 pârâta ar fi formulat obiecțiuni, în raport de data

transmiterii lor, respectiv ulterior împlinirii termenului de 30 de zile

prevăzut la art. 64 alin. (3) din Norme, când datoria deja devenise exigibilă.

III. împotriva Deciziei civile nr. 125

din 2 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

în termen legal au declarat recurs atât pârâta SC C.A. SA Sibiu, cât și

intervenientul forțat L.l., criticând-o prima din perspectiva motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar cel de-al doilea

subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute la pct. 3, 7, 8 și 9 ale aceluiași

art.

Pârâta a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac exercitate, anularea deciziei atacate și menținerea ca

temeinică a hotărârii primei instanțe, în sensul exonerării de la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi.

Intervenientul forțat a cerut

admiterea recursului propriu și respingerea acțiunii reclamantei.

formulate, pârâta a susținut în esență că soluția instanței de apel este

eronată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 46, 64 alin. (2) lit.

b) și 64 alin. (4) din Norma anexă la Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, prin aceea că

s-au acordat penalități de întârziere, deși acestea nu se datorau conform

textelor legale menționate decât de la data pronunțării unei hotărâri

judecătorești și nu anterior acestei date.

În acest sens, a susținut că, întrucât

reclamanta nu a răspuns obiecțiunilor formulate la cererea de despăgubiri,

reclamanta este în culpă și, ca atare, nu datorează eventuale penalități decât

în măsura în care acestea s-ar calcula după momentul la care instanța a dispus

asupra cuantumului despăgubirilor.

Prealabil examinării motivelor de

nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare

la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de

a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele

impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în

concepția actuală, este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Față de aceste precizări, se constată

că pârâta, în memoriul de recurs depus la dosar a indicat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., structurând criticile

formulate subsumat textului legal menționat.

Urmare celor anterior expuse, Înalta

Curte constată că aceste critici pot fi încadrate în motivul de nelegalitate

invocat, prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar analizându-le în

limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate,

constată că sunt nefondate, recursul urmând a fi respins, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. în considerarea

următoarelor argumente:

Articolul 46 din Norma anexă la

Ordinul C.S.A. nr. 11/2007 prevede că: „In cazul în care accidentul de vehicul

face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite, dacă:

fost stinsă prin împăcarea părților;

rămas definitivă și irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se

facă ulterior;

stinsă prin împăcarea părților, sunt îndeplinite cumulativ următoarele

condiții:

a) S-a dat rechizitoriu de trimitere

în judecată sau din actele încheiate de autoritățile publice, semnate fără

obiecții de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat,

răspunzător de producerea prejudiciului, rezultă cu certitudine atât răspunderea

civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția penală a

conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea

cercetărilor aflate în curs;

b) Persoana prejudiciată își ia un

angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total,

despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce

privește fapta, făptuitorul și vinovăția."

Referitor la textul legal precitat,

pârâta a susținut că reglementează soluționarea amiabilă a cererilor de

despăgubiri, iar în cauză, pentru că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor impuse de norma evocată, a apreciat că în mod corect prima instanță

a făcut aplicarea art. 64 alin. (2) lit. b) și 64 alin. (4) din Norma anexă la

Ordinul C.S.A. nr. 11/2007 neacordând reclamantei penalitățile solicitate.

Art. 64 alin. (2) lit. b) prevede că:

„(2) în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat

asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu

modificările și completările ulterioare, asigurătorul R.C.A. efectuează plata

despăgubirilor astfel: dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor

solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului Casco în termenul prevăzut

la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la

soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata."; iar alin. (4) al

aceleiași norme: „(4) Dacă asigurătorul R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile

în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la

suma solicitată pentru plata asigurătorului R.C.A. se aplică o penalizare de

0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Față de cele anterior reținute, Înalta

Curte constată că temeiul de drept invocat justifică fără echivoc chiar soluția

de admitere a capătului de cerere privind plata penalităților, criticile

pârâtei fiind lipsite de orice fundament.

Astfel, în condițiile în care instanța

de apel a decis obligarea pârâtei la plata de penalități de la 09 mai 2009,

când s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din

Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, calculat de la data când

pârâta a răspuns obiecțiunii formulate de reclamantă prin adresa din 24 martie 2009,

Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă și judicioasă

aplicare a textelor legale incidente în cauză raportat la situația de fapt

stabilită.

De asemenea, Înalta Curte constată că,

deși pârâta a invocat pretinsa eronată aplicare a unor norme legale în cauză,

în realitate, din dezvoltarea acestor critici rezultă că ele au fost făcute pur

formal, pârâta tinzând în concret la reinterpretarea probelor și reanalizarea

situației de fapt deduse judecății, ceea ce nu este permis în acest grad de

jurisdicție.

de intervenientul forțat L.l., față de faptul că acesta nu s-a conformat

obligației stabilite în sarcina sa privind achitarea taxei de timbru și a

timbrului judiciar, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului,

invocată din oficiu și analizând actele dosarului din perspectiva normelor

legale incidente, apreciază excepția ca întemeiată și urmează să anuleze calea

extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Pentru termenul din 22 noiembrie 2013,

recurentul - intervenient forțat a fost citat cu mențiunea achitării taxei

judiciare de timbru în cuantum de 1.887 lei și a timbrului judiciar de 5 lei,

conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 52 dosar

recurs, obligație pe care în mod nejustificat acesta nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997,

cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se

achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de

instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de

aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru,

cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că recursul nu a fost

integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, Înalta Curte

urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să anuleze ca netimbrat recursul

declarat de intervenientul forțat L.l.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 125 din 2 aprilie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de intervenientul forțat L.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 noiembrie 2013.