ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2669/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 24 septembrie 2010, sub nr.

30308/211/2010

și apoi ca

efect al decimatorului de competentă pronunțat prin sentința civilă nr. 8909

din 24 mai 2011 a Judecătoriei Cluj - Napoca, pe rolul Tribunalului București, secția

a Vl-a comercială, (reorganizată ca secție civilă începînd cu data de 1

octombrie 2011, în baza art. 225 din Legea nr. 71/2011), reclamanta SC O.V.I.G.

SA a chemat în judecată pârâta SC G.A. SA și intervenientul forțat C.L.,

solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 89.717,47 lei,

reprezentând valoarea indemnizației de asigurare C.A.S.C.O. achitată

asiguratului său la data de 22 ianuarie 2009 și a unor despăgubiri, în cotă de

0,1% pe zi pentru întârzierea pârâtei la efectuarea plății, calculată începând

cu a 16- a zi de la data depunerii la societatea pârâtă a actelor necesare

finalizării dosarului de daună, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 17888/14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 55241/3/2011

a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC O.V.I.G.

SA în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA și intervenientul forțat C.L.; a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 89.714,47 lei cu titlu de

despăgubiri, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de

întârziere, calculate prin raportare la suma de 89.714,47 lei, începând cu data

de 27 septembrie 2010 până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 6.159,21 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a

pronunța această sentință instanța de fond a reținut din cuprinsul

procesului-verbal de contravenție din 21 noiembrie 2008, încheiat de I.P.J. Galați,

că la data de 21 noiembrie 2008 a avut loc în municipiul Galați, un accident

rutier produs din culpa intervenientului forțat C.L., în care autoturismul,

aparținând d-lui I.B. a fost avariat. Acest autoturism era asigurat pentru

avarii și furt la societatea reclamantă potrivit poliței din 8 decembrie 2007,

valabilă în perioada 30 decembrie 2007 - 29 decembrie 2008 (fila 16 - verso,

dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca), în temeiul acesteia reclamanta achitând

proprietarului autoturismului despăgubirile pentru avariile suferite în urma

accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 89.714,47 lei,

astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă.

Instanța

a reținut raporturile juridice existente între pârâtă și SC C. SRL, proprietarul

autoturismului condus de intervenientul forțat, conform poliței din 18 august 2008,

aflată la fila 16 din dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind încheiată asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru autoturism.

Ca urmare a

achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995,

reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului, în speță persoana fizică I.B.,

pentru recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea

accidentului său, de la asigurătorul acesteia pentru răspundere civilă

delictuală, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Câtă vreme

procesul contravențional s-a finalizat prin respingerea irevocabilă a plângerii

formulate de intervenientul forțat, apărările pârâtei bazate pe lipsa de veridicitate

a declarațiilor conducătorilor celor două autoturisme implicate în accident,

avute în vedere la întocmirea procesului-verbal de contravenție nu au fost

reținute.

Declarația de

renunțare la plata despăgubirilor dată de intervenientul forțat nu privește

prejudiciul produs celuilalt conducător auto implicat în accident, în ale cărui

drepturi s-a subrogat reclamanta, ci doar eventualele prejudicii produse

intervenientului forțat, acestea fiind singurele asupra căruia intervenientul

forțat poate să dispună.

Contrar

susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, litigiului nu îi

sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A., ci cele ale

Ordinului nr. 8/2008 al C.S.A., intrat în vigoare la data de 3 iulie 2008,

având în vedere că polița R.C.A. încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 18

august 2008.

La suma

ce este datorată și care se ridică la cuantumul despăgubirilor plătite de

asigurător se adaugă în speță penalitățile de întârziere, stabilite potrivit art.

64 alin. (4) din Ordinul nr. 8/2008 al C.S.A. pentru aprobarea Normelor privind

aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă

pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea

asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2008, emis de C.S.A.,

care prevede în alin. (4) că: "Dacă asigurătorul R.C.A. nu își

îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le

îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului R.C.A.

se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de

întârziere".

Termenul la

care se face referire în textul legal menționat este cel prevăzut de alin. (1)

al art. 64, respectiv de cel mult 15 de zile de la depunerea ultimului document

necesar finalizării dosarului de daune, în care asigurătorul R.C.A. este

obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC G.A. SA.

Prin Decizia

civilă nr. 109 din 2 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC G.A. SA împotriva

sentinței comerciale nr. 17888 din 4 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția

a Vl-a civilă.

În motivarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 64 alin. (2) din

Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, aplicabil în cauză, în cazul în care în drepturile

persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor

art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare,

asigurătorul R.C.A. efectuează plata despăgubirilor, textul evocat instituind

două ipoteze în funcție de împrejurarea dacă nu există obiecții asupra sumelor

solicitate, ori dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate.

Conform alin.

(3) „în cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul R.C.A.

nu mai poate emite obiecțiuni, datoria devenind scadentă."

Instanța

de apel a constatat, din analiza înscrisurilor anexate cererii de chemare în

judecată coroborat cu susținerilor părților, că anterior invitației la

conciliere din data de 10 martie 2009, reprezentată de adresa din 10 martie 2009

nu a mai fost adresată pârâtei o altă solicitare de plată a sumei de 89.717,47

lei, reprezentând valoarea indemnizației de asigurare C.A.S.C.O. achitată

asiguratului său la data de 22 ianuarie 2009.

Deși

potrivit art. 64 alin. (2) lit. b) în situația în care avea obiecțiuni urma să

le adreseze în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării

scrise, prin adresa din 23 martie 2009 a comunicat reclamantei că societatea

face cercetări cu privire la dinamica producerii accidentului, urmând să revină

cu o adresă după finalizarea cercetărilor. (fila 45 dosar Cluj Napoca).

S-a

reținut că această adresă nu echivalează cu obiecțiunile la care era obligată

conform art. 64 alin. (2) lit. b). De altfel, nici ulterior datei de 17

februarie 2010, dată la care a fost notificată în sensul achitării sumei nu a

formulat obiecțiuni. (fila 8 dosar Cluj Napoca).

S-a

constatat că este neîntemeiată susținerea apelantei în sensul că în cauză a

existat o înțelegere frauduloasă între terțul intervenient și cealaltă persoană

implicată în accident, în lipsa unor dovezi certe în acest sens. Existența unui

alt dosar de daună în care a fost implicat același autoturism, cinci luni

ulterior datei de 21 noiembrie 2008 nu este de natură să conducă la o altă

concluzie.

În finalul

considere "ițelor, instanța de apel a reținut că, faptul că persoana

vinovată de producerea accidentului din data de 28 noiembrie 2011 a declarat că

renunță la orice despăgubire în cadrul dosarului deschis la B.T.A. Galați nu

poate fi reținută ca fiind exoneratoare în privința plății despăgubirii pentru

prejudiciile aduse autoturismului asigurat la societatea reclamantă.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC G.A. SA, la data de 12

martie 2012.

Motivele de

recurs au fost depuse prin memoriu separat, la data de 06 februarie 2013

(conform plicului aflat la fila 18).

Recurenta

susține că, în mod greșit, instanța de fond și instanța de apel au reținut

situația de fapt și au aplicat normele legale.

Consideră

recurenta că a fost îndreptățită să refuze plata despăgubirilor conform

condițiilor generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, conform art.

6.14 potrivit căruia, asigurătorul nu datorează despăgubiri dacă cererea de

despăgubire este frauduloasă, precum și art. 11.4, reaua - credință dovedită

sau evidentă a asiguratului absolvă asigurătorul de plata despăgubirilor,

condiții care au fost acceptate de asigurat la încheierea contractului.

Recurenta

arată faptul că se impunea efectuarea unei expertize tehnice auto, întrucât s-a

încercat fraudarea societății de asigurare prin recuperarea prejudiciului de la

două societăți de asigurare și datorită faptului că dinamica producerii

evenimentului nu se potrivea cu declarațiile participanților la eveniment.

Recurenta a

indicat motivul de nelegalitate în care se încadrează criticile formulate,

respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ședința

publică de la termenul din 18 septembrie 2013,

Înalta Curte

a

invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art.

306 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., față de nemotivarea căii

de atac în termenul legal.

Excepția este

întemeiată și va fi admisă,

potrivit

celor ce se vor arăta în continuare.

Art. 303 alin.

(1) C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii atacate, conform art. 301 C. proc. civ.

Corelativ, art.

306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat

în termenul legal, afară de cazul în care se invocă un motiv de ordine publică,

în condițiile legii.

În speță,

recurentei-pârâte i s-a comunicat decizia atacată la data de 09 aprilie 2012,

așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 64 din dosarul de apel,

care îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Prin

rapctare la această dată, aplicând modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art.

101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele procedurale pe zile, urmează a se

reține că termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 25 aprilie 2012.

Recurenta-pârâtă

a trimis prin poștă motivele de recurs cu mult după această dată, respectiv la

06 februarie 2013 (conform plicului aflat la fila 18), iar printre ele nu se

regăsesc motive de ordine publică.

În concluzie,

reținând că recurenta-pârâtă nu a motivat recursul în termenul legal și că

motivele din memoriul de recurs depus peste termen nu sunt de ordine publică, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 306 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâta SC G. SA București împotriva Deciziei civile nr. 109

din 2 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.