ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 februarie 2011 Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Reclamanta SC G.A. SA prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat cu citarea intervenientului forțat I.L., ca pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, să fie obligată la plata sumei de 117.678,46 lei cu titlul de contravaloare a despăgubirii achitate de reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO, la plata sumei de 6.001,60 lei cu titlul de reactualizare a cuantumului despăgubirii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 117,67 lei pe zi pentru 51 de zile de întârziere, calculate de la 23 noiembrie 2009 (data expirării celor 30 de zile de la depunerea ultimului document) și până la data de 13 ianuarie 2010, la plata in continuare a reactualizării pana la data plătii integrale a debitului principal.
Prin sentința comercială nr. 494 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC G.A. SA fiind obligată pârâta la plata către rec1amantă a sumei de 117.678,46 lei, contravaloare despăgubire, precum și a sumei de 6.001,60 lei cu titlul de reactualizare a despăgubirii de la data de 23 noiembrie 2009 până la data de 13 ianuarie 2010 și a reactualizării de 0,1%/zi de la 14 ianuarie 2010 până la data plății efective a despăgubirii. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 424 din 21 septembrie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarat de reclamanta SC G.A. SA și pârâta SC A.R.A.V.I.G.
SA împotriva sentinței instanței de fond. Împotriva acestei decizii reclamanta SC G.A. SA a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs recurenta făcând referiri numai la probele administrate în cauză (facturile fiscale, extrasele de cont) a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul dispunerii obligării pârâtei SC A. SA și la plata onorariului de avocat în cuantum de 6545 lei. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantă, din perspectiva excepției nulității recursului, constată că excepția este întemeiată. Este de observat că deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., criticând, în esență, modul în care instanța de apel a analizat probele administrate. Simpla nemulțumire a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Revenind la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care l-a indicat recurenta, se constată că nici o ipoteză prevăzută de acest text nu a fost demonstrat, criticile de netemeinicie care au fost invocate nu pot fi analizate, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.
civ. Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC G.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 424 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.