ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2649/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC K.G. SRL București, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Vi-a comercială a chemat în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA și SC A.T.A. SA București, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 322.014 lei cu titlu de indemnizație de asigurare, la plata sumei de 16.496,47 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 17 februarie 2009 - 26 august 2009, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului principal. Prin sentința nr. 14384 de la 22 decembrie 2009, Tribunalul București - Secția a Vl-a comercială a admis cererea reclamantei SC K.G.

SRL București și a obligat pârâta SC A.T.A. SA la plata sumei de 322.014 lei cu titlu de indemnizație de asigurare, precum și la plata sumei de 16.496,47 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data de 17 februarie 2009 până la data de 26 august 2009 și în continuare plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului principal. Apelul declarat de pârâta SC A.T.A. SA București a fost admis de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a comercială prin decizia nr. 392 de la 28 iunie 2010, iar sentința nr. 14384/2009 a Tribunalului București a fost schimbată în tot, în sensul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC K.G.

SRL București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea administrării de probe noi, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul nemijlocirii, întrucât întreaga soluție a fost fundamentată pe o probă extrajudiciară, respectiv expertiza cheilor efectuată în Germania. Se mai susține că, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, întrucât deși s-a prorogat discutarea probei testimoniale și proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, acestea nu au mai fost puse în discuția părților, iar cauza a fost soluționată pe fond.

Totodată, recurenta arată că cererea de probatorii a fost susținută oral la termenul din data de 19 aprilie 2010, astfel că nu se mai impunea o reiterare a acesteia, așa cum a reținut instanța de apel, atâta vreme cât discutarea acesteia a fost prorogată, instanța fiind datoare să se pronunțe motivat asupra cererii, în sensul de a o admite sau o respinge. Sub acest aspect, se apreciază de către recurentă că, dispozițiile art. 6 din CEDO au fost încălcate, întrucât instanța de apel nu numai că nu s-a pronunțat asupra cererii de probe dar nici nu a examinat-o, fiind încălcate, totodată, și dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Recurenta, consideră că instanța de apel a criticat în mod greșit hotărârea primei instanțe, aceasta apreciind eronat că judecătorul fondului a procedat contrar dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în condițiile în care rolul activ al instanței de apel se caracterizează printr-o totală abstențiune. Referitor la motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul aprecierii eronate a probatoriului cu înscrisuri. Cât privește bănuiala legitimă, aceasta nu constituie o clauză de excludere a plății indemnizației, cauzele de excludere fiind cele prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile Cap. III din Condițiile generale ale contractului de asigurare. Se mai susține că, instanța de apel în mod greșit a apreciat că asigurătorul și-a probat justețea refuzului de a plăti indemnizația de asigurare până la elucidarea situației de fapt, respectiv a împrejurărilor în care s-a produs furtul autoturismului.

Mai mult decât atât, clauza invocată de asigurător - art. 85 din contract nu subzistă. astfel că nu putea fi apreciată de către instanța de apel decât ca fiind abuzivă. Asupra recursului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: În speță, raporturile juridice dintre recurenta SC K.G. SRL București și intimata SC A.T.A. SA București izvorăsc din polița de asigurare din data de 26 august 2008 privind autoturismul, în raport de care s-au invocat critici și apărări privind modul în care fiecare parte, în funcție de poziția sa procesuală, a înțeles să-și valorifice drepturile sau obligațiile.

Din actele dosarului, rezultă că reclamanta în baza poliței de asigurare a solicitat plata despăgubirilor cuvenite, urmare a producerii riscului asigurat - în speță furtul, pârâta refuzând să execute voluntar contractul, opunându-i reclamantei clauze ale convenției care în opinia sa îi dau dreptul să nu acorde despăgubirile solicitate. In contextul arătat, recurenta a pus în discuție aplicarea prevederilor din Cap. XIII privind „Constatarea, evaluare pagubelor și plata despăgubirilor" pct. 40, 41 și 43 din contract, iar intimata i-a opus prevederile din Cap. XXIV „Dispoziții finale (pentru Secțiunile A și B)" pct. 85, apreciind că este îndreptățită să nu acorde despăgubirile solicitate de recurentă datorită neconcordanțelor existente în declarațiile conducătorului auto.

Ca atare, într-o astfel de stare de divergență, interpretarea clauzelor din contract coroborate cu împrejurările speței revine instanțelor de judecată, după regulile instituite de Codul civil, ținându-se seama, totodată, de intenția comună a părților la momentul încheierii contractului, chiar dacă un asemenea contract se particularizează prin caracterele sale specifice. În speță, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., ce are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității, instanța de apel avea obligația de a stabili dacă polița de asigurare își produce sau nu efectele în raport de circumstanțele producerii furtului auto coroborate cu dispozițiile inserate în Capitolul III, din Condițiile generale privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt.

Or, instanța de apel nu a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse analizei, deși în virtutea caracterului devolutiv avea obligația de a verifica împrejurările de fapt relevate de părți, astfel că a lăsat nelămurite aspecte esențiale în soluționarea cauzei referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat, în legătură cu care a fost inițiată o cercetare penală ce face obiectul dosarului penal nr. 17826/P/2008, aflată în curs de desfășurare. Prin urmare, neprocedând astfel, instanța de apel nu și-a îndeplinit rolul activ reglementat de prevederile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. ce au ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității.

Dat fiind că, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, înalta Curte nu poate analiza dacă instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a legii privind raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care, în speță devin incidente dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează a analiza, sub formă de apărări, și celelalte susțineri invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC K.G. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București - Secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.