ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2016

Decizia nr. 1065/2016 Asupra recursului, a constatat următoarele: 1. Prin Sentința civilă nr. 917 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, în Dosarul nr. x/197/2007, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov și, în consecință, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Tribunalului Brașov. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., litigiul fiind de natură comercială având ca obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de asigurare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. x/62/2008.

Prin Sentința civilă nr. 1.145/C din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/62/2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și în consecință a fost respinsă acțiunea precizată a reclamantei SC A. SA Brașov. Prima instanță a reținut în esență că doar SC A. SA București, parte în Contractul de asigurare nr. x//2004, poate fi titularul acțiunii în justiție ce derivă din contractul anterior evocat, astfel că reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov nu poate avea o astfel de calitate, aceasta fiind lipsită de capacitate de exercițiu, neavând personalitate juridică. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 106/Ap din 2 octombrie 2008, a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov împotriva acestei sentinței pe care a menținut-o.

Totodată, apelanta-reclamantă SC A. SA - Sucursala Brașov a fost obligată să plătească intimatei-pârâte SC B. SA București suma de 305,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1.029 din 26 martie 2009, a admis apelul declarat de SC A. SA - Sucursala Brașov, a modificat Decizia nr. 106/Ap din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov în sensul că a admis apelul reclamantei SC A. SA - Sucursala Brașov declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.145/C din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că au fost ignorate clauzele contractului-cadru, cât și cele ale contractelor de acordare a creditelor, din care rezultă fără dubiu că respectivele credite pentru care s-au solicitat despăgubiri de la pârâte, au fost încheiate de reclamantă, astfel încât aceasta are calitate procesuală activă. Reclamanta este o unitate teritorială a SC A. SA, mandatată prin Contractul nr. x/2004 să execute contractul, în preambul și prin art. 5 și 6 fiind definiți termenii utilizați în convenție, precum și conținutul drepturilor și obligațiilor părților. 2. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/62/2009.

Prin Sentința civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată și precizată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC B. SA - Sucursala Brașov și, în consecință, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 173.240,73 RON reprezentând credite restante și nedespăgubite, 140.582,56 RON reprezentând dobânzi curente și majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite, precum și la suma de 21.521,85 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Au fost respinse restul pretențiilor. Totodată, reclamanta a fost obligată să plătească în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Brașov suma de 530 RON cu titlu de diferența onorariu expert pentru suplimentul la expertiză nr. x/2010 efectuat de expert contabil C. În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 969 C. proc. civ., obligând pârâtele să plătească pentru debitorii din cererea de chemare în judecată sumele de 173.240,73 RON reprezentând credite restante și nedespăgubite și în sumă de 140.582,56 RON reprezentând dobânzi curente și majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, mai puțin pentru cele ale debitorilor D., E., F., G., H., I., J. și K., întrucât potrivit suplimentului de expertiză s-a constatat că acestora le lipsesc înscrisurile prevăzute la art. 5.5.

a), b) și d) din Contractul de asigurare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov, cât și pârâta SC B. SA București. Prin Decizia civilă nr. 165/Ap din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul reclamantei SC A. SA - Sucursala Brașov.

A fost admis apelul pârâtei SC B. SA București declarat împotriva Sentinței civile nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o în parte, în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 138.421,23 RON reprezentând credite restante la data de 30 aprilie 2011, suma de 110.064 RON reprezentând dobânzi la credite restante conform art. 7.1 din Contractul de asigurare nr. x/2004 calculate până la data de 30 aprilie 2011 pentru fiecare titular de credit cu excepția numiților L., G., D. și I. pentru care dobânzile au fost calculate până la data de 31 august 2010, dobânzi ce vor curge în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite, precum și suma de 24.537 RON, cheltuieli de judecată parțiale pentru judecata în fond în toate fazele procesuale până la prezentul apel.

Totodată, a fost obligată reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov să plătească apelantei SC B. SA București suma de 14.585 RON cheltuieli de judecată parțiale pentru apel. Au fost păstrate dispozițiile privind plata diferenței de onorariu expert. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut, în esență, că este eronată concluzia Tribunalului cu privire la cei opt debitori, aceasta bazându-se pe greșita înțelegere a concluziilor expertului. Instanța de apel a mai reținut că referitor la nerespectarea prevederilor art. 5.5. lit. a), b) și d) din Contractul de asigurare, devin aplicabile prevederile art. 5.11 din același contract, clauză pe care asiguratorul nu o poate invoca, în mod discreționar, fără a dovedi că neîndeplinirea obligațiilor privind dovada avizării debitorilor în termenele prevăzute la art. 5.5.a și 5.5.b și notificarea angajatorului ar fi fost de natură a influența recuperarea debitelor.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta SC A. SA a întreprins o multitudine de demersuri concrete pentru recuperarea debitelor, instanța de apel a admis în parte pretențiile reclamantei pentru titularii de credit conform situației creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluși în tabelul la ultima precizare de acțiune, la care s-au adăugat dobânzile calculate în baza art. 7.1. din contract, cu excepția debitorilor L., G., K., D. și I., pentru care valorile creditelor restante nu au fost solicitate de reclamantă, ci constatate de expert prin expertiza tehnică efectuată în cauză. Totodată, au fost respinse pretențiile reclamantei de a acorda, pe lângă dobânda majorată calculată potrivit art. 7.1 din Contractul de asigurare și a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială și a ratei inflației.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 165/Ap din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov. Totodată, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecarea apelului pârâtei aceleiași instanțe. În motivarea hotărâri, instanța de recurs a reținut în esență referitor la recursul pârâtei faptul că există o contradicție între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia, respectiv între soluția de respingere a apelului reclamantei și cea de acordare a unor despăgubiri suplimentare în calea de atac.

3. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. x/62/2009*.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA București împotriva Sentinței civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele SC B. SA București și SC B. SA - Sucursala Brașov să plătească reclamantei SC A. SA - Sucursala Brașov despăgubiri în sumă de: 122.440,73 RON reprezentând credite restante și nedespăgubite, în loc de 173.240,73 RON cum s-a dispus prin sentință; 96.830,07 RON dobânzi curente și majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plății efective a creditelor nedespăgubite, în loc de 140.582,56 RON cum s-a dispus prin sentință; a păstrat restul dispozițiilor sentinței cu privire la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 21.521,85 RON, cu privire la respingerea restului pretențiilor reclamantei, cu privire la plata diferenței de onorariu expert pentru suplimentul de expertiză; a obligat intimata reclamantă SC A. SA Sucursala Brașov să plătească apelantei pârâte suma de 1.761 RON cheltuieli de judecată în apel și 4.096 RON cheltuieli de judecată în recurs înainte de casarea cu trimitere.

Instanța de apel a reținut în esență că în baza art. 1.3 lit. f) raportat la art. 5.6.1 lit. e) din contractul de asigurare, asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor. Astfel, se justifică în parte susținerile apelantei pârâte de la pct. 3 din motivele de apel, în ceea ce privește înlăturarea de la obligația asiguratorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor M., N., O., P. și Q. Despăgubirile rezultate din contractele acestora totalizează suma de 51.800 RON credit restant și suma de 43.752,49 RON dobândă restantă conform datelor reclamantei din precizarea cererii de chemare în judecată.

Aceste sume pentru care pârâta a fost exonerată de la obligația de a o despăgubi pe reclamanta bancă creditoare sunt adăugate sumelor pentru care instanța de fond a stabilit cu putere de lucru judecat că nu poate fi obligată pârâta la plata aferentă celor opt contracte de credit ale numiților D., E., F., G., H., I., J. și K., iar totalul va fi scăzut din cuantumul pretențiilor așa cum a fost precizat de reclamantă prin precizarea de la dosar fond, rezultând debitul ce trebuie achitat de pârâtă către reclamantă cu titlu de despăgubiri conform Contractului de asigurare nr. x/2004 în cuantum de 122.440,73 RON cu titlu de credit restant și suma de 96.830,07 RON cu titlu de dobândă conform contractului.

În ceea ce privește critica apelantei pârâte de a fi înlăturate de la plata despăgubirilor și contractele de credit ale debitorilor R., S., Ș. și T. pe considerentul înregistrării unor plângeri penale cu privire la modalitatea de întocmire a adeverințelor de venit, instanța le-a înlăturat ca nefondate. Pe de altă parte susținerile apelantei pârâte în legătură cu neîndeplinirea de către reclamantă a formalităților confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, nu justifică exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptățească pe asigurator la un refuz de soluționare a dosarului de daună conform art. 5.11, însă dacă acest refuz se manifestă ca un abuz de drept, el poate fi cenzurat de instanță.

În speță, Tribunalul a înlăturat corect aceste apărări ale pârâtei, considerând că, în caz contrar, riscul asigurat produs conform contractului de asigurare nu ar mai fi nicicum acoperit, iar scopul contractului de asigurare nu ar mai fi atins, față de apărările reclamantei și înscrisurile conținând tabelele de avizare a angajatorilor, au fost respinse motivele de apel ce vizează aplicarea art. 5.11 în raport de art. 5.6.1 lit. d) din Contractul de asigurare. Recursul declarat de pârâta SC B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 642 din 26 februarie 2015. Decizia instanței de apel fiind casată cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs, prin precizările prealabile referitoare la problemele de drept dezlegate irevocabil, a reținut că prin soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, asupra recursului declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov, prin Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013, sub aspectul întinderii despăgubirilor în raport de diminuarea pretențiilor reclamantei pentru despăgubirile rezultate din debitele restante rezultate din contractele debitorilor D., E., F., G., H., I., J. și K., nu mai poate fi schimbată sentința primei instanțe în contextul respingerii apelului, precum și a recursului reclamantei, aceste aspecte fiind stabilite cu putere de lucru judecat.

În egală măsură, ca efect al respingerii recursului reclamantei a intrat în puterea lucrului judecat și dispoziția de respingere a pretențiilor acesteia constând în plata de către pârâtă, pe lângă dobânda calculată în temeiul art. 7.1 din Contractul de asigurare și a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială și a ratei inflației. Prin decizia de casare anterior menționată s-a stabilit obligația instanței de apel de a analiza apărările apelantei pârâte în legătură cu suportarea de către asigurator a despăgubirilor pentru debitele restante rezultate din contractele debitorilor enumerate în motivele de apel, cu excepția celor opt precizați în hotărârea primei instanțe, respectiv în considerentele deciziei de casare, în raport cu care diminuarea pretențiilor reclamantei a fost stabilite cu putere de lucru judecat.

S-a mai reținut că îndrumările deciziei de casare au vizat analizarea prevederilor art. 5.11 din Contractul de asigurare prin care părțile au înțeles să lase la aprecierea asiguratorului acceptarea plății unei despăgubiri în condițiile în care obligațiile prevăzute la Cap. V nu sunt îndeplinite. Constatând că în rejudecare, instanța de apel a interpretat greșit clauza prevăzută la art. 5.11 din Contractul de asigurare, prin Decizia nr. 642 din 26 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, aplicând dispozițiile art. 978 și art. 983 C. civ. a statuat că prin această prevedere reclamanta a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către SC A. SA obligațiile asumate.

În temeiul acestei clauze, asiguratorul poate opune un refuz de plată a despăgubirii în situația în care nu sunt îndeplinite formalitățile privind notificarea de reziliere, respectiv confirmările de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractul de credit. Întrucât pentru stabilirea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite de către pârâtă cu titlu de despăgubire, cu aplicarea clauzei prevăzută la art. 5.11 din Contractul de asigurare, care reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirilor, sunt necesare probe noi pentru determinarea sumelor datorate reclamantei, instanța de recurs constatând incidența art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la dispozițiile art. 314 C. proc. civ. a admis recursul pârâtei, cu consecința casării deciziei instanței de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare. 4. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. x/62/2009**. Prin Decizia nr. 1.134 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost admis apelul pârâtei SC B. SA București declarat împotriva Sentinței civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC A. SA - Sucursala Brașov. Totodată, reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov a fost obligată să plătească apelantei pârâte SC B. SA București suma de 66.694 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că în cauză operează clauza de excludere prevăzută de art. 5.11 din Contractul de asigurare, astfel cum rezultă din interpretarea art. 978 și 983 C. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada notificărilor de reziliere a contractelor de credit, dovada avizărilor 1 și 2 de neplată, reținute în Contractul de asigurare neechivalând cu notificarea de reziliere. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei SC B. SA București ca neîntemeiat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

În dezvoltarea criticilor, recurenta arată în privința primului motiv de recurs că prin Sentința civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov cu consecința obligării pârâtelor SC B. SA și SC B. SA - Sucursala Brașov la plata despăgubirilor, dobânzilor și cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel numai pârâta SC B. SA București, nu și SC B. SA - Sucursala Brașov, deși aceasta a fost obligată distinct la plata sumelor către reclamantă, situație în care admiterea apelului și respingerea acțiunii și față de această pârâtă este nelegală. În aceste condiții, susține recurenta, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. O altă critică vizează nerespectarea îndrumărilor date prin Decizia de casare nr. 642 din 26 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care a stabilit că sunt necesare probe noi pentru aplicarea art. 5.11 din Contractul de asigurare în funcție de situația reală al fiecărui contract de credit din care rezultă debitul. Cu toate acestea instanța de apel a considerat că notificarea de reziliere prevăzută de art. 17 lit. e) din Contractele de credit era necesară în cazul tuturor acestor contracte și a făcut direct aplicarea art. 5.11 din Contractul de asigurare, concluzionând eronat că în absența notificării de reziliere a contractului de credit operează clauza de excludere de la obligația plății despăgubirilor de către asigurator.

Contrar celor reținute prin decizia recurată, art. 5.11 din Contractul de asigurare și implicit obligația comunicării către client a rezilierii contractului de credit nu sunt aplicabile contractelor de credit din litigiu, în cazul cărora beneficiarii nu și-au respectat obligațiile de plată a trei rate de credit. Pentru această ipoteză părțile au prevăzut la art. 17 lit. e) pct. 1 un pact comisoriu de gradul IV, în temeiul căruia această sancțiune operează de plin drept, nefiind necesară comunicarea în scris a rezilierii convenției. Pentru nerespectarea de către beneficiarul creditului a oricăror altor obligații era necesară, conform pct. 2 al aceluiași articol comunicarea în scris a rezilierii contractului de credit către client, însă această ipoteză nu prezintă relevanță pentru că litigiul a fost generat de nerespectarea de către beneficiari a obligației de plată a trei rate de credit.

Prin urmare, arată recurenta instanța de apel a reținut greșit dispozițiile deciziei de casare și a apreciat eronat că art. 5.11 din Contractul de asigurare este aplicabil tuturor contractelor de credit, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motiv de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În măsura în care instanța de apel a interpretat clauza inserată la art. 17 lit. e) din Contractul de credit în sensul că notificarea de reziliere este necesară și în cazul nerespectării de către client a obligației de plată a trei rate de credit, decizie este nelegală și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Totodată recurenta solicită reducerea cheltuielilor de judecată în ipoteza respingerii recursului, apreciind că acestea sunt exagerat de mari. Prin concluziile scrise intimata intimata SC B. SA București a solicitat respingerea recursului. Analizând recursul formulat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov prin prisma criticilor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Astfel, prin Sentința civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov împotriva pârâtelor SC B. SA București și SC B. SA - Sucursala Brașov cu consecința obligării acestora la plata parțială a despăgubirilor solicitate.

Prin urmare este eronată susținerea recurentei conform căreia pârâtele au fost obligate, în mod distinct, la plata despăgubirilor și a dobânzilor. Este real că împotriva acestei sentințe a formulat apel doar pârâta SC B. SA București, nu și sucursala acesteia, cu sediul în Brașov, iar prin decizia recurată ca urmare a admiterii apelului sentința a fost schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii față de ambele pârâte. Procedând astfel, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv nu a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece în speță sunt incidente art. 48 alin. (2) teza I C. proc. civ. în considerarea faptului că prin natura raportului juridic, efectele hotărârii se întind asupra ambelor pârâte, motiv pentru care actele de procedură îndeplinite numai de una dintre pârâte folosesc și celeilalte.

În privința criticilor derivate din nerespectarea dispozițiilor date prin decizia de casare, Înalta Curte observă că acest motiv este fondat, în speță fiind încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ. Din această perspectivă se va reține că instanța de recurs, a arătat cu titlu preliminar, problemele de drept dezlegate irevocabil prin decizia de casare anterioară, respectiv Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și limitele în care aspectele legate de o parte a pretențiilor reclamantei au intrat în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, prin decizia de casare s-a stabilit că pentru aplicarea clauzei 5.11 din Contractul de asigurare trebuie administrate probe noi pentru determinarea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite cu titlu de despăgubire, pornind de la premisa că acest articol reprezintă pentru asigurator o clauză de excludere de răspundere, în absența notificării de reziliere a contractelor de credit. Potrivit art. 315 C. proc. civ.

"în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Analiza motivului de recurs prin prisma acestor dispoziții legale relevă faptul că instanța de apel, după reluarea integrală a considerentelor deciziei de casare, deși invocă prevederile anterior citate, argumentează că după a doua rată scadentă la contractul de credit, reclamanta conform propriilor susțineri, nu a mai efectuat nici un fel de notificare de reziliere.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 5.5 lit. e) din Contractul de asigurare prin care reclamanta s-a obligat să facă notificarea de reziliere la a treia scadență, obligație care este menționată în anexa 1 la Contractul de credit - prevederile art. 17 lit. e). A reținut în consecință că, în lipsa notificărilor de reziliere a contractelor de credit, dovada avizărilor 1 și 2 nefiind suficientă, operează clauza de excludere prevăzută de art. 5.11. În acest context, Înalta Curte observă că prin Contractul de asigurare în Cap. 5, sunt stabilite obligațiile asiguratului, respectiv ale reclamantei și cuprinde pct. 5.5 doar lit. a) și b), nu și lit. e), referitoare la notificarea de reziliere la a treia scadență, astfel cum eronat arată instanța de apel.

Pe de altă parte, art. 17 lit. e) din Contractul de credit, de asemenea reținut de instanța de apel, ca fiind temei al soluției pronunțate, vizează doar convenția încheiată între reclamantă în calitate de creditor și K., în calitate de client. Acest articol prevede două ipoteze în care SC A. SA are dreptul să rezilieze contractul de credit, motiv pentru care și analiza trebuia efectuată distinct, pentru verificarea susținerilor reclamantei conform căreia notificarea de reziliere nu era necesară în ambele cazuri. În această ordine de idei se impune precizarea că reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată susținând că s-a produs riscul asigurat ca urmare a neachitării creditelor restante de către debitorii indicați în acțiune.

Prin urmare, instanța de apel trebuia să verifice despăgubirile rezultate din contracte ținând seama de dezlegările irevocabile din toate deciziile de casare, necesitatea existenței notificărilor de reziliere în funcție de fiecare contract de credit în parte și nu doar a celui menționat în decizia a cărei casare se solicită, fiind stabilită obligația administrării unor probe noi pentru aplicarea concretă a acestei clauze, astfel cum s-a dispus de altfel prin decizia de casare. Omisiunea instanței de apel de a dezvolta raționamentul în baza căruia a concluzionat că art. 17 lit. e) din acest contract de credit este aplicabil tuturor celor în privința cărora reclamanta a invocat producerea riscului asigurat și că este necesară în toate cazurile notificarea de reziliere, pe de o parte face imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. hotărârea recurată soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului. În consecință, soluția ce se impune în raport de aceste considerente este admiterea recursului, în conformitate cu art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. vor fi avute în vedere problemele de drept dezlegate prin deciziile de casare anterioare iar, conform alin. (3) al aceluiași articol vor fi examinate în mod concret toate motivele și apărările formulate de părți, urmând a fi administrate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Brașov împotriva Deciziei nr. 1.134/Ap din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016. Procesat de GGC - N