ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2018

Ședința publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 26.10.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special B. și director general C., în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. Sucursala Brașov și D. S.A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de credit nr. x încheiat la data de 10.07.2007, anularea contractului de credit nr. x încheiat la data de 10.07.2007 între D. S.A. - Sucursala Brașov și S.C. A. S.R.L., să se dispună desființarea contractului de credit nr. x încheiat la data de 10.07.2007 și a actelor subsecvente încheiate în baza lui; să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii actului atacat, respectiv sa dispună restituirea prestațiilor constând în: desființarea garanțiilor constituite în favoarea D. Sucursala Brașov așa cum au fost enumerate la art. 6. Garantarea Creditului și Asigurarea Garanțiilor, restituirea tuturor sumelor executate de banca prin debitare automata din conturile subscrisei, conform sumelor centralizate în anexa nr. 1 - rate credit, anexa Nr. 2 - comisioane credit, anexa nr. 3 dobânzi, sume-ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă, de la data debitării până la data plății efective, precum și dobânda legala aplicabila, actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă, de la data debitării pana la data plății efective, restituirea sumei de 795,1 RON (345,10 RON reprezentând deviz expertiza și 450 RON, reprezentând analiza credit), sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă, de la data de 12.07.2007, până la data plății efective, precum și dobânda legala aplicabilă, actualizata în raport cu rata inflației aplicabilă, de la data de 12.07.2007 până la data plății efective, să se dispună restituirea tuturor sumelor achitate ca prime de asigurare conform anexa nr. 4 cheltuieli cu asigurări, pe care reclamanta a fost obligată să le achite în vederea îndeplinirii obligațiilor stipulate la art. 7, pct. 7.4 și 7.5 și să cesioneze în favoarea băncii drepturile ce le va avea de primit de la societatea de asigurări, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă, de la data plații de către subscrisa și până la data plății, efective a băncii, să constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară nr. x/1 din 10.07.2007, autentificat sub nr. x/10.07.2007 la Biroul Notarului Public E., încheiat între reclamantă și D. S.A. Sucursala Brașov, contract accesoriu la contractul de credit nr. x încheiat la data de 10.07.2007, să dispună desființarea contractului de garanție imobiliară nr. x/1 din 10.07.2007 și a actelor subsecvente încheiate în baza lui și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului atacat, respectiv anularea dreptului de ipoteca de rang I și a notarii de interdicție de înstrăinare, grevare, construire, demolare și închiriere pentru suma de 500.000 RON + dobânzi de 11,5%/an, revizuibile și toate costurile aferente creditului, inclusiv dobânzi penalizatoare, comisioane în favoarea D. - Sucursala Brașov sub CI. cu privire la imobilul înscris în cartea funciara nr. x cu top x proprietatea A. S.R.L. Brașov - să dispună acordarea de daune in suma de 501 RON sau 161.510 euro anual, ca urmare a lipsei de folosința a imobilului și terenului în urma interdicțiilor de înstrăinare, demolare, construire, închiriere și grevare asupra imobilului pe perioada existenței ipotecii", începând cu data de 16.07.2007 (data la care reclamanta a intrat efectiv în posesia imobilului) - până la data anularii interdicțiilor de construire si închiriere.

Prin note de ședință reclamanta a precizat sumele executate de bacă a căror restituire o solicită în cadrul petitului II lit. b) ca fiind în cuantum de 166.118,74 RON și dobânda legală în cuantum de 266.348,44 RON, comisioane credit, acordare și gestiune în cuantum de 66.110,82 RON, sumele achitate ca primă de asigurare sunt în sumă totală de 8.428,56 RON.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1635-1647, 1246-1264, art. 2529 C. civ. și art. 148 -151, art. 192 și art. 194-195 C. proc. civ.

Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special B., excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția netimbrării cererii.

Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2016 instanța a luat act că pârâta D. S.A. Sucursala Brașov nu mai susține excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare, s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special B., s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a d-nei avocat F. pentru pârâta D. S.A. Sucursala Brașov, s-a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, invocată de pârâta D. S.A. Sucursala Sibiu.

S-a unit cu fondul excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei D. S.A. Sucursala Brașov.

Prin sentința civilă nr. 761/C/19.10.2016 a Tribunalului Brașov au fost respinse excepțiile lipsei capacității de folosință și lipsei calității procesuale pasive ale pârâtei D. S.A. Sucursala Brașov invocate de reclamantă; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. Sucursala Brașov și D. S.A..

Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. Brașov, iar prin motivele de apel soluția atacată este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat față de toate petitele din acțiune.

Curtea de Apel Brașov, secția Civilă prin decizia civila nr. 861/Ap din 15 mai 2017 a respins apelul formulat de către apelanta S.C. A. S.R.L. Brașov împotriva sentinței civile nr. 761/C/19.10.2016 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, precum și împotriva încheierilor din 24 aprilie 2017 și 08 mai 2017 pronunțate de aceeași instanță, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 12.07.2017 la Curtea de Apel Brașov.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

O primă critică adusă deciziei recurată se referă la încheierea de ședință din 24 aprilie 2017 pronunțată de instanța de apel prin care s-a constatat că D. S.A. este singura care deține personalitate juridică să încheie contractul de garanție imobiliară și de credit, precum și contractul de asistență juridică, drept urmare excepția lipsei capacității de folosință a D. Sucursala Brașov și excepția lipsei capacității de exercițiu sunt întemeiate și drept urmare solicită admiterea acestora și constatarea că pârâta nu putea încheia contracte cu terții în nume propriu.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 7 și 22 C. proc. civ., în sensul că a refuzat să dispună confruntarea înscrisurilor depuse în copie conform cu originalul cu originalele acestora.

Recurenta-reclamantă susține în continuare că încheierea sus menționată nu îndeplinește dispozițiile art. 233 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost falsificat dispozitivul acesteia, în sensul introducerii mențiunii care precizează că a fost aplicată o amendă judiciară în cuantum de 500 RON domnului C., reprezentantul în instanță al reclamantei S.C. A. S.R.L. prin administrator special, mențiune care schimbă în totalitate hotărârea pronunțată în ședința publică de judecată.

Se mai arată că dovada intenției de falsificare este încheierea din 11 mai 2017, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare și de lămurire a încheierii din 24 aprilie 2017 formulată de reclamantă.

O altă critică este reprezentată de neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 237 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că instanța nu a examinat fiecare pretenție și apărare în parte și nu a constatat care pretenții sunt recunoscute și care contestate. De asemenea, nu a pus în discuție probele și nu a dispus probele necesare soluționării corecte a cauzei.

De asemenea, nu a dispus ca intimatele să prezinte dovada efectuării publicității prevăzute de C. civ. sau de legi speciale.

În mod greșit, arată recurenta-reclamantă, prin încheierea de ședință din 08 mai 2017, instanța a reținut că nu se impune suspendarea cauzei, deși Înalta Curte de Casație și Justiție nu se pronunțase la acea dată asupra acestui aspect.

De asemenea, prin aceeași încheiere, instanța de apel nu a declarat cercetarea procesului încheiată, nu a fixat un termen pentru cercetarea procesului în ședința publică și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în apel, pe care le reiterează în prezentul recurs: excepția lipsei calității procesual active a S.C. D. S.A., excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii, excepția nulității absolute a actelor procedurale ce poartă semnătura avocatului părții, excepția nulității absolute a declarației în dovedirea calității de reprezentant, excepția nulității absolute a întâmpinării depuse peste termen.

În ceea ce privește decizia pronunțată de instanța de apel, recurenta-reclamantă formulează critici în legătură cu nepronunțarea instanței, din oficiu, asupra excepției lipsei calității procesuale active a Sucursalei Brașov a D., ca urmare a schimbărilor intervenite după data de 31.12.2016, când aceasta a fost radiată.

Se mai arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra opozabilității actelor depuse la dosar sau doar invocate de către pârâtă, acestea nefiind opozabile terților decât dacă au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat față de invocarea dreptului de reprezentare al sucursalelor în fața instanțelor judecătorești și în ceea ce privește diferența care există între activitatea de contractare de credite și cea de acordare de credite, întrucât prin hotărârea AGA nr. 1 din 31 martie 2001 prin obiectul de activitate a fost acordat mandat Băncii numai pentru activități de contractare de credite.

Instanța de apel nu s-a pronunțat față de diferența între activitatea de emitere de garanții și activitatea de obținere de garanții.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța de apel nesocotind dispozițiile art. 15, art. 16, art. 124 din Constituția României. Nu s-a răspuns tuturor argumentelor reclamantei și în esență nu a fost motivată hotărârea.

Alte critici ale recurentei-reclamantă au vizat faptul că instanța nu a probat eliberarea de copii după notele grefierului, falsificarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., falsificarea adevărului pentru a favoriza Banca.

În raport de aceste considerente, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 7, 8, 13, 14, 15, 20 și 22 C. proc. civ.

Dovada lipsei de imparțialitate și a lipsei de credință este demonstrată de ostilitatea completului de judecată cu ocazia apelului nominal, precum și cu prilejul dezbaterilor.

În mod greșit instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada reprezentării în baza înscrisurilor depuse la solicitarea instanței și fără să se țină seama de notele scrise formulate de reclamantă, care nu au fost citite.

În raport de aceste considerente solicită admiterea recursului.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 15.03.2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând, în prealabil excepțiile invocate în cauză de către intimata-pârâtă S.C. G. S.A., constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului declarat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., aceasta este neîntemeiată, având în vedere că recursul a fost formulat în intervalul termenului 12.06.2017 - 12.07.2017, perioadă care se încadrează în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 485 C. proc. civ., pentru exercitarea recursului.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, se constată că prin cererea de chemare în judecată au fost formulate capete de cerere distincte, care au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ.

Prin raportare la estimările făcute de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și ulterior prin notele de ședință formulate la Tribunalul Brașov prin care a fost precizat obiectul cererii introductive, se constată că valoarea cea mai ridicată este cea din capătul principal prin care s-a solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului în valoare de 161.510 Euro anual, calculați pe ultimii trei ani anterior datei introducerii acțiunii, total 484.530 Euro.

Având în vedere că valoarea acestui capăt principal este superioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia civilă nr. 861/Ap din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017, Înalta Curte constată următoarele:

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 15 mai 2017, prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

În raport de criticile formulate împotriva deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, Înalta Curte constată că, criticile din recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 489 C. proc. civ. stabilesc că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, potrivit voinței legiuitorului, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art. 488 C. proc. civ. reglementând în mod strict și limitativ motivele de recurs ce pot fi invocate de partea interesată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 din C. proc. civ.

Or, în speță, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

Recurenta însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a indicat dispozițiile art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și și-a exprimat nemulțumirea cu privire la relevanța înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, la cererile solicitate de părți, la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, însă aceste critici nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

În speță, instanța supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă referitor la modul de soluționare a excepțiilor privind lipsa capacității de folosință și de exercițiu a D. Sucursala Brașov cu trimitere la probele cu înscrisuri administrate în cauză nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocate pur formal.

De asemenea, argumentele prin care recurenta pune în discuție nepronunțarea instanței de apel asupra excepțiilor invocate în cauză nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Astfel, reluarea situației de fapt în cauză și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct., 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor făcute de părți în fața instanței de prim control judiciar devolutiv.

În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja rezolvarea prin hotărârea atacată.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate și că autoarea căii de atac solicită practic instanței de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce țin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situație nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

În raport de criticile formulate împotriva încheierilor din 24 aprilie 2017 și 08 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, având în vedere că acestea reprezintă încheieri preparatorii care nu pot fi atacate decât o dată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală, fiind supuse căii de atac a recursului o dată cu aceasta.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge excepțiile invocate ca neîntemeiate și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR H. SPRL (PRIN ASOCIAT COORDONATOR EC. I.) împotriva încheierilor din 24 aprilie 2017 și 08 mai 2017 și a deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de intimata-pârâtă G. S.A..

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR H. SPRL (PRIN ASOCIAT COORDONATOR EC. I.) în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. Sucursala Brașov și D. S.A. împotriva încheierilor din 24 aprilie 2017 și 08 mai 2017 și a deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.