ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4422/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4422/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, reclamantul I.D.L. a chemat-o în judecată pe
pârâta SC B.C.R.A. SA, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va
pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 55.476,56 euro, cu
titlu de indemnizație de asigurare, datorată conform contractului de asigurare
aferent poliței privind asigurarea facultativă a autovehiculelor din 20
ianuarie 2010, cu valabilitate în perioada 21 ianuarie 2010 - 20 ianuarie 2011,
având ca obiect asigurarea pentru avarii și furt, pentru acoperirea
prejudiciului material suferit ca urmare a avarierii în accidentul rutier din
data de 6 august 2010, a autovehiculului, proprietatea reclamantului; la plata
dobânzii legale, aferentă sumei solicitate, conform primului capăt de cerere,
calculată conform O.G. nr. 9/2000, pe perioada de la data de 25 octombrie 2010
(data refuzului de plată a dosarului de daună) și până la achitarea integrală
de către pârâtă a debitului, evaluată la 3.428,90 lei, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de
judecată din 26 aprilie 2012, reclamantul a depus cerere precizatoare, în
sensul majorării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de
63.433,2 euro (fila 208 dosar fond).
În cauză s-au
administrat proba cu acte și expertiză tehnică auto.
Prin Sentința
civilă nr. 6322 din 10 mai 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a
admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.D.L., în contradictoriu cu
pârâta SC B.C.R.A. SA, (SC B.C.R.A.V.I.G. SA). A obligat-o pe pârâtă la plata
sumei de 55.476 euro, contravaloare despăgubiri echivalent în lei la cursul
oficial al B.N.R. din data plății și dobânda legală de la data pronunțării
hotărârii. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 14.081 lei, din care 6.981
lei taxă și timbru judiciar, 1.500 lei onorariu expert în cauză, 4.300 lei
onorariu avocat, 1.300 lei onorariu expert parte reclamant. A respins celelalte
pretenții, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea
dedusă judecății, reclamantul pretinde indemnizația de asigurare în baza Legii
nr. 136/1995, urmare a avarierii autoturismului, în evenimentul rutier produs
în localitatea Corabia, județul Olt la 6 august 2010.
Pretențiile
acestuia se întemeiază pe contractul de asigurare încheiat între părți,
respectiv polița de asigurare facultativă din 20 ianuarie 2010, cu valabilitate
21 ianuarie 2010 - 20 ianuarie 2011. Prin contractul de asigurare,
contractantul asigurării sau asiguratul se obliga să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta se obliga ca, la producerea riscului asigurat, să
plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit
despăgubirea ori suma asigurată, denumită
În continuare
indemnizație, rezultată din contractul de asigurare, încheiat în condițiile
prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.
Pârâta nu a
formulat întâmpinare, în apărare și în combaterea pretențiilor reclamantului,
poziția acesteia fiind exprimată prin din 25 octombrie 2010, prin care se
justifică refuzul de plată a indemnizației de asigurare, prin faptul că, prin
expertiză tehnică auto extrajudiciară efectuată, s-a reținut că evenimentul
s-ar fi produs în alte împrejurări, decât cele susținute de reclamant.
În cauză s-a
administrat proba cu expertiză tehnică auto, prin analiza urmelor materiale
găsite la locul accidentului coroborat cu avariile constatate la autoturism,
susținerile reclamantului, reținându-se că incendiul localizat în
compartimentul motor, a pornit de la un scurt circuit la instalația electrică,
incendiul nu s-a inițiat din afara autoturismului, pentru că până să ajungă în
compartimentul motor, ar fi provocat și alte arderi și altor zone ale
autoturismului, or, la exterior, avariile s-au produs în zona în care vegetația
de sub autoturism s-a aprins.
Expertul a
reținut avariile produse conform autorizației de reparație, respectiv bară
protecție față spartă, capotă motor, aripă dreapta față, far dreapta, parbriz
fisurat, airbarguri declanșate, ușa dreapta față deformată de foc, oglindă
exterioară dreapta distrusă de foc. Totodată, potrivit expertului, în urma
avizării accidentului, pârâta a deschis dosar de daună, în care s-a făcut
constatarea avariilor vizibile. în urma demontării parțiale din service s-a
emis o notă de constatare, E. întocmind un deviz estimativ, urmare căruia s-a
întocmit o factură proformă în valoare de 262.216,46 lei, cu precizarea că
aceasta ar putea crește odată cu demontarea reperelor avariate și eventuala
descoperire și a altor repere avariate.
Instanța de
fond a reținut că modul de producere a accidentului în varianta expertului
desemnat se coroborează cu celelalte dovezi, respectiv autorizația de reparație
emisă de I.P.J. Olt Polița Corabia și raportul de incendiu din 9 august 2010
emis de Primăria Orașului Corabia, în subordinea căruia se află serviciul
pentru situații de urgență, al cărui echipaj a stins incendiul la autoturism și
vegetația din zonă și care a precizat că incendiul a pornit de la instalația
electrică a autoturismului.
A mai reținut
că dacă pârâta susține o altă situație decât cea reținută de expert avea
posibilitatea să o probeze, o altă dinamică a producerii accidentului în
varianta pârâtei trebuia însoțită de dovezi concludente, ceea ce nu s-a
realizat, pentru a susține existența unor cazuri de excludere, astfel că
instanța de fond nu a revenit asupra încuviințării obiecțiunilor pârâtei la
expertiză, ci a reținut răspunsul expertului la obiecțiuni depus la dosar,
soluția urmând a se pronunța prin coroborarea întregului material probator.
Cât privește
întinderea pagubei în raport de autorizația de reparații devizul estimativ
întocmit de Eutotehnogroup și pentru operațiunile de demontat, verificat și
remontat pentru motor, precum și contractul de asigurare, s-a reținut că
valoarea estimată a reparațiilor depășește 75 % din suma asigurată (art.
8.5.1), iar valoarea epavei nu poate depăși 25 % din valoarea asigurată, cazul
fiind calificat ca fiind daună totală, potrivit Condițiilor generale din anexa
la contractul de asigurare facultativă.
Cuantumul sumei
de plată s-a apreciat a fi 55.476,56 euro echivalent în lei la cursul oficial
al B.N.R. din data plății calculat, prin scăderea din suma asigurată de 88.479
euro a contravalorii franșizei de 20 % (17.695,8 euro), contravaloarea epavei
20 % (14.156,64 euro) și contravaloarea ratelor neachitate datorate până la
sfârșitul anului de asigurare (1.150 euro). S-a considerat că o altă variantă
de calcul nu poate fi primită față de conținutul contractului de asigurare, iar
suma cu care a fost valorificată epava nu poate influența modalitatea de calcul
prevăzută convențional și legal într-o astfel de situație, față de prevederile
Legii nr. 136/1995.
Pentru aceste
considerente, în baza dispozițiilor Legii nr. 136/1995, art. 969 C. civ.,
tribunalul a admis în partea acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de
55.476 euro contravaloare despăgubiri echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R.
din data plății și dobânda legală de la data pronunțării hotărârii, întrucât
din înscrisuri nu s-a putut reține cu certitudine data îndeplinirii
obligațiilor reclamantului conform art. 8.15.1 din Condițiile de asigurare
pentru formularea pretențiilor, celelalte pretenții fiind respinse, ca
neîntemeiate.
În baza art.
274 C. proc. civ., fiind partea ce cade în pretenții, raportat la soluția
pronunțată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 14.081 lei, din care 6.981
lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 1.500 lei onorariu expert
desemnat, 4.300 lei onorariu avocat și 1.300 lei onorariu expert parte
reclamant.
Prin Decizia
civilă nr. 479 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a
civilă, a admis apelul formulat de apelantul -reclamant I.D.L., împotriva
sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis
acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la plata
sumei 63.433,20 euro cu titlu de indemnizație de asigurare în echivalent în lei
la cursul oficial al B.N.R. din data plății, precum și la plata dobânzii legale
aferentă, începând cu data de 25 octombrie 2010 și până la achitarea integrală
a debitului.
A menținut
dispozițiile sentinței atacate, referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei
de 14.081 lei.
A obligat-o pe
intimată la plata sumei de 1.951 lei cheltuieli de judecată către apelantul -
reclamant.
A respins, ca
nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC O.V.I.G. SA, împotriva
aceleiași sentințe.
Pentru a
pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
Asupra apelului
formulat de reclamant:
La termenul de
judecată din 26 aprilie 2012, reclamantul a depus o cerere precizatoare, în
sensul majorării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de
63.433,2 euro (fila 208 dosar fond) și, deși prin încheierea din aceeași dată,
s-a consemnat faptul că instanța a luat act de precizarea acțiunii, în
considerentele hotărârii nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la cererea
precizatoare.
Nu au fost
arătate motivele pentru care acțiunea a fost admisă în parte, în raport de
obiectul cererii menționat la primul capăt de cerere sau prin raportare la
majorarea câtimii acestuia din data de 26 aprilie 2012.
Curtea de apel
a mai reținut că, prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică auto,
întocmit în cauză, expertul desemnat de instanță a concluzionat că
„indemnizația de asigurare datorată de asigurător în condițiile contractului de
asigurare aferent poliței din 20 ianuarie 2010 este de 269.889,24 lei",
echivalentul a 63.433,20 euro.
De asemenea,
prin considerentele hotărârii atacate nu s-a făcut nicio referire la faptul
înstrăinării - ulterior introducerii acțiunii - a epavei, prin contractul de
vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat de reclamant cu numitul
M.I. și nici la concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică
auto.
Instanța de
fond nu a avut în vedere, la stabilirea întinderii indemnizației, valoarea
reală a „epavei", deși această valoare a fost menționată de către expertul
tehnic auto, în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză (6.200,00 euro).
Potrivit art.
8.5.1. din Contractul de asigurare, valoarea resturilor rămase neavariate și
care se mai pot valorifica nu poate depăși 25 % din Suma Asigurată. Din
interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestei clauze, rezultă că
în măsura în care, în urma valorificării epavei, asiguratul obține un preț mai
mic decât valoarea reprezentând procentul de 25 % din Suma Asigurată (valoare
maximă), la calculul indemnizației de asigurare datorată de Asigurător, va fi
luat în considerare prețul astfel obținut pe resturile mașinii care mai pot fi
întrebuințate, prin valorificarea acestora.
Conform
contractului de asigurare în situația unei „daune totale", indemnizația de
asigurare este egală cu diferența dintre Suma Asigurată și valoarea resturilor
recuperabile (valoarea epavei); din Suma Asigurată se va scădea - conform art.
8.6 din Contractul C.A.S.C.O. - franșiza (deductibilă) și - conform art. 8.12
din contractul C.A.S.C.O. - valoarea ratelor de primă rămase de achitat.
Potrivit acestui mod de calcul, necontestat de către asigurător decât în
privința sumelor, indemnizația de asigurare stabilită de către expert este de
63.433,20 euro.
În ceea ce
privește cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a apreciat că instanța
de fond a interpretat eronat prevederile art. 8.15.1 din Condițiile de asigurare.
Potrivit acestei clauze „Despăgubirile se acordă în cazul avariilor
autovehiculului, în cadrul unei perioade de maximum 15 zile lucrătoare de la
primirea ultimului document justificativ solicitat de asigurător".
Prin adresa din
25 octombrie 2010, asigurătorul a justificat refuzul de plată a indemnizației
de asigurare, cu motivarea că expertiza tehnică judiciară a reținut că
evenimentul s-ar fi produs în alte împrejurări decât cele susținute de
reclamant.
Având în vedere
această argumentare a refuzului de plată, curtea de apel a apreciat că, la data
comunicării adresei - 25 octombrie 2010, dosarul de daună era considerat de
către asigurător ca fiind complet, în sensul că la dosar existau documentele
justificative necesare instrumentării cazului.
Într-adevăr, în
raport de conținutul acestei adrese, printr-un raționament per a contrario, s-a
putut concluziona că reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la
dosarul de daună toate documentele justificative, necesare instrumentării
cazului, conform art. 7.2.7. din Condițiile Generale de asigurare. De altfel,
pârâta nu a formulat apărări în sensul că dosarul de daună nu a fost complet și
că acesta a fost motivul de neacordare a indemnizației.
Deși momentul
de la care curge dobânda este cel la care a luat naștere obligația de plată în
sarcina asigurătorului, în acord cu principiul disponibilității, curtea de apel
a luat act de faptul că reclamantul solicită ca asigurătorul să efectueze plata
de la data refuzului de plată.
Asupra apelului
formulat de pârâtă:
Curtea de apel
a reținut că apelanta - pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat
greșit prevederile art. 969 C. civ., art. 7.2.5. și art. 8.5.1. din Condițiile
Generale de Asigurare.
Potrivit art.
7.2.5 din Condițiile Generale de Asigurare, în sarcina asiguratului C.A.S.C.O.
este stipulată obligația de a furniza anumite informații despre producerea
riscului asigurat („să înștiințeze asigurătorul în scris despre producerea
evenimentului asigurat, în termen de 48 de ore de la producerea acestuia sau de
la luarea la cunoștință, furnizând informații despre autovehicul, data, locul,
cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat, natura și
întinderea pagubei").
Instanța de
fond a reținut că modul de producere a accidentului în varianta expertului
desemnat se coroborează cu celelalte dovezi respectiv autorizația de reparație
emisă de I.P.J. Olt Polița Corabia și raportul de incendiu din 9 august 2010
emis de Primăria Orașului Corabia, în subordinea căruia se află serviciul
pentru situații de urgență a cărui echipaj a stins incendiul la autoturism și
vegetația din zonă și care a precizat că incendiul a pornit de la instalația
electrică a autoturismului.
Instanța de
apel a reținut că nu există neconcordanță între cele reținute de prima instanță
și înscrisul de care face vorbire apelanta -pârâtă sau între declarațiile
reclamantului și acest raport de incendiu, iar apelanta - pârâtă nu a probat o
altă dinamică de producere a accidentului, întemeindu-și apărarea exclusiv pe
concluziile unei expertize tehnice auto, cu caracter extrajudiciar.
Critica
referitoare la cuantumul sumei acordate cu titlu de indemnizație de asigurare a
fost analizată de către curtea de apel în cuprinsul analizei apelului formulat
de reclamant.
Instanța de
apel a reținut că apelanta - pârâtă a criticat sentința și sub aspectul
faptului că prima instanță a respins obiecțiunile formulate de către aceasta la
expertiza tehnică auto administrate în cauză, dar și această critică a fost
respinsă ca nefondată, întrucât prin încheierea de ședință pronunțată la data
de 29 martie 2012, instanța de fond a admis atât obiecțiunile formulate de
reclamant, cât și obiecțiunile formulate de apelanta - pârâtă (fila 205 dosar
fond), iar la data de 23 aprilie 2012, expertul tehic auto - ing. B.S.M. a
depus la dosar supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară.
Mai mult, a
reținut instanța de apel, conform mențiunilor din încheierea de ședință din
data de 26 aprilie 2012, reprezentantul pârâtei a arătat că nu a contestat
modul de calcul al expertului, ci declarația șoferului.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul
formulat de apelantul - reclamant, a schimbat sentința atacată, în sensul că a
admis acțiunea precizată formulată de reclamant, a obligat-o pe pârâtă la plata
sumei 63.433,20 euro cu titlu de indemnizație de asigurare în echivalent în lei
la cursul oficial al B.N.R. din data plății, precum și la plata dobânzii legale
aferentă, începând cu data de 25 octombrie 2010 și până la achitarea integrală
a debitului. A menținut dispozițiile sentinței atacate referitoare la obligarea
pârâtei la plata sumei de 14.081 lei reprezentând taxă judiciară de timbru,
onorariu expert, onorariu avocat și onorariu expert parte.
În temeiul art.
274 C. proc. civ., a obligat-o pe intimata SC O.V.I.G. SA la plata sumei de
1.951 lei cheltuieli de judecată, către apelantul - reclamant.
A respinge, ca
nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC O.V.I.G. SA, împotriva
aceleiași sentințe.
împotriva
deciziei curții de apel, pârâta SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V.I.G. SA) a
declarat recurs, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecarea dosarului,
cu administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule
(contraexpertiza tehnică).
În cazul în
care se va considera că nu se impune casarea deciziei curții de apel, solicită
modificarea în tot a acesteia, respingerea apelului reclamantului I.D.L.,
admiterea apelului său și schimbarea în tot a sentinței tribunalului și, pe
cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În subsidiar,
solicită modificarea în tot a deciziei curții de apel, respingerea apelului
reclamantului I.D.L. și păstrarea sentinței tribunalului, ca temeinică și
legală.
Solicită, de
asemenea, obligarea reclamantului intimat la cheltuieli de judecată, pricinuite
atât la fond, cât și în apel și în recurs.
În susținerea
recursului său, prin formularea unui motiv de casare, pârâta arată că, deși în
fața instanței de fond, s-au pus în discuție probleme tehnice, cum ar fi cea a
valorii epavei, dacă valoarea acesteia este de 25 % din suma asigurată sau
valoarea cu care reclamantul a înstrăinat-o, respectiv 6.200 euro, instanța nu
a dispus efectuarea unei alte expertize pe acest aspect, care s-ar fi impus, cu
atât mai mult cu cât pârâta a constatat modul de producere a evenimentului
reclamat, aducând argumente tehnice concretizate în Raportul de Expertiză
Extrajudiciară întocmit de expert judiciar C.I.S.
Drept urmare,
pentru lămurirea aspectelor cauzei mai sus invocate, consideră că este necesară
casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței
de apel, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., pentru a se administra o
contraexpertiza.
Pârâta
formulează și motive de modificare a deciziei recurate, după cum urmează:
În temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea a fost dată
cu aplicarea greșită a legii, în sensul că a reținut în considerente că
instanța de fond nu a făcut mențiune despre cererea de majorare a pretențiilor
și, de asemenea, nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost admisă doar
în parte, or, această motivare este eronată, întrucât instanța de fond, deși nu
s-a exprimat în mod expres, din modul de argumentare, rezultă fără îndoială că
instanța a analizat cererea de majorare a pretențiilor, însă a respins-o.
Mai susține că
s-a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a Condițiilor Generale de
Asigurare, în sensul că nu s-a apreciat în mod corect asupra aplicabilității
dispozițiilor art. 8.5.1, referitoare la intenția părților atât cu privire la
cuantificarea valorii epavei, cât și cu privire la momentul de la care trebuie
acordată dobânda legală.
Consideră, de
asemenea, că dinamica accidentului este contrazisă de expertiza extrajudiciară
și este diferită de cea pe care reclamantul asigurat a declarat-o și, prin
urmare, acesta nu era îndreptățit la despăgubire, deoarece și-a încălcat
obligația contractuală de a relata împrejurările exacte de producere a
accidentului, astfel cum impun dispozițiile art. 7.2.1 și art. 7.2.5 din
Condițiile Generale de Asigurare.
Analizând
decizia atacată, în raport de motivele de recurs formulate,^ în limitele
controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte
constată următoarele:
Recursul
declarat în cauză de pârâtă este fondat și va fi admis, pentru considerentele
ce vor fi arătate în continuare:
În ce privește
primul motiv de recurs, potrivit căruia pârâta susține că s-ar impune casarea
deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea
efectuării unei contraexpertize, necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor
tehnice și a modului de producere a evenimentului reclamat, se constată că nu
este întemeiat și va fi respins, în consecință.
Din examinarea
actelor dosarului se reține astfel că prima instanță care s-a pronunțat în
cauză s-a considerat lămurită asupra tuturor aspectelor menționate de recurenta
- pârâtă, apreciind că modul de producere a accidentului prezentat în varianta
expertului desemnat se coroborează cu celelalte dovezi existente la dosar,
respectiv cu autorizația de reparație și cu raportul de incendiu, din care a
rezultat că incendiul a pornit de la instalația electrică a autoturismului
reclamantului.
Instanța de
fond a admis și obiecțiunile la raportul de expertiză, inclusiv pe cele
formulate de recurenta - pârâtă și a dispus întregirea expertizei, prin întocmirea
unui Supliment la raport, numai cu privire la stabilirea valorii indemnizației
de asigurare conform contractului de asigurare.
De asemenea,
instanța de apel a concluzionat că nu există neconcordanțe între cele reținute
de prima instanță și actele aflate la dosar, în ce privește aspectele tehnice
invocate de recurenta - pârâtă și anume, între declarațiile reclamantului și
raportul de incendiu, în condițiile în care pârâta și-a fundamentat apărarea
exclusiv pe concluziile unei expertize tehnice auto extrajudiciare.
De altfel, se
impune a se avea în vedere că dacă pârâta ar fi susținut o altă situație decât
cea expusă în expertiză, avea posibilitatea să probeze o altă dinamică a
accidentului, prin acte concludente - așa cum corect a reținut prima instanță sau
să solicite efectuarea unei contraexpertize, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat,
așa încât instanța s-a pronunțat pe baza întregului material probator existent
la dosar.
În ce privește
motivele de modificare a deciziei recurate, fundamentate pe dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la cererea de majorare a pretențiilor,
cât și la aplicarea eronată a dispozițiilor art. 8.5.1 din Condițiile Generale
de Asigurare atât cu privire la cuantificarea valorii epavei, cât și cu privire
la momentul de la care trebuie acordată dobânda legală, se constată că sunt
întemeiate.
Se reține
astfel că în mod eronat instanța de apel a apreciat că prima instanță care s-a
pronunțat în cauză nu a făcut nicio mențiune în considerente cu privire la
cererea precizatoare și nici nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost
admisă în parte, prin raportare la majorarea câtimii obiectului primului capăt
de cerere, intervenită prin cererea precizatoare din data de 26 aprilie 2012,
deoarece, examinând conținutul sentinței, se observă fără putință de tăgadă că
cererea precizatoare a fost avută în vedere și instanța de fond s-a pronunțat
asupra ei.
Chiar dacă nu
s-a menționat expres sintagma „cerere de majorare", instanța a făcut
referire în mod expres la suma cu care a fost valorificată epava, reținând că
suma de plată se apreciază a fi de 55.476,56 euro, rezultată prin scăderea din
suma asigurată de 88.479 euro a contravalorii franșizei de 20 % (17.695,8
euro), contravaloarea epavei 20 % (14.156,64 euro) și contravaloarea ratelor
neachitate datorate până la sfârșitul anului de asigurare (1.150 euro).
Critica
recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8.5.1 din Condițiile
Generale de Asigurare, de către curtea de apel, se dovedește a fi și ea
întemeiată, întrucât, într-adevăr, se constată că, în raport cu aceste
dispoziții legale, cuantificarea valorii epavei se face în mod anticipat, iar
după această cuantificare de la data încheierii contractului, epava rămâne în
proprietatea asiguratului, neinteresând ce anume face asiguratul cu aceasta.
În această
împrejurare, se reține că tribunalul este instanța care a apreciat corect că o
altă variantă de calcul decât cea mai sus menționată nu poate fi primită, față
de conținutul contractului de asigurare, iar suma cu care a fost valorificată
epava nu poate influența modalitatea de calcul prevăzută legal și convențional.
Întemeiată este
și critica recurentei cu privire la momentul de la care trebuia acordată
dobânda legală, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 8.15.1 din
Condițiile Generale de Asigurare, deoarece și în ce privește acest capăt de
cerere, tribunalul este cel care a stabilit corect că dobânda legală nu poate
fi acordată decât de la data pronunțării hotărârii și nu de la data de 25
octombrie 2010, de vreme ce nu s-a putut reține cu certitudine data
îndeplinirii obligațiilor de către reclamant pentru formularea pretențiilor.
În ce privește
susținerea recurentei conform căreia, având în vedere dinamica accidentului,
declarată de reclamant, contrazisă de expertiza extrajudiciară, reclamantul
asigurat nu era îndreptățit la despăgubiri, se constată că nu poate fi primită,
deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, ambele instanțe au apreciat judicios că,
urmare probatoriului administrat, - a expertizei tehnice auto, cu obiecțiunile
formulate și suplimentului de expertiză întocmit, - reclamantul este
îndreptățit la despăgubiri, diferind doar cuantumul acestora, calculul corect
fiind efectuat de către tribunal și urmând a fi menținut, prin modificarea în
parte a deciziei.
Totodată,
modificându-se decizia sub aspectul despăgubirilor și dobânzilor acordate de
instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va înlătura
și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în
sumă de 1.951 lei.
În temeiul
acelorași dispoziții legale, ale art. 274 C. proc. civ., va fi obligat
intimatul - reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 3.450
lei cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA.
În consecință,
față de cele ce preced, se va admite recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA
împotriva deciziei curții de apel.
Se va modifica
în parte decizia recurată, în sensul că se va respinge apelul reclamantului I.D.L.
și va fi înlăturată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în
sumă de 1.951 lei, în apel.
Vor fi
menținute în rest decizia apelată, precum și sentința tribunalului.
Intimatul -
reclamant I.D.L. va fi obligat la plata sumei de 3.450 lei cheltuieli de
judecată în recurs, către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta SC O.V.I.G. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 479 din 4 decembrie
2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.
Modifică în
parte decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului I.D.L. și
înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 1.951 lei, în
apel.
Menține în rest
decizia apelată precum și sentința civilă nr. 6322 din data de 10 mai 2012 a
Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.
Obligă pe
intimatul-reclamant la plata sumei de 3.450 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată în recurs către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.