ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4422/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul I.D.L. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.C.R.A. SA, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 55.476,56 euro, cu titlu de indemnizație de asigurare, datorată conform contractului de asigurare aferent poliței privind asigurarea facultativă a autovehiculelor din 20 ianuarie 2010, cu valabilitate în perioada 21 ianuarie 2010 - 20 ianuarie 2011, având ca obiect asigurarea pentru avarii și furt, pentru acoperirea prejudiciului material suferit ca urmare a avarierii în accidentul rutier din data de 6 august 2010, a autovehiculului, proprietatea reclamantului; la plata dobânzii legale, aferentă sumei solicitate, conform primului capăt de cerere, calculată conform O.G.

nr. 9/2000, pe perioada de la data de 25 octombrie 2010 (data refuzului de plată a dosarului de daună) și până la achitarea integrală de către pârâtă a debitului, evaluată la 3.428,90 lei, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din 26 aprilie 2012, reclamantul a depus cerere precizatoare, în sensul majorării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 63.433,2 euro (fila 208 dosar fond). În cauză s-au administrat proba cu acte și expertiză tehnică auto. Prin Sentința civilă nr. 6322 din 10 mai 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.D.L., în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R.A. SA, (SC B.C.R.A.V.I.G. SA).

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 55.476 euro, contravaloare despăgubiri echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din data plății și dobânda legală de la data pronunțării hotărârii. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 14.081 lei, din care 6.981 lei taxă și timbru judiciar, 1.500 lei onorariu expert în cauză, 4.300 lei onorariu avocat, 1.300 lei onorariu expert parte reclamant. A respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea dedusă judecății, reclamantul pretinde indemnizația de asigurare în baza Legii nr. 136/1995, urmare a avarierii autoturismului, în evenimentul rutier produs în localitatea Corabia, județul Olt la 6 august 2010. Pretențiile acestuia se întemeiază pe contractul de asigurare încheiat între părți, respectiv polița de asigurare facultativă din 20 ianuarie 2010, cu valabilitate 21 ianuarie 2010 - 20 ianuarie 2011. Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obliga să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obliga ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită În continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare, încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, în apărare și în combaterea pretențiilor reclamantului, poziția acesteia fiind exprimată prin din 25 octombrie 2010, prin care se justifică refuzul de plată a indemnizației de asigurare, prin faptul că, prin expertiză tehnică auto extrajudiciară efectuată, s-a reținut că evenimentul s-ar fi produs în alte împrejurări, decât cele susținute de reclamant. În cauză s-a administrat proba cu expertiză tehnică auto, prin analiza urmelor materiale găsite la locul accidentului coroborat cu avariile constatate la autoturism, susținerile reclamantului, reținându-se că incendiul localizat în compartimentul motor, a pornit de la un scurt circuit la instalația electrică, incendiul nu s-a inițiat din afara autoturismului, pentru că până să ajungă în compartimentul motor, ar fi provocat și alte arderi și altor zone ale autoturismului, or, la exterior, avariile s-au produs în zona în care vegetația de sub autoturism s-a aprins.

Expertul a reținut avariile produse conform autorizației de reparație, respectiv bară protecție față spartă, capotă motor, aripă dreapta față, far dreapta, parbriz fisurat, airbarguri declanșate, ușa dreapta față deformată de foc, oglindă exterioară dreapta distrusă de foc. Totodată, potrivit expertului, în urma avizării accidentului, pârâta a deschis dosar de daună, în care s-a făcut constatarea avariilor vizibile. în urma demontării parțiale din service s-a emis o notă de constatare, E. întocmind un deviz estimativ, urmare căruia s-a întocmit o factură proformă în valoare de 262.216,46 lei, cu precizarea că aceasta ar putea crește odată cu demontarea reperelor avariate și eventuala descoperire și a altor repere avariate.

Instanța de fond a reținut că modul de producere a accidentului în varianta expertului desemnat se coroborează cu celelalte dovezi, respectiv autorizația de reparație emisă de I.P.J. Olt Polița Corabia și raportul de incendiu din 9 august 2010 emis de Primăria Orașului Corabia, în subordinea căruia se află serviciul pentru situații de urgență, al cărui echipaj a stins incendiul la autoturism și vegetația din zonă și care a precizat că incendiul a pornit de la instalația electrică a autoturismului.

A mai reținut că dacă pârâta susține o altă situație decât cea reținută de expert avea posibilitatea să o probeze, o altă dinamică a producerii accidentului în varianta pârâtei trebuia însoțită de dovezi concludente, ceea ce nu s-a realizat, pentru a susține existența unor cazuri de excludere, astfel că instanța de fond nu a revenit asupra încuviințării obiecțiunilor pârâtei la expertiză, ci a reținut răspunsul expertului la obiecțiuni depus la dosar, soluția urmând a se pronunța prin coroborarea întregului material probator.

Cât privește întinderea pagubei în raport de autorizația de reparații devizul estimativ întocmit de Eutotehnogroup și pentru operațiunile de demontat, verificat și remontat pentru motor, precum și contractul de asigurare, s-a reținut că valoarea estimată a reparațiilor depășește 75 % din suma asigurată (art. 8.5.1), iar valoarea epavei nu poate depăși 25 % din valoarea asigurată, cazul fiind calificat ca fiind daună totală, potrivit Condițiilor generale din anexa la contractul de asigurare facultativă. Cuantumul sumei de plată s-a apreciat a fi 55.476,56 euro echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din data plății calculat, prin scăderea din suma asigurată de 88.479 euro a contravalorii franșizei de 20 % (17.695,8 euro), contravaloarea epavei 20 % (14.156,64 euro) și contravaloarea ratelor neachitate datorate până la sfârșitul anului de asigurare (1.150 euro).

S-a considerat că o altă variantă de calcul nu poate fi primită față de conținutul contractului de asigurare, iar suma cu care a fost valorificată epava nu poate influența modalitatea de calcul prevăzută convențional și legal într-o astfel de situație, față de prevederile Legii nr. 136/1995. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor Legii nr. 136/1995, art. 969 C. civ., tribunalul a admis în partea acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 55.476 euro contravaloare despăgubiri echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din data plății și dobânda legală de la data pronunțării hotărârii, întrucât din înscrisuri nu s-a putut reține cu certitudine data îndeplinirii obligațiilor reclamantului conform art. 8.15.1 din Condițiile de asigurare pentru formularea pretențiilor, celelalte pretenții fiind respinse, ca neîntemeiate.

În baza art. 274 C. proc. civ., fiind partea ce cade în pretenții, raportat la soluția pronunțată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 14.081 lei, din care 6.981 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 1.500 lei onorariu expert desemnat, 4.300 lei onorariu avocat și 1.300 lei onorariu expert parte reclamant. Prin Decizia civilă nr. 479 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul -reclamant I.D.L., împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei 63.433,20 euro cu titlu de indemnizație de asigurare în echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R.

din data plății, precum și la plata dobânzii legale aferentă, începând cu data de 25 octombrie 2010 și până la achitarea integrală a debitului. A menținut dispozițiile sentinței atacate, referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 14.081 lei. A obligat-o pe intimată la plata sumei de 1.951 lei cheltuieli de judecată către apelantul - reclamant. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC O.V.I.G. SA, împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Asupra apelului formulat de reclamant: La termenul de judecată din 26 aprilie 2012, reclamantul a depus o cerere precizatoare, în sensul majorării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 63.433,2 euro (fila 208 dosar fond) și, deși prin încheierea din aceeași dată, s-a consemnat faptul că instanța a luat act de precizarea acțiunii, în considerentele hotărârii nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la cererea precizatoare.

Nu au fost arătate motivele pentru care acțiunea a fost admisă în parte, în raport de obiectul cererii menționat la primul capăt de cerere sau prin raportare la majorarea câtimii acestuia din data de 26 aprilie 2012. Curtea de apel a mai reținut că, prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică auto, întocmit în cauză, expertul desemnat de instanță a concluzionat că „indemnizația de asigurare datorată de asigurător în condițiile contractului de asigurare aferent poliței din 20 ianuarie 2010 este de 269.889,24 lei", echivalentul a 63.433,20 euro. De asemenea, prin considerentele hotărârii atacate nu s-a făcut nicio referire la faptul înstrăinării - ulterior introducerii acțiunii - a epavei, prin contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat de reclamant cu numitul M.I.

și nici la concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică auto. Instanța de fond nu a avut în vedere, la stabilirea întinderii indemnizației, valoarea reală a „epavei", deși această valoare a fost menționată de către expertul tehnic auto, în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză (6.200,00 euro). Potrivit art. 8.5.1. din Contractul de asigurare, valoarea resturilor rămase neavariate și care se mai pot valorifica nu poate depăși 25 % din Suma Asigurată. Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestei clauze, rezultă că în măsura în care, în urma valorificării epavei, asiguratul obține un preț mai mic decât valoarea reprezentând procentul de 25 % din Suma Asigurată (valoare maximă), la calculul indemnizației de asigurare datorată de Asigurător, va fi luat în considerare prețul astfel obținut pe resturile mașinii care mai pot fi întrebuințate, prin valorificarea acestora.

Conform contractului de asigurare în situația unei „daune totale", indemnizația de asigurare este egală cu diferența dintre Suma Asigurată și valoarea resturilor recuperabile (valoarea epavei); din Suma Asigurată se va scădea - conform art. 8.6 din Contractul C.A.S.C.O. - franșiza (deductibilă) și - conform art. 8.12 din contractul C.A.S.C.O. - valoarea ratelor de primă rămase de achitat. Potrivit acestui mod de calcul, necontestat de către asigurător decât în privința sumelor, indemnizația de asigurare stabilită de către expert este de 63.433,20 euro. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a apreciat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 8.15.1 din Condițiile de asigurare.

Potrivit acestei clauze „Despăgubirile se acordă în cazul avariilor autovehiculului, în cadrul unei perioade de maximum 15 zile lucrătoare de la primirea ultimului document justificativ solicitat de asigurător". Prin adresa din 25 octombrie 2010, asigurătorul a justificat refuzul de plată a indemnizației de asigurare, cu motivarea că expertiza tehnică judiciară a reținut că evenimentul s-ar fi produs în alte împrejurări decât cele susținute de reclamant. Având în vedere această argumentare a refuzului de plată, curtea de apel a apreciat că, la data comunicării adresei - 25 octombrie 2010, dosarul de daună era considerat de către asigurător ca fiind complet, în sensul că la dosar existau documentele justificative necesare instrumentării cazului.

Într-adevăr, în raport de conținutul acestei adrese, printr-un raționament per a contrario, s-a putut concluziona că reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul de daună toate documentele justificative, necesare instrumentării cazului, conform art. 7.2.7. din Condițiile Generale de asigurare. De altfel, pârâta nu a formulat apărări în sensul că dosarul de daună nu a fost complet și că acesta a fost motivul de neacordare a indemnizației. Deși momentul de la care curge dobânda este cel la care a luat naștere obligația de plată în sarcina asigurătorului, în acord cu principiul disponibilității, curtea de apel a luat act de faptul că reclamantul solicită ca asigurătorul să efectueze plata de la data refuzului de plată.

Asupra apelului formulat de pârâtă: Curtea de apel a reținut că apelanta - pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 969 C. civ., art. 7.2.5. și art. 8.5.1. din Condițiile Generale de Asigurare. Potrivit art. 7.2.5 din Condițiile Generale de Asigurare, în sarcina asiguratului C.A.S.C.O. este stipulată obligația de a furniza anumite informații despre producerea riscului asigurat („să înștiințeze asigurătorul în scris despre producerea evenimentului asigurat, în termen de 48 de ore de la producerea acestuia sau de la luarea la cunoștință, furnizând informații despre autovehicul, data, locul, cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat, natura și întinderea pagubei"). Instanța de fond a reținut că modul de producere a accidentului în varianta expertului desemnat se coroborează cu celelalte dovezi respectiv autorizația de reparație emisă de I.P.J.

Olt Polița Corabia și raportul de incendiu din 9 august 2010 emis de Primăria Orașului Corabia, în subordinea căruia se află serviciul pentru situații de urgență a cărui echipaj a stins incendiul la autoturism și vegetația din zonă și care a precizat că incendiul a pornit de la instalația electrică a autoturismului. Instanța de apel a reținut că nu există neconcordanță între cele reținute de prima instanță și înscrisul de care face vorbire apelanta -pârâtă sau între declarațiile reclamantului și acest raport de incendiu, iar apelanta - pârâtă nu a probat o altă dinamică de producere a accidentului, întemeindu-și apărarea exclusiv pe concluziile unei expertize tehnice auto, cu caracter extrajudiciar.

Critica referitoare la cuantumul sumei acordate cu titlu de indemnizație de asigurare a fost analizată de către curtea de apel în cuprinsul analizei apelului formulat de reclamant. Instanța de apel a reținut că apelanta - pârâtă a criticat sentința și sub aspectul faptului că prima instanță a respins obiecțiunile formulate de către aceasta la expertiza tehnică auto administrate în cauză, dar și această critică a fost respinsă ca nefondată, întrucât prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29 martie 2012, instanța de fond a admis atât obiecțiunile formulate de reclamant, cât și obiecțiunile formulate de apelanta - pârâtă (fila 205 dosar fond), iar la data de 23 aprilie 2012, expertul tehic auto - ing.

B.S.M. a depus la dosar supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară. Mai mult, a reținut instanța de apel, conform mențiunilor din încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2012, reprezentantul pârâtei a arătat că nu a contestat modul de calcul al expertului, ci declarația șoferului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul formulat de apelantul - reclamant, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea precizată formulată de reclamant, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei 63.433,20 euro cu titlu de indemnizație de asigurare în echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din data plății, precum și la plata dobânzii legale aferentă, începând cu data de 25 octombrie 2010 și până la achitarea integrală a debitului.

A menținut dispozițiile sentinței atacate referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 14.081 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocat și onorariu expert parte. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe intimata SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 1.951 lei cheltuieli de judecată, către apelantul - reclamant. A respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC O.V.I.G. SA, împotriva aceleiași sentințe. împotriva deciziei curții de apel, pârâta SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V.I.G. SA) a declarat recurs, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecarea dosarului, cu administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule (contraexpertiza tehnică).

În cazul în care se va considera că nu se impune casarea deciziei curții de apel, solicită modificarea în tot a acesteia, respingerea apelului reclamantului I.D.L., admiterea apelului său și schimbarea în tot a sentinței tribunalului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită modificarea în tot a deciziei curții de apel, respingerea apelului reclamantului I.D.L. și păstrarea sentinței tribunalului, ca temeinică și legală. Solicită, de asemenea, obligarea reclamantului intimat la cheltuieli de judecată, pricinuite atât la fond, cât și în apel și în recurs.

În susținerea recursului său, prin formularea unui motiv de casare, pârâta arată că, deși în fața instanței de fond, s-au pus în discuție probleme tehnice, cum ar fi cea a valorii epavei, dacă valoarea acesteia este de 25 % din suma asigurată sau valoarea cu care reclamantul a înstrăinat-o, respectiv 6.200 euro, instanța nu a dispus efectuarea unei alte expertize pe acest aspect, care s-ar fi impus, cu atât mai mult cu cât pârâta a constatat modul de producere a evenimentului reclamat, aducând argumente tehnice concretizate în Raportul de Expertiză Extrajudiciară întocmit de expert judiciar C.I.S. Drept urmare, pentru lămurirea aspectelor cauzei mai sus invocate, consideră că este necesară casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, conform dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., pentru a se administra o contraexpertiza. Pârâta formulează și motive de modificare a deciziei recurate, după cum urmează: În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că a reținut în considerente că instanța de fond nu a făcut mențiune despre cererea de majorare a pretențiilor și, de asemenea, nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost admisă doar în parte, or, această motivare este eronată, întrucât instanța de fond, deși nu s-a exprimat în mod expres, din modul de argumentare, rezultă fără îndoială că instanța a analizat cererea de majorare a pretențiilor, însă a respins-o.

Mai susține că s-a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a Condițiilor Generale de Asigurare, în sensul că nu s-a apreciat în mod corect asupra aplicabilității dispozițiilor art. 8.5.1, referitoare la intenția părților atât cu privire la cuantificarea valorii epavei, cât și cu privire la momentul de la care trebuie acordată dobânda legală. Consideră, de asemenea, că dinamica accidentului este contrazisă de expertiza extrajudiciară și este diferită de cea pe care reclamantul asigurat a declarat-o și, prin urmare, acesta nu era îndreptățit la despăgubire, deoarece și-a încălcat obligația contractuală de a relata împrejurările exacte de producere a accidentului, astfel cum impun dispozițiile art. 7.2.1 și art. 7.2.5 din Condițiile Generale de Asigurare.

Analizând decizia atacată, în raport de motivele de recurs formulate,^ în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele: Recursul declarat în cauză de pârâtă este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În ce privește primul motiv de recurs, potrivit căruia pârâta susține că s-ar impune casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei contraexpertize, necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor tehnice și a modului de producere a evenimentului reclamat, se constată că nu este întemeiat și va fi respins, în consecință.

Din examinarea actelor dosarului se reține astfel că prima instanță care s-a pronunțat în cauză s-a considerat lămurită asupra tuturor aspectelor menționate de recurenta - pârâtă, apreciind că modul de producere a accidentului prezentat în varianta expertului desemnat se coroborează cu celelalte dovezi existente la dosar, respectiv cu autorizația de reparație și cu raportul de incendiu, din care a rezultat că incendiul a pornit de la instalația electrică a autoturismului reclamantului. Instanța de fond a admis și obiecțiunile la raportul de expertiză, inclusiv pe cele formulate de recurenta - pârâtă și a dispus întregirea expertizei, prin întocmirea unui Supliment la raport, numai cu privire la stabilirea valorii indemnizației de asigurare conform contractului de asigurare.

De asemenea, instanța de apel a concluzionat că nu există neconcordanțe între cele reținute de prima instanță și actele aflate la dosar, în ce privește aspectele tehnice invocate de recurenta - pârâtă și anume, între declarațiile reclamantului și raportul de incendiu, în condițiile în care pârâta și-a fundamentat apărarea exclusiv pe concluziile unei expertize tehnice auto extrajudiciare. De altfel, se impune a se avea în vedere că dacă pârâta ar fi susținut o altă situație decât cea expusă în expertiză, avea posibilitatea să probeze o altă dinamică a accidentului, prin acte concludente - așa cum corect a reținut prima instanță sau să solicite efectuarea unei contraexpertize, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, așa încât instanța s-a pronunțat pe baza întregului material probator existent la dosar.

În ce privește motivele de modificare a deciziei recurate, fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la cererea de majorare a pretențiilor, cât și la aplicarea eronată a dispozițiilor art. 8.5.1 din Condițiile Generale de Asigurare atât cu privire la cuantificarea valorii epavei, cât și cu privire la momentul de la care trebuie acordată dobânda legală, se constată că sunt întemeiate.

Se reține astfel că în mod eronat instanța de apel a apreciat că prima instanță care s-a pronunțat în cauză nu a făcut nicio mențiune în considerente cu privire la cererea precizatoare și nici nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost admisă în parte, prin raportare la majorarea câtimii obiectului primului capăt de cerere, intervenită prin cererea precizatoare din data de 26 aprilie 2012, deoarece, examinând conținutul sentinței, se observă fără putință de tăgadă că cererea precizatoare a fost avută în vedere și instanța de fond s-a pronunțat asupra ei.

Chiar dacă nu s-a menționat expres sintagma „cerere de majorare", instanța a făcut referire în mod expres la suma cu care a fost valorificată epava, reținând că suma de plată se apreciază a fi de 55.476,56 euro, rezultată prin scăderea din suma asigurată de 88.479 euro a contravalorii franșizei de 20 % (17.695,8 euro), contravaloarea epavei 20 % (14.156,64 euro) și contravaloarea ratelor neachitate datorate până la sfârșitul anului de asigurare (1.150 euro). Critica recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8.5.1 din Condițiile Generale de Asigurare, de către curtea de apel, se dovedește a fi și ea întemeiată, întrucât, într-adevăr, se constată că, în raport cu aceste dispoziții legale, cuantificarea valorii epavei se face în mod anticipat, iar după această cuantificare de la data încheierii contractului, epava rămâne în proprietatea asiguratului, neinteresând ce anume face asiguratul cu aceasta.

În această împrejurare, se reține că tribunalul este instanța care a apreciat corect că o altă variantă de calcul decât cea mai sus menționată nu poate fi primită, față de conținutul contractului de asigurare, iar suma cu care a fost valorificată epava nu poate influența modalitatea de calcul prevăzută legal și convențional. Întemeiată este și critica recurentei cu privire la momentul de la care trebuia acordată dobânda legală, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 8.15.1 din Condițiile Generale de Asigurare, deoarece și în ce privește acest capăt de cerere, tribunalul este cel care a stabilit corect că dobânda legală nu poate fi acordată decât de la data pronunțării hotărârii și nu de la data de 25 octombrie 2010, de vreme ce nu s-a putut reține cu certitudine data îndeplinirii obligațiilor de către reclamant pentru formularea pretențiilor.

În ce privește susținerea recurentei conform căreia, având în vedere dinamica accidentului, declarată de reclamant, contrazisă de expertiza extrajudiciară, reclamantul asigurat nu era îndreptățit la despăgubiri, se constată că nu poate fi primită, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, ambele instanțe au apreciat judicios că, urmare probatoriului administrat, - a expertizei tehnice auto, cu obiecțiunile formulate și suplimentului de expertiză întocmit, - reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, diferind doar cuantumul acestora, calculul corect fiind efectuat de către tribunal și urmând a fi menținut, prin modificarea în parte a deciziei. Totodată, modificându-se decizia sub aspectul despăgubirilor și dobânzilor acordate de instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., se va înlătura și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în sumă de 1.951 lei. În temeiul acelorași dispoziții legale, ale art. 274 C. proc. civ., va fi obligat intimatul - reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 3.450 lei cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA. În consecință, față de cele ce preced, se va admite recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva deciziei curții de apel. Se va modifica în parte decizia recurată, în sensul că se va respinge apelul reclamantului I.D.L. și va fi înlăturată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.951 lei, în apel. Vor fi menținute în rest decizia apelată, precum și sentința tribunalului.

Intimatul - reclamant I.D.L. va fi obligat la plata sumei de 3.450 lei cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 479 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului I.D.L. și înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 1.951 lei, în apel. Menține în rest decizia apelată precum și sentința civilă nr. 6322 din data de 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă. Obligă pe intimatul-reclamant la plata sumei de 3.450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.