ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 18 mai 2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială, sub nr.

2566/9072010, reclamanta SC T.R.C. SRL, prin mandatar SC S.G.B.A. SRL, a chemat

în judecată pârâta SC B.C.R.V.I.G. SA, obligarea acesteia la plata sumei de

285.517 lei, (echivalentul a 67.374 Euro la cursul din 22 iulie 2009 de 4.2378

lei/Euro), reprezentând despăgubiri ca urmare a furtului autoturismului marca

Mercedes Benz GL 320, cu numărul de înmatriculare , precum și la plata

dobânzilor legale calculate de la aceeași dată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a

arătat că în noaptea de 21 spre 22 iulie 2009, i-a fost furat din București,

autoturismul Mercedes Benz GL 320, cu numărul de înmatriculare , furt pe care

l-a declarat la Poliția Municipiului București - Serviciul Furturi de

Autovehicule și în baza poliței de asigurare facultative pentru avarii și furt

(CASCO) încheiată cu societatea pârâtă, a avizat la aceasta producerea riscului

asigurat - furtul total, societatea de asigurări deschizând dosarul de daună

nr. AVA VL 000639/2009.

A susținut că

promovarea acțiunii este consecința faptului că, deși în baza asigurării casco

nr. 0526920 din 21 noiembrie 2008, este îndreptățită la despăgubiri din partea

pârâtei la valoarea sumei asigurate, respectiv 74.860 Euro, din care urmează să

se deducă franciza de 10% si deși a predat pârâtei cele două chei ale

autoturismului, fapt consemnat în procesul verbal nr. 3327 din 27 iulie 2009 și

că a depus la dosarul de daună cartea de identitate a autovehiculului în

original, menționând că nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a

mașinii întrucât acesta se afla în mașină în momentul dispariției, fapt

declarat și organelor de poliție cu ocazia sesizării furtului din data de 22

iulie 2009, pârâtă nu a răspuns în niciun sens cererii de despăgubiri.

Prin întâmpinarea

depusă, pârâta a invocat art. 6.26.1 din Condițiile generale pentru asigurarea

facultativă, anexă la polița casco seria AVA nr. 0526920 și a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată în considerarea faptului că reclamanta nu

a depus la dosarul de daună documentele originale ale mașinii, deși îi revenea

această obligație la care nu s-a prevăzut nici o excepție, în baza contractului

de asigurare.

Prin sentința nr.

947din 13 aprilie 2011 și încheierea de rectificare de eroare materială din 14

iunie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei

și a obligat pârâta SC B.C.R.V.I.G. SA la plata sumei de 285.517 lei

(echivalentul a 67.374 Euro), cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală începând

cu data de 28 mai 2010, precum și la plata sumei de 6.967,05 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut în principal că reclamanta SC T.R.C. SRL

Rm. Vâlcea este proprietara autoturismului marca Mercedes Benz GL 320,

înmatriculată sub nr. care i-a fost furat în noaptea dinspre 21 spre 22 iulie

2009, fiind asigurat la SC B.C.R.V.I.G. SA, potrivit poliței de asigurare

facultativă pentru avarii și furt casco nr. 052690 din 21 noiembrie 2008, suma

asigurată fiind de 74.860 Euro.

A mai reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 și art. 24 din Legea nr. 136/1995,

potrivit cărora, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să

plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea

riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau

terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, precum și a pct. 2.6.1 din

condițiile generale și a art. 969 alin. (1) C. civ., care prevăd că asiguratul

acordă despăgubiri printre altele, pentru furtul autovehiculului și

obligativitatea convențiilor legal făcute.

Astfel a apreciat

că din probele administrate a rezultat că riscul asigurat s-a produs (furtul

autovehiculului) și că în baza poliței de asigurare casco nr. 0526920 din 21

noiembrie 2008, pârâtei îi revenea obligația de achitare a sumei asigurate,

respectiv suma de 67.374 Euro, rămasă după deducerea francizei în cuantum de

10% din suma la care a fost tăcută asigurarea - 74.860 Euro, obligație pe care

pârâta nu și-a îndeplinit-o, deși a fost notificată de reclamantă prin adresa

nr. 219 din 28 mai 2010 potrivit dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel pârâta SC B.C.R. V.I. SA, criticând-o pentru

respingerea nelegală a excepției lipsei calității de reprezentat a SC S.G.B.A.

SRL, și pentru înlăturarea clauzei 6.26.1 din contract, care obligă asiguratul

să depună la momentul producerii riscului asigurat - furtului total,

certificatul de înmatriculare în original, susținând că acesta nu poate opune

dispariția documentelor originale ale mașinii odată cu dispariția acestuia,

deoarece potrivit clauzei menționate era obligat să asigure păstrarea

documentelor originale, astfel încât în cazul furtului autovehiculului să se

evite și furtul documentelor.

Prin decizia nr.

49/A-C din 9 septembrie

2011,

Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

admis apelul pârâtei SC B.C.R.V.I.G. SA împotriva sentinței nr. 947 din 13

aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, pe care a

schimbat-o în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC T.R.C. SRL

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

A respins

excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a SC S.G.B.A. SRL

invocată de pârâtă, reținând că aceasta a fost împuternicită de reclamantă în

baza art. 3 pct. 1 din contractul de mandat nr. 2 din 17 mai 2010 să o asiste

în caz de daună și să negocieze daunele suferite ca urmare a evenimentului

produs la 22 iulie 2009, fiind îndeplinite condițiile art. 374 și urm. C. com.,

care reglementează contractul de mandat comercial, astfel încât reprezentarea

părții a fost asigurată atât în procedura concilierii directe prevăzute de art.

720 C. proc. civ., cât și în fața instanței, prin aceea că reclamanta a

ratificat practic toate actele întocmite de către mandatar în numele și pe

seama sa, semnând și ștampilând cererea de chemare în judecată și depunând

procura judiciară autentificată sub nr. 74 din 18 ianuarie 2011 (fila 87 dosar

fond).

Asupra fondului

cererii, instanța de apel a reținut că în contractul de asigurare încheiat de

părțile litigante, ce constituie legea părților conform art. 969 C. civ. și a

cărui forță obligatorie rezultă și art. 9 din Legea nr. 136/1995, se prevede la

art. 6.26 că nu se acordă despăgubiri asiguratului pentru furtul total în cazul

în care nu se depun la asigurător actele originale ale autovehiculului (certificatul

de înmatriculare/autorizația provizorie de circulație, cartea de identitate,

după caz).

Clauza menționată

impune asiguratului diligenta unui bun proprietar, respectiv păstrarea

documentului original în loc sigur, fiind obligat să depună toate eforturile

necesare pentru ca, în cazul producerii riscului asigurat, să poată îndeplini

obligația asumată-depunerea documentelor originale ale autovehiculului.

In considerarea

acestei obligații contractuale prevăzute în sarcina asiguratului, s-a apreciat

că situația sustragerii certificatului de înmatriculare a autovehiculului, ca

și consecință a furtului acestuia nu poate constitui caz fortuit pentru

reclamantă, având în vedere și faptul că la art. 7.2.6 din contract se prevede

această eventualitate, respectiv furtul cărții de identitate sau al

certificatului de înmatriculare, ca eveniment posibil, însă distinct de furtul

autoturismului, care este reglementat în contractul pârtilor la art. 6.26.

Referitor la

înlăturarea jurisprudenței instanței supreme invocate de reclamantă, instanța

de apel și-a motivat soluția pe faptul că aceasta nu are caracter de izvor de

drept, nefiind obligatorie pentru instanțe, având doar caracter de îndrumare

și, că în speța avută în vedere calificarea furtului autovehiculului împreună

cu toate documentele aflate în acesta, drept caz fortuit, s-a făcut în raport

cu alte împrejurări decât cele din speța dedusă judecății.

Împotriva

deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a

declarat recurs reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea, criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA București,

cu consecința menținerii sentinței de fond.

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

potrivit cărora este sancționabilă hotărârea pronunțată de instanța care

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reclamanta a susținut că

instanța de apel a interpretat greșit clauza cuprinsă în art. 6.26 din

Condițiile Generale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor, anexă a

poliței casco seria AVA nr. 0526920 încheiate între părți la 22 noiembrie 2008.

Astfel, a arătat

că enumerarea actelor cuprinse în clauza menționată are în realitate caracter exemplificativ,

nu limitativ, așa cum în mod eronat a reținut instanța de control, această

concluzie rezultând din interpretarea gramaticală, sintactico morfologică a

textului, care prin menționarea sintagmei "după caz" la finalul

enumerării, oferă asiguratului, în cazul producerii evenimentului asigurat -

furt total, opțiunea alternativă a depunerii, fie a certificatului de

înmatriculare, fie a cărții de identitate a autoturismului.

Interpretând

aceeași clauză

din

perspectivă

teleologică, reclamanta a susținut că sintagma "acte originale"

include posibilitatea asiguratului de a depune și eventuale alte acte originale

decât cele enumerate exemplificativ, respectiv autorizația de circulație

provizorie care face dovada înmatriculării și punerii în circulație a

autoturismului, respectiv a numelui proprietarului asemeni certificatului de

înmatriculare și că instanța de apel a ignorat refuzul pârâtei de a primi la

dosarul de daună acest înscris original.

A arătat de

asemenea, că interpretarea clauzei 6.26 în sensul celor anterior expuse este

susținută și de varianta interpretării sistematice, respectiv din interpretarea

coroborată a acestei clauze cu cele stipulate la art. 7.2.6, care prevede

obligația asiguratului, în eventualitatea furtului certificatului de

înmatriculare si/sau a cărții de identitate a autoturismului, de a depune la

asigurător dovada declarării la poliție a furtului, situație căreia reclamanta

i s-a conformat.

Un alt aspect

despre care a susținut că a fost interpretat eronat de instanța de apel, îl

constituie aprecierea potrivit căreia în cauză, în raport de situația furtului

certificatului de înmatriculare, nu se poate reține incidența cazului fortuit,

sens în care a arătat că jurisprudența instanței supreme, cu rol de unificare a

practicii instanțelor de judecată, a reținut într-o speță similară, existența

cazului exonerator de răspundere.

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia

recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii reclamanta,

reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea a susținut că decizia recurată a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1955 și a art. 969

C. civ., potrivit cărora societatea de asigurări avea obligația să plătească

despăgubiri pentru producerea riscului asigurat, refuzul acesteia reprezentând

încălcare a convenției părților.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților

și a normelor legale incidente, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., reține critica reclamantei vizând aprecierea instanței de apel

asupra cazului fortuit ca nefiind incident în cauza dedusă judecății, ca

încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea

legii și apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis în considerarea

următoarelor:

Reclamanta, în

calitate de asigurat, a solicitat îndeplinirea obligației de plată a

despăgubirii pentru producerea evenimentului asigurat, respectiv furtul total

al autoturismului, obligație asumată de pârâtă, în calitate de asigurător, prin

polița casco seria AVA nr. 0526920 încheiată între părți la 22 noiembrie 2008.

Reclamanta a

arătat că și-a îndeplinit întocmai obligația ce-i incumba privind plata

primelor de asigurare, situație necontestată de pârâtă, care a refuzat plata

despăgubirii pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de predare

a certificatului de înmatriculare a autoturismului, clauză de excludere

prevăzută de art. 6.26 din Condițiile Generale pentru asigurarea facultativă a

autovehiculelor, anexă la polița de asigurare.

Potrivit art. 969

C. civ., care consacră principiul

pacta sunt servanda

, respectiv principiul

forței obligatorii a convențiilor legal tăcute între părțile contractante,

creditorul unei obligații are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației, obligație prevăzută și de actul normativ specia - Legea nr.

136/1955, care la art. 9 prevede: "Prin contractul de asigurare,

asiguratul se obligă sa plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obliga

ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului

despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în

limitele și la termenele convenite."

Deși la art. 6.26

din Condițiile Generale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor, anexă la

polița de asigurare încheiată de părți este prevăzută neachitarea

despăgubirilor în situația în care asiguratul nu depune la asigurător, în

cadrul dosarului de daună originalul certificatului de înmatriculare, Înalta

Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1082 și art. 1083 C.

civ., care reglementează ca și cauză de înlăturare a răspunderii

civile,

cazul fortuit.

Astfel, Înalta

Curte reține că în mod eronat instanța de apel a apreciat că în speță nu este

incident cazul fortuit, motivat de prevederea în sarcina asiguratului în caz de

furt total, a obligației de depunere a actelor originale: cartea de identitate

și certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Existența acestei

obligații, nu poate fi apreciată ca excluzând incidența cauzelor exoneratoare

de răspundere civilă, în cazul furtului concomitent al mașinii si actelor de

identificare a acesteia, în condițiile în care nu există stipulată expres

obligația asiguratului de a nu depozita respectivele acte în autoturism.

In lipsa

stipulării unei astfel de obligații în sarcina asiguratului - reclamantei - pe

care să nu o fi îndeplinit, a exclude

ab

initio

incidența cazului fortuit, are semnificația sancționării acesteia pentru

neexecutarea culpabilă a unei obligații pe care nu și-a asumat-o, în condițiile

în care a acționat cu diligenta unui bun proprietar anunțând odată cu furtul

mașinii și dispariția certificatului de înmatriculare și a predat cartea de

identitate și cele două seturi de chei.

De asemenea, în

situația in care potrivit clauzei 7.2.6 din Condițiile Generale asigurătorul

acceptă că și certificatul de înmatriculare poate face obiectul unui furt, fără

a distinge în legătură cu locul sustragerii, stabilind în sarcina asiguratului

obligația sesizării organului de poliție și avizarea asigurătorului, Înalta

Curte apreciază că în mod nelegal instanța de apel a reținut incidența în speță

a clauzei de neresponsabilitate și a înlăturat obligația de plată a daunelor

asumată de pârâtă.

Având în vedere

argumentele mai sus expuse pentru care apreciază ca fondat recursul

reclamantei, Înalta Curte nu va mai cenzura hotărârea atacată din perspectiva

criticii circumscrise motivului prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,

apreciind-o ca inutilă.

In concluzie,

față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta SC T.R.C. SRL

Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunțate de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

pe care o va modifica în sensul că respingerii apelului declarat de pârâta SC B.C.R.

A.V.I.G. SA București împotriva sentinței nr. 947 din 13 aprilie 2011

pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC T.R.C. SRL Rm.

Vâlcea împotriva

deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia

atacată în sensul că respinge

apelul

declarat de pârâta SC B.C.R. A.V.I.G.

SA

București împotriva sentinței nr. 947 din 13 aprilie

2011

pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția comercială,

pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.