ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3519 din

26 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a VI - a civilă, a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanta SC D.A. SRL București și a obligat pârâta C.E.

Asigurări-Reasigurări SA București, la plata sumei de 27.554 euro, în echivalent

RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, cu titlu de despăgubiri

și a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că între părți la data de 20 octombrie 2009,

a fost încheiat contractul de asigurare facultativă având ca obiect asigurarea de

avarii și furt, pentru o perioadă de 12 luni, 20 octombrie 2009 - 19 octombrie 2010,

a autoturismul marca I., modul FX-35, cu nr. de înmatriculare B-xxx, pentru suma

asigurată de 43.792 euro și că odată cu încheierea contractului de asigurare menționat,

pârâta i-a înmânat reclamantei și condițiile generale privind asigurarea de avarii

și furt a autoturismului, CASCO, care face parte integrantă din polița de asigurare.

A mai reținut

prima instanță că la data de 17 octombrie 2010, s-a petrecut evenimentul asigurat,

paguba fiind totală și că valoarea de piață a autoturismului a fost stabilită la

suma de 30.654 euro prin expertiză tehnică auto efectuată în cauză.

Instanța de fond

a obligat pârâta la plata sumei de 27.554 euro cu titlu de despăgubiri către reclamantă,

în raport de probele administrate de părți, de concluziile raportului de expertiză

tehnică auto, de dispozițiile art. 983 și art. 969 C. civ. și de dispozițiile din

Cap. XI pct. 7 lit. c) din Condițiile de asigurare care prevăd că suma maximă pe

care asigurătorul o putea acorda asiguratului, o reprezenta valoarea de piață a

autoturismului, din care a fost scăzută valoarea epavei, 3100 euro.

Apelul declarat

de către reclamanta SC D.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 3519

din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a

fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 31 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind obligată reclamanta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 3.906 RON, către pârâtă.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că suma acordată reclamantei

apelante de către instanța de fond cu titlu de despăgubiri a fost calculată în mod

corect în temeiul art. 7 lit c) din contractul încheiat de părți și a fost achitată

integral de către pârâtă, cu OP. din 31 mai 2013.

Instanța a înlăturat

susținerea reclamantei cu privire la greșita calculare a sumei acordată cu titlu

de despăgubire în funcție de ofertele pieței de autoturisme de ocazie din România

și nu în raport de softuri specializate acceptate de CEA, reținând că pentru tipul

de autoturism avariat nu există un soft de prețuri pe piața de profil și că singurul

criteriu obiectiv de apreciere l-a reprezentat oferta de pe piața autoturismelor

de ocazie din România, în sensul că a avut în vedere valoarea economică a autoturismului

(valoarea de nou) proiectată în actualitate, adică corelată cu indicii de uzură

și interesul comercial manifestat pe piața auto pentru acest tip de autoturism.

Împotriva aceste

decizii a declarat recurs reclamanta SC D.A. SRL București, întemeiat pe art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă

nr. 3863 din 4 decembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL București împotriva

deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a

constatat nulitatea hotărârii pronunțate, în baza art. 258 alin. (1) C. proc. civ.,

întrucât examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivului de ordine

publică prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., invocat din oficiu, a avut în

vedere faptul că, hotărârea a fost pronunțată de un complet de 2 judecători, care

au și semnat minuta, iar decizia a fost semnată de alți judecători decât cei care

au luat parte la dezbaterea de fond.

În rejudecare,

după casare cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia

nr. 232/2015 din 16 februarie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta

reclamantă SC D.A. SRL și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată

către intimată în sumă de 3906 RON, reprezentând onorariu avocațial.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că din raportul de expertiză

auto (și suplimentul la raport) instanța de fond a reținut, corect, că valoarea

de piață a autoturismului asigurat, la data producerii evenimentului, calculată

conform clauzei 7 lit. c) din condițiile generale referitoare la polița de asigurare

CASCO încheiată de părți, era de 30.654 euro, iar valoarea epavei recuperate, de

3.100 euro, în raport de care a obligat pârâta C.E. Asigurări - Reasigurări să achite

reclamantei o despăgubire în sumă de 27.554 euro în echivalent în RON la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății, sumă ce a fost deja achitată integral

de către intimata pârâtă prin OP din 31 mai 2013, aspect necontestat de către apelanta

reclamantă care a recunoscut că a încasat această sumă.

S-a constatat

că, singurul aspect contestat, practic de către reclamanta apelantă, îl reprezintă

cuantumul despăgubirii acordate, apelanta reclamantă susținând că asigurătorul trebuie

să fie obligat să o despăgubească „până la concurența sumei asigurate, respectiv

43.792 euro".

Instanța de apel

a constatat că potrivit însă art. X1, pct. 7 din Condițiile de Asigurare ce fac

parte integrantă din polița de asigurare, de care reclamanta-apelantă a luat cunoștință

odată cu încheierea poliției, la data de 20 octombrie 2009, „Despăgubirea se stabilește

în funcție de starea autoturismului la data producerii riscului asigurat" și

nu poate depăși niciuna dintre valori: - suma asigurată; - valoarea reală; - valoarea

de piață a autoturismului.

S-a reținut că

la data încheierii poliției de asigurare, 20 octombrie 2009, autoturismul marca

I., înmatriculat cu nr. B-xxx, cu data primei înmatriculări - 8 februarie 2007,

avea o valoare reală de 43.792 euro, iar la data producerii riscului asigurat, 17

octombrie 2010, valoarea de piață a autoturismului, definită ca fiind valoarea de

tranzacționare la data despăgubirii, a unui autovehicul similar cu cel asigurat,

conform sorturilor specializate acceptate de C.E., (art. 7 pct. c din Condițiile

generale de asigurare CASCO), era de 30.654 euro.

Rezultă că suma

asigurată a fost stabilită conform valorii reale a autoturismului la data încheierii

poliței de asigurare, 20 octombrie 2009, pe când valoarea de piață a autoturismului

la data producerii riscului asigurat, 17 octombrie 2010, era cu totul alta, respectiv

de 30.654 euro, calculul fiind cel arătat în raportul de expertiză tehnică auto

și în suplimentul la acest raport.

Din această sumă

s-a scăzut valoarea epavei, de 3.100 euro, rezultând suma cuvenită cu titlu de despăgubiri,

potrivit contractului încheiat de părți (clauza 7 lit. c), de 27.554 euro.

În raport de clauzele

contractuale respectiv art. VIII din condițiile generale de asigurare, nu a fost

reținută susținerea reclamantei apelante în sensul că nu poate exista diferență

între suma asigurată și despăgubirea acordată în caz de producere a riscului asigurat.

În consecință,

instanța de apel a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a convenției

părților la situația de fapt corect stabilită, ca urmare a cercetării judecătorești

desfășurate, neexistând motive de nelegalitate și netemeinicie care să ducă la reformarea

hotărârii apelate.

Împotriva acestei

decizii, SC D.A. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea

pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de

apel a considerat că probele administrate la fond sunt suficiente pentru a soluționa

apelul, considerând că expertiza dispusă în judecarea cauzei a fost suficientă pentru

a concluziona că suma cu care au fost despăgubiți este cea reală.

Recurenta susține

că instanța de apel a preluat concluziile afirmate de instanța de fond, sentința

instanței de fond necuprinzând motive temeinice pe care se sprijină convingerea

acesteia.

În argumentarea

pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății în sensul că nu a analizat actele din dosar cu privire

la clauzele stipulate în contract, nu a luat în considerare ca și valoare a despăgubirii

suma stabilită de către expert și că în contractul de asigurare este stipulat că

„SC C.E. Asigurări Reasigurări SA se obligă față de asigurător să plătească prima

de asigurare".

Instanța de apel,

susține recurenta, a fost lapidară în exprimare luând în calcul, cu privire la cuantumul

despăgubirilor, suma pe care a stabilit-o expertul în expertiza efectuată și nicidecum

suma pe care au stabilit-o părțile prin contractul de asigurare.

În susținerea

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a susținut că instanța de apel a dat

eficiență unei probe neconcludente în cauză, respectiv raportului de expertiză tehnică

precum și suplimentului la acest raport.

Recurenta consideră

că instanța de apel nu a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 136/1995, stabilind

că valoarea despăgubirilor acordate de asigurător nu poate depăși valoarea bunului

din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei, deși suma la care

s-a făcut asigurarea a fost una mult mai mare.

În opinia recurentei

interpretarea corelativă atât a dispozițiilor art. 27 din lege, cât și a prevederilor

contractuale conduce fără echivoc la concluzia că despăgubirea nu poate depăși valoarea

cea mai mare, reprezentată de suma la care s-a făcut asigurarea.

Pentru aceste

motive recurenta a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza admiterea

în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei SC C.E. Asigurări-Reasigurări

SA la plata sumei de 40.692 euro.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată prin raportare la toate criticile aduse prin cererea

de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge ca nefondat recursul,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii".

Ipotezele în care

se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul

că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este

fondată.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a considerat

că probele administrate la fond sunt suficiente pentru a soluționa apelul, considerând

că expertiza dispusă în judecarea cauzei a fost suficientă pentru a concluziona

că suma cu care au fost despăgubiți este cea reală și că instanța de apel a preluat

concluziile instanței de apel.

Criticile recurentei

nu pot fi reținute constatându-se că recurenta s-a îndepărtat de la cerințele motivului

invocat și nu a indicat aspectele de nelegalitate din perspectiva acestui motiv.

Modul în care

instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora

o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare

a art. 304 C. proc. civ.

Totodată, este

de menționat, că, instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe,

dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul

în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea

apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța

de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările

ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea

soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății

sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în

drept în mod distinct.

Deși motivul de

nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta

prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la probele administrate,

la modul de însușire de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză,

cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în

sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

Aprecierea probelor

aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care

au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea

reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie

ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate. Considerațiile

de mai sus deși au fost făcute, nu pierd din vedere că și aceste chestiuni legate

de conținutul înscrisurilor respective sunt de fond și nu vizează nelegalitatea

la care se referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

În cazul de față,

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele

și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu

este permis în această etapă procesuală.

Motivul prevăzut

de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva

motivului de recurs indicat, recurenta a criticat decizia recurată prin prisma încălcării

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, a prevederilor contractuale și analiza

raportului de expertiză tehnică precum și suplimentului la acest raport.

Înalta Curte,

observă că trimiterea la dispozițiile legale invocate a fost făcută în scopul de

a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată

de instanța de apel, precum și o reanalizare a probatoriului administrat.

Din acest punct

de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând

seama de contractul de asigurare și de clauzele acestuia.

Contrar susținerilor

recurentei se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor

art. 969 și art. 970 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de

părți dându-le înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea convenției supusă

spre analiză instanțelor.

Totodată, se apreciază

că instanța de apel a reținut în mod corect că despăgubirea plătită asiguratului,

în urma producerii riscului asigurat, se stabilește în conformitate cu dispozițiile

art. XI pct. 7 lit. c) din Condițiile generale de asigurare, care sunt stabilite

în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, respectiv „în funcție de

starea autovehiculului la data producerii riscului asigurat".

Din motivarea

explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției se constată că s-au respectat

circumstanțele cauzei, că au fost analizate motivele de fapt și de drept invocate,

instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Se constată că

în întreaga argumentare a cererii de recurs recurenta a prezentat nemulțumirile

sale cu privire la interpretarea probelor administrate fără a ține cont de faptul

că pentru a răspunde lipsei temeiului legal, se afla în situația de a demonstra

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul

deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate,

în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

Constatând culpa

procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea

formulată de intimata pârâtă, urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

și a obliga recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum

de 3906 RON, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinul de plată și factura,

aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL împotriva deciziei nr. 232/2015 din

16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta reclamantă SC D.A.

SRL la plata sumei de 3906 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.E.

Asigurări-Reasigurări SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 iunie 2015.