ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3519 din 26 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a VI - a civilă, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC D.A. SRL București și a obligat pârâta C.E. Asigurări-Reasigurări SA București, la plata sumei de 27.554 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, cu titlu de despăgubiri și a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți la data de 20 octombrie 2009, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă având ca obiect asigurarea de avarii și furt, pentru o perioadă de 12 luni, 20 octombrie 2009 - 19 octombrie 2010, a autoturismul marca I., modul FX-35, cu nr. de înmatriculare B-xxx, pentru suma asigurată de 43.792 euro și că odată cu încheierea contractului de asigurare menționat, pârâta i-a înmânat reclamantei și condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autoturismului, CASCO, care face parte integrantă din polița de asigurare. A mai reținut prima instanță că la data de 17 octombrie 2010, s-a petrecut evenimentul asigurat, paguba fiind totală și că valoarea de piață a autoturismului a fost stabilită la suma de 30.654 euro prin expertiză tehnică auto efectuată în cauză.

Instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 27.554 euro cu titlu de despăgubiri către reclamantă, în raport de probele administrate de părți, de concluziile raportului de expertiză tehnică auto, de dispozițiile art. 983 și art. 969 C. civ. și de dispozițiile din Cap. XI pct. 7 lit. c) din Condițiile de asigurare care prevăd că suma maximă pe care asigurătorul o putea acorda asiguratului, o reprezenta valoarea de piață a autoturismului, din care a fost scăzută valoarea epavei, 3100 euro. Apelul declarat de către reclamanta SC D.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 3519 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 31 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.906 RON, către pârâtă.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că suma acordată reclamantei apelante de către instanța de fond cu titlu de despăgubiri a fost calculată în mod corect în temeiul art. 7 lit c) din contractul încheiat de părți și a fost achitată integral de către pârâtă, cu OP. din 31 mai 2013. Instanța a înlăturat susținerea reclamantei cu privire la greșita calculare a sumei acordată cu titlu de despăgubire în funcție de ofertele pieței de autoturisme de ocazie din România și nu în raport de softuri specializate acceptate de CEA, reținând că pentru tipul de autoturism avariat nu există un soft de prețuri pe piața de profil și că singurul criteriu obiectiv de apreciere l-a reprezentat oferta de pe piața autoturismelor de ocazie din România, în sensul că a avut în vedere valoarea economică a autoturismului (valoarea de nou) proiectată în actualitate, adică corelată cu indicii de uzură și interesul comercial manifestat pe piața auto pentru acest tip de autoturism.

Împotriva aceste decizii a declarat recurs reclamanta SC D.A. SRL București, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia civilă nr. 3863 din 4 decembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL București împotriva deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte a constatat nulitatea hotărârii pronunțate, în baza art. 258 alin. (1) C. proc. civ., întrucât examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivului de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc.

civ., invocat din oficiu, a avut în vedere faptul că, hotărârea a fost pronunțată de un complet de 2 judecători, care au și semnat minuta, iar decizia a fost semnată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea de fond. În rejudecare, după casare cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 232/2015 din 16 februarie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC D.A. SRL și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 3906 RON, reprezentând onorariu avocațial.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că din raportul de expertiză auto (și suplimentul la raport) instanța de fond a reținut, corect, că valoarea de piață a autoturismului asigurat, la data producerii evenimentului, calculată conform clauzei 7 lit. c) din condițiile generale referitoare la polița de asigurare CASCO încheiată de părți, era de 30.654 euro, iar valoarea epavei recuperate, de 3.100 euro, în raport de care a obligat pârâta C.E. Asigurări - Reasigurări să achite reclamantei o despăgubire în sumă de 27.554 euro în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, sumă ce a fost deja achitată integral de către intimata pârâtă prin OP din 31 mai 2013, aspect necontestat de către apelanta reclamantă care a recunoscut că a încasat această sumă.

S-a constatat că, singurul aspect contestat, practic de către reclamanta apelantă, îl reprezintă cuantumul despăgubirii acordate, apelanta reclamantă susținând că asigurătorul trebuie să fie obligat să o despăgubească „până la concurența sumei asigurate, respectiv 43.792 euro". Instanța de apel a constatat că potrivit însă art. X1, pct. 7 din Condițiile de Asigurare ce fac parte integrantă din polița de asigurare, de care reclamanta-apelantă a luat cunoștință odată cu încheierea poliției, la data de 20 octombrie 2009, „Despăgubirea se stabilește în funcție de starea autoturismului la data producerii riscului asigurat" și nu poate depăși niciuna dintre valori: - suma asigurată; - valoarea reală; - valoarea de piață a autoturismului.

S-a reținut că la data încheierii poliției de asigurare, 20 octombrie 2009, autoturismul marca I., înmatriculat cu nr. B-xxx, cu data primei înmatriculări - 8 februarie 2007, avea o valoare reală de 43.792 euro, iar la data producerii riscului asigurat, 17 octombrie 2010, valoarea de piață a autoturismului, definită ca fiind valoarea de tranzacționare la data despăgubirii, a unui autovehicul similar cu cel asigurat, conform sorturilor specializate acceptate de C.E., (art. 7 pct. c din Condițiile generale de asigurare CASCO), era de 30.654 euro. Rezultă că suma asigurată a fost stabilită conform valorii reale a autoturismului la data încheierii poliței de asigurare, 20 octombrie 2009, pe când valoarea de piață a autoturismului la data producerii riscului asigurat, 17 octombrie 2010, era cu totul alta, respectiv de 30.654 euro, calculul fiind cel arătat în raportul de expertiză tehnică auto și în suplimentul la acest raport.

Din această sumă s-a scăzut valoarea epavei, de 3.100 euro, rezultând suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, potrivit contractului încheiat de părți (clauza 7 lit. c), de 27.554 euro. În raport de clauzele contractuale respectiv art. VIII din condițiile generale de asigurare, nu a fost reținută susținerea reclamantei apelante în sensul că nu poate exista diferență între suma asigurată și despăgubirea acordată în caz de producere a riscului asigurat. În consecință, instanța de apel a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a convenției părților la situația de fapt corect stabilită, ca urmare a cercetării judecătorești desfășurate, neexistând motive de nelegalitate și netemeinicie care să ducă la reformarea hotărârii apelate.

Împotriva acestei decizii, SC D.A. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a considerat că probele administrate la fond sunt suficiente pentru a soluționa apelul, considerând că expertiza dispusă în judecarea cauzei a fost suficientă pentru a concluziona că suma cu care au fost despăgubiți este cea reală. Recurenta susține că instanța de apel a preluat concluziile afirmate de instanța de fond, sentința instanței de fond necuprinzând motive temeinice pe care se sprijină convingerea acesteia. În argumentarea pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății în sensul că nu a analizat actele din dosar cu privire la clauzele stipulate în contract, nu a luat în considerare ca și valoare a despăgubirii suma stabilită de către expert și că în contractul de asigurare este stipulat că „SC C.E. Asigurări Reasigurări SA se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare". Instanța de apel, susține recurenta, a fost lapidară în exprimare luând în calcul, cu privire la cuantumul despăgubirilor, suma pe care a stabilit-o expertul în expertiza efectuată și nicidecum suma pe care au stabilit-o părțile prin contractul de asigurare. În susținerea pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. recurenta a susținut că instanța de apel a dat eficiență unei probe neconcludente în cauză, respectiv raportului de expertiză tehnică precum și suplimentului la acest raport. Recurenta consideră că instanța de apel nu a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 136/1995, stabilind că valoarea despăgubirilor acordate de asigurător nu poate depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei, deși suma la care s-a făcut asigurarea a fost una mult mai mare. În opinia recurentei interpretarea corelativă atât a dispozițiilor art. 27 din lege, cât și a prevederilor contractuale conduce fără echivoc la concluzia că despăgubirea nu poate depăși valoarea cea mai mare, reprezentată de suma la care s-a făcut asigurarea.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei SC C.E. Asigurări-Reasigurări SA la plata sumei de 40.692 euro. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Ipotezele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a considerat că probele administrate la fond sunt suficiente pentru a soluționa apelul, considerând că expertiza dispusă în judecarea cauzei a fost suficientă pentru a concluziona că suma cu care au fost despăgubiți este cea reală și că instanța de apel a preluat concluziile instanței de apel. Criticile recurentei nu pot fi reținute constatându-se că recurenta s-a îndepărtat de la cerințele motivului invocat și nu a indicat aspectele de nelegalitate din perspectiva acestui motiv.

Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Totodată, este de menționat, că, instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la probele administrate, la modul de însușire de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză, cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

Aprecierea probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate. Considerațiile de mai sus deși au fost făcute, nu pierd din vedere că și aceste chestiuni legate de conținutul înscrisurilor respective sunt de fond și nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ. În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva motivului de recurs indicat, recurenta a criticat decizia recurată prin prisma încălcării dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, a prevederilor contractuale și analiza raportului de expertiză tehnică precum și suplimentului la acest raport. Înalta Curte, observă că trimiterea la dispozițiile legale invocate a fost făcută în scopul de a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel, precum și o reanalizare a probatoriului administrat. Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de asigurare și de clauzele acestuia.

Contrar susținerilor recurentei se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părți dându-le înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea convenției supusă spre analiză instanțelor. Totodată, se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că despăgubirea plătită asiguratului, în urma producerii riscului asigurat, se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. XI pct. 7 lit. c) din Condițiile generale de asigurare, care sunt stabilite în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, respectiv „în funcție de starea autovehiculului la data producerii riscului asigurat". Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției se constată că s-au respectat circumstanțele cauzei, că au fost analizate motivele de fapt și de drept invocate, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Se constată că în întreaga argumentare a cererii de recurs recurenta a prezentat nemulțumirile sale cu privire la interpretarea probelor administrate fără a ține cont de faptul că pentru a răspunde lipsei temeiului legal, se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Așa fiind, Înalta Curte constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat. Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. și a obliga recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3906 RON, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinul de plată și factura, aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL împotriva deciziei nr. 232/2015 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta reclamantă SC D.A. SRL la plata sumei de 3906 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.E. Asigurări-Reasigurări SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.