ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2012

Hotărârea pronunțată în cauză, la data de 31 ianuarie 2011, de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță: Prin sentința comercială nr. 1044 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA București și intervenientul forțat M.S. și în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 143.561,10 lei cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 4.581 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru; capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere solicitate a fost respins ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: La data de 13 iunie 2009, intervenientul forțat, M.S., asigurat pentru răspunderea civilă obligatorie de către societatea pârâtă în calitate de conducător auto, a produs din culpa sa un accident de circulație soldat cu avarierea auto marca Toyota Land Cruiser cu nr. de înmatriculare asigurat CASCO la societatea reclamantă. În baza poliței de asigurare nr. 2511993X, reclamanta a plătit asiguratului său despăgubirea cuvenită conform actului de evaluare a pagubelor la data de 5 ianuarie 2010 cu OP nr. 30. Prin urmare prima instanță constată că prin plata despăgubirii, potrivit dispozițiilor a rt. 22 din Legea nr. 136/1995 , reclamanta, subrogându-se în drepturile asiguratului său CASCO este îndreptățită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului, sub acest aspect cererea reclamantei fiind pe deplin întemeiată. Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă urmare refuzului pârâtei de a achita daunele în termen de 15 zile de la data înregistrării dosarului la societatea pârâtă, prima instanță reține că prevederile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale, nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece urmare accidentului auto s-au efectuat cercetări penale, iar prin rezoluția din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de conducătorul auto M.S., întrucât a intervenit decesul făptuitorului, ipoteză care nu este avută în vedere de dispozițiile art. 46 din ordin.

Dispozitivul sentinței comerciale nr. 1044 din 31 ianuarie 2011 a fost completat de instanța fondului prin sentința comercială nr. 4680 din 11 aprilie 2011 în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat suportat de reclamantă.

Apelul. Decizia comercială nr. 342 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, la data de 28 septembrie 2011 Împotriva celor două sentințe pronunțate de tribunal, reclamanta SC A.R.A. SA a declarat apel, susținând că au fost interpretate în mod eronat dispozițiile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A. și pe cale de consecință soluția de respingere a penalităților solicitate este greșită. În ce privește sentința nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, reclamanta a criticat diminuarea onorariului achitat avocatului care a asigurat asistența sa juridică, în condițiile în care instanța nu și-a motivat soluția astfel adoptată. Prin decizia nr. 322 din 28 septembrie 2011, instanța de control judiciar a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 1044/2011 și a admis apelul împotriva sentinței comerciale nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.150 lei reprezentând onorariu de avocat. Răspunzând motivelor de critică, instanța de apel apreciază că la data sesizării instanței nu erau îndeplinite condițiile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 deoarece din anexa 2 atașată cererii, nu rezultă cu certitudine prejudiciile cauzate și nici vinovăția penală a lui M.S., menționându-se doar că s-a întocmit dosar de cercetare penală. Reține instanța, totodată, că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a decesului făptuitorului M.S., a fost dată pe parcursul soluționării acestei cauze, la 7 decembrie 2010, ceea ce a justificat obligația pârâtei la plata exclusiv a debitului principal. Referitor la reducerea onorariului de avocat, Curtea reține că această soluție nu a fost motivată de prima instanță și totodată apare ca nejustificată față de valoarea pretențiilor admise.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamanta SC A.R.A. SA, solicitând modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei intimate și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 36.895,19 lei calculate de la data scadenței obligației 6 februarie 2010 și până la 1 noiembrie 2010. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 64 alin. (4) și art. 46 pct. 3 din Norma C.S.A. aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 precum și a dispozițiilor art. 44 și art. 45 din Legea nr. 136/1995. Potrivit recurentei, refuzul de plată a despăgubirilor de către pârâtă, asigurătorul de răspundere civilă (RCA) a persoanei vinovate de producerea accidentului, pe considerentul că se așteaptă soluționarea dosarului penal, a fost total neîntemeiat, întrucât erau îndeplinite condițiile din Norma CSA care o obligau la plată în termen de 15 zile de la data avizării sale. În acest sens, recurenta arată că, din actele încheiate de organele de poliție cu ocazia constatării evenimentului rutier, rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto M.S., care nu a respectat semnificația indicatorului „oprire” neacordând prioritate de trecere, ceea ce a condus la avarierea auto asigurat CASCO de societatea reclamantă. Susține recurenta că, actele întocmite de organul de poliție au fost semnate fără obiecție de conducătorul vinovat de producerea accidentului, care totodată a fost de acord ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se facă conform Legii nr. 136/1995. Concluzionând, recurenta arată că, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 46 din Norma CSA, pârâta intimată era obligată să plătească despăgubirea achitată persoanei păgubite, rațiunea reglementării fiind de a crea posibilitatea de plată cu celeritate a despăgubirii în temeiul unei polițe RCA, chiar și atunci când exista un dosar penal. Intimata SC C.A. SA a formulat la data de 15 iunie 2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Potrivit intimatei, prevederile legale pe care recurenta se întemeiază, nu instituie în sarcina sa o obligativitate de plată a despăgubirii în mod amiabil, ci numai o posibilitate, iar refuzul său de plată s-a datorat existenței dosarului penal.

Asupra recursului Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată și având în vedere susținerile și apărările formulate în această cale de atac, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează. 1. Acțiunea promovată de recurenta reclamantă în vederea recuperării sumei achitată cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului își are temeiul de drept în dispozițiile art. 22 și art. 49 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului său, contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru paguba produsă prin accidente de vehicule (RCA), și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. 2. Prin Ordinul nr. 20/2008 emis de Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, s-a stabilit cu caracter obligatoriu termenul în care asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirii în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, respectiv, în 15 zile de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat, dacă nu exista obiecțiuni, și în termen de cel mult 30 zile calendaristice de la soluționarea acestora, în ipoteza unor obiecțiuni întemeiate asupra sumelor solicitate. Potrivit acelorași norme CSA, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la termenele prevăzute, la suma solicitată se aplică o penalitate de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere. În sfârșit conform art. 46 din Norme în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite dacă, deși acțiunea penală nu a fost stinsă prin împăcarea părților, din actele încheiate de autoritățile publice, semnate fără obiecțiuni de conducătorul vehiculului asigurat răspunzător de producerea accidentului rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestuia, prejudiciile cauzate și vinovăția penală, iar persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie parțial sau total despăgubirea. 3. În cauză, pârâta a fost avizată în scris la data de 7 ianuarie 2010 cu cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, iar la data de 21 ianuarie 2010 a transmis reclamantei obiecțiunile sale invocând existența unui dosar de cercetare penală privind pe asiguratul său RCA M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 4. Prin Rezoluția nr. 1146/P din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de M.S. întrucât a intervenit decesul făptuitorului. 5. În raport de aceste circumstanțe de fapt statuate în cauză și necontestate de părți, exonerarea pârâtei intimate de la plata penalităților de întârziere solicitate, este rezultatul aplicării greșite a prevederilor art. 46 pct. 3 din Ordinul CSA nr. 20/2008. În acest sens Înalta Curte constată că dispozițiile art. 46 din Norme permit plata despăgubirii chiar dacă există un proces penal în curs nefinalizat, respectiv s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată, sau acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților, dacă din actele întocmite de autoritățile publice rezultă vinovăția penală a conducătorului auto, care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor. Or, la data solicitării despăgubirii de către recurenta reclamantă, asigurătorului RCA, pârâta din cauză, cercetările penale erau în curs de finalizare, iar ulterior decesul făptuitorului a antrenat soluția neînceperii urmăririi penale. Din actele întocmite de organele de poliție în legătură cu accidentul de circulație produs la 13 iunie 2009 rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto M.S. care a semnat fără obiecțiuni actul de constatare, fiind de acord ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se stabilească amiabil cu acordul societății de asigurare. În acest context faptic și legal, pârâta era datoare să plătească despăgubirea solicitată, condițiile impuse de art. 46 pct. 3 din ordinul CSA fiind pe deplin îndeplinite. În alte cuvinte, obiecția pârâtei de plată a despăgubirii, nu a vizat sumele solicitate așa cum impun dispozițiile art. 64 din Norme, ci existența unor cercetări penale în curs, care permiteau însă plata despăgubirilor, în condițiile impuse de art. 46 pct. 3 din Norme îndeplinite în cauză. Distinct de acestea pârâta nu a contestat nici un moment culpa conducătorului auto, asiguratul său RCA, în producerea accidentului rutier, așa cum rezultă incontestabil din cuprinsul întâmpinării depuse în fața primei instanțe (fila 43). Cum refuzul de plată al despăgubirii apare ca nejustificat, pârâta datorează penalitățile statuate în art. 64 alin. (4) din Normele CSA din 2008, astfel cum au fost solicitate, în cauză pârâta intimată necontestând modul de calcul al sumei pretinse, cu acest titlu. Așa fiind Înalta Curte găsind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 pct. 2 și 3 C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica decizia atacată în parte în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului și schimbării în parte a acestei hotărâri în ce privește obligarea pârâtei și la plata sumei de 36895,19 lei cu titlu de penalități de întârziere. În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimata pârâtă va fi obligată la plata către recurentă a sumei de 1048,41 lei cheltuieli de judecată ocazionate de această fază procesuală. PENTRU