ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 21 februarie 2012
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
1.
Hotărârea pronunțată în cauză, la data de 31 ianuarie 2011, de Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță:
Prin
sentința comercială nr. 1044 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul București a admis
în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA în contradictoriu cu
pârâta SC C.A. SA București și intervenientul forțat M.S. și în consecință a
fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 143.561,10 lei cu
titlu de despăgubiri și la plata sumei de 4.581 lei cheltuieli de judecată,
reprezentând taxa de timbru; capătul de cerere privind obligarea pârâtei la
plata penalităților de întârziere solicitate a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
La
data de 13 iunie 2009, intervenientul forțat, M.S., asigurat pentru răspunderea
civilă obligatorie de către societatea pârâtă în calitate de conducător auto, a
produs din culpa sa un accident de circulație soldat cu avarierea auto marca
Toyota Land Cruiser cu nr. de înmatriculare asigurat CASCO la societatea
reclamantă. În baza poliței de asigurare nr. 2511993X, reclamanta a plătit
asiguratului său despăgubirea cuvenită conform actului de evaluare a pagubelor
la data de 5 ianuarie 2010 cu OP nr. 30.
Prin
urmare prima instanță constată că prin plata despăgubirii, potrivit dispozițiilor a
rt. 22 din Legea nr. 136/1995
,
reclamanta, subrogându-se în drepturile asiguratului său CASCO este
îndreptățită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere
civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului, sub acest aspect
cererea reclamantei fiind pe deplin întemeiată.
Cu
privire la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă urmare refuzului
pârâtei de a achita daunele în termen de 15 zile de la data înregistrării
dosarului la societatea pârâtă, prima instanță reține că prevederile art. 46
pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale, nu sunt îndeplinite în cauză,
deoarece urmare accidentului auto s-au efectuat cercetări penale, iar prin
rezoluția din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a
confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de conducătorul auto
M.S., întrucât a intervenit decesul făptuitorului, ipoteză care nu este avută în
vedere de dispozițiile art. 46 din ordin.
2.
Dispozitivul sentinței comerciale nr. 1044 din 31 ianuarie 2011 a fost
completat de instanța fondului prin sentința comercială nr. 4680 din 11 aprilie
2011 în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat suportat de reclamantă.
3.
Apelul. Decizia comercială nr. 342 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, la data de 28 septembrie 2011
Împotriva
celor două sentințe pronunțate de tribunal, reclamanta SC A.R.A. SA a declarat
apel, susținând că au fost interpretate în mod eronat dispozițiile art. 46 pct.
3 din Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A. și pe cale de consecință soluția de
respingere a penalităților solicitate este greșită.
În
ce privește sentința nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, reclamanta a
criticat diminuarea onorariului achitat avocatului care a asigurat asistența sa
juridică, în condițiile în care instanța nu și-a motivat soluția astfel
adoptată.
Prin
decizia nr. 322 din 28 septembrie 2011, instanța de control judiciar a respins
ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 1044/2011 și a admis apelul
împotriva sentinței comerciale nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, în
sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.150 lei reprezentând onorariu de
avocat.
Răspunzând
motivelor de critică, instanța de apel apreciază că la data sesizării instanței
nu erau îndeplinite condițiile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 deoarece
din anexa 2 atașată cererii, nu rezultă cu certitudine prejudiciile cauzate și
nici vinovăția penală a lui M.S., menționându-se doar că s-a întocmit dosar de
cercetare penală. Reține instanța, totodată, că rezoluția de neîncepere a
urmăririi penale, ca urmare a decesului făptuitorului M.S., a fost dată pe
parcursul soluționării acestei cauze, la 7 decembrie 2010, ceea ce a justificat
obligația pârâtei la plata exclusiv a debitului principal.
Referitor
la reducerea onorariului de avocat, Curtea reține că această soluție nu a fost
motivată de prima instanță și totodată apare ca nejustificată față de valoarea
pretențiilor admise.
4.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamanta SC A.R.A. SA,
solicitând modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei
intimate și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 36.895,19 lei
calculate de la data scadenței obligației 6 februarie 2010 și până la 1
noiembrie 2010.
Recurenta
și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., invocând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 64
alin. (4) și art. 46 pct. 3 din Norma C.S.A. aprobată prin Ordinul nr. 20/2008
precum și a dispozițiilor art. 44 și art. 45 din Legea nr. 136/1995.
Potrivit
recurentei, refuzul de plată a despăgubirilor de către pârâtă, asigurătorul de
răspundere civilă (RCA) a persoanei vinovate de producerea accidentului, pe
considerentul că se așteaptă soluționarea dosarului penal, a fost total
neîntemeiat, întrucât erau îndeplinite condițiile din Norma CSA care o obligau
la plată în termen de 15 zile de la data avizării sale.
În
acest sens, recurenta arată că, din actele încheiate de organele de poliție cu
ocazia constatării evenimentului rutier, rezultă că vinovat de producerea
accidentului se face conducătorul auto M.S., care nu a respectat semnificația
indicatorului „oprire” neacordând prioritate de trecere, ceea ce a condus la
avarierea auto asigurat CASCO de societatea reclamantă. Susține recurenta că,
actele întocmite de organul de poliție au fost semnate fără obiecție de
conducătorul vinovat de producerea accidentului, care totodată a fost de acord
ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se facă conform Legii nr. 136/1995.
Concluzionând,
recurenta arată că, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 46 din Norma
CSA, pârâta intimată era obligată să plătească despăgubirea achitată persoanei
păgubite, rațiunea reglementării fiind de a crea posibilitatea de plată cu
celeritate a despăgubirii în temeiul unei polițe RCA, chiar și atunci când
exista un dosar penal.
Intimata
SC C.A. SA a formulat la data de 15 iunie 2012 întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului.
Potrivit
intimatei, prevederile legale pe care recurenta se întemeiază, nu instituie în
sarcina sa o obligativitate de plată a despăgubirii în mod amiabil, ci numai o
posibilitate, iar refuzul său de plată s-a datorat existenței dosarului penal.
5.
Asupra recursului
Înalta
Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată și având
în vedere susținerile și apărările formulate în această cale de atac, constată
că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.
1.
Acțiunea promovată de recurenta reclamantă în vederea recuperării sumei
achitată cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO de la asigurătorul de
răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului își are
temeiul de drept în dispozițiile art. 22 și art. 49 din Legea nr. 136/1995
potrivit cărora, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în
toate drepturile asiguratului său, contra celor răspunzători de producerea
pagubei, iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de
răspundere civilă pentru paguba produsă prin accidente de vehicule (RCA), și
împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
2.
Prin Ordinul nr. 20/2008 emis de Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, s-a
stabilit cu caracter obligatoriu termenul în care asigurătorul RCA efectuează
plata despăgubirii în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a
subrogat asigurătorul acesteia, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995,
respectiv, în 15 zile de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul
subrogat, dacă nu exista obiecțiuni, și în termen de cel mult 30 zile
calendaristice de la soluționarea acestora, în ipoteza unor obiecțiuni
întemeiate asupra sumelor solicitate.
Potrivit
acelorași norme CSA, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la
termenele prevăzute, la suma solicitată se aplică o penalitate de 0,1%
calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În
sfârșit conform art. 46 din Norme în cazul în care accidentul de vehicul face
obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite dacă, deși acțiunea
penală nu a fost stinsă prin împăcarea părților, din actele încheiate de
autoritățile publice, semnate fără obiecțiuni de conducătorul vehiculului
asigurat răspunzător de producerea accidentului rezultă cu certitudine atât
răspunderea civilă a acestuia, prejudiciile cauzate și vinovăția penală, iar
persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să
restituie parțial sau total despăgubirea.
3.
În cauză, pârâta a fost avizată în scris la data de 7 ianuarie 2010 cu cererea
de despăgubiri formulată de reclamantă, iar la data de 21 ianuarie 2010 a
transmis reclamantei obiecțiunile sale invocând existența unui dosar de
cercetare penală privind pe asiguratul său RCA M.S. pentru săvârșirea
infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
4.
Prin Rezoluția nr. 1146/P din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă
Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față
de M.S. întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
5.
În raport de aceste circumstanțe de fapt statuate în cauză și necontestate de
părți, exonerarea pârâtei intimate de la plata penalităților de întârziere
solicitate, este rezultatul aplicării greșite a prevederilor art. 46 pct. 3 din
Ordinul CSA nr. 20/2008.
În
acest sens Înalta Curte constată că dispozițiile art. 46 din Norme permit plata
despăgubirii chiar dacă există un proces penal în curs nefinalizat, respectiv
s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată, sau acțiunea penală a fost
stinsă prin împăcarea părților, dacă din actele întocmite de autoritățile
publice rezultă vinovăția penală a conducătorului auto, care urmează să fie
trimis în judecată după finalizarea cercetărilor.
Or,
la data solicitării despăgubirii de către recurenta reclamantă, asigurătorului
RCA, pârâta din cauză, cercetările penale erau în curs de finalizare, iar
ulterior decesul făptuitorului a antrenat soluția neînceperii urmăririi penale.
Din
actele întocmite de organele de poliție în legătură cu accidentul de circulație
produs la 13 iunie 2009 rezultă că vinovat de producerea accidentului se face
conducătorul auto M.S. care a semnat fără obiecțiuni actul de constatare, fiind
de acord ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se stabilească amiabil
cu acordul societății de asigurare.
În
acest context faptic și legal, pârâta era datoare să plătească despăgubirea
solicitată, condițiile impuse de art. 46 pct. 3 din ordinul CSA fiind pe deplin
îndeplinite.
În
alte cuvinte, obiecția pârâtei de plată a despăgubirii, nu a vizat sumele
solicitate așa cum impun dispozițiile art. 64 din Norme, ci existența unor
cercetări penale în curs, care permiteau însă plata despăgubirilor, în
condițiile impuse de art. 46 pct. 3 din Norme îndeplinite în cauză.
Distinct
de acestea pârâta nu a contestat nici un moment culpa conducătorului auto,
asiguratul său RCA, în producerea accidentului rutier, așa cum rezultă
incontestabil din cuprinsul întâmpinării depuse în fața primei instanțe (fila
43).
Cum
refuzul de plată al despăgubirii apare ca nejustificat, pârâta datorează
penalitățile statuate în art. 64 alin. (4) din Normele CSA din 2008, astfel cum
au fost solicitate, în cauză pârâta intimată necontestând modul de calcul al
sumei pretinse, cu acest titlu.
Așa
fiind Înalta Curte găsind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 pct. 2 și 3 C. proc. civ. va admite
prezentul
recurs și va modifica decizia atacată în
parte în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței
fondului și schimbării în parte a acestei hotărâri în ce privește obligarea
pârâtei și la plata sumei de 36895,19 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimata pârâtă va fi
obligată la plata către recurentă a sumei de 1048,41 lei cheltuieli de judecată
ocazionate de această fază procesuală.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei
comercială nr. 342 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte și în
consecință: Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1044
din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe
care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâta SC C.A. SA să-i achite
reclamantei SC A.R.A. SA București și suma de 36895,19 lei penalități de
întârziere. Menține restul dispozițiilor sentinței. Menține restul
dispozițiilor deciziei.
Obligă
intimata pârâtă SC C.A. SA să-i achite recurentei SC A.R.A. SA București suma
de 1048,41 lei cheltuieli de judecată în recurs
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.