ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2492/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 6902 din 9 iunie 2010, Tribunalul București - Secția a

VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.G. SRL

în contradictoriu cu pârâta SC O. SA V.I.G., a obligat pârâtă să plătească

reclamantei suma de 81548,17 lei cu titlu de despăgubire și suma de 10.483,16

lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții ale reclamantei ca

neîntemeiate.

În

motivare, Tribunalul a reținut că autoturismul asigurat Casco de către pârâtă a

suferit o daună parțială astfel cum aceasta a fost definită de părți la

articolul 1.17 din contractul de asigurare facultativă și nu daună totală, așa

cum susține reclamanta,

deoarece atât

specialiștii SC A.B. SRL cât și expertul

desemnat în cauză, au reținut că avariile suferite de autoturism puteau

fi

remediate prin înlocuirea tuturor pieselor solicitate de reparator,

inclusiv a reperului caroserie.

Instanța

de fond a reținut că cererea reclamantei de angajare a răspunderii civile

contractuale a pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ., este întemeiată, întrucât,

deși asigurătorul avea obligația de a stabili și a plăti despăgubirile

solicitate de asigurat în termen de 15 zile lucrătoare

de la primirea ultimului document solicitat, potrivit art. 17.3 din

condiții,

O. a întârziat nejustificat această plată.

Cu privire însă la capetele 2 și 3 din cerere,

s-a apreciat că acestea

sunt nefondate, deoarece, atât timp cât

reclamanta a înțeles să investească instanța cu o cerere în angajarea

răspunderii civile contractuale a pârâtei, se valorifică aceste prevederi

contractuale, iar pârâta nu poate datora contravaloarea lipsei de folosință în

baza răspunderii contractuale.

Curtea

de Apel București - secția a V a comercială, prin decizia

nr. 636 de la 16 decembrie 2010, a respins ca

nefondat apelul declarat de

SC T.G. SRL, reținând, în esență, că

articolul 8 din contractul părților nu reprezintă o clauză abuzivă, iar, în

clauzele cu privire la răspunderea contractuală, părțile pot conveni

exonerarea, limitarea sau agravarea răspunderii, chiar și în situația când s-ar

datora forței majore sau cazului fortuit, fără ca această clauză să fie

anulabilă pentru motivele invocate de apelantă.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC T.G. SRL a solicitat admiterea recursului

declarat, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fondul cauzei,

modificarea în parte a sentinței

comerciale nr.

6902/09/06.2010 în sensul admiterii capetelor II și III din

cerere

astfel cum au fost formulate, respectiv obligarea intimatei-pârâte la plata

sumei de 29.848 Euro echivalent în lei cu titlu de lipsă de folosință și a

sumei de 20.907 Euro echivalent în lei cu titlu de daune-interese.

În

argumentarea motivelor de recurs, reclamanta SC T.G. SRL învederează că

invocarea nulității clauzei abuzive este consecința motivării sentinței și o

argumentare a motivului pentru care instanța de fond trebuia să înlăture

aplicabilitatea unei prevederi contractuale, considerându-se în mod eronat că

lipsa de folosință nu a fost dovedită, iar cu privire la cheltuielile

suplimentare, arată că acestea au fost determinate de achiziționarea unui nou

autoturism de către o societatea membră a grupului din care făcea parte și

recurenta din cauza imposibilității de a repara mașina avariată.

Înalta

Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Primul motiv de recurs

referitor la nulitatea clauzei abuzive, înalta

Curte reține că

reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit instanța cu o acțiune în

pretenții, solicitând obligarea pârâtei SC O. SA la plata sumei de 100.000 Euro

echivalent în lei, reprezentând contravaloare despăgubire pentru daună totală,

contravaloare lipsă de folosință și daune interese pentru prejudiciul efectiv

suferit și câștigul nerealizat.

Potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, iar principiul disponibilității în

procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului

procesual și a limitelor cererii. În acest context,

constatarea ca abuzivă a

unei clauze contractuale din inițiativa

instanței nu poate fi explicată în

baza

rolului activ al judecătorului, deoarece acesta se referă la folosirea

unor

mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii și în cadrul

procesual stabilit prin voința reclamantului, neputând pune în discuție

caracterul abuziv al unei clauze și, implicit, schimbarea obiectului acțiunii

fără ca una dintre părți să sesizeze instanța cu acest aspect.

Reclamanta

a înțeles să invoce caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 din

contractul de asigurare prin motivele de apel, încălcând, astfel dispozițiile art.

294 C. proc. civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba (.) obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. ". În

accepțiunea acestui articol, cererea este nouă când diferă prin obiect sau

cauză, astfel încât

solicitarea privind

constatarea caracterului abuziv al clauzei conținute de

art. 8 din

contract față de obiectul acțiunii introductive – pretenții - nu constituie un

mijloc de apărare, ci o cerere nouă, o acțiune bazată pe altă cauză care nu

poate fi făcută pentru prima dată în apel.

Întrucât

în fața primei instanțe s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

100.000 Euro, iar în apel nu se poate schimba obiectul cererii și nu se pot

face alte cereri noi, înalta Curte va respinge ca

nefondat motivul de recurs privind constatarea caracterului abuziv al

art.

8 din contract.

Al

doilea motiv de recurs privind obligarea pârâtei la plata daunelor-interese

este, de asemenea, nefondat, deoarece o culpă delictuală constituie o cauză

juridică deosebită față de o culpă contractuală. Totodată, față de dispozițiile

art. 1169 C. civ., reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu patrimonial

în care s-a concretizat nerespectarea obligației contractuale, nefiind, astfel,

îndeplinite, condițiile care duc la nașterea răspunderii civile delictuale.

Față

de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalt Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de SC T.G. SRL București împotriva

deciziei nr. 636 de la 16 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București

- Secția a V-a Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC T.G. SRL București

împotriva

deciziei nr. 636 de la 16 decembrie 2010 pronunțate de Curtea

de Apel

București - Secția a V-a Comercială ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 23 iunie 2011.