ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2492/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6902 din 9 iunie 2010, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC O. SA V.I.G., a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 81548,17 lei cu titlu de despăgubire și suma de 10.483,16 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate. În motivare, Tribunalul a reținut că autoturismul asigurat Casco de către pârâtă a suferit o daună parțială astfel cum aceasta a fost definită de părți la articolul 1.17 din contractul de asigurare facultativă și nu daună totală, așa cum susține reclamanta, deoarece atât specialiștii SC A.B.

SRL cât și expertul desemnat în cauză, au reținut că avariile suferite de autoturism puteau fi remediate prin înlocuirea tuturor pieselor solicitate de reparator, inclusiv a reperului caroserie. Instanța de fond a reținut că cererea reclamantei de angajare a răspunderii civile contractuale a pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ., este întemeiată, întrucât, deși asigurătorul avea obligația de a stabili și a plăti despăgubirile solicitate de asigurat în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea ultimului document solicitat, potrivit art. 17.3 din condiții, O. a întârziat nejustificat această plată. Cu privire însă la capetele 2 și 3 din cerere, s-a apreciat că acestea sunt nefondate, deoarece, atât timp cât reclamanta a înțeles să investească instanța cu o cerere în angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, se valorifică aceste prevederi contractuale, iar pârâta nu poate datora contravaloarea lipsei de folosință în baza răspunderii contractuale.

Curtea de Apel București - secția a V a comercială, prin decizia nr. 636 de la 16 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de SC T.G. SRL, reținând, în esență, că articolul 8 din contractul părților nu reprezintă o clauză abuzivă, iar, în clauzele cu privire la răspunderea contractuală, părțile pot conveni exonerarea, limitarea sau agravarea răspunderii, chiar și în situația când s-ar datora forței majore sau cazului fortuit, fără ca această clauză să fie anulabilă pentru motivele invocate de apelantă. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC T.G.

SRL a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fondul cauzei, modificarea în parte a sentinței comerciale nr. 6902/09/06.2010 în sensul admiterii capetelor II și III din cerere astfel cum au fost formulate, respectiv obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 29.848 Euro echivalent în lei cu titlu de lipsă de folosință și a sumei de 20.907 Euro echivalent în lei cu titlu de daune-interese. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta SC T.G.

SRL învederează că invocarea nulității clauzei abuzive este consecința motivării sentinței și o argumentare a motivului pentru care instanța de fond trebuia să înlăture aplicabilitatea unei prevederi contractuale, considerându-se în mod eronat că lipsa de folosință nu a fost dovedită, iar cu privire la cheltuielile suplimentare, arată că acestea au fost determinate de achiziționarea unui nou autoturism de către o societatea membră a grupului din care făcea parte și recurenta din cauza imposibilității de a repara mașina avariată.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Primul motiv de recurs referitor la nulitatea clauzei abuzive, înalta Curte reține că reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit instanța cu o acțiune în pretenții, solicitând obligarea pârâtei SC O. SA la plata sumei de 100.000 Euro echivalent în lei, reprezentând contravaloare despăgubire pentru daună totală, contravaloare lipsă de folosință și daune interese pentru prejudiciul efectiv suferit și câștigul nerealizat. Potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii.

În acest context, constatarea ca abuzivă a unei clauze contractuale din inițiativa instanței nu poate fi explicată în baza rolului activ al judecătorului, deoarece acesta se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii și în cadrul procesual stabilit prin voința reclamantului, neputând pune în discuție caracterul abuziv al unei clauze și, implicit, schimbarea obiectului acțiunii fără ca una dintre părți să sesizeze instanța cu acest aspect. Reclamanta a înțeles să invoce caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 din contractul de asigurare prin motivele de apel, încălcând, astfel dispozițiile art. 294 C. proc. civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba (.) obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

". În accepțiunea acestui articol, cererea este nouă când diferă prin obiect sau cauză, astfel încât solicitarea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei conținute de art. 8 din contract față de obiectul acțiunii introductive – pretenții - nu constituie un mijloc de apărare, ci o cerere nouă, o acțiune bazată pe altă cauză care nu poate fi făcută pentru prima dată în apel. Întrucât în fața primei instanțe s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro, iar în apel nu se poate schimba obiectul cererii și nu se pot face alte cereri noi, înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs privind constatarea caracterului abuziv al art. 8 din contract. Al doilea motiv de recurs privind obligarea pârâtei la plata daunelor-interese este, de asemenea, nefondat, deoarece o culpă delictuală constituie o cauză juridică deosebită față de o culpă contractuală.

Totodată, față de dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu patrimonial în care s-a concretizat nerespectarea obligației contractuale, nefiind, astfel, îndeplinite, condițiile care duc la nașterea răspunderii civile delictuale. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalt Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC T.G. SRL București împotriva deciziei nr. 636 de la 16 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.G. SRL București împotriva deciziei nr. 636 de la 16 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială ca nefondat. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2011.