ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 septembrie 2011, sub nr. 61778/3/2011, reclamanta SC E.L. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G. SA și SC S.C.S. SRL a solicitat să se dispună obligarea pârâților după cum urmează: - S.C.S. și SC B.C.R.A. SA la plata daunelor interese în cuantum de 155.000 euro reprezentând contravaloarea utilajului distrus; - S.C.S. la plata daunelor interese în cuantum de 230.000 euro, reprezentând beneficiu nerealizat; - B.C.R.A. la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5215 din 27 iunie 2013 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată; a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC E.L. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G. SA, și SC S.C.S. SRL; a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA la plata către reclamantă a sumei de 13.500 euro reprezentând despăgubiri și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a debitului; a respins cererea formulată împotriva pârâtei SC S.C.S. SRL ca neîntemeiată; a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA la plata către reclamantă a sumei de 3.769,9 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, că aceasta este neîntemeiată întrucât existența vinovăției constituie o condiție a răspunderii civile, condiție ce se verifică în analiza pe fond a cauzei, și nu o condiție a calității procesuale.

Pe fondul litigiului a reținut că societatea reclamantă a achiziționat la data de 25 august 2008 de la societatea M.T., două automacarale, având un preț de 155.000 euro fiecare, conform facturii din 25 august 2008. La data de 22 august 2008 X.J.C.M.I.E.C.L. a emis conosamentul nr. X pentru transportul a două containere conținând automacaralele model X, având nr. de identificare: (i) X și (ii) Y. Acestea au fost încărcate la bordul navei X, cursa nr. X, cu plecare din Portul Shanghai și livrare în Constanța, având ca destinatar societatea reclamantă. La sosirea navei în portul Constanța, cele două containere au fost depozitate în Terminalul de Containere Constanța Sud. La data de 19 septembrie 2013, pârâta SC S.C.S.

SRL, în calitate de operator portuar, la solicitarea reclamantei, a procedat la descărcarea din containerul nr. X a automacaralei având seria de șasiu X. În cursul descărcării automacaraua a fost avariată. Pârâta SC S.C.S. SRL era asigurată de răspundere civilă legală pentru pagube produse terților prin activități de operare nave, la data producerii avariei, la pârâta SC B.A.V. SA (în prezent SC O.V.I.G.

SA), conform poliței de asigurare X emisă în data de 7 mai 2008, valabilă până la data de 7 mai 2009. Conform art.6.4 din contractul de asigurare, asigurătorul are obligația de plată a despăgubirilor, pentru cuantificarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere în cazul distrugerii/avarierii bunurilor cea mai mică valoare dintre costul construirii/ procurării unui bun nou, identic sau similar (aceiași parametri tehnici constructivi) diminuat cu deprecierea valorică (stabilită în funcție de starea de întreținere și valoarea de piață a bunului) și costul reparației/ refacerii/ recondiționării bunului avariat; nu se vor lua în calcul valoarea părților neavariate/ resturilor recuperabile. Asigurătorul a deschis dosarul de daune.

În urma avarierii macaralei, atât reclamanta, cât și pârâtele au dispus efectuarea unor rapoarte pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, dar acestea au ajuns la concluzii diferite, favorabile fiecărei părții care a dispus efectuarea verificărilor și întocmirea rapoartelor. Prin adresa nr. 23209 din 12 octombrie 2009 asigurătorul SC B.A.V. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA) a comunicat reclamantei că, față de rapoartele de inspecție întocmite, paguba produsă macaralei nu a fost cauzată de o faptă culpabilă a asiguratului său, pârâta SC S.C.S. SRL și nu poate acorda despăgubiri în baza poliței de asigurare. În prezenta cauză pârâtele au contestat vinovăția pârâtei SC S.C.S. SRL, invocând faptul că fapta delictuală nu aparține pârâtei, ci persoanei juridice responsabile cu amararea macaralei avariate, cauzele răsturnării și avarierii macaralei rezidând din amararea defectuoasă a acesteia prin insuficiente elemente de amarare.

Instanța a reținut din coroborarea înscrisurilor, a răspunsurilor la interogatoriu cu constatările și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză că, deși există și culpa legată de lipsa marcajelor și cablurilor de amarare, culpa principală aparține pârâtei SC S.C.S. SRL. Expertul a stabilit, conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară și a răspunsului formulat la obiecțiuni, că, în timpul ridicării sarcinii (automacara amarată pe container), aceasta a intrat în balans, deoarece, operatorii care au fixat cablurile de ridicare, nu le-au fixat pe poziția corespunzătoare respectării centrului de greutate al sarcinii pentru ca, aceasta, în momentul desprinderii, să se mențină în poziție orizontală fără balans.

Prin încercarea de oprire a balansului cablurile de amarare au cedat, rupându-se. Între fapta pârâtei SC S.C.S. SRL și prejudiciu există legătură directă, după cum se reține și în raportul de expertiză. Cauza care a produs balansul sarcinii și căderea acesteia a fost manevrarea necorespunzătoare a operatorului portuar, după cum menționează în mod expres expertul judiciar. Manevrarea necorespunzătoare a operatorului portuar putea fi evitată cu o atenție sporită din partea acestuia, materializând astfel corect pozițiile legăturilor. Expertul a reținut, de altfel, că cea de-a doua macara nu s-a avariat, întrucât operatorul portuar a poziționat corect legăturile pe cadrul pe care era amarată automacaraua.

Tribunalul a reținut, astfel, că pârâta trebuia să dea dovadă de o diligentă sporită, având în vedere lipsa marcajelor. Dacă pârâta și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile, iar macaraua nu ar fi intrat în balans, cablurile de amarare nu ar fi cedat, iar avariile produse automacaralei nu s-ar fi produs. În legătură cu cuantumul prejudiciului produs reclamantei, tribunalul a reținut, din raportul de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu fotografiile și înscrisurile depuse la dosar, că avariile produse automacaralei nu sunt totale, ci parțiale, iar subansamblele principale ale automacaralei și care au prețurile cele mai mari din prețul total al utilajului nu au suferit nicio avarie, fiind intacte.

De asemenea, expertul propune pentru reparații mai multe soluții tehnice. În aceste condiții, nu s-a putut reține susținerea reclamantei în sensul că a fost cauzată o avarie totală automacaralei, proprietatea acesteia. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, suma maximă pentru efectuarea reparației subansamblelor și pieselor avariate este de 13.500 euro. În concluzie, tribunalul a reținut că, urmare a faptei ilicite a pârâtei SC S.C.S. SRL, s-a produs reclamantei un prejudiciu în cuantum de 13500 euro, iar pârâta SC O.V.I.G. SA este obligată să plătească reclamantei despăgubirea, în cuantum de 13.500 euro în temeiul contractului de asigurare încheiat de pârâte și în baza art. 44 din Legea nr. 136/1995, conform căruia asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Reclamanta nu poate pretinde de la ambele pârâte plata despăgubirii cuvenite pentru bunul avariat, ci doar de la asigurătorul SC O.V.I.G. SA, față de situația de fapt reținută și de prevederile art. 44 din Legea nr. 136/1995. De asemenea, față de prevederile art. 43 C. com. și prevederile O.G. nr. 9/2000, tribunalul a reținut că pârâta SC O.V.I.G. SA datorează reclamantei și dobânda legală aferentă sumei de 13.500 Euro, calculată de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a debitului. În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei S.C. la plata beneficiului nerealizat, tribunalul a reținut că reclamanta nu a administrat probe concludente care să facă dovada caracterului cert al prejudiciului pretins, deși sarcina probei îi revenea, conform art.1169 C. civ.

și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Din înscrisurile depuse de reclamantă nu rezultă că era certă încheierea unor contracte de închiriere a automacaralei avariate în perioada și pentru prețul pretinse de reclamantă. În baza art. 274 și art. 276 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei SC O.V.I.G. SA, tribunalul a dispus obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în raport de pretențiile admise, respectiv taxa judiciară de timbru (2.763,9 lei) și timbru judiciar (5 lei) aferente pretențiilor admise (având în vedere cursul valutar la data introducerii cererii de chemare în judecată) și, parțial, onorariu de expert. Împotriva aceste soluții au formulat apel pârâta SC O.V.I.G.

SA și reclamanta SC E.L. SRL. Prin decizia nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC O.V.I.G. SA împotriva sentinței civile nr. 5215 din 27 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 61778/3/2011, în contradictoriu cu apelanta reclamantă SC E.L. SRL, și intimata pârâtă SC S.C.S. SRL. A fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantei suma de 12.825 euro reprezentând despăgubiri și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a debitului. A fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantei suma de 3.013,56 lei cheltuieli de judecată.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă ca nefondat. A fost obligată apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte SC O.V.I.G. SA suma de 129,19 lei, cheltuieli de judecată în apel. În ceea ce privește apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL instanța a reținut următoarele: Raportul de expertiză întocmit de SC I. SA, din data de 28 octombrie 2008, invocat de apelantă ca făcând dovada daunei totale, este fără relevanță în cauză pentru că principiul nemijlocirii presupune ca probele să fie administrate în fața instanței, Tribunalul încuviințând și administrând proba cu expertiza tehnică. S-a observat că, în privința prejudiciului suferit de utilaj, s-a reținut că, urmare a evenimentului, au fost produse pagube cabinei iar o susținere similară se află și în concluziile raportului de expertiză întocmit în cursul soluționării cauzei.

Instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză, acestea puteau fi reparate cu costuri minime, contrar susținerilor apelantei care, invocând concluziile raportului întocmit de SC I. SA a susținut că dauna este totală. A fost găsită neîntemeiată critica conform căreia, pentru ipoteza pur teoretică în care s-ar accepta că prejudiciul efectiv suferit poate fi înlocuit de costul reparațiilor sau costul procurării unui bun similar, instanța de fond a analizat și reținut în mod eronat cuantumul despăgubirii la care E. este îndreptățită. Instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. Expertul desemnat în cauză a arătat că avariile care s-au produs automacaralei nu sunt totale ci parțiale, nu sunt exagerat de mari, ca să nu se poată repara subansamblele și piesele avariate și să se arunce la fier vechi un asemenea utilaj.

A menționat că subansamblele principale ale automacaralei și care au prețurile cele mai mari din prețul total al utilajului, si anume: motorul autocamionului, șasiul autocamionului, brațul telescopic al macaralei și instalația hidraulică de acționare a brațului telescopic, nu au suferit nicio avarie, fiind intacte. Analizând obiecțiunile formulate de apelantă instanța a constatat că, deși aceasta a apreciat că expertiza întocmită nu a răspuns în mod complet la pct. 3 al obiectivelor întrucât în raportul de expertiză au fost enumerate doar o parte a părților macaralei deteriorate, aceasta nu a menționat care erau, în opinia sa, părțile macaralei deteriorate și pe care expertul nu Ie-a identificat și valoarea estimativă a acestora.

De asemenea, aceasta nu a menționat codul fiecărei piese și tariful orei de reparație, deși expertul a arătat că acestea ar fi necesare pentru efectuarea unui calcul foarte exact. De asemenea, deși în cadrul acestei critici a susținut că trebuia considerat prețul fiecărei piese de schimb în parte precum și al manoperei corespunzătoare reparațiilor, nu a arătat nici în cadrul cererii de apel care sunt în opinia sa ansamblele deteriorate și prețul acestora. Susținerea potrivit căreia valoarea câtorva piese de schimb, și anume: cabina de control, sistemul hidraulic și sistemul electronic și de securitate ar depăși cu 150% valoarea de nou a Utilajului, fără a lua în considerare costul transportului și costul manoperei, nu face, prin ea însăși dovada temeiniciei sale, în lipsa unor date concrete despre prețul ansamblelor menționate.

Nu a fost reținută nici opinia apelantei în sensul că o reparație extrem de costisitoare nu reprezenta o opțiune viabilă din punct de vedere economic, având în vedere concluziile raportului de expertiză potrivit cărora reparația nu era costisitoare. Instanța a reținut că opțiunea apelantei de a vinde automacaraua sub forma de fier vechi, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K-Group nu exclude obligația acesteia de a proba temeinicia cererii de chemare în judecată conform art.129 alin. 1 Cod procedură civilă iar această opțiune pe care a utilizat-o apelanta nu se poate impune celorlalte părți din litigiu. În cadrul celei de a doua critici apelanta reclamantă a arătat că instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, capătul de cerere privind beneficiul nerealizat, deși, în conformitate cu prevederile art.1084 C. civ., daunele-interese se cuvin creditorului și includ și beneficiul de care acesta fost lipsit.

Art. 1084 C. civ., stabilește principiul potrivit căruia prejudiciul suferit de creditor trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza. Instanța de apel nu a acceptat punctul de vedere al apelantei, în sensul că era îndreptățită la beneficiul nerealizat. S-a constatat, astfel cum a reținut și Tribunalul că, reclamanta nu a dovedit cuantumul prejudiciului suferit. Împrejurarea susținută de apelantă, potrivit căreia obține, în mod obișnuit, din închirierea unei automacarale de tip x, pentru o perioadă de 6 luni, suma de 122.400 de leva (echivalentul a 62.869 euro), astfel că pentru perioada de 3 ani, ar fi fost îndreptățită la suma de 377.214,54 euro, nu a putut fi reținută ca făcând dovada despăgubirilor solicitate, chiar dacă, astfel cum a arătat, suma solicitată a fost mai mică.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta pârâtă SC O.V.I.G. SA, Curtea a constatat că acesta este întemeiat în ceea ce privește critica adusă sentinței referitoare la aplicarea dispozițiilor poliței de asigurare cu privire la franșiza de 5%. Pârâta SC S.C.S. SRL era asigurată de răspundere civilă legală pentru pagube produse terților prin activități de operare nave la data producerii avariei la pârâta SC B.A.V. SA (în prezent SC O.V.I.G.

SA), conform poliței de asigurare x emisă în data de 7 mai 2008, valabilă până la data de 7 mai 2009. Conform art.6.4 din contractul de asigurare, asigurătorul are obligația de plată a despăgubirilor, pentru cuantificarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere în cazul distrugerii/ avarierii bunurilor cea mai mică valoare dintre costul construirii/ procurării unui bun nou identic sau similar (aceiași parametri tehnici constructivi) diminuat cu deprecierea valorică (stabilită în funcție de starea de întreținere și valoarea de piață a bunului) și costul reparației/refacerii/ recondiționării bunului avariat; nu se vor lua în calcul valoarea părților neavariate/ resturilor recuperabile. Potrivit art. 6.7 din condițiile generale din despăgubire, se scad, după caz, franșiza prevăzută contractual.

Având în vedere aceste dispoziții, instanța a constatat întemeiată critica apelantei, astfel că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul formulat de pârâta SC O.V.I.G. SA și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantei suma de 12.825 euro reprezentând despăgubiri și, în temeiul art. 43 C. com., la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a debitului. În privința criticii referitoare la culpa în producerea evenimentului, care, în opinia apelantei, nu aparține asiguratului său, SC S.C.S. SRL, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată față de concluziile raportului de expertiză care sunt clare și care au arătat, fără echivoc, că evenimentul s-a produs urmare a faptului că operatorul desemnat de reprezentanții SC S.C.S.

SRL a ridicat sarcina respectivă, aceasta a intrat în balans, s-a izbit de un motostivuitor, s-au rupt legăturile de amarare și automacaraua s-a răsturnat pe partea stângă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa reclamantei în declanșarea litigiului, a obligat-o, pe acesta din urmă, la plata sumei de 3.013,56 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în raport de cuantumul pretențiilor admise. S-a avut în vedere un curs euro de 4,279 lei, astfel cum rezultă din precizarea în lei a valorii obiectului cererii de la fila 52 vol. l dosar Tribunal.(663.245/155.000=4,279). În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa apelantei reclamante, a obligat-o pe aceasta să plătească apelantei pârâte SC O.V.I.G.

SA suma de 129,19 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Taxa de timbru a fost calculată, reținând că apelul a fost admis, având în vedere suma de 675 euro, reprezentând franșiza. Reținând un curs euro de 4,47 lei (la data formulării căii de atac (f. 10 dosar apel) rezultă că suma în lei pentru care a fost admis apelul este de 3.017,25 lei iar taxa de timbru este de 126,19 lei, diferența până la 129,19 lei fiind reprezentată de timbru judiciar (3 lei). Împotriva deciziei nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, și a încheierii din 25 martie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC E.L. SRL.

Bulgaria, solicitând instanței de judecată admiterea recursului, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză iar, în subsidiar, modificarea, în parte, a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de E. și obligarea O. la plata sumei de 149.106 euro reprezentând contravaloarea utilajului distrus, mai puțin suma obținută din vânzarea epavei utilajului, respectiv 5.893 euro (echivalentul în lei la data introducerii cererii fiind de 638.026,33 lei); obligarea S.C.S. la plata sumei de 230.000 euro reprezentând beneficiu nerealizat (echivalentul în lei fiind de 948,170 lei); obligarea O. la plata dobânzii legale calculate la suma de 149.106 euro de la data manifestării refuzului de despăgubire (12 octombrie 2009) până la data plății efective, precum și respingerea în totalitatea a apelului formulat de SC O.V.I.G.

SA (O.). În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.7 și pct.9 din Codul de procedură civilă. Recurenta a susținut nelegalitatea deciziei nr. 325/a din 29 aprilie 2014 cu privire la respingerea solicitării de încuviințare a unei noi expertize prin încheierea de ședință din data 25 martie 2014, cerere motivată de faptul că, instanța de fond, în mod nelegal, a permis expertului judiciar să nu răspundă la obiecțiunile formulate de aceasta, deși fuseseră încuviințate.

Instanța de apel nu a motivat respingerea solicitării privind refacerea raportului de expertiză, ci, s-a limitat să analizeze obiecțiunile formulate de recurenta reclamantă în fața instanței fondului împotriva raportului de expertiză, considerând că nu au fost menționate care erau părțile macaralei deteriorate și pe care expertul nu Ie-a identificat și valoarea estimată a acestora, aducând astfel o critică proprie obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate de E. și, încălcând prevederile art. 212 C. proc. civ. și prevederile art. 295 C. proc. civ., deoarece a adus critici ce nu făceau obiectul apelului. Arătă recurenta că, instanța de apel, a reținut că nu a fost menționat codul fiecărei piese și tariful orei de reparație, cu nesocotirea faptului că aceste aspecte făceau parte din obiectivele expertizei administrate în fondul cauzei, dar și ale expertizei solicitate a fi refăcute în fața instanței de apel.

Susține recurenta că a învederat instanței de apel că raportul de expertiză administrat în fondul cauzei este nelegal, întrucât, în mod evident, costul reparațiilor utilajului nu poate fi în niciun caz egal cu un procent teoretic din valoarea utilajului, astfel cum a susținut expertul judiciar - dacă 10% din piese sunt deterioarate, rezultă că 10% din valoarea de nou a utilajului ar fi suficient pentru repararea acestui utilaj - ci doar prin considerarea prețului fiecărei piese de schimb în parte precum și al manoperei corespunzătoare reparațiilor. Astfel, pentru a determina costul de reparație, expertul judiciar este cel care ar fi trebuit să determine costul fiecărei piese de schimb, și nu partea, ce a solicitat în mod temeinic și legal administrarea probei cu expertiza tehnică, și nu are cunoștințe tehnice de specialitate necesare unei astfel de analize.

Reiterează faptul că raportul de expertiză este nelegal în privința stabilirii cuantumului prejudiciului suferit de E., întrucât aprecierea expertului tehnic, potrivit căreia suma necesară efectuării reparației subansamblelor și pieselor avariate este maximum 8-10% din valoarea unei automacarale noi, adică maxim 13.500 de euro, nu a fost fundamentată în niciun fel, nefiind întemeiată pe repere clare, cum ar fi prețul pieselor avariate, fiind o apreciere pur subiectivă. Pe de-o parte, susține recurenta, instanța de apel a respins raportul de expertiză întocmit de SC I. SA, iar, pe de altă parte, îl validează și preia susținerile expertului judiciar, care și-a bazat în mare parte, concluziile pe același raport de expertiză întocmit de SC I. SA.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce cuprinde motive contradictorii. Cu privire la aplicarea greșită a prevederilor art.1084 C. civ. din 1864, în subsidiar, recurenta solicită instanței de recurs modificarea în parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii, în totalitate, a apelului formulat de E., având în vedere stabilirea nelegală a cuantumului prejudiciului suferit de recurentă. În acest sens, recurenta critică faptul că instanța de apel a reținut că opțiunea apelantei de a vinde automacaraua sub formă de fier vechi, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.G. nu exclude obligația apelantei de a proba temeinicia cererii de chemare în judecată conform art.129 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, reținând că recurenta nu a probat temeinicia susținerilor sale, în condițiile în care a respins solicitarea E. de a administra o expertiză care să probeze aceste susțineri. Mai mult, susținerile instanței de apel privind opțiunea apelantei de a vinde automacaraua reprezintă o greșită aplicare a prevederilor art.1084 C. civ. din 1864, conform cărora creditorul este îndreptățit la primirea pierderii ce a suferit. în consecință, prejudiciul efectiv suferit de creditor nu poate fi înlocuit nici cu costul unei eventuale reparații și nici cu costul procurării unui bun similar, indiferent de susținerile expertului judiciar preluate ca atare de instanțele inferioare.

Astfel, E. a suferit un prejudiciu egal cu contravaloarea utilajului distrus ca urmare a manevrelor de descărcare necorespunzătoare efectuate de S.C.S. Recurenta mai arată că, nici instanța de fond, și nici instanța de apel, nu au ținut cont de faptul că utilajul nu ar mai fi putut fi reparat, întrucât producătorul acestuia a anulat certificatul de conformitate CE, în lipsa căruia utilajul nu ar mai fi putut fi folosit nici în România, și nici pe teritoriul UE. Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină nefiind motivată sub acest aspect, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Autoritatea care autorizează pe teritoriul României funcționarea unei macarale de tipul celei în cauză, respectiv CN C.C.I.R.R.P.

(„CNCIR ” ), a emis adresa nr. 4344 din 10 aprilie 2014 prin care a arătat că în lipsa declarației de conformitate Utilajul nu ar putea fi utilizat în România sau pe teritoriul Uniunii Europene. în consecință, în mod evident, contrar opiniei subiective și nedocumentate a expertului judiciar, Utilajul nu ar mai fi putut fi reparat, prejudiciul efectiv suferit de Societate fiind de 149.106 euro. Printr-o altă susținere se critică, pe de o parte, respingerea nemotivată a capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, faptul că instanța nu a analizat toate înscrisurile depuse în probațiune de E., ci s-a rezumat la a analiza doar înscrisurile administrate în fața instanței de fond, în acest mod instanța pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, prin care recurentei-reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Recurenta mai susține nelegalitatea stabilirii cuantumului prejudiciului raportat la înscrisurile depuse în probațiune în fata instanței de apel. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, deși reclamanta a susținut că trebuia considerat prețul fiecărei piese de schimb în parte precum și al manoperei corespunzătoare reparațiilor, nu a arătat, nici în cuprinsul cererii de apel, care sunt în opinia sa ansamblele deteriorate și prețul acestora.

Recurenta arată că, pe de-o parte, aceste susțineri urmau să fie dovedite prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate pe care chiar instanța de apel a respins-o iar, pe de altă parte, a arătat, în fața instanței de apel, care este prețul pieselor avariate și a costului manoperei, și anume că valoarea reparațiilor ar fi fost 268.962,89 euro iar nu de 13.500 de euro, astfel cum a reținut în mod total, neîntemeiat instanța de fond, aspect dovedit cu înscrisurile depuse în probațiune și pe care instanța de apel nu Ie-a analizat. în acest sens, se arată că a fost depusă în probațiune oferta emisă de SC K.C. SRL, din care rezultă că prețul pieselor de schimb avariate de S.C.S., împreună cu prețul manoperei este de 268.962,89 euro cu TVA.

Cu privire la admiterea, în parte, a apelului formulat de O., arată recurenta că instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât prezenta acțiune a fost introdusă împotriva asigurătorului în temeiul art.44 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în conformitate cu care asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Astfel, chiar dacă Polița de Asigurare stabilește o franșiză în cuantum de 5% din valoarea daunei în sarcina persoanei asigurate, E. este îndreptățită la plata despăgubirii în întregime din partea asigurătorului, în temeiul art. 44 din Legea nr. 136/1995, prezenta acțiune nefiind o acțiune contractuală față de O. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata SC O.V.I.G.

SA București, a invocat excepția nulității recursului considerând că susținerile recurentei nu reprezintă motive de nelegalitate a deciziei atacate. Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata SC O.V.I.G. SA București, o va respinge, ca nefondată, motivat de faptul că susținerile recurentei se încadrează în motivele de nelegalitate indicate. În ceea ce privește recursul, analizând criticile formulate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc.

civ. Conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Prin cererea de recurs a fost solicitată, în principal, casarea deciziei atacate, motivat de necesitatea administrării unei probe cu expertiză tehnică în vederea lămuririi situației de fapt.

Înalta Curte, constată că această critică privind faptul că nu ar fi fost corect stabilită situația de fapt, este nefondată întrucât, nu există posibilitatea de a se efectua vreo expertiză tehnică asupra bunului asigurat, având în vedere că acesta a fost vândut la fier vechi, înainte de declanșarea litigiului judiciar și fără ca reclamanta să recurgă la procedura specială a asigurării dovezilor. Prin urmare, există o imposibilitate obiectivă de a se ajunge, printr-o altă expertiză, la alte concluzii, cu privire la situația de fapt reținută de instanțele de fond, decât cele stabilite deja în urma probelor administrate. În ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Recurenta a invocat acest motiv de recurs susținând că hotărârea este nelegală întrucât instanța nu a motivat respingerea solicitării probei cu expertiză judiciară și că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât instanța, deși a respins raportul de expertiză propus de recurentă, a validat totuși concluziile expertului judiciar care s-a bazat pe acesta. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Verificând respectarea acestor dispoziții legale de către instanța de apel se constată că acesta a analizat și a răspuns tuturor criticilor expuse prin cererea de apel. Nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea încheierii de ședință din data 25 martie 2014 sub aspectul respingerii cererii de efectuare a unei noi expertize având în vedere că instanța a analizat această cerere și a respins-o cu motivația că nu este utilă cauzei. Legat de acest aspect, înalta Curte, constată că recurenta, deși a cunoscut motivul pentru care instanța de fond a dispus cu privire la întinderea prejudiciului, aceasta nu a furnizat informații relevante și concrete instanței de apel în vederea aprecierii de către aceasta a necesității refacerii raportului de expertiză or, în această situație, instanța de apel nu a avut motive pertinente să dea curs readministrării acestei probe.

Cu referire la critica prin care se susține că era necesară refacerea parțială a raportului de expertiză motivat de faptul că,”instanța de fond a permis expertului să nu răspundă la obiecțiunile formulate” este de notat că expertul a răspuns la obiecțiunile încuviințate de prima instanță iar instanța de apel a respins motivat solicitarea de refacere parțială a expertizei. În ceea ce privește susținerea privind contradictorialitatea deciziei recurate, aceasta este nefondată întrucât considerentele deciziei converg spre soluția adoptată și o susțin, iar din argumentele reținute de instanță în motivarea hotărârii, nu reies concluzii contradictorii în sensul că unele susțin admiterea apelului iar altele respingerea acestuia.

Contrar, susținerilor recurentei, dispozițiile art. 1084 C. civ. au fost corect aplicate în cauză, instanțele admițând pretențiile recurentei în limitele în care aceasta a dovedit prejudiciul și pierderea suferită. Astfel cum s-a mai arătat, evaluarea prejudiciului s-a făcut în condițiile în care bunul asigurat a fost valorificat la fier vechi la inițiativa recurentei motiv pentru care pretenția acesteia de a-i fi acoperit prejudiciul până la valoarea de nou a bunului asigurat nu este întemeiată, din expertiza administrată în cauză reieșind că bunul nu a fost avariat în totalitate, prin urmare nici prejudiciul nu poate acoperit decât proporțional. Referitor la beneficiul nerealizat, instanțele au reținut că recurenta nu a dovedit această pretenție, în sensul că aceasta nu a prezentat probe concludente din care să rezulte certitudinea încheierii unor contracte care să fi fost anulate ca urmare a avarierii bunului, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.

Criticile referitoare la cuantumul prejudiciului nu pot fi primite având în vedere faptul că acestea sunt critici de netemeinicie care tind la reaprecierea probatoriului administrat și exced, astfel, controlului de legalitate specific fazei procesuale a recursului precedat de apel. Susținerile recurentei în dovedirea prejudiciului suferit cu referire la anularea declarației de conformitate de către producătorul utilajului și la imposibilitatea obținerii autorizației de funcționare a utilajului în absența declarației de conformitate tip CE întocmită de producătorul mașinii de ridicat sau de reprezentantul autorizat al acesteia nu pot fi primite pentru că tind să dovedească aspecte ce țin de temeinicia hotărârii.

Pe de altă parte, invocarea prev. art. 14 din Ordinul nr. 1404 din 27 iulie 2010 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice apare făcută pentru prima dată în recurs situație ce face ca această critică să fie afectată de un fine de neprimire, dat fiind că obiectul recursului este reprezentat de decizia pronunțată în apel din perspectiva aspectelor de nelegalitate circumscrise hotărârii atacate. În ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că, întrucât prezenta acțiune nu este o acțiune contractuală în raport cu Omniasig, este îndreptățită la plata despăgubirii, în întregime, fără reducerea acesteia cu valoarea franșizei.

Instanța reține ca nefondată și această critică întrucât, calitatea reclamantei de terț față de contractul de asigurare, nu schimbă obligațiile contractuale asumate de părți. în temeiul contractului de asigurare asigurătorul plătește în limitele obligațiilor care-i revin în temeiul contractului. în acest context, în mod corect instanța de apel a dedus franșiza din suma reținută cu titlu de despăgubire în sarcina asigurătorului câtă vreme prin contractul de asigurare o atare sumă nu este suportată de asigurător ci de către asigurat. Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata SC O.V.I.G. SA București. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.L. Bulgaria împotriva deciziei nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, și a încheierii din 25.03.2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 19 mai 2015.