ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 septembrie 2011,
sub nr. 61778/3/2011, reclamanta SC E.L. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G.
SA și SC S.C.S. SRL a solicitat să se dispună obligarea pârâților după cum
urmează:
- S.C.S.
și SC B.C.R.A. SA la plata daunelor interese în cuantum de 155.000 euro reprezentând
contravaloarea utilajului distrus;
- S.C.S.
la plata daunelor interese în cuantum de 230.000 euro, reprezentând beneficiu
nerealizat;
- B.C.R.A.
la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală până la data plății
efective.
Prin
sentința civilă nr. 5215 din 27 iunie 2013 Tribunalul a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive ca neîntemeiată; a admis în parte cererea formulată
de reclamanta SC E.L. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G. SA, și SC S.C.S.
SRL; a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA la plata către reclamantă a sumei de 13.500
euro reprezentând despăgubiri și la plata dobânzii legale aferente acestei sume
de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a debitului; a
respins cererea formulată împotriva pârâtei SC S.C.S. SRL ca neîntemeiată; a
obligat pârâta SC O.V.I.G. SA la plata către reclamantă a sumei de 3.769,9 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei
calității procesuale pasive, că aceasta este neîntemeiată întrucât existența
vinovăției constituie o condiție a răspunderii civile, condiție ce se verifică
în analiza pe fond a cauzei, și nu o condiție a calității procesuale.
Pe
fondul litigiului a reținut că societatea reclamantă a achiziționat la data de
25 august 2008 de la societatea M.T., două automacarale, având un preț de
155.000 euro fiecare, conform facturii din 25 august 2008.
La data
de 22 august 2008 X.J.C.M.I.E.C.L. a emis conosamentul nr. X pentru transportul
a două containere conținând automacaralele model X, având nr. de identificare:
(i) X și (ii) Y. Acestea au fost încărcate la bordul navei X, cursa nr. X, cu
plecare din Portul Shanghai și livrare în Constanța, având ca destinatar
societatea reclamantă.
La
sosirea navei în portul Constanța, cele două containere au fost depozitate în
Terminalul de Containere Constanța Sud.
La data
de 19 septembrie 2013, pârâta SC S.C.S. SRL, în calitate de operator portuar,
la solicitarea reclamantei, a procedat la descărcarea din containerul nr. X a
automacaralei având seria de șasiu X. În cursul descărcării automacaraua a fost
avariată.
Pârâta SC
S.C.S. SRL era asigurată de răspundere civilă legală pentru pagube produse
terților prin activități de operare nave, la data producerii avariei, la pârâta
SC B.A.V. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA), conform poliței de asigurare X emisă
în data de 7 mai 2008, valabilă până la data de 7 mai 2009. Conform art.6.4 din
contractul de asigurare, asigurătorul are obligația de plată a despăgubirilor,
pentru cuantificarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere în cazul
distrugerii/avarierii bunurilor cea mai mică valoare dintre costul construirii/
procurării unui bun nou, identic sau similar (aceiași parametri tehnici
constructivi) diminuat cu deprecierea valorică (stabilită în funcție de starea
de întreținere și valoarea de piață a bunului) și costul reparației/ refacerii/
recondiționării bunului avariat; nu se vor lua în calcul valoarea părților
neavariate/ resturilor recuperabile.
Asigurătorul
a deschis dosarul de daune.
În urma
avarierii macaralei, atât reclamanta, cât și pârâtele au dispus efectuarea unor
rapoarte pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, dar acestea au
ajuns la concluzii diferite, favorabile fiecărei părții care a dispus
efectuarea verificărilor și întocmirea rapoartelor.
Prin
adresa nr. 23209 din 12 octombrie 2009 asigurătorul SC B.A.V. SA (în prezent SC
O.V.I.G. SA) a comunicat reclamantei că, față de rapoartele de inspecție
întocmite, paguba produsă macaralei nu a fost cauzată de o faptă culpabilă a
asiguratului său, pârâta SC S.C.S. SRL și nu poate acorda despăgubiri în baza
poliței de asigurare.
În prezenta
cauză pârâtele au contestat vinovăția pârâtei SC S.C.S. SRL, invocând faptul că
fapta delictuală nu aparține pârâtei, ci persoanei juridice responsabile cu
amararea macaralei avariate, cauzele răsturnării și avarierii macaralei
rezidând din amararea defectuoasă a acesteia prin insuficiente elemente de
amarare.
Instanța
a reținut din coroborarea înscrisurilor, a răspunsurilor la interogatoriu cu
constatările și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit
în cauză că, deși există și culpa legată de lipsa marcajelor și cablurilor de
amarare, culpa principală aparține pârâtei SC S.C.S. SRL.
Expertul
a stabilit, conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză
tehnică judiciară și a răspunsului formulat la obiecțiuni, că, în timpul
ridicării sarcinii (automacara amarată pe container), aceasta a intrat în
balans, deoarece, operatorii care au fixat cablurile de ridicare, nu le-au
fixat pe poziția corespunzătoare respectării centrului de greutate al sarcinii
pentru ca, aceasta, în momentul desprinderii, să se mențină în poziție
orizontală fără balans. Prin încercarea de oprire a balansului cablurile de
amarare au cedat, rupându-se.
Între fapta
pârâtei SC S.C.S. SRL și prejudiciu există legătură directă, după cum se reține
și în raportul de expertiză. Cauza care a produs balansul sarcinii și căderea
acesteia a fost manevrarea necorespunzătoare a operatorului portuar, după cum
menționează în mod expres expertul judiciar. Manevrarea necorespunzătoare a
operatorului portuar putea fi evitată cu o atenție sporită din partea acestuia,
materializând astfel corect pozițiile legăturilor. Expertul a reținut, de
altfel, că cea de-a doua macara nu s-a avariat, întrucât operatorul portuar a
poziționat corect legăturile pe cadrul pe care era amarată automacaraua.
Tribunalul
a reținut, astfel, că pârâta trebuia să dea dovadă de o diligentă sporită,
având în vedere lipsa marcajelor. Dacă pârâta și-ar fi îndeplinit corespunzător
obligațiile, iar macaraua nu ar fi intrat în balans, cablurile de amarare nu ar
fi cedat, iar avariile produse automacaralei nu s-ar fi produs.
În legătură
cu cuantumul prejudiciului produs reclamantei, tribunalul a reținut, din
raportul de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu fotografiile și
înscrisurile depuse la dosar, că avariile produse automacaralei nu sunt totale,
ci parțiale, iar subansamblele principale ale automacaralei și care au
prețurile cele mai mari din prețul total al utilajului nu au suferit nicio
avarie, fiind intacte. De asemenea, expertul propune pentru reparații mai multe
soluții tehnice.
În aceste
condiții, nu s-a putut reține susținerea reclamantei în sensul că a fost
cauzată o avarie totală automacaralei, proprietatea acesteia.
Potrivit
raportului de expertiză întocmit în cauză, suma maximă pentru efectuarea
reparației subansamblelor și pieselor avariate este de 13.500 euro.
În concluzie,
tribunalul a reținut că, urmare a faptei ilicite a pârâtei SC S.C.S. SRL, s-a
produs reclamantei un prejudiciu în cuantum de 13500 euro, iar pârâta SC O.V.I.G.
SA este obligată să plătească reclamantei despăgubirea, în cuantum de 13.500 euro
în temeiul contractului de asigurare încheiat de pârâte și în baza art. 44 din
Legea nr. 136/1995, conform căruia asigurătorul plătește despăgubirea
nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de
asigurat.
Reclamanta
nu poate pretinde de la ambele pârâte plata despăgubirii cuvenite pentru bunul
avariat, ci doar de la asigurătorul SC O.V.I.G. SA, față de situația de fapt
reținută și de prevederile art. 44 din Legea nr. 136/1995.
De
asemenea, față de prevederile art. 43 C. com. și prevederile O.G. nr. 9/2000,
tribunalul a reținut că pârâta SC O.V.I.G. SA datorează reclamantei și dobânda
legală aferentă sumei de 13.500 Euro, calculată de la data de 12 octombrie 2009
până la data plății efective a debitului.
În ceea
ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei S.C. la plata
beneficiului nerealizat, tribunalul a reținut că reclamanta nu a administrat
probe concludente care să facă dovada caracterului cert al prejudiciului
pretins, deși sarcina probei îi revenea, conform art.1169 C. civ. și art. 129
alin. (1) C. proc. civ. Din înscrisurile depuse de reclamantă nu rezultă că era
certă încheierea unor contracte de închiriere a automacaralei avariate în
perioada și pentru prețul pretinse de reclamantă.
În baza
art. 274 și art. 276 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei SC O.V.I.G.
SA, tribunalul a dispus obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de
judecată efectuate de reclamantă în raport de pretențiile admise, respectiv
taxa judiciară de timbru (2.763,9 lei) și timbru judiciar (5 lei) aferente
pretențiilor admise (având în vedere cursul valutar la data introducerii
cererii de chemare în judecată) și, parțial, onorariu de expert.
Împotriva
aceste soluții au formulat apel pârâta SC O.V.I.G. SA și reclamanta SC E.L. SRL.
Prin
decizia nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC
O.V.I.G. SA împotriva sentinței civile nr. 5215 din 27 iunie 2013 pronunțată de
Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 61778/3/2011, în
contradictoriu cu apelanta reclamantă SC E.L. SRL, și intimata pârâtă SC S.C.S.
SRL. A fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantei suma de
12.825 euro reprezentând despăgubiri și la plata dobânzii legale aferente
acestei sume de la data de 12 octombrie 2009 până la data plății efective a
debitului. A fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantei suma
de 3.013,56 lei cheltuieli de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziții
ale sentinței. A fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă ca
nefondat.
A fost
obligată apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte SC O.V.I.G. SA suma
de 129,19 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În ceea
ce privește apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL instanța a reținut
următoarele:
Raportul
de expertiză întocmit de SC I. SA, din data de 28 octombrie 2008, invocat de
apelantă ca făcând dovada daunei totale, este fără relevanță în cauză pentru că
principiul nemijlocirii presupune ca probele să fie administrate în fața
instanței, Tribunalul încuviințând și administrând proba cu expertiza tehnică.
S-a
observat că, în privința prejudiciului suferit de utilaj, s-a reținut că,
urmare a evenimentului, au fost produse pagube cabinei iar o susținere similară
se află și în concluziile raportului de expertiză întocmit în cursul
soluționării cauzei.
Instanța
a reținut că, potrivit raportului de expertiză, acestea puteau fi reparate cu
costuri minime, contrar susținerilor apelantei care, invocând concluziile
raportului întocmit de SC I. SA a susținut că dauna este totală.
A fost
găsită neîntemeiată critica conform căreia, pentru ipoteza pur teoretică în
care s-ar accepta că prejudiciul efectiv suferit poate fi înlocuit de costul
reparațiilor sau costul procurării unui bun similar, instanța de fond a
analizat și reținut în mod eronat cuantumul despăgubirii la care E. este
îndreptățită.
Instanța
a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Expertul desemnat în cauză a arătat că avariile care s-au produs automacaralei
nu sunt totale ci parțiale, nu sunt exagerat de mari, ca să nu se poată repara
subansamblele și piesele avariate și să se arunce la fier vechi un asemenea
utilaj. A menționat că subansamblele principale ale automacaralei și care au
prețurile cele mai mari din prețul total al utilajului, si anume: motorul
autocamionului, șasiul autocamionului, brațul telescopic al macaralei și
instalația hidraulică de acționare a brațului telescopic, nu au suferit nicio
avarie, fiind intacte.
Analizând
obiecțiunile formulate de apelantă instanța a constatat că, deși aceasta a
apreciat că expertiza întocmită nu a răspuns în mod complet la pct. 3 al
obiectivelor întrucât în raportul de expertiză au fost enumerate doar o parte a
părților macaralei deteriorate, aceasta nu a menționat care erau, în opinia sa,
părțile macaralei deteriorate și pe care expertul nu Ie-a identificat și
valoarea estimativă a acestora.
De asemenea,
aceasta nu a menționat codul fiecărei piese și tariful orei de reparație, deși
expertul a arătat că acestea ar fi necesare pentru efectuarea unui calcul
foarte exact.
De
asemenea, deși în cadrul acestei critici a susținut că trebuia considerat
prețul fiecărei piese de schimb în parte precum și al manoperei corespunzătoare
reparațiilor, nu a arătat nici în cadrul cererii de apel care sunt în opinia sa
ansamblele deteriorate și prețul acestora.
Susținerea
potrivit căreia valoarea câtorva piese de schimb, și anume: cabina de control,
sistemul hidraulic și sistemul electronic și de securitate ar depăși cu 150%
valoarea de nou a Utilajului, fără a lua în considerare costul transportului și
costul manoperei, nu face, prin ea însăși dovada temeiniciei sale, în lipsa
unor date concrete despre prețul ansamblelor menționate.
Nu a
fost reținută nici opinia apelantei în sensul că o reparație extrem de
costisitoare nu reprezenta o opțiune viabilă din punct de vedere economic,
având în vedere concluziile raportului de expertiză potrivit cărora reparația
nu era costisitoare.
Instanța
a reținut că opțiunea apelantei de a vinde automacaraua sub forma de fier
vechi, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K-Group
nu exclude obligația acesteia de a proba temeinicia cererii de chemare în
judecată conform art.129 alin. 1 Cod procedură civilă iar această opțiune pe
care a utilizat-o apelanta nu se poate impune celorlalte părți din litigiu.
În cadrul
celei de a doua critici apelanta reclamantă a arătat că instanța de fond a
respins, în mod neîntemeiat, capătul de cerere privind beneficiul nerealizat,
deși, în conformitate cu prevederile art.1084 C. civ., daunele-interese se
cuvin creditorului și includ și beneficiul de care acesta fost lipsit.
Art. 1084
C. civ., stabilește principiul potrivit căruia prejudiciul suferit de creditor
trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul
nu l-a putut realiza. Instanța de apel nu a acceptat punctul de vedere al
apelantei, în sensul că era îndreptățită la beneficiul nerealizat.
S-a
constatat, astfel cum a reținut și Tribunalul că, reclamanta nu a dovedit
cuantumul prejudiciului suferit.
Împrejurarea
susținută de apelantă, potrivit căreia obține, în mod obișnuit, din închirierea
unei automacarale de tip x, pentru o perioadă de 6 luni, suma de 122.400 de
leva (echivalentul a 62.869 euro), astfel că pentru perioada de 3 ani, ar fi
fost îndreptățită la suma de 377.214,54 euro, nu a putut fi reținută ca făcând
dovada despăgubirilor solicitate, chiar dacă, astfel cum a arătat, suma
solicitată a fost mai mică.
În ceea
ce privește apelul formulat de apelanta pârâtă SC O.V.I.G. SA, Curtea a
constatat că acesta este întemeiat în ceea ce privește critica adusă sentinței
referitoare la aplicarea dispozițiilor poliței de asigurare cu privire la
franșiza de 5%.
Pârâta SC
S.C.S. SRL era asigurată de răspundere civilă legală pentru pagube produse
terților prin activități de operare nave la data producerii avariei la pârâta SC
B.A.V. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA), conform poliței de asigurare x emisă în
data de 7 mai 2008, valabilă până la data de 7 mai 2009.
Conform
art.6.4 din contractul de asigurare, asigurătorul are obligația de plată a
despăgubirilor, pentru cuantificarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere
în cazul distrugerii/ avarierii bunurilor cea mai mică valoare dintre costul
construirii/ procurării unui bun nou identic sau similar (aceiași parametri
tehnici constructivi) diminuat cu deprecierea valorică (stabilită în funcție de
starea de întreținere și valoarea de piață a bunului) și costul
reparației/refacerii/ recondiționării bunului avariat; nu se vor lua în calcul
valoarea părților neavariate/ resturilor recuperabile.
Potrivit
art. 6.7 din condițiile generale din despăgubire, se scad, după caz, franșiza
prevăzută contractual.
Având în
vedere aceste dispoziții, instanța a constatat întemeiată critica apelantei,
astfel că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul formulat
de pârâta SC O.V.I.G. SA și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească
reclamantei suma de 12.825 euro reprezentând despăgubiri și, în temeiul art. 43
C. com., la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 12
octombrie 2009 până la data plății efective a debitului.
În privința
criticii referitoare la culpa în producerea evenimentului, care, în opinia
apelantei, nu aparține asiguratului său, SC S.C.S. SRL, Curtea a constatat că
aceasta este neîntemeiată față de concluziile raportului de expertiză care sunt
clare și care au arătat, fără echivoc, că evenimentul s-a produs urmare a
faptului că operatorul desemnat de reprezentanții SC S.C.S. SRL a ridicat
sarcina respectivă, aceasta a intrat în balans, s-a izbit de un motostivuitor,
s-au rupt legăturile de amarare și automacaraua s-a răsturnat pe partea stângă.
În temeiul
art. 274 C. proc. civ., reținând culpa reclamantei în declanșarea litigiului, a
obligat-o, pe acesta din urmă, la plata sumei de 3.013,56 lei cheltuieli de
judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în raport de cuantumul
pretențiilor admise.
S-a avut
în vedere un curs euro de 4,279 lei, astfel cum rezultă din precizarea în lei a
valorii obiectului cererii de la fila 52 vol. l dosar
Tribunal.(663.245/155.000=4,279).
În temeiul
art. 274 C. proc. civ., reținând culpa apelantei reclamante, a obligat-o pe
aceasta să plătească apelantei pârâte SC O.V.I.G. SA suma de 129,19 lei,
cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru
judiciar.
Taxa de
timbru a fost calculată, reținând că apelul a fost admis, având în vedere suma
de 675 euro, reprezentând franșiza. Reținând un curs euro de 4,47 lei (la data
formulării căii de atac (f. 10 dosar apel) rezultă că suma în lei pentru care a
fost admis apelul este de 3.017,25 lei iar taxa de timbru este de 126,19 lei,
diferența până la 129,19 lei fiind reprezentată de timbru judiciar (3 lei).
Împotriva
deciziei nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, și a încheierii din 25 martie 2014
pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs
reclamanta SC E.L. SRL. Bulgaria, solicitând instanței de judecată admiterea
recursului, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză iar, în subsidiar,
modificarea, în parte, a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului
formulat de E. și obligarea O. la plata sumei de 149.106 euro reprezentând
contravaloarea utilajului distrus, mai puțin suma obținută din vânzarea epavei
utilajului, respectiv 5.893 euro (echivalentul în lei la data introducerii
cererii fiind de 638.026,33 lei); obligarea S.C.S. la plata sumei de 230.000
euro reprezentând beneficiu nerealizat (echivalentul în lei fiind de 948,170
lei); obligarea O. la plata dobânzii legale calculate la suma de 149.106 euro de
la data manifestării refuzului de despăgubire (12 octombrie 2009) până la data
plății efective, precum și respingerea în totalitatea a apelului formulat de SC
O.V.I.G. SA (O.).
În drept
au fost invocate prevederile art.304 pct.7 și pct.9 din Codul de procedură
civilă.
Recurenta
a susținut nelegalitatea deciziei nr. 325/a din 29 aprilie 2014 cu privire la
respingerea solicitării de încuviințare a unei noi expertize prin încheierea de
ședință din data 25 martie 2014, cerere motivată de faptul că, instanța de fond,
în mod nelegal, a permis expertului judiciar să nu răspundă la obiecțiunile
formulate de aceasta, deși fuseseră încuviințate.
Instanța
de apel nu a motivat respingerea solicitării privind refacerea raportului de
expertiză, ci, s-a limitat să analizeze obiecțiunile formulate de recurenta
reclamantă în fața instanței fondului împotriva raportului de expertiză,
considerând că nu au fost menționate care erau părțile macaralei deteriorate și
pe care expertul nu Ie-a identificat și valoarea estimată a acestora, aducând
astfel o critică proprie obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate de E.
și, încălcând prevederile art. 212 C. proc. civ. și prevederile art. 295 C.
proc. civ., deoarece a adus critici ce nu făceau obiectul apelului.
Arătă
recurenta că, instanța de apel, a reținut că nu a fost menționat codul fiecărei
piese și tariful orei de reparație, cu nesocotirea faptului că aceste aspecte
făceau parte din obiectivele expertizei administrate în fondul cauzei, dar și
ale expertizei solicitate a fi refăcute în fața instanței de apel.
Susține
recurenta că a învederat instanței de apel că raportul de expertiză administrat
în fondul cauzei este nelegal, întrucât, în mod evident, costul reparațiilor
utilajului nu poate fi în niciun caz egal cu un procent teoretic din valoarea
utilajului, astfel cum a susținut expertul judiciar - dacă 10% din piese sunt
deterioarate, rezultă că 10% din valoarea de nou a utilajului ar fi suficient
pentru repararea acestui utilaj - ci doar prin considerarea prețului fiecărei piese
de schimb în parte precum și al manoperei corespunzătoare reparațiilor.
Astfel,
pentru a determina costul de reparație, expertul judiciar este cel care ar fi
trebuit să determine costul fiecărei piese de schimb, și nu partea, ce a
solicitat în mod temeinic și legal administrarea probei cu expertiza tehnică,
și nu are cunoștințe tehnice de specialitate necesare unei astfel de analize.
Reiterează
faptul că raportul de expertiză este nelegal în privința stabilirii cuantumului
prejudiciului suferit de E., întrucât aprecierea expertului tehnic, potrivit
căreia suma necesară efectuării reparației subansamblelor și pieselor avariate
este maximum 8-10% din valoarea unei automacarale noi, adică maxim 13.500 de euro,
nu a fost fundamentată în niciun fel, nefiind întemeiată pe repere clare, cum
ar fi prețul pieselor avariate, fiind o apreciere pur subiectivă.
Pe de-o
parte, susține recurenta, instanța de apel a respins raportul de expertiză
întocmit de SC I. SA, iar, pe de altă parte, îl validează și preia susținerile
expertului judiciar, care și-a bazat în mare parte, concluziile pe același
raport de expertiză întocmit de SC I. SA. Procedând astfel, instanța de apel a
pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
ce cuprinde motive contradictorii.
Cu
privire la aplicarea greșită a prevederilor art.1084 C. civ. din 1864, în
subsidiar, recurenta solicită instanței de recurs modificarea în parte, a
deciziei recurate, în sensul admiterii, în totalitate, a apelului formulat de E.,
având în vedere stabilirea nelegală a cuantumului prejudiciului suferit de
recurentă.
În acest
sens, recurenta critică faptul că instanța de apel a reținut că opțiunea
apelantei de a vinde automacaraua sub formă de fier vechi, în conformitate cu
contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.G. nu exclude obligația apelantei
de a proba temeinicia cererii de chemare în judecată conform art.129 alin. (1)
C. proc. civ.
Instanța
de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, reținând că recurenta nu
a probat temeinicia susținerilor sale, în condițiile în care a respins
solicitarea E. de a administra o expertiză care să probeze aceste susțineri.
Mai mult, susținerile instanței de apel privind opțiunea apelantei de a vinde
automacaraua reprezintă o greșită aplicare a prevederilor art.1084 C. civ. din
1864, conform cărora creditorul este îndreptățit la primirea pierderii ce a
suferit. în consecință, prejudiciul efectiv suferit de creditor nu poate fi
înlocuit nici cu costul unei eventuale reparații și nici cu costul procurării
unui bun similar, indiferent de susținerile expertului judiciar preluate ca
atare de instanțele inferioare. Astfel, E. a suferit un prejudiciu egal cu
contravaloarea utilajului distrus ca urmare a manevrelor de descărcare
necorespunzătoare efectuate de S.C.S.
Recurenta
mai arată că, nici instanța de fond, și nici instanța de apel, nu au ținut cont
de faptul că utilajul nu ar mai fi putut fi reparat, întrucât producătorul
acestuia a anulat certificatul de conformitate CE, în lipsa căruia utilajul nu
ar mai fi putut fi folosit nici în România, și nici pe teritoriul UE. Decizia
nu cuprinde motivele pe care se sprijină nefiind motivată sub acest aspect,
fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Autoritatea
care autorizează pe teritoriul României funcționarea unei macarale de tipul
celei în cauză, respectiv CN C.C.I.R.R.P. („CNCIR
”
),
a emis adresa nr. 4344 din 10 aprilie 2014 prin care a arătat că în lipsa
declarației de conformitate Utilajul nu ar putea fi utilizat în România sau pe
teritoriul Uniunii Europene. în consecință, în mod evident, contrar opiniei
subiective și nedocumentate a expertului judiciar, Utilajul nu ar mai fi putut
fi reparat, prejudiciul efectiv suferit de Societate fiind de 149.106 euro.
Printr-o
altă susținere se critică, pe de o parte, respingerea nemotivată a capătului de
cerere privind beneficiul nerealizat, fiind incident motivul de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, faptul că instanța nu
a analizat toate înscrisurile depuse în probațiune de E., ci s-a rezumat la a
analiza doar înscrisurile administrate în fața instanței de fond, în acest mod
instanța pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, prin care
recurentei-reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Recurenta
mai susține nelegalitatea stabilirii cuantumului prejudiciului raportat la
înscrisurile depuse în probațiune în fata instanței de apel. Prin decizia
recurată, instanța de apel a reținut că, deși reclamanta a susținut că trebuia
considerat prețul fiecărei piese de schimb în parte precum și al manoperei
corespunzătoare reparațiilor, nu a arătat, nici în cuprinsul cererii de apel,
care sunt în opinia sa ansamblele deteriorate și prețul acestora. Recurenta
arată că, pe de-o parte, aceste susțineri urmau să fie dovedite prin
administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate pe care chiar
instanța de apel a respins-o iar, pe de altă parte, a arătat, în fața instanței
de apel, care este prețul pieselor avariate și a costului manoperei, și anume
că valoarea reparațiilor ar fi fost 268.962,89 euro iar nu de 13.500 de euro,
astfel cum a reținut în mod total, neîntemeiat instanța de fond, aspect dovedit
cu înscrisurile depuse în probațiune și pe care instanța de apel nu Ie-a
analizat. în acest sens, se arată că a fost depusă în probațiune oferta emisă
de SC K.C. SRL, din care rezultă că prețul pieselor de schimb avariate de S.C.S.,
împreună cu prețul manoperei este de 268.962,89 euro cu TVA.
Cu
privire la admiterea, în parte, a apelului formulat de O., arată recurenta că
instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât prezenta acțiune a fost
introdusă împotriva asigurătorului în temeiul art.44 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, în conformitate cu care asigurătorul
plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a
fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului. Astfel, chiar dacă Polița de Asigurare stabilește o franșiză în
cuantum de 5% din valoarea daunei în sarcina persoanei asigurate, E. este
îndreptățită la plata despăgubirii în întregime din partea asigurătorului, în
temeiul art. 44 din Legea nr. 136/1995, prezenta acțiune nefiind o acțiune
contractuală față de O.
Prin
întâmpinarea formulată în cauză intimata SC O.V.I.G. SA București, a invocat
excepția nulității recursului considerând că susținerile recurentei nu
reprezintă motive de nelegalitate a deciziei atacate.
Înalta Curte,
în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității
recursului invocată de intimata SC O.V.I.G. SA București, o va respinge, ca
nefondată, motivat de faptul că susținerile recurentei se încadrează în
motivele de nelegalitate indicate.
În ceea
ce privește recursul, analizând criticile formulate din perspectiva motivelor
de nelegalitate invocate, înalta Curte, constată că recursul este nefondat
pentru considerentele ce succed.
Recurenta
a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C.
proc. civ.
Conform
art. 312 alin. (3) C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se pronunță
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru
cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în
care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra
în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind
necesară administrarea de probe noi.
Prin
cererea de recurs a fost solicitată, în principal, casarea deciziei atacate,
motivat de necesitatea administrării unei probe cu expertiză tehnică în vederea
lămuririi situației de fapt.
Înalta Curte,
constată că această critică privind faptul că nu ar fi fost corect stabilită
situația de fapt, este nefondată întrucât, nu există posibilitatea de a se
efectua vreo expertiză tehnică asupra bunului asigurat, având în vedere că
acesta a fost vândut la fier vechi, înainte de declanșarea litigiului judiciar
și fără ca reclamanta să recurgă la procedura specială a asigurării dovezilor.
Prin urmare, există o imposibilitate obiectivă de a se ajunge, printr-o altă
expertiză, la alte concluzii, cu privire la situația de fapt reținută de
instanțele de fond, decât cele stabilite deja în urma probelor administrate.
În ceea
ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se
sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura
pricinii.
Recurenta
a invocat acest motiv de recurs susținând că hotărârea este nelegală întrucât
instanța nu a motivat respingerea solicitării probei cu expertiză judiciară și
că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât instanța, deși a respins
raportul de expertiză propus de recurentă, a validat totuși concluziile
expertului judiciar care s-a bazat pe acesta.
Potrivit
dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească
se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, „motivele de
fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care
s-au înlăturat cererile părților”.
Verificând
respectarea acestor dispoziții legale de către instanța de apel se constată că
acesta a analizat și a răspuns tuturor criticilor expuse prin cererea de apel.
Nu poate
fi primită critica referitoare la nemotivarea încheierii de ședință din data 25
martie 2014 sub aspectul respingerii cererii de efectuare a unei noi expertize
având în vedere că instanța a analizat această cerere și a respins-o cu
motivația că nu este utilă cauzei. Legat de acest aspect, înalta Curte,
constată că recurenta, deși a cunoscut motivul pentru care instanța de fond a
dispus cu privire la întinderea prejudiciului, aceasta nu a furnizat informații
relevante și concrete instanței de apel în vederea aprecierii de către aceasta
a necesității refacerii raportului de expertiză or, în această situație,
instanța de apel nu a avut motive pertinente să dea curs readministrării
acestei probe.
Cu
referire la critica prin care se susține că era necesară refacerea parțială a
raportului de expertiză motivat de faptul că,”instanța de fond a permis
expertului să nu răspundă la obiecțiunile formulate” este de notat că expertul
a răspuns la obiecțiunile încuviințate de prima instanță iar instanța de apel a
respins motivat solicitarea de refacere parțială a expertizei.
În ceea
ce privește susținerea privind contradictorialitatea deciziei recurate, aceasta
este nefondată întrucât considerentele deciziei converg spre soluția adoptată
și o susțin, iar din argumentele reținute de instanță în motivarea hotărârii,
nu reies concluzii contradictorii în sensul că unele susțin admiterea apelului
iar altele respingerea acestuia.
Contrar,
susținerilor recurentei, dispozițiile art. 1084 C. civ. au fost corect aplicate
în cauză, instanțele admițând pretențiile recurentei în limitele în care
aceasta a dovedit prejudiciul și pierderea suferită. Astfel cum s-a mai arătat,
evaluarea prejudiciului s-a făcut în condițiile în care bunul asigurat a fost
valorificat la fier vechi la inițiativa recurentei motiv pentru care pretenția
acesteia de a-i fi acoperit prejudiciul până la valoarea de nou a bunului
asigurat nu este întemeiată, din expertiza administrată în cauză reieșind că
bunul nu a fost avariat în totalitate, prin urmare nici prejudiciul nu poate
acoperit decât proporțional.
Referitor
la beneficiul nerealizat, instanțele au reținut că recurenta nu a dovedit
această pretenție, în sensul că aceasta nu a prezentat probe concludente din
care să rezulte certitudinea încheierii unor contracte care să fi fost anulate
ca urmare a avarierii bunului, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.
Criticile
referitoare la cuantumul prejudiciului nu pot fi primite având în vedere faptul
că acestea sunt critici de netemeinicie care tind la reaprecierea probatoriului
administrat și exced, astfel, controlului de legalitate specific fazei
procesuale a recursului precedat de apel.
Susținerile
recurentei în dovedirea prejudiciului suferit cu referire la anularea
declarației de conformitate de către producătorul utilajului și la
imposibilitatea obținerii autorizației de funcționare a utilajului în absența
declarației de conformitate tip CE întocmită de producătorul mașinii de ridicat
sau de reprezentantul autorizat al acesteia nu pot fi primite pentru că tind să
dovedească aspecte ce țin de temeinicia hotărârii. Pe de altă parte, invocarea
prev. art. 14 din Ordinul nr. 1404 din 27 iulie 2010 pentru aprobarea
prescripțiilor tehnice apare făcută pentru prima dată în recurs situație ce
face ca această critică să fie afectată de un fine de neprimire, dat fiind că
obiectul recursului este reprezentat de decizia pronunțată în apel din
perspectiva aspectelor de nelegalitate circumscrise hotărârii atacate.
În ceea
ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din
perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că, întrucât prezenta acțiune nu
este o acțiune contractuală în raport cu Omniasig, este îndreptățită la plata
despăgubirii, în întregime, fără reducerea acesteia cu valoarea franșizei.
Instanța
reține ca nefondată și această critică întrucât, calitatea reclamantei de terț
față de contractul de asigurare, nu schimbă obligațiile contractuale asumate de
părți. în temeiul contractului de asigurare asigurătorul plătește în limitele
obligațiilor care-i revin în temeiul contractului. în acest context, în mod
corect instanța de apel a dedus franșiza din suma reținută cu titlu de
despăgubire în sarcina asigurătorului câtă vreme prin contractul de asigurare o
atare sumă nu este suportată de asigurător ci de către asigurat.
Față de
considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art.312 Cod procedură civilă,
va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului invocată de intimata SC O.V.I.G. SA București.
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.L. Bulgaria împotriva deciziei
nr. 325/ A din 29 aprilie 2014, și a încheierii din 25.03.2014 pronunțate de
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi, 19 mai 2015.