ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2015

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 19 februarie 2013 sub

nr. 7387/3/2013, reclamantul F.C.V. a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei la plata sumei de 300.000 euro (1.312.920 RON), echivalent în RON la data

efectuării plății, din care suma de 5.000 euro (21.882 RON) reprezintă contravaloarea

pagubelor materiale și suma de 295.000 euro (1.291.038 RON) reprezintă contravaloarea

daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma

accidentului produs la data de 28 septembrie 2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 6248 din 22 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.C.V. în contradictoriu

cu pârâta SC E.R.A.R. SA și, în consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata

către reclamant a sumei de 10.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu

de daune morale, fiind respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale

ca neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul F.C.V. și pârâta SC E.R.A.R. SA, iar Curtea

de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 217 din 3 aprilie

2014 a respins apelurile formulate de apelanții F.C.V. și SC E.R.A.R. SA, ca nefondate.

Împotriva deciziei

sus evocată au declarat recurs reclamantul F.C.V. cât și pârâta SC E.R.A.R. SA.

Înalta Curte,

a procedat, la data de 12 ianuarie 2015 la întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a recursurilor.

Completul de filtru,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a

dispus, prin încheierea din 5 februarie 2015, comunicarea raportului părților, pentru

ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

S-a acordat termen

pentru judecarea recursului la data de 19 martie 2015, în temeiul art. 493

alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza,

Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește

recursul declarat de către reclamantul F.C.V.

În speță, se constată

că recurentul-reclamant nu a indicat în cuprinsul recursului său motivele de casare

astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire

la respingerea capătului de cerere privind daunele materiale solicitate, fără însă,

a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare

la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia.

Recurentul-reclamant

a criticat decizia atacată în raport de cuantumul daunelor morale acordate precum

și față de respingerea capătului de cerere privind daune materiale.

Susține că pretențiile

sale au fost în mod corect întemeiate pe dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere

a Asigurărilor nr. 5/2010, care a prevăzut pentru anul 2011 un nivel al despăgubirilor

pentru vătămări corporale și decese în cuantum de 3.500.000 euro.

Sumele solicitate

cu titlu de daune morale se justifică în raport de probele administrate, prin care

a demonstrat că în prezent nu mai poate participa activ la viața socială, iar capacitatea

sa de muncă a fost recuperată doar parțial, având în continuare nevoie de tratament.

În ce privește

sumele solicitate cu titlu de daune materiale, susține că deși nu le poate proba

cu acte, Ie-a demonstrat prin intermediul probei cu martori.

Potrivit art.

488 alin. (1) C. proc. civ. „casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit

aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu

încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat

regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii

ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru

judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor

de drept material. (2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă

ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori,

deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe

asupra lor”.

Art. 489

alin. (1) C. proc. civ. statuează în alin. (1) că „1) Recursul este nul dacă nu

a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2)

Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează

în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele

de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță,

chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare,

fie în ședință publică”.

Motivarea recursului

trebuie circumscrisă temeiurilor de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum

acestea sunt precizate în conținutul art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile

privind respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune materiale nu

sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul

de legalitate.

Simpla prezentare

a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant, reiterarea unor situații

de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații

în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres

de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de

legalitate al instanței de recurs.

În ce privește

criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la majorarea sumei acordată

cu titlu de daune morale, cu referire la intensitatea trăirilor psihice datorate

de recuperarea sa medicală, se constată că acestea vizează de asemenea aspecte de

temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având

în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar

numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Cum în speță,

așa cum s-a arătat, susținerile din memoriul de recurs nu se circumscriu cazurilor

prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în cauză nu s-au constatat motive de ordine

publică care să fie invocate din oficiu de către instanță, calea de atac declarată

este lovită de nulitate.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul F.C.V.

împotriva deciziei deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a Vl-a civilă.

În ceea ce privește

recursul declarat de către pârâta SC E.R.A.R. SA.

Recurenta-pârâtă

SC E.R.A.R. SA a invocat în drept, în susținerea recursului său dispozițiile

art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea argumentelor evocate rezultă cu

evidență că s-au readus în discuție aspecte care vizează nemulțumirea pârâtei cu

privire la cuantumul daunelor morale acordate. Recurenta-pârâtă critică soluția

judecătorilor de fond cu privire la stabilirea întinderii despăgubirii și solicită

diminuarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Recurenta a criticat

decizia atacată susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, cu trimitere

la prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, pusă

în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Din acest punct

de vedere, se arată că daunele morale au fost acordate peste nivelul mediei stabilită

la nivel de jurisprudența, despăgubirea acordată fiind disproporționată raportat

la zilele de îngrijiri medicale, care nu au produs infirmități fizice permanente

și nu au pus în primejdie viața.

Apreciază că dispozițiile

pretins a fi încălcate stabilesc în mod clar criteriile de evaluare a despăgubirii.

În consecință,

se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor

morale acordate de către instanța de fond, critică care poate fi examinată prin

prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul prevăzut

de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea

legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația

de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile

în speță.

Din această perspectivă

și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară

a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza

criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează aspectul de nelegalitate

în ceea ce privește modul de acordare al daunelor morale în materia asigurărilor,

reglementat de art. 49 pct. 2 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 5/2010, care prevede faptul că la stabilirea despăgubirilor în

caz de vătămare corporală, se acordă „daune morale în conformitate cu legislația

și jurisprudența din România”.

Din acest punct

de vedere, se constată că menținerea de către instanța de apel a sumei de 10.000

euro atribuită de prima instanță este rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile

de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral

suferit.

În lipsa unor

criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat că

fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative

suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura

în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și

socială.

Astfel cum în

mod corect a reținut și instanța de apel, operațiunea de estimare a despăgubirilor,

deși lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe

baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acțiunii,

completate cu o serie de alte împrejurări care pot forma convingerea instanței asupra

valorii compensației acordate.

În cauză, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale

acordate, evidențiind, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea

elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un

barem de gravitate.

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, instanța de apel a soluționat legal problema cuantificării daunelor

morale acordate reclamantului, respectiv 10.000 euro, în lumina unor criterii rezonabile,

accesibile, pertinente cauzei de față de așa manieră încât sumele acordate cu titlu

de daune morale să aibă efecte compensatorii.

Așa fiind, în

speță nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488

pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, instanța de apel dând o corectă

eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta

SC E.R.A.R. SA împotriva deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de recurentul-reclamant F.C.V. împotriva deciziei civile nr. 217 din 3

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E.R.A.R. SA împotriva deciziei civile

nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2015.