ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2018

Ședința publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2014 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.000.000 Euro (echivalent în RON 4.427.500 RON la cursul B.N.R. de 4,4275 RON/euro din data de 16 mai 2014), reprezentând despăgubiri materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 667 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul C., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 88,29 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale și a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.

Apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamantului A..

Prin decizia civilă nr. 1514 din 8 octombrie 2015 Curtea de Apel București a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și cu intimatul - intervenient C., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului A.: suma de 41.929,16 RON și 390,16 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății reprezentând daune materiale; suma de 250.000 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății reprezentând daune morale; a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 63 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins cererea apelantei-pârâte S.C. B. S.A. privind obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel ca neîntemeiată; a luat act că apelantul-reclamant A. și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată aferente judecării apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând schimbarea hotărârii atacate, respingerea apelului reclamantului, admiterea apelului pârâtei, iar în cazul desființării titlului executoriu - decizia atacată, întoarcerea executării.

În motivarea căii de atac, a apreciat ca netemeinică și nelegală decizia recurată având în vedere că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 27 pct. 12 din Norma CSA nr. 14/2011, a dispozițiilor art. 75 din Codul rutier precum și a prevederilor art. 1371 din C. civ. și a art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010.

În ceea ce privește critica recurentei privind greșita aplicare și interpretare de către curtea de apel a dispozițiilor art. 1371 din C. civ., Înalta Curte a constatat caracterul fondat al acesteia și prin decizia nr. 1406 din 17 iunie 2016 a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, față de dispozițiile obligatorii ale hotărârii de casare, Curtea a admis și administrat proba cu expertiză.

La data de 31 ianuarie 2017, apelanta-pârâtă a depus o cerere de întoarcere a executării, față de desființarea titlului executoriu, prin decizia de casare și faptul că se efectuase plata sumelor dispuse de aceasta.

În drept s-a întemeiat pe art. 722 alin. (1) C. proc. civ. și 723 alin. (1) C. proc. civ.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 612 din 28 martie 2017, a admis atât apelul formulat de apelantul-reclamant A. cât și apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A..

A schimbat sentința apelată, în sensul că:

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 75.000 euro (echivalentul a 341.250 RON) reprezentând daune morale precum și a sumelor de 390,16 euro (echivalentul a 1775,22 RON) și 39718,47 RON reprezentând daune materiale.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate.

A admis cererea de întoarcere a executării formulate de apelanta - pârâtă.

A dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 805.395,85 RON reprezentând diferența dintre suma achitată de apelanta - pârâtă și suma totală la care a fost obligată prin prezenta decizie.

A compensat cheltuielile de judecată ale părților.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A..

O primă critică vizează faptul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material și pe cele de procedură, respectiv art. 1.357 C. civ. -1.358 C. civ. și 1371 C. civ. raportat la art. 250 C. proc. civ. și la art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

zArgumentând această critică, recurentul-reclamant invocă, în esență, faptul că instanța de apel s-a bazat în pronunțarea soluției, în mod greșit, exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, fără a avea în vedere ansamblul materialului probator.

Consideră recurentul-reclamant că instanța avea obligația de a cenzura concluziile raportului de expertiză sub aspectul stabilirii unei culpe în producerea accidentului și pentru victima A., să îl omologheze parțial și să înlăture concluzia referitoare la existența unei culpe a acestuia în sensul că nu ar fi trebuit să se afle în spatele camionului la acel moment.

Prin cea de-a doua critică recurentul-reclamant reproșează instanței de apel încălcarea autorității de lucru judecat în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cuantumul despăgubirii morale cuvenite victimei accidentului.

A treia critică vizează faptul că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la întoarcerea executării silite fără temei, încălcând normele de drept și pe cele de procedură, respectiv dispozițiile art. 724 C. proc. civ.

Consideră recurentul că în faza de judecată a apelului nu poate fi admisă o cerere privind întoarcerea executării silite în condițiile în care întoarcerea executării poate fi dispusă doar într-un dosar având ca obiect executarea silită sau pe cale separată într-un nou dosar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului față de faptul că motivele prezentate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției.

Inițial, recurentul își întemeiază recursul, în mod generic, pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, indică drept temei al criticilor formulate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost identificate motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu în cauză.

Criticile formulate pot forma parțial obiect de analiză prin prisma motivelor de casare indicate numai din perspectiva argumentelor de nelegalitate pe care le conțin și care vor fi examinate în cele ce urmează.

Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Prima critică, cea vizând încălcarea și aplicare greșită a normelor de drept material și pe cele de procedură reglementate de art. 1357 C. civ., art. 1358 C. civ., art. 1371 C. civ. raportat la art. 250 C. proc. civ. și la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală întrucât este susținută exclusiv de argumente ce tind să repună în discuție modul de interpretare a probatoriului administrat.

Astfel, recurentul-reclamant reproșează instanței de apel că nu a avut în vedere ansamblul materialului probator, că nu a cenzurat concluziile raportului de expertiză sub aspectul eliminării culpei recurentului în producerea accidentului, că nu a luat în considerare concluzia expertului D..

Cea de-a doua critică, vizând încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a autorității de lucru judecat, prin diminuarea cuantumului daunelor morale și a celor materiale stabilite de instanța de apel, în primul ciclu procesual, este nefondată.

Aceasta întrucât decizia nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la care recurentul se referă ca având autoritate de lucru judecat, a fost casată de instanța de recurs prin decizia nr. 1406 din 17 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu mai are nicio putere.

Recursul soluționat prin decizia de casare a fost formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. criticile vizând atât cuantumul daunelor materiale, cât și cel al daunelor morale.

Motivul de casare reținut de instanța de recurs în considerentele deciziei se referă la faptul că instanța de apel nu a făcut o analiză a culpei victimei în producerea accidentului fiind necesar a se stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului din perspectiva existenței unei culpe comune în producerea accidentului, instanța de casare apreciind că se impune cu necesitate administrarea tuturor probelor necesare în vederea obținerii unei opinii a unui specialist care să stabilească dinamica producerii accidentului.

Motivul de casare avut în vedere de instanță a făcut de prisos examinarea criticii privind cuantumul daunelor morale, instanța de recurs precizând în considerentele deciziei că aceasta nu se mai impune a fi analizată în raport de soluția pronunțată, determinarea, în rejudecare, a cuantumului daunelor morale urmând a se stabili conform Normelor CSA nr. 14/2011, dar într-un context factual reconfigurat prin probatorii noi.

Din aceste rațiuni, aserțiunile recurentului potrivit cărora prin decizia de casare instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la despăgubirile acordate, suma stabilită cu titlu de daune morale de prima instanță de apel intrând în puterea de lucru judecat, apar ca fiind lipsite de fundament.

Trimiterile pe care recurentul le face în cadrul acestei critici la raportul de expertiză, la planșele foto și la declarațiile de martor nu pot fi asimilate unor critici de nelegalitate, astfel că nu pot forma obiect de analiză din perspectiva exigențelor impuse de art. 488 C. proc. civ.

Cea de-a treia critică vizează încălcarea de către Curtea de apel a normelor de drept și a celor de procedură prin soluția de întoarcere a executării silite.

Redând dispozițiile art. 724 C. proc. civ. recurentul consideră că întoarcerea executării silite poate fi dispusă doar într-un dosar având ca obiect executarea silită sau pe cale separată într-un nou dosar, neputând fi admisă o cerere privind întoarcerea executării în faza de judecată a apelului.

Apreciază recurentul că niciuna dintre variantele prevăzute de art. 724 C. proc. civ. nu poate fi aplicată în prezentul litigiu, pârâta neformulând contestație la executare silită pe calea unei acțiuni.

Această critică este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 724 alin. (2) C. proc. civ. dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării această măsură se va dispune de instanța care rejudecă fondul.

În speță, în raport de existența deciziei nr. 1514 din 8 octombrie 2015 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a achitat recurentului-reclamant contravaloarea a 250.000 Euro, în RON la cursul din ziua plății.

Ulterior această decizie a fost casată prin decizia nr. 1406/2016 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, împrejurare ce situează speța în ipoteza reglementată de art. 724 alin. (2) C. proc. civ., textul de lege neimpunând, așa cum susține recurentul, condiționări legate de termenul în care poate fi formulată o atare cerere, or de promovarea contestației la executarea silită.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 612 din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 aprilie 2018.