ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/06.04.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 Euro (900.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale, a sumei de 1.123,41 RON, reprezentând daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2167 din 5 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 90.000 de RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2167 din 5 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant critică, în esență, decizia instanței de apel sub aspectul neacordării daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la consecințele fizice și psihice cauzate de producerea accidentului rutier.

Arată că, deși instanța de apel prezintă în motivarea hotărârii că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial, respectiv consecințele suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-au fost afectate viața familială, socială ori profesională etc., la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale, aceasta nu a avut în vedere criteriile arătate și nici dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În opinia recurentului, decizia recurată a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România.

Apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale de instanța de apel constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență.

Cuantumul daunelor morale, arată recurentul, trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei: intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, degradarea relațiilor sociale, ale vieții private, în general, dar și a prejudiciul estetic, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Astfel, deși instanța de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale, acestea nu au fost utilizate pentru stabilirea cuantumului sumei acordate.

Mai mult decât atât, consecințele accidentului asupra vieții recurentului sunt individualizate în documentele medicale depuse la dosar, iar planșele foto ale accidentului, precum și cele postaccident, relevă cu exactitate schimbarea sa, atât din punct de vedere fizic, cât și social.

Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite în plan fizic și moral, având în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, ori, este lesne de constatat că instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității, precum nici la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 mai 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 23 septembrie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Analizând recursul, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentului-reclamant, deși tind să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014, relevă de fapt nemulțumirea acestuia privind cuantumul daunelor morale acordate, care nu a fost stabilit în concordanță cu criteriile aplicabile în materie, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În speță, recurentul nu indică ce criterii legale au fost interpretate și aplicate greșit, iar aprecierea instanței asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.

Aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurentului de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În consecință, invocând formal încălcarea dispozițiilor art. art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul suferințelor fizice și psihice cauzate, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanțele cauzei, cuantumul daunelor morale.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se încadrează în critici de nelegalitate a hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 684/A/2019 din 18 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A. și intimatul-intervenient D..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.