ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2020

Ședința publică din data de 05 mai 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 03 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F., astfel:

- pentru A., mama victimei decedate, suma de 750.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 2.739 RON, cu titlu de daune materiale;

- pentru B., tatăl victimei decedate, suma de 750.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru C., fratele victimei decedate, suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru D., fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 81.332,31 RON, cu titlu de daune materiale (prestație periodică, începând cu data producerii accidentului, până la împlinirea vârstei de 18 ani).

S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru prejudiciul încercat de persoana vătămată reclamantă D., în sumă de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1381 C. civ., art. 1390 C. civ., art. 1391 C. civ. și art. 1392 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 republicată, prin raportare la dispozițiile art. 24 și art. 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin sentința civilă nr. 869 din 23 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, fiind obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 2.739 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul B. a sumei de 46.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul C. a sumei de 46.000 RON, cu titlu de daune morale și către reclamanta D. a sumei de 460.000 RON, cu titlu de daune morale și a unei sume globale, reprezentând 1/4 din salariul minim net pe economie, calculat potrivit actelor normative în vigoare pentru perioada 20.02.2016 și până la data de 28.02.2018, precum și a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul minim net pe economie, începând cu data de 01.03.2018 și până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 18 ani. S-a luat act că reclamanții vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții B. și C. și pârâta S.C. E. S.A.

Prin apelul declarat, reclamanții B. și C. au solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul majorării cuantumului daunelor solicitate.

Prin apelul declarat, pârâta S.C. E. S.A. a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamanților A. și D. prin reprezentant legal A. până la nivelul unor sume rezonabile și proporționale cu prejudiciul efectiv produs.

Prin decizia civilă nr. 2478/2018 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 869 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. și D. prin reprezentant legal A., ca nefondat.

A admis apelul formulat de reclamanții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 869 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale și la plata către reclamantul C. a sumei de 75.000 RON cu titlu de daune morale; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate; a luat act că apelanții-reclamanți și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei civile nr. 2478/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. a declarat în termen legal recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și, în consecință, reducerea cuantumului daunelor morale acordate în sumă de 885.000 RON, acestea fiind doar în parte întemeiate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014, potrivit cărora, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurenta solicită reducerea daunelor morale în cuantum de 885.000 RON, raportat la faptul că despăgubirea morală trebuie să aibă efecte compensatorii, fără, însă, ca suma acordată să se transforme într-o amendă pentru asigurător sau o sursă de venituri nejustificate pentru victimele indirecte, sens în care invocă considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 5567 din 29 mai 2011.

Susține că nivelul daunelor morale trebuie să fie rezonabil, în concordanță cu jurisprudența din România.

Astfel, consideră că sumele acordate intimaților-reclamanți, majorate de instanța de apel duc la o îmbogățire a acestora pentru simplul fapt că persoanele dragi au fost victimele unei tragedii.

Menționând faptul că, la nivel național, este constantă practica instanțelor de a acorda daune morale în funcție de gravitatea evenimentului și de gradul de apropiere dintre victimele directe și cele indirecte, autoarea recursului susține că acordarea de daune morale se justifică, dar, într-o limită rezonabilă, nu într-un cuantum care să conducă la îmbogățirea persoanelor de pe urma unui eveniment nefericit.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în data de 08 februarie 2019, sub nr. x/2017.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, în vederea formulării unui punct de vedere.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum și încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În speță, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă contestă exclusiv cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, susținând că acesta este excesiv de mare în raport de criteriile aplicabile conform jurisprudenței în materie.

Așadar, recurenta-pârâtă a înțeles să conteste atât cuantumul daunelor morale acordate la fond și menținute în apel cu privire la reclamantele A. și D. prin reprezentant legal A. (mama și, respectiv fiica defunctei F., victimă a accidentului rutier), cât și cuantumul daunelor morale majorat în apel pentru reclamanții B. și C. (tatăl și, respectiv fratele defunctei F., victimă a accidentului rutier).

Cu toate că recurenta-pârâtă tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014, susținerile acesteia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire evaluarea cuantumului daunelor morale, considerat a fi excesiv de mare și fără a fi stabilit conform criteriilor aplicabile în materie.

În speță, recurenta susține, în esență, că despăgubirea acordată trebuie să își păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogățire fără justă cauză a terțelor persoane păgubite, însă nu indică ce criterii legale au fost interpretate și aplicate greșit. De altfel, aprecierea instanței asupra evaluării cuantumului despăgubirilor morale nu poate face obiect de analiză în recurs, fiind un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentei vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2478/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2478/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în camera de consiliu, azi, 5 mai 2020 și pronunțată prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.