ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului E., astfel: pentru A., mama victimei decedate - suma de 300.000 Euro cu titlu de daune morale, și suma de 4.905,09 cu titlu de daune materiale; pentru B., tatăl victimei decedate - suma de 300.000 Euro cu titlu de daune morale, și pentru C., sora victimei decedate - suma de 150.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 3442/2019 din 25 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, privind pe reclamanta A., reclamantul B. și reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., București; a obligat pe pârâtă la plata către reclamanta F. a sumei de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 4.905,09 RON, cu titlu de daune materiale, precum și la plata dobânzii legale calculate în raport de aceste sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plății integrale a debitelor principale; a obligat pe aceeași pârâtă la plata către reclamantul G. a sumei de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, precum și la plata dobânzii legale calculate în raport de această sumă, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plății integrale a debitului principal, și a obligat pe aceeași pârâtă la plata către reclamanta H. a sumei de 8.000 de euro, cu titlu de daune morale, precum și la plata dobânzii legale calculate în raport de această sumă, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plății integrale a debitului principal; a respins cererea pentru restul pretențiilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanții.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 630 A din 25 iunie 2020, a admis apelul formulat de apelanții- reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 3442/25.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă D. S.A., București, și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor datorate cu titlu de despăgubiri materiale și morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, și până la data achitării integrale a debitului principal datorat; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, și până la data achitării integrale a debitului principal datorat, și a obligat pârâta să plătească reclamantei C. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, și până la data achitării integrale a debitului principal datorat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâta D. "D." S.A., București, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în parte și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul acordării dobânzii legale penalizatoare.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă a criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate, considerând ca hotărârea prin care s-a dispus obligarea sa la achitarea dobânzii legale penalizatoare începând cu data producerii accidentului (01.10.2018), a fost dată cu greșita aplicare a normelor instituite prin dispozițiile art. 2213 C. civ., Legii 1322/2017 si Normei 20/2017 privind reglementarea asigurărilor obligatorii, coroborate în mod greșit cu dispozițiile art. 1523, art. 1535 si art. 1381 din C. civ..

În opinia recurentei, acordarea dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 01.10.2018 (data producerii accidentului) asupra sumelor stabilite în prezentul litigiu cu titlu de daune, s-a făcut cu interpretarea greșita a dispozițiilor legale aplicabile spetei, respectiv dispozițiile art. 2213 C. civ., Legea 132/2017 si Norma de aplicare 20/2017.

Raportat la dispozițiile art. 2213 C. civ., susține că asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale, ceea ce înseamnă că, în cauza, având in vedere data producerii accidentului, actele normative aplicate sunt dispozițiile Lg 132/2017 si Norma 20/2017 . Iar dispozițiile alin 1 art. 1385 C. civ. arata ca, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Mai susține recurenta- pârâtă că victima unei fapte ilicite este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului, regulă cu valoarea de principiu, prevăzută de art. 1385 alin. (1) și de art. 1531 alin. (1) C. civ.

Dreptul la reparație se naște de la data cauzării prejudiciului, conform art. 1381 alin. (2) C. civ. De la această dată creditorul poate pretinde repararea în natură sau în echivalent a prejudiciului, dreptul de opțiune al victimei fiind unul discreționar, așa cum rezultă din cuprinsul art. 1386 alin. (1) C. civ.

Dar, dacă la momentul producerii accidentului, existența prejudiciului este certă, acesta nu este nici determinat nici măcar determinabil la acea dată, cuantificarea ulterioara urmând sa-l ofere caracter lichid și exigibil.

Deci, în condițiile în care obligația de reparație este una pecuniară, în speță, chiar dacă dreptul la reparație s-a născut la data producerii accidentului, întinderea despăgubirii datorate este stabilită la data pronunțării unei sentințe definitive prin care instanțele au cuantificat (au determinat) această sumă.

Mai susține că daunele morale pot fi estimate de către victima unui accident rutier dar, în condițiile în care nu intervine înțelegerea între asigurător și aceasta, cuantificarea daunelor poate fi făcută doar de instanța de judecată, situație în care ar putea fi obligată la plata oricăror dobânzi sau penalități doar începând cu a 11 a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Și aceasta, cu atât mai mult cu cât dobânzile și penalitățile de întârziere reprezintă un accesoriu al debitului principal și, evident, acestea nu pot curge cât timp debitul principal, și anume cuantumul daunelor morale, nu a fost stabilit, în cazul său, debitul fiind stabilit prin hotărâre judecătorească.

Subliniază recurenta- pârâtă, cum, în speță, la data producerii accidentului, suma de bani datorată cu titlu de daune morale nu a fost cuantificata de părți, iar prin lege nu exista o modalitate de cuantificare a daunelor morale, acestea nu aveau caracter nici determinat, nici determinabil, motiv pentru care nu pot fi aplicate daunele moratorii începând cu această dată, ci doar cu data cuantificării lor, respectiv, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Chiar dacă dreptul la reparație se naște din "ziua cauzării prejudiciului " conform art. 1381 C. civ., dreptul de a obține despăgubirea este contemporană cu data la care instanța de judecata stabilește categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită și întinderea acestuia.

Apărarea formulată

Intimații- reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare, înregistrată la data de 3 decembrie 2020, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință menținerea deciziei Curții de Apel București, ca temeinică și legală.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 01 aprilie 2021, cu citarea părților.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților- reclamanți, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, a casa decizia recurată și a se trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În recursul pendinte, disputa se poartă asupra modului de soluționare a capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, aspect ce aduce în discuție legalitatea manierei instanței de apel, de interpretare și aplicare a dispozițiilor înscrise în art. 37 și 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, critica fiind fondată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta- pârâtă D. "D." S.A., București consideră nelegală soluția instanței de apel privind acordarea dobânzii legale penalizatoare cu începere de la data producerii accidentului (01.10.2018), în cadrul acestui motiv de nelegalitate susținând că despăgubirea pe care asigurătorul R.C.A. o poate acorda nu urmează în totalitate desdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului, statuat de C. civ., ci trebuie să fie în conformitate cu legislația specifică asigurărilor, în concordanță cu principiul specialia generalibus derogant.

Această critică se găsește a fi fondată, având în vedere următoarele argumente:

Situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată prin Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Conform art. 37 alin. (4) din Norma menționată, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995, care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei (teza I), iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situație în care obligația de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă (teza a II-a).

În cauza dedusă judecății, despăgubirea cuvenită intimaților-reclamanți, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei D., în calitate de asigurator RCA, context în care penalitățile de întârziere reglementate de art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014 nu pot fi acordate decât după împlinirea termenului de 10 zile de la data la care recurenta-pârâtă, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aceasta întrucât, numai din momentul în care instanța a stabilit în mod definitiv despăgubirile cuvenite intimaților- reclamanți, acestea se transformă într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci, într-o obligație care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, dă naștere dreptului de a obține daune moratorii, până la completa ei achitare. Rezultă că, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor, acestea nu au un caracter cert, lichid și exigibil, astfel că nu se poate dispune acordarea penalităților de întârziere anterior acestui moment.

Înalta Curte reține că, sub aspectul regimului juridic, penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile înscrise în art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, au un pronunțat caracter sancționator aferent refuzului la plată, însă sancțiunea plații unor penalități de întârziere poate fi aplicată, numai dacă exista o culpă în întârzierea plății despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid și exigibil.

Or, abia în cadrul dosarului pendinte, urmează să se verifice și să se determine dacă sunt întrunite condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de faptul generator al consecințelor negative suferite de reclamanți.

Întrucât stabilirea despăgubii cuvenită reclamanților a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei, în calitate de asigurator RCA, pentru conducătorul auto I., ca urmare a producerii riscului asigurat, Înalta Curte reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Așa fiind, contrar susținerilor intimaților- reclamanți, formulată prin întâmpinare, cât timp părțile nu au ajuns la o înțelegere amiabilă cu privire la despăgubirile datorate de asigurător, devine incidentă cea de-a doua ipoteză a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, aceea potrivit căreia, obligația de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta D. "D." S.A., va dispune casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă sub aspectul capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere.

Pentru considerentele expuse, reținându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. "D." S.A. împotriva deciziei civile nr. 630 A din 25 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2021.