ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2190/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 iunie 2017, sub nr. x/2017, A., B., C., D., E. și F. i-au chemat în judecată pe pârâta G. S.A. și pe intervenientul forțat H., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciile suferite prin decesul lui B. lonuț, astfel: 1.000.000 RON, daune morale către reclamanta A., mama victimei decedate; 800.000 RON, daune morale și 6.318,67 RON, daune materiale către reclamantul B., tatăl victimei decedate; 500.000 RON, daune morale, către reclamantul C., fratele victimei decedate; 350.000 RON, daune morale, către reclamantul D., bunicul matern al victimei decedate; 250,000 RON, daune morale, către reclamanta E., bunica paternă a victimei decedate; 700.000 RON, daune morale și suma de 2.860,63 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul F., în calitate de persoană vătămată.

În drept, au invocat art. 1381, art. 1390-1392 C. civ., art. 49-50 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 24 și art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentința civila nr. 4878 din 19 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta G. S.A. la plata următoarelor sume: 500.000 RON, daune morale, către reclamanta A.; 4.313,97 RON, daune materiale și 250.000 RON, daune morale către B.; 250.000 RON, daune morale către reclamantul C.; 150.000 RON, daune morale către reclamantul D.; 50.000 RON, daune morale către reclamanta E., 206,92 Iei, daune materiale și 350.000 RON, daune morale către reclamantul F..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta G. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1441 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 150.000 RON către reclamanta A.; 25.000 RON către reclamantul B.; 10.000 RON către reclamantul C.; 25.000 RON către reclamantul D.; 5.000 RON către reclamanta E. și 50.000 RON către reclamantul F.; a păstrat dispozițiile sentinței atacate cu privire la cuantumul daunelor materiale.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Prin decizia nr. 602 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul recurenților-reclamanți A., B., C., D., E. și F., a casat decizia nr. 1441 din 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 861 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă G. S.A., împotriva sentinței civile nr. 4878 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a Civilă în dosarul nr. x/2017, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata cu titlul de daune morale a 150.000 RON către reclamanta A., 25.000 RON către reclamantul B., 10.000 RON către reclamantul C., 25.000 RON către reclamantul D., 5000 RON către reclamanta E., 50.000 RON către reclamantul F. și a menținut sentința în rest.

Recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 861 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și rejudecând să se dispună, în principal, respingerea apelului formulat de pârâtă ca nefondat și, în subsidiar, diminuarea sumelor la un nivel pe care instanța îl apreciază ca fiind rezonabil, ca urmare a admiterii în parte a apelului formulat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situației de fapt și a considerentelor hotărârii instanței de apel recurenții susțin că hotărârea recurată este nelegală, instanța de apel pronunțând o soluție greșită, sub cel puțin două aspecte, respectiv nemotivarea și expunerea unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia, precum și sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material.

Recurenții arată că instanța de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual a pronunțat o soluție identică cu cea pronunțată în primul ciclu procesual, apreciind că, prin prin simpla enunțare și dezvoltare a unor teorii, respectiv idei generale, prin care să se obțină o hotărâre "stufoasă", aceasta din urmă ar putea fi considerată în concordanță cu dispozițiile deciziei de casare a Înaltei Curți în sensul că s-ar aprecia ca fiind corect motivată.

În opinia recurenților, hotărârea atacată nu doar că nu răspunde exigențelor unei motivări concrete, deoarece, fără o argumentație clara și concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată și la normele legale incidente, dar aceasta păstrează soluția de diminuare a daunelor morale, pe considerente izvorâte din teorii lacunare și, pe alocuri, contradictorii sau fără legătură cu speța, fără să arate raționamentul pentru care sumele acordate de către instanța de fond, ar trebui diminuate de o asemenea manieră.

Referitor la nelegalitatea hotărârii în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții opinează că instanța de apel a reținut, în esență, aceleași susțineri ale instanței de apel din primul ciclu procesual, repetând, aproape "obsesiv" faptul că daunele stabilite în temeiul art. 1349 alin. (2) C. civ. nu sunt "echivalent al vieții curmate " și nici "preț al suferinței psihice."

Astfel, deși a arătat că prima instanță a sesizat o concurență a culpei victimelor în producea accidentului, curtea de apel a reținut în mod cu totul greșit, că despăgubirile acordate de prima instanță recurenților-reclamanți se impun a fi reduse cu un cuantum total disproporționat, față de culpa de 1/3 reținută în cuprinsul sentinței penale nr. 41/16.03.2016.

În acest sens apreciază că, raportat la sumele stabilite de către prima instanță, care a reținut, în mod expres, culpa victimelor, instanța de apel nu a precizat în niciun mod cum face aplicarea directă a acestei culpe a victimelor, diminuând excesiv sumele stabilite de către instanța de fond, până la un cuantum identic cu cel stabilit de apel din primul ciclu procesual, fără a motiva și, pe alocuri, contrazicându-se în propriile idei și teorii.

Astfel, deși instanța de apel a încercat să facă o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului suferit, fie nu a motivat suficient modul în care a apreciat că ar fi aplicabilă diminuarea, fie a reținut cu totul alte aspecte decât cele reale, prin emiterea unor teorii sau ipoteze bazate pe deducții logice, care, însă, nu au nicio legătură cu situația propriu-zisă a reclamanților.

În concret, susține că instanța de apel nu a arătat care ar fi fost sumele, apreciate de către aceasta, ca fiind echitabile și care ar fi fost susceptibile a repara prejudiciul pe care reclamanții l-au suferit. Ulterior stabilirii sumelor, ar fi putut proceda la diminuarea cu 1/3 a acestora, fie justificând diminuarea prin aplicarea procentului de culpă reținut în sarcina celor două victime.

De aceea, consideră că hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

În ceea ce privește teoriile și ipotezele emise în cuprinsul hotărârii recurate, recurenții prezintă în continuare argumentele pentru care instanța de apel a analizat greșit situația reclamantei A., care și-a pierdut unicul copil, precum și a reclamantului B., apreciindu-se, în mod cu totul eronat, ca relația sa cu victima a fost una distantă, lipsită de schimburile specifice relației fiu-tată.

Și în ceea ce privește legăturile personale ale victimei cu ceilalți reclamanți (fratele victimei, bunicul matern, bunica paternă), consideră că soluția instanței este bazată pe o fundamentare total greșită, deoarece instanța de apel în rejudecare emite o serie teorii și idei lipsite de orice mijloc probatoriu.

Totodată, în privința persoanei vătămate F., opinează că instanța de apel face o analiză absolut șocantă a situației sale, apreciind în mod greșit, raportat la durerea fizică și psihică cauzată de vătămările suferite "suma de 50.000 RON este una potrivită, în contextul speței."

Cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate, ca urmare a neaplicării prevederilor legale, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Astfel, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor acordate reclamanților de către instanța de fond, cu titlu de daune morale, instanța de apel nu a ținut seama, sub nicio formă, de jurisprudența similară din România.

Deși în considerentele hotărârii recurate instanța de apel face referire la hotărârile depuse în apel, cu titlu de practică, aceasta nu a avut în vedere cele 10 hotărâri atașate concluziilor scrise depuse la instanța de fond, în baza cărora si-a format opinia instanța învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

Recurenții consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care aceștia le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare.

Cu toate acestea, arată că nu pot fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, așa cum a statuat instanța de apel, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de către reclamanți.

Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, susțin că instanța trebuie să urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

In acest sens, este fără putință de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenții-reclamanți sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat regretatul I. și recurentul-reclamant F. a suferit vătămări corporale.

Această suferință a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice eu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsură de a ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit. Invocă jurisprudență, respectiv Decizia nr. 2431/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței, prin raportarea și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, recurenții învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudență Curții Furopene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale.

În concluzie, recurenții susțin că instanța de apel s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de către recurenți, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudență din România.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că, în cauză, recurenții au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, recurenții urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Astfel, în motivarea recursului, recurenții-reclamanți nu invocă niciun argument pertinent în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenții nu precizează, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, ci se raportează în mod explicit la împrejurări de fapt (culpa victimelor) și la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

Susținerile referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă consecințele nefaste care s-au răsfrânt asupra stării fizice și psihice a recurenților-reclamanți, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs.

Trebuie menționat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală lipsă a motivării deciziei sau existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii în cazul în care partea solicitantă nu este mulțumită de rezultatul final determinat de constatările instanței de apel.

Sub aparența incidenței acestui motiv de recurs și invocarea sa în mod formal se pun în discuție chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt de către instanța de apel, în raport cu probele administrate.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurenților-reclamanți, deși tind să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, relevă de fapt nemulțumirea acestora privind cuantumul daunelor morale, susținând că acesta a fost diminuat în mod excesiv, nefiind stabilit în concordanță cu criteriile aplicabile în materie.

Instanța de recurs subliniază că, deși s-a invocat aplicarea greșită, în apel, a acestor dispoziții legale, recurenții nu demonstrează această susținere sub aspectul relevării greșelii comise de instanța de apel în interpretarea ori aplicarea respectivelor dispoziții.

Este de reamintit că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenții nu indică ce criterii legale au fost interpretate și aplicate greșit, iar aprecierea instanței asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurenților vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate și de interpretare a probatoriului administrat, sub aspectul cuantumului daunelor morale diminuate în apel, deși recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind invocate în mod formal.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B., F., D., C., A. și E. împotriva deciziei civile nr. 861 din 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2021.