ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3630/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. Mircea, D., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea Deciziei nr. 10058/19.10.2017 emise de pârât și obligarea acestuia din urmă la plata: către reclamantul A., în calitate de tată al defunctei H. și de fiu al defunctei I., a daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON; către reclamantul A., în calitate de tată al defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 365.369,63 RON; către reclamantul A., în calitate de fiu al defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 406.121 RON; către reclamanta B., în calitate de mamă a defunctei H. și de noră a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 374.903 RON; către reclamantul C., în calitate de frate al defunctei H. și de nepot de fiu al defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 170.088 RON; către reclamantul D. Mircea, în calitate de bunic al defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON; către reclamanta D., în calitate de bunică a defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON; către reclamanta F., în calitate de fiică a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 406.121 RON; către reclamanta G., în calitate de soră a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 170.088 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3334 din 12 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea, a fost anulată în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât și, în consecință: a fost admisă cererea de plată formulată de petenții A., B., C., D. Mircea, D., F. și G., pentru suma totală de 1.025.000 RON, respectiv: 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (tatăl victimei H.); 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.); 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.); 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.); 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. Mircea (bunicul victimei H.); 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. (bunica victimei H.); 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.); 75.000 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), și obligă pe pârât la plata către reclamanți a diferenței de 727.224 RON; a fost menținută dispoziția de respingere a cererii de plată formulate de petenți, cu privire la diferența până la suma de 2.590.466,63 RON solicitată cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul să soluționeze motivat cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulată de petentul A.; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

3.1. Recursul formulat de reclamanții A., F. și G.

Reclamanții A., F. și G. au formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, solicitând casarea, în parte, a acesteia și în rejudecare, obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata daunelor materiale în cuantum de 1111,37 RON, reprezentând diferență a cheltuielilor de înmormântare și pomeniri creștinești ulterioare, neacordata, către recurentul A.; majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei F., ca urmare a decesului victimei I.; majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei G., ca urmare a decesului victimei I.; obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea serviciilor de transport ale avocatului ales, înaintea Curții de Apel București, cu ocazia judecării în primă instanță; obligarea intimatului Ia plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea serviciilor de transport ale avocatului ales al recurenților la sediul înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia judecării recursului, rezervându-și dreptul de a solicita onorariul avocațial, pe calc separată.

Prin primul motiv al cererii de recurs, reclamanții au criticat cuantumul redus al daunelor morale acordate recurentelor F. si G., ca urmare a decesului victimei I., prin raportare la cuantumul acordat de prima instanță rudelor în același grad cu victima, aflate in aceeași situație, in condițiile unor prejudicii morale efectiv suferite, probate fără deosebire, jurisprudența națională și culpa exclusivă a conducătoarei auto la producerea decesului victimei decedate.

Prin sentința civilă, prima instanță a majorat cuantumul daunelor morale acordate celor două contestatoare, de la suma de 43.879 RON contestatoarea F., cu titlu de daune morale pentru pierderea mamei sale, la suma de 100.000 RON, iar contestatoarei G., de la suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale pentru pierderea surorii sale, la suma de 75.000 RON.

Recurenții au considerat că instanța de fond, deși a surprins suferința victimelor indirecte (recurente), raportat la probatoriul administrat și a procedat la o analiză particulară a situațiilor de familie, totuși a acordat daune morale relativ reduse celor două recurente, raportat la particularitățile cauzei, față de jurisprudența națională și inocența totală a victimei I., provocând un tratament diferențial între acestea și ceilalți contestatori. Astfel, instanța de fond a realizat un algoritm de stabilire a daunelor, o diferențiere valorică nemotivată între părțile având același grad de rudenie față de victimele decedate, poziționând recurentele într-o postură de inferioritate și dezavantaj nejustificat.

Astfel, potrivit considerentelor instanței de fond, toți membrii familiei au fost greu încercați prin pierderea simultană și concomitentă a doi dintre membrii lor de familie, cuantificând similar suferințele fiecăruia, fără a face vreo distincție între aceștia, însă cu toate acestea, fiicei defunctei I. îi acordă suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, spre deosebire de fiul aceleiași defuncte, A., căruia i-a acordat suma de 150.000 RON cu același titlu.

În mod similar a procedat prima instanță și în raport de recurenta G., pe care a indemnizat-o cu suma de 75.000 RON pentru pierderea surorii sale, victima I., în condițiile în care instanța de fond a palpat suferința morală a acesteia și, prin probatoriul administrat, a constatat nemijlocit faptul că relația dintre surori era strânsă, bine închegată și că cele două, deși aveau fiecare propria-i familie, se vizitau des, în vreme ce contestatorului C. i-a acordat pentru pierderea surorii sale H., suma de 100.000 RON. Astfel, este de netăgăduit că suferința fiului decedatei I. este identica sau cel puțin similara ca si intensitate cu suferința fiicei aceleiași decedate, instanța neexplicand raționamentul său cu privire la tratamentul distinct la care i-a supus pe cei doi descendenți ai victimei decedate. Intr-o situație similară este recurenta G.. Relațiile de afecțiune dintre aceasta si defuncta I. au fost dovedite, însă nejustificat, instanța a tratat-o diferit pe aceasta față de contestatorul C. atunci când 1-a indemnizat pe acesta pentru suferința experimentată ca urmare a pierderii surorii sale H..

Cu toate că, în procesul de evaluare a prejudiciilor suferite, instanța de judecată este suverană, având dreptul de a manifesta subiectivitate, limitată fiind doar de lege și de jurisprudenta care constituie, in acest domeniu juridic, izvor de drept, pe lângă condițiile concrete ale situației de fapt și ale probatoriului, instanța era ținută a se ralia și jurisprudenței în materie, recurentele fiind îndreptățite cel puțin la sumele acordate contestatorilor aflați în raport de rudenie similare, astfel încât să nu opereze un tratament distinct, discriminatoriu dintre aceștia.

Sumele pretinse de către contestatoare au fost sub pragul maximal al limitelor de despăgubire, stabilit prin Legea nr. 213/2015 (450.000 Iei), iar situația juridică a falimentarii asigurătorului de răspundere civilă nu ar trebui să influențeze modul de interpretare și aplicare al prevederii de la art. 49 din Norma din 2011, prevedere care nu poate fi eludată din pricina situației juridice a asigurătorului ori a angajării răspunderii Fondului de Garantare.

Practica judiciară depusă la dosarul instanței de fond, cu titlu exemplîficativ, a fost în măsură să reflecte un prag minimal de la care instanța putea porni în analiza criteriilor de stabilire a daunelor morale, câtă vreme, datorită elementelor particulare ale cauzei de față, se impuneau a fi acordate daune morale superioare acelora acordate, respectiv în cuantumul pretins de către contestatoare.

In ceea ce o privește pe recurenta F., fiica defunctei, aceasta a suferit o trauma imensă, copleșitoare, care nici până în prezent, nu s-a vindecat. In ceea ce o privește pe recurenta G., sora defunctei I., aceasta a experimentat o suferință foarte mare odată cu pierderea surorii ei, într-o asemenea conjunctură dramatică.

Aplecându-se asupra daunelor morale, prima instanță de judecată a constatat calitatea procesuală activă a contestatorilor, respectiv îndrituirea acestora la emiterea pretențiilor de ordin moral, ca urmare a prejudiciilor suferite. Raportându-se la prejudiciul moral, instanța de fond constată existența lui, făcând aplicarea art. 1391 alin. (2) C. civ., coroborat cu depozițiile martorului audiat în cauză, conchizând că la cuantificarea prejudiciului moral se va ține cont de criterii precum relațiile de afecțiune existente în familie, vârsta victimelor și a reclamanților, șocul traumatic suferit, dar și de deciziile de speță ale instanței supreme cu privire la semnificația daunelor morale, instanța de fond stabilind că daunele morale se acordă prin libera evaluare a prejudiciilor de către judecătorului cauzei, mai precis, printr-o judecată în echitate.

Prin cel de-al doilea motiv al cererii de recurs, reclamanții au criticat neacordarea daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON contestatorului A., reprezentând diferență a cheltuielilor de înmormântare și pomeniri creștinești, neacordată de intimat și obligarea intimatului la soluționarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale, în întregul lor.

In ceea ce privește cenzurarea, de către FGA, a daunelor materiale pretinse de către petentul- contestator A., se arată că nu există un motiv expres al Comisiei speciale, pentru care a procedat la respingerea sumelor pretinse de către petent cu acest titlu și la care, totuși, petentul este îndrituit. Cu toate acestea, instanța de fond avea posibilitatea, dar și obligația legală de a obliga FGA să plătească contestatorului diferența daunelor materiale, neachitată în procedura administrativă, fără a mai obliga petentul să parcurgă procedura administrativă.

În realitate, FGA a soluționat cererea de acordare a daunelor materiale, deși nu indică în cuprinsul deciziei la cel fel de cheltuieli se referă în concret, însă din cuprinsul dosarului administrativ (adnotările membrilor Comisiei speciale asupra dosarului administrativ) se poate concluziona despre ce cheltuieli este vorba. Considerând, însă, că FGA nu a soluționat motivat acest capăt de cerere, totuși instanța avea posibilitatea de a analiza ea însăși temeinicia acestor pretenții si caracterul lor dovedit cu înscrisuri justificative, așa încât să oblige FGA, direct prin hotărâre, la plata diferenței solicitate, în temeiul art. 1392 C. civ. și a art. 1385 alin. (1) C. civ.

Norma generală antecitată se completează, în speța de față, cu prevederile speciale cuprinse în Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și cu normele edictate în aplicarea acestei legi și cu prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Raportat la dispozițiile legale mai sus invocate, considerăm ca prima instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că se impunea obligarea intimatului la plata acestor cheltuieli și nicidecum obligarea intimatului la soluționarea motivată a cererii de despăgubire sub acest aspect.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamanții au criticat neacordarea cheltuielilor de judecată contestatorilor.

Instanța de fond a respins cheltuielile de judecată efectuate în prima instanță de către contestatori, constând în cheltuielile de transport angajate de apărătorul acestora cu prilejul prezentării înaintea Curții de Apel București, invocând caracterul nedovedit al acestora, întrucât facturile fiscale nu pot face dovada achitării costurilor serviciilor de zbor.

Recurenții au considerat că, în mod nelegal, instanța de fond a respins cheltuielile de judecată, aplicând în mod greșit prevederile art. 452 și 453 C. proc. civ. pretinzând documente fiscale sau contabile suplimentare acelora depuse la dosar, pentru a considera ca dovedite aceste cheltuieli.

În opinia recurenților, apar ca dovedite aceste cheltuieli de judecată, fiind evident faptul că, depunând la dosarul cauzei facturile fiscale, împreună cu biletele de avion, contravaloarea facturilor fiscale a fost achitată, altminteri, biletele de avion nu ar fi fost eliberate de către compania aeriană. Drept urmare, emiterea biletului de avion echivalează cu dovada achitării prețului serviciului, nefiind necesar să depună un alt înscris justificativ în completare.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea în parte a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată; în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea intimaților-reclamanți la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătura cu soluționarea prezentei cauze.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

La stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul a ținut cont de Ghidul de Protecție a Victimelor Străzii (Ghidul FPVS), un document de referință în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decesului, utilizând Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată, de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 30, coroborate cu dispozițiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015. Ghidul FPVS constituie un studiu privind practica națională și europeană în materie, sinteză și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule.

Art. 1 din Norma ASF nr. 16/2015 prevede ca aceasta norma reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraților prevăzut la art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, de administrare și de utilizare a resurselor financiare ale acestuia, precum și procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile acestuia.

Conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, in forma in vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.".

Referitor la daunele morale, spre deosebire de daunele materiale, care au un conținut economic și care pot fi evaluate pecuniar cu exactitate, determinarea lor nu se poate face decât "în echitate". Or, la stabilirea despăgubirilor sunt avute in vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petenților cu persoana decedată, fiind utilizată Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

De asemenea, sunt avute în vedere criterii referitoare la consecințele negative suferite de persoanele vătămate, atât pe plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor afectate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, socială, profesională, toate acestea fiind subordonate unei aprecieri echitabile, rezonabile, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Instanța de fond a acordat în mod greșit "caracter orientativ" criteriilor avute în vedere de recurentă în acordarea daunelor morale, în condițiile în care, în același timp, apreciază ca fiind corectă "determinarea în echitate a daunelor morale".

Din perspectiva jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat mai degrabă în echitate. Tocmai pentru a asigura o analiză și o soluționare în echitate a acestei categorii de cereri, FGA a adoptat o procedura interna - Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, avuta în vedere si de lichidatorul judiciar în analiza cererilor similare formulate în procedura falimentului. Daunele morale se judecă în echitate și trebuie să fie asigurată o reparație justă, repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale urmărind realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a celui obligat la plata acestui tip de daune.

In acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale, statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecințe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând durerea psihica cauzată prin vătămarea integrității corporale ori sănătății unei persoane. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială. Despăgubirea băneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special.

Plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la procedura internă, care este o procedură validată de asigurătorul J. S.A. și folosită și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanța formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Astfel, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept materiale, motivarea dată hotărârii, referitoare la soluționarea în echitate a cererilor de plată, fiind în sensul menținerii ca temeinică și legală a deciziei emisă de subscrisa. Recurgerea la o procedură internă nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide si exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Prin urmare, instanța de fond, deși a făcut referire la aceleași criterii avute în vedere și de pârâtă la soluționarea în echitate a cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept derizorii sumele acordate de Fond, fără să poată face o motivare sub acest aspect. Prin urmare, în lipsa unor criterii si limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă și Ghidul FPVS, cât și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din aceasta normă, dispoziții menținute in cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

În ce privește acordarea daunelor morale către bunicul și bunica defunctei H., și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nelegală, având în vedere că Fondul s-a raportat la procedura internă, respectiv la Anexa 1 din Procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, tabel în care sunt menționate valorile medii pentru despăgubirile morale ca urmare a decesului victimei, și în care bunicii defunctului nu se regăsesc printre persoanele menționate pentru care Fondul urmează să acorde despăgubiri morale.

Astfel, plecând de la particularitatea ca Fondul nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii de asigurări aflați în faliment, subscrisa nu am stabilit arbitrar persoanele prejudiciate în relația cu persoana decedată (soț/soție, părinte, soră/frate, descendenți de grad I) și nici cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese".

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că Fondul nu ar avea mijloace de administrare a unui probatoriu complex pentru a putea determina cuantumul daunelor morale, în condițiile în care, astfel cum rezultă din motivarea actului administrativ, au fost avute în vedere criterii stabilite prin Procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese și Ghidul FPVS. Acesta este motivul pentru care a apreciat ca nefiind concludentă și utilă cauzei administrarea probei cu martori, in cauză teza probatorie fiind temeinicia și legalitatea actului administrativ în raport de înscrisurile și criteriile avute în vedere la momentul soluționării cererii de plată.

Referitor la dispoziția instanței de fond prin care a fost obligat fondul la soluționarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulate de petentul A., instanța de judecată a apreciat în mod greșit că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare cu privire la soluția dată cererii de acordare a daunelor materiale.

În susținerea hotărârii, instanța de fond reține că nemotivarea soluției dispuse echivalează cu neanalizarea condițiilor de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, situație ce este contrazisă de conținutul actului administrativ contestat. Astfel, din motivarea deciziei rezultă că Fondul a analizat toate înscrisurile atașate cererii de plată, cu trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (1) si art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 impun ca dovedirea daunelor să se facă potrivit înscrisurilor justificative de care se poate prevala partea, acestea urmând a fi analizate în soluționarea cererilor de plată. De altfel, doar în urma analizării cererii de plată și a tuturor înscrisurilor atașate, pârâta a stabilit ca fiind dovedită suma de 8422 RON.

In drept, au fost invocate prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 213/2015, Legea nr. 85/2014, Legea nr. 503/2004, Norma ASF 16/2015; Norma ASF 14/2011.

Reclamanții A., B., C., asistat de reprezentant legal B., D. Mircea, D., F. și G. au formulat întâmpinare față de recursul FGA, prin care au invocat excepția nulității cererii de recurs, cu consecința anularii recursului pentru nemotivarea căii de atac, în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea cererii de recurs formulată de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, pe cale separată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la nulitatea cererii de recurs formulate de Fondul de Garantare a Asiguraților, intimații au invocat lipsa motivării cererii de recurs, conform art. 489 C. proc. civ.

Pe fond, s-a arătat că existența unei proceduri interne, de cuantificare a prejudiciului moral nu acreditează acțiunile întreprinse de FGA la soluționarea dosarelor de daune, întrucât acest act administrativ nu are putere de lege. Legiuitorul a prevăzut că nu există criterii legale prestabilite de cuantificare a suferințelor morale experimentate de către petenți, ci doar limitele legale ale despăgubirilor ce se pot acorda în cauze și practica judiciară în materie. Astfel, în realitate, recurentul nu procedează la o analiză particularizată a fiecărui dosar de daună în parte/a fiecărui petent în parte, ci, la modul global, acordă indemnizații standardizate sau respinge de plano cererile de despăgubire, în cazul altor petenți care sunt alții decât părinții, frații, copiii sau soțul victimei decedate.

In ceea ce privește Ghidul FPVS, aceasta publicație nu are suport juridic si nu poate constitui izvor de drept pentru pronunțarea unei soluții legale si temeinice. Este adevărat ca, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudența constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, însă nicidecum aceasta publicație, în care s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor (hotărâri judecătorești selectate de FPVS), nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinței si traumelor suferite de petenții-contestatori, incomparabile cu ale altor oameni aflați chiar si in aceeași situație. Mai mult, Ghidul nu face trimitere la sume acordate cu titlu de despăgubiri si in alte state membre UE, fiind si desuet.

Cu privire la Ghid, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2612/2014 precizează faptul că "raportarea instanței de apel in determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale este nelegala, întrucât s-au ignorat dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie".

În ceea ce privește situația juridică a contestatorilor D. Mircea și D.- ascendenți de gradul al II-lea ai victimei decedate H., aceștia dețin calitatea de ascendenți- rude de gradul al II-lea, bunici materni ai victimei decedate H..

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., "instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților (...) pentru durerea încercată prin moartea victimei", fără ca legiuitorul să limiteze în gradul de rudenie aceste două categorii de rude, în ceea ce privește dreptul lor la despăgubire. Modul de interpretare al acestui text legal de către recurent frapează, câtă vreme dispoziția legală este deosebit de limpede și nu lasă loc interpretărilor. Astfel, susține intimatul că, atâta vreme cât bunicii materni ai victimei decedate nu erau beneficiari ai unei obligații de întreținere din partea nepoatei, nu se pot prevala de dreptul la despăgubiri, ei nefiind lipsiți de ajutor după decesul minorei.

Potrivit legii civile, acela, dintre cei enumerați la art. 1391 alin. (2) prima teză C. civ., care a suferit un prejudiciu moral ca urmare a pierderii unei rude apropiate, este îndrituit la acordarea unei juste satisfacții cu caracter indemnizator, iar pe acesta, legiuitorul însuși îl prezumă a fi în suferință. Mai mult, oricine poate pretinde astfel de despăgubiri, deci, chiar persoane care nu se află în legături de rudenie cu victima decedată, așa cum sunt prietenii, fiind, în plus, ținuți a dovedi suferința la care au fost supuși, caz în care legea nu mai prezumă suferința, dar permite părții interesate să o dovedească.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 iunie 2021.

La termenul de azi, 15 iunie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât ca fiind nefondată, apreciind că criticile invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

La data de 21.06.2014 a avut loc un accident rutier, în urma căruia au decedat:

- I. - mama reclamantului A. și a reclamantei F., soacra reclamantei B., bunica reclamantului C. și sora reclamantei G..

- H. - fiica reclamanților A. și B., sora reclamantului C., nepoata reclamanților D. Mircea și D..

Autovehiculul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la J. S.A.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/06.05.2016 la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanții au solicitat plata daunelor materiale și morale ca urmare a decesului victimelor I. și H. astfel:

- către reclamantul A. - tată al defunctei H., suma de 9533,37 RON cu titlu de daune materiale și suma de 440.466,63 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul A. - fiu al defunctei I., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta B. - mamă a defunctei H., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul C. - frate al defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul D. Mircea - bunic al defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta D. - bunică a defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta F. - fiică a defunctei I., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta G. - soră a defunctei I., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

Prin Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât, cererea de plată formulată de reclamanți a fost admisă pentru suma totală de 306.198 RON - din care 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.); 75.097 RON cu titlu de daune morale și 8422 RON cu titlu de daune materiale pentru A. (tatăl victimei H.); 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.) 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.); 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.); 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), și respinsă pentru diferențe.

În considerentele deciziei s-a reținut, în ceea ce privește daunele morale, că au fost avute în vedere art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în forma în vigoare la data producerii accidentului) și sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, și că solicitarea lui D. Mircea și D. - bunicii victimei H. - se impune a fi respinsă prin raportare la art. 1390 și art. 1391 din C. civ.

6.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât

6.2.1. Într-un prim motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat dispozițiile sentinței prin care a fost modificat cuantumul daunelor morale acordate de pârât, respectiv: 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (tatăl victimei H.) față de 75 097 RON acordate de pârât; 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.) față de 43 879 RON acordați de pârât; 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.) față de 75 097 RON acordați de pârât; 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.) față de 29 912 RON acordați de pârât; 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.) față de 43 879 RON acordați de pârât; 75.000 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), față de 29 912 RON acordați de pârât.

Criticile recurentului-pârât sunt concentrate pe invocarea greșitei calificări de către prima instanță a procedurii interne (Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese) ca având "caracter orientativ", dar în același timp apreciind ca fiind corectă "determinarea în echitate a daunelor morale".

Apărarea esențială a recurentului este aceea că, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate in faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la procedura internă, care este o procedură validată de asigurătorul J. S.A. si folosită si de lichidatorul judiciar in analiza cererilor de creanța formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală. Recurgerea la o procedura internă nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluției administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante in acest sens si dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora"plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide si exigibile se face in limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat in faliment". Prin urmare, instanța de fond, deși a făcut referire la aceleași criterii avute in vedere și de pârâtă la soluționarea în echitate a cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept derizorii sumele acordate de Fond, fără să poată face o motivare sub acest aspect. Prin urmare, în lipsa unor criterii si limite legale, in stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura interna si Ghidul FPVS, cât și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din aceasta normă, dispoziții menținute in cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în caz de deces, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (în continuare C. civ.), orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. proc. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorității administrative, necesitatea existenței unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea și varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum.

Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele teoretice invocate de către reclamanți cu privire la diferitele sume acordate de instanțe în cuantificarea daunelor morale nereprezentând un argument solid care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluțiilor date multiplelor cereri cu care este învestită.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în fața instanței de judecată, în sensul că în mod evident și neîndoielnic, sumele stabilite de pârât sunt derizorii.

Prin urmare, Înalta Curte constata o aplicare greșită a legii de către prima instanță, prin majorarea sumelor acordate reclamanților mai sus menționați, sumele stabilite inițial de către autoritatea pârâtă fiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că se constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, impunându-se casarea în parte a sentinței, în sensul menținerii sumelor acordate de pârât.

6.2.2. În ceea ce privește acordarea daunelor morale către bunicul și bunica defunctei H. (50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. Mircea și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. (bunica victimei H.), motivul de critică invocat de recurentul-pârât este acela că entitatea s-a raportat la procedura internă, respectiv la Anexa 1 din Procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, tabel în care sunt menționate valorile medii pentru despăgubirile morale ca urmare a decesului victimei și în care bunicii defunctului nu se regăsesc printre persoanele menționate pentru care Fondul urmează să acorde despăgubiri morale.

Având în vedere aspectele deja statuate la punctul 6.3.1 din prezentele considerente referitor la valoarea probatorie a procedurii interne emise de pârât, Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei nu doar ascendenții, descendenții, frații și surorile, ci și orice altă persoană care poate dovedi existența unui astfel de prejudiciu.

În consecință, sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei și reclamanții D. Mircea și D., bunicii victimei, pentru durerea încercată. Art. 1390 din C. civ., invocat de pârât prin decizia contestată, se referă la persoanele care sunt în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin decesul unei persoane; persoanele în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin decesul unei persoane sunt indicate la art. 1391 din C. civ.; în aceste condiții, în mod greșit pârâtul a avut în vedere, la soluționarea cererii reclamanților D., de acordare a daunelor morale, art. 1390 din C. civ.

Însă, raportat la acești doi reclamanți, având în vedere motivele de recurs formulate de recurentul-pârât și echilibrul ce trebuie stabilit prin sumele acordate, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale reclamanților D. de către prima instanță de la 50.000 RON pentru fiecare la suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte. Această sumă este în măsură să asigure respectarea criteriilor enunțate de prima instanță și avute în vedere la cuantificarea daunelor morale acordate reclamanților (consecințele negative în plan psihic suferite de persoana prejudiciată, importanța valorilor morale, măsura în care aceste valori au fost lezate, gravitatea consecințelor, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării).

Ca urmare, și acest motiv de recurs este fondat, urmând a fi casată în parte sentința recurată și anulată în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât, cu consecința admiterii în parte a cererii de plată formulate de reclamanții D. Mircea și D. și obligării pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească acestora suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte (în loc de 50.000 RON cât acordase prima instanță).

6.2.3. Referitor la dispoziția instanței de fond prin care a fost obligat fondul la soluționarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulate de petentul A., recurentul-pârât a invocat faptul că instanța de judecată a apreciat în mod greșit că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare cu privire la soluția dată cererii de acordare a daunelor materiale.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că motivele de fapt și de drept pentru această soluție nu au fost prezentate în cuprinsul deciziei - pârâtul nu a indicat în considerarea căror cheltuieli a acordat suma de 8422 RON, care au fost temeiurile de fapt și de drept pentru care a apreciat că nu se impune acordarea diferenței de 1.111,37 RON, astfel că cererea nu a fost practic soluționată de pârâtă pe această sumă.

Înalta Curte reține ca fiind corectă motivarea primei instanțe, în sensul că nemotivarea soluției dispuse echivalează cu neanalizarea condițiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, iar neanalizarea condițiilor legale de acordare a sumelor pretinse echivalează cu nesoluționarea efectivă a cererii de plată. Astfel, nu rezultă din decizia atacată care sunt înscrisurile aferente sumelor respinse, fiind corectă concluzia primei instanțe în sensul că autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a acestei cereri. Astfel, acest ultim motiv de recurs invocat de recurentul-pârât, este nefondat.

6.3. Analiza motivelor de recurs formulate de recurenții-reclamanți

6.3.1. Prin primul motiv al cererii de recurs, reclamanții au criticat cuantumul redus al daunelor morale acordate recurentelor F. si G., ca urmare a decesului victimei I., prin raportare la cuantumul acordat de prima instanță rudelor în același grad cu victima, aflate in aceeași situație, in condițiile unor prejudicii morale efectiv suferite, probate fără deosebire, jurisprudența națională și culpa exclusivă a conducătoarei auto la producerea decesului victimei decedate. Astfel, se arată că instanța de fond a realizat un algoritm de stabilire a daunelor, o diferențiere valorică nemotivată între părțile având același grad de rudenie față de victimele decedate, poziționând recurentele într-o postură de inferioritate și dezavantaj nejustificat.

Prin sentința civilă, prima instanță a majorat cuantumul daunelor morale acordate celor două contestatoare, de la suma de 43.879 RON contestatoarea F., cu titlu de daune morale pentru pierderea mamei sale, la suma de 100.000 RON, iar contestatoarei G., de la suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale pentru pierderea surorii sale, la suma de 75.000 RON.

Înalta Curte a antamat deja, prin soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, pentru motivele expuse la punctul 6.2.1. din prezentele considerente, că se impune casarea în parte a sentinței, în sensul menținerii sumelor acordate de pârât. Ca urmare, cum pârâtul FGA a acordat sume egale pentru fiica și fiul bunicii decedate (A. și F.), precum și sume egale pentru reclamanta G. și pentru reclamantul C., nu se mai impune analizarea argumentului legat de existența unor diferențieri între aceștia.

Reținând încă o dată cu titlu generic că stabilirea cuantumului daunelor morale nu se poate face pe criterii strict matematice și nici în mod absolut și formalist pe criterii de rudenie, ci trebuie avute în vedere circumstanțele exacte și individuale ale fiecărui reclamant, Înalta Curte nu poate reține existența unui tratament diferențiat nejustificat față de acești reclamanți. Pe de altă parte, deși reclamanții susțin că toți membrii familiei au fost greu încercați prin pierderea simultană și concomitentă a doi dintre membrii lor de familie, cuantificând similar suferințele fiecăruia, fără a face vreo distincție între aceștia, Înalta Curte constată că la soluționarea cererii de acordare a daunelor morale s-a ținut cont de situația particulară a solicitanților, de circumstanțele cazului și de consecințele concrete ale faptei ilicite, fiind respectate prevederile art. 1391 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) din C. civ. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat.

6.3.2. Prin cel de-al doilea motiv al cererii de recurs, reclamanții au criticat neacordarea daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON contestatorului A., reprezentând diferență a cheltuielilor de înmormântare și pomeniri creștinești, neacordată de intimat și obligarea intimatului la soluționarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale, în întregul lor.

Prin cererea de plată a despăgubirilor adresată pârâtului, reclamantul A. a solicitat acordarea sumei de 9533,37 RON cu titlu de daune morale (cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării victimelor și pomenirilor creștinești ulterioare, cheltuieli ocazionate de instrumentarea dosarului penale nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, cheltuieli necesare efectuării expertizei tehnice auto, taxe ocazionate de necropsie, cheltuieli de deplasare la măsurători și la sediul organelor de cercetare penală), depunând la dosar o serie de înscrisuri. Prin decizia contestată, pârâtul a admis doar în parte cererea de acordare a daunelor materiale, în limita sumei de 8.422 RON.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că motivele de fapt și de drept pentru această soluție nu au fost prezentate în cuprinsul deciziei - pârâtul nu a indicat în considerarea căror cheltuieli a acordat suma de 8422 RON, care au fost temeiurile de fapt și de drept pentru care a apreciat că nu se impune acordarea diferenței de 1.111,37 RON, astfel că cererea nu a fost practic soluționată de pârâtă pe această sumă.

Cu privire la susținerea recurenților-reclamanți, în sensul că pârâta a soluționat de fapt cererea, Înalta Curte reține ca fiind corectă motivarea primei instanțe, în sensul că nemotivarea soluției dispuse echivalează cu neanalizarea condițiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, iar neanalizarea condițiilor legale de acordare a sumelor pretinse echivalează cu nesoluționarea efectivă a cererii de plată.

În ceea ce privește susținerea în sensul că instanța de fond avea posibilitatea, dar și obligația legală de a obliga FGA să plătească contestatorului diferența daunelor materiale, neachitată în procedura administrativă, fără a mai obliga petentul să parcurgă procedura administrativă, Înalta Curte constată că este nefondată. Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speță, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamantă pentru diferența de 1111,37 RON, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenției sau la corectitudinea calculării sumei solicitate, motiv pentru care instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluționarea cererii de plată, iar nu și la plata sumei pretinse. Atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a acestei cereri, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul-reclamant a condițiilor prevăzute de lege. Astfel, și acest motiv de recurs invocat de recurenții-reclamanți este nefondat.

6.3.3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamanții au criticat neacordarea cheltuielilor de judecată contestatorilor, respectiv contravaloarea biletelor de avion depuse la dosar.

Instanța de fond a respins cheltuielile de judecată efectuate în prima instanță de către contestatori, constând în cheltuielile de transport angajate de apărătorul acestora cu prilejul prezentării înaintea Curții de Apel București, invocând caracterul nedovedit al acestora, întrucât facturile fiscale nu pot face dovada achitării costurilor serviciilor de zbor.

Fiind o critică ce antamează exclusiv modul de apreciere a unei probe administrate de prima instanță, aceasta nu se încadrează în motivele de casare în drept, fiind un aspect de fapt, astfel că nu poate fi analizat de instanța de recurs de față.

6.4. Temeiul procesual al soluției date recursurilor

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., F. și G., ca nefondat; va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și va casa în parte sentința recurată ș