ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 20.11.2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care au solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 10286/20.10.2017 si, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar în subsidiar, modificarea deciziei nr. 10286/20.10.2017, emisă de către pârât, comunicată la data de 06 11.2017 (data poștei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele virate în data de 05.10.2017, după cum urmează: A. (tatăl defunctului), suma de 357.714,63 RON, cu titlu de daune morale; B. (mama defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; C. (sora defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; D. (bunicul patern al defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; E. (bunica paternă a defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; F. (bunica maternă a defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 3939 din 5 octombrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. și, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C., a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menționate, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentului, decizia recurată este netemeinică și nelegală. Situația premisă pentru exercitarea atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraților este falimentul unei societăți de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz G. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și Norma ASF nr. 16/2015.

În baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul fată de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Totodată, a susținut că prima instanță a refuzat să verifice legalitatea și temeinicia susținerilor sale - incidența procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016, recurgerea la o procedura standardizată pentru a răspunde la cerința de legală de constituire a rezervelor de daună - obligație instituită în sarcina Fondului,

În continuare, recurentul a apreciat că nu s-ar putea susține că Fondul ar fi stabilit în mod arbitrar și netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 1 a Deciziei nr. 142/26.05.216, astfel că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a acestor daune, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitatea generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Așadar, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce urmează.

În cauza de față, prin cererea de despăgubire înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 25.05.2016, intimații-reclamanți au solicitat pârâtului plata daunelor materiale și morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei H., astfel: către A., tatăl defunctului, suma de 18.829,56 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 431.170,44 RON, cu titlu de daune morale; către B., mama defunctului, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; către C., sora defunctului, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către D., bunicul defunctului, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către E., bunica victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către F., bunica victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

În susținerea cererii de despăgubire, reclamanții au învederat că, la data de 26.02.2014, în jurul orelor 14:13, pe DN6 - în direcția Dr. Tr. Severin, în afara localității Simian, Jud. Mehedinți (km. 333+968), s-a produs accidentul rutier, în urma căruia, a avut loc decesul lui H., aceasta fiind pasager în autoturismul marca x, condusă de către I., înmatriculată sub nr. x, iar conducătorul acestuia, din cauza imprudenței în manevrarea autoturismului, a intrat, prin virare la stânga, pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, condus de către J..

În urma aceluiași eveniment, a decedat și K., pasager în același autoturism marca x.

Prin sentința penală nr. 1191/04.05.2015, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului I., la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Autovehiculul condus de către acesta era asigurat la G. S.A., conform poliței RCA seria x/02/X1/SP nr. x, emisă la data de 11.11.2013 și valabilitate de la data de 12.11.2013 până la data de 11.05.2014.

Prin decizia Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2034/27.08.2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolvență a societății G. S.A. și solicitarea de intrare în procedura falimentului. Prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus intrarea societății G. S.A. în procedura falimentului.

Întrucât cererea de despăgubire nu a fost soluționată în decursul a 6 luni, reclamanții au introdus prezenta acțiune în contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare.

Prin sentința civilă nr. 1227/05.04.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire.

Deși sentința civilă anterior amintită a fost atacată cu recurs, pârâtul a soluționat, totuși, cererea de despăgubire, în urma soluției pronunțate de către Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind virate în contul fiduciar sumele de 82.643 RON, 84.048 RON, 29.912 RON și 29.912 RON.

Ulterior virării sumelor de bani, reclamanților le-a fost comunicată decizia nr. 10286/20.10.2017, contestată în prezenta cauză.

Prin Sentința recurată, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat parțial decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. și, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C., a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menționate, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a făcut trimitere la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau sunt contradictorii, apreciind că nu este prezentat un raționament integrat, nefiind verificată legalitatea și temeinicia susținerilor sale.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, atât în privința daunelor, cât și a dobânzii acordate, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă exigenețele legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru soluționarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observațiile părților sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menționate în jurisprudența sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigența motivării hotărârilor judecătorești nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Ruiz Torija contra Spaniei).

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva întrunirii prevederilor legale pentru stabilirea prejudiciului și aplicarea dobânzii legale, raportându-se la dispozițiile 1387 alin. (1) și art. 1391 din C. civ., la prevederile Legii nr. 213/2015, precum și la actele de reglementare incidente, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, din probele administrate, a rezultat că pârâtul FGA a acordat daune morale mai mici decât cele evaluate statistic prin Ghidul Fondului de Protecție al Victimelor Străzii și, respectiv, prin Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, elaborată de FGA.

Intimații-reclamanți A. (tatăl victimei), B. (mama victimei) și, respectiv, C. (sora victimei) au făcut dovada unei dureri de o intensitate mare, datorate în primul rând șocului de a se deplasa la locul accidentului, participării la ceremonia de înmormântare, precum și la toate tradițiile ce au urmat, fiind foarte afectați de moartea rudei apropiate a acestora, durere ce s-a menținut și pe parcursul soluționării prezentei cauze la o intensitate ce necesită o despăgubire substanțială.

Pe cale de consecință, prejudiciul nepatrimonial a fost dovedit, precum și legătura de cauzalitate între accidentul de circulație și acesta - o traumă psihică puternică, care trebuie avută în vedere la determinarea cuantumului total al daunelor morale, ce depășesc ca întindere nivelul mediu ce poate fi decelat din documentele statistice utilizate de recurentul-pârât.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Așa fiind, se reține că în mod corect prima instanță a reținut că, în principiu, elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de:

(A) Gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

(B) Importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării.

(C) Durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul.

(D) Consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantei, dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Din această perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 1387 alin. (1) din C. civ., care prevăd că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.

De asemenea, art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevede că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată.

Prin urmare, în raport cu toate probele administrate, instanța de fond în mod corect a procedat la anularea parțială a deciziei nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. și, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C..

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamanților într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, recurentul-pârât și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părții la despăgubiri.

Rolul Fondului, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În fine, se mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, așa încât apare ca necenzurabilă critica părții din această perspectivă.

În concluzie, reclamanții fiind îndreptățiți în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat, prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3939 din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.