ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017 la data de 17.08.2017, astfel cum a fost modificată la data de 18.09.2017 reclamanții A., B., C. - reprezentată legal prin D. și E. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 8649 din data de 22.08.2017 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar, în subsidiar, modificarea deciziei nr. 8422 din data de 08.08.2017, emisă de către pârât, comunicată ulterior formulării contestației, respectiv la data de 08.09.2017 (data poștei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele virate în data de 02.08.2017, după cum urmează:

- către A. (mama defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale;

- către B. (tatăl defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale;

- către C. (fiica defunctului), suma de 406.121 RON, cu titlu de daune morale;

- către E. (sora defunctului), suma de 2.138 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 446.538 RON, cu titlu de daune morale;

Prin sentința civilă nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în parte; a fost anulată în parte decizia contestată nr. 8649/22.08.2017, exclusiv sub aspectul despăgubirilor morale acordate reclamanților, după cum urmează:

- suma de 35.000 RON pentru reclamanta E.,

- suma de 90.000 RON pentru reclamantul B.,

- suma de 90.000 RON pentru reclamanta A.,

- suma de 60.000 RON pentru reclamanta C..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 RON pentru fiecare reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs atât reclamanții A., B., C.- prin D., E., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1 Recurenții-reclamanți, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor morale până la limita cuantumului solicitat.

În contextul expunerii situației de fapt, recurenții au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România

Astfel, în vederea majorarea infimă a despăgubirilor acordate de către instanța de fond, cu titlu de daune morale, instanța nu a ținut seama, sub nicio formă, de jurisprudența similară din România.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubit

Însă, recurenții-reclamanți consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor îndurate .

Cu toate acestea, nu pot fi de acord cu caracterul "simbolic" al despăgubirilor cu titlu de daune morale, așa cum a statuat instanța de fond, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței, prin raportarea și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, se învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale.

Or, în opinia recurenților, instanța s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudență din România.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea contestației formulate de reclamanți, susținând că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul prezentării situației de fapt, recurentul-pârât a susținut, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., că în mod greșit instanța de fond a anulat parțial decizia 8649/22.08.2019, câtă vreme la emiterea acestei decizii FGA s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, fiind realizată o evaluarea în funcție de situația personală a fiecărui reclamant și a legăturii fiecăruia cu defunctul.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat în esență că hotărârea are considerente contradictorii și totodată, că judecătorul fondului nu a explicat modul de calcul pentru sora și fiica defunctului.

În fine, recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul interpretării art. 453 pct. 2 C. proc. civ., întrucât, deși a admis cererea în parte, nu a stabilit în ce măsură a acordat cheltuielile de judecată.

Recurenții-reclamanți și recurentul-pârât au fost formulate întâmpinări prin are au invocat excepția nulității cererilor de recurs formulate în cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 1 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Asupra excepției nulității cererilor de recurs:

Înalta Curte constată că sunt nefondate excepțiiile nulității recursurilor invocate prin întâmpinări de către recurenții-reclamanți A., B., C.- prin D., E. prin avocat F. și de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Însă, în cauză, atât argumentele recurenților-reclamanți, cât și argumentele recurentului-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, se constată că susținerile recurenților, în sensul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA14/2011 și a normelor prevăzute de Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, susținerile recurentului-pârât referitoare la contradictorialitatea considerentelor sentinței atacate pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Asupra recursurilor declarate

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceștia sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recursul declarat de recurenții-reclamanți

Recurenții-reclamanți susțin, în esență, că instanța nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma (ordinul, în formularea recurenților) ASF nr. 23/2014, dispozițiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Or, aspectele invocate de recurenții-reclamanți au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În fine, Înalta Curte reține că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment și nici fidejusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale", nicidecum și în toate obligațiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi și obligații.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurenții-reclamanți sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și au dreptul să primească despăgubiri morale.

Este de necontestat că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014, care, la art. 50, prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

După cum au arătat și recurenții, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

În cauză, nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți ca nefondat.

Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, neputându-se reține incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamanților este parțial întemeiată, neputându-se reține că hotărârea conține considerente contradictorii.

Susținerea recurentului-pârât în sensul că judecătorul fondului nu a explicat modul de calcul pentru sora și fiica defunctului, nu poate fi reținută, câtă vreme s-a instanța de fond a constatat că în privința copilului care și-a pierdut un părinte (reclamanta C., s-a avut în vedere un cuantum al despăgubirilor de calculat prin raportare la nivelul a 36 de salarii medii pe economie, raportat la același nivel al salariului mediu net, ceea ce conduce la stabilirea unei sume de 60.000 RON.

Referitor la reclamanta E., s-a arătat că suferința cauzată de decesul fratelui său reclamă stabilirea unui cuantum al despăgubirilor calculat prin raportare la nivelul a 21 de salarii medii pe economie, ceea ce conduce la stabilirea unei sume de 35.000 RON, apreciind în echitate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale și morale cuvenite reclamanților, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Astfel, corect s-a considerat că această sumă poate reprezenta o compensație morală care să le permită reclamanților, fără a se considera că este o îmbogățire fără justă cauză, să își continue viața într-un cadru pe care îl vor considera adecvat propriei personalități și vârste.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, apreciază că ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmașii victimei decedate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale si convenționale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condițiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună și depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de recurentul-pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În fine, se constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât potrivit cărora instanța de fond deși a admis cererea în parte, nu a stabilit în ce măsură a acordat cheltuielile de judecată, având în vedere că s-a stabilit clar obligația pârâtului la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 RON pentru fiecare reclamant, specificându-se expres faptul că în ce privește onorariul avocațial, acesta urmează a fi solicitat pe cale separată.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute, motivele de recurs invocate de părțile litigante nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității ambelor recursuri.

Respinge recursurile formulate de reclamanții A., B., C.- prin D., E. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.