ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în principal, anularea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019 si, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizie, după cum urmează: către A. (soră a defunctului), suma de 7.121,98 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 427.144 RON, cu titlu de daune morale; către B. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale.

Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puțin onorariul avocațial, pentru care își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 1010 pronunțată în data de 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamantele: A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1010 pronunțată la 18 decembrie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A., B. și C., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în principal, pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în parte a cererii, cu stabilirea unor despăgubiri într-un cuantum rezonabil.

După prezentarea situației de fapt, recurentele-reclamante menționează că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu a fost motivată și conține motive contradictorii sau chiar străine de litigiu pendinte, dar și a încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material.

- hotărârea recurată este nelegală, instanța de fond pronunțând o soluție greșită, sub aspectul neaplicării legii în litera, dar și în spiritul ei.

În cauza dedusă judecății, instanța a reținut, în mod văd greșit, respectarea întocmai, de către pârât, a dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, prin raportare directă la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" și, implicit, prin raportare la "Ghidul privind soluționarea daunelor morale" — întocmit de către F.P.V.S. (2011).

Decizia atacată și hotărârea instanței de fond sunt date cu încălcarea prevederilor legale incidente, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România (dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului ASF nr. 14/2011 și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015), conform cărora pârâtul și judecătorul aveau obligația să evalueze daunele morale în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare.

Instanța de fond nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate și a aplicat discreționar procedura, fără a face o evaluare justă și echitabilă a prejudiciului suferit.

În continuarea criticilor lor, recurenții au reiterat aspectele pe care le apreciază edificatoare cu privire la credibilitatea și forța probantă a datelor cuprinse în Ghidul pe baza căruia se acordă daunele de către Fondul de Garantare a Asiguraților. Prin redactarea și prin promovarea acestui ghid, au beneficiat Fondul de Protecția a Victimelor Stărzii și toate societățile de asigurare de pe piață. Autorii Ghidului, prin prisma activității pe care o desfășoară, au interese personale și profesionale directe strâns legate de obținerea în aceste dosare a unor despăgubiri cât mai mici.

Scopul real al emiterii acestui ghid a fost ca instanțele să acorde suma trecută în Ghid, fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă suma este sau nu rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete, respectiv la urmările accidentului.

Un aspect foarte important privește și faptul că deciziile la care se face referire în anexa ghidului sunt în marea lor majoritate eronate, din totalul de 858 de decizii, un procent foarte mare este reprezentat de hotărâri care fie sunt menționat eronat, fie au un alt obiect decât care interesează, ucidere din culpă, pretenții-daune morale.

Selecția hotărârilor identificate corect vizează doar soluții din anii 2009-2010 ale instanțelor penale, putându-se constata o selecție a soluțiilor cu sume dintre cele mai mici.

În acest sens arată că nu sunt de acord cu reținerile instanței de fond, în ceea ce privește procedura utilizată de FGA în evaluarea daunelor morale, acesta nefiind un criteriu obiectiv din moment ce nu este reglementat de nicio normă sau dispoziție legală.

Precizează că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic i convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Motivarea hotărârii reprezintă u element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.

- cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de dceces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Instanța de fond, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor solicitate de reclamanți, cu titlu de daune morale, nu a ținut seama de jurisprudența similară din România. Astfel, inclusiv daunele morale ar trebui revizuite în funcție de indicii care s-au avut în vedere la revizuirea limitei valorii polițelor de asigurare.

În jurisprudența Înaltei Curți și a Curții de Apel București, s-a apreciat cu privire la Ghid că are un caracter pur orientativ și nu obligatoriu.

Instituțiile abilitate sunt ținute în acordarea daunelor morale de criteriile statuate de doctrina, dar și de practica judiciară în materie, pentru a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul daunelor morale.

Au apreciat recurentele că înlăturarea practicii pe care ei au depus-o și menținerea deciziei contestate doar prin prisma Ghidului reprezintă o încălcare a normelor de drept material.

Au subliniat faptul că daunele morale nu se evaluează prin raportare la dependența sau nu financiară a reclamanților de victimă, ci acestea sunt, și trebuie să reprezinte, o compensare morală efectivă, care să dea substanță și să valideze dreptul constituțional la viață, în caz contrar ajungându-se la deturnarea daunelor morale de la finalitatea lor etică și legală.

Referitor la situația de fapt dedusă judecății, au precizat recurentele că au fost pur și simplu traumatizate după pierderea suferită

Cu privire la evaluarea pecuniară a prejudiciilor morale, se cunoaște faptul că este delicată, în special pentru că se situează în afara sferei pieței economice, caracterul lor strict personal trebuie explicat printr-un regim de indemnizare care rămâne atașat exclusiv de persoana victimei. În aceste condiții, prejudiciile morale nu pot fi evaluate pe baza unui mercurial economic, ci prin evaluarea suferințelor psihice și fizice îndurate de către persoanele vătămate, victime directe sau indirecte.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarile intimaților, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursul și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul – pârât Fondul de Garantare a asiguraților, Înalta Curte reține că recurentele-reclamante, prin cererea de recurs, au formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se reține că instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității Deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019.

Reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019 si, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizie, după cum urmează: către A. (soră a defunctului), suma de 7.121,98 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 427.144 RON, cu titlu de daune morale; către B. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, nu poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de acordarea integrală a daunelor morale solicitate de reclamanți, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraților și lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte pe de o parte constată că acesta este invocat pur formal, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt prezentate în concret critici referitoare la nemotivarea hotărârii și care să atragă incidența acestui motiv de casare, iar pe de altă parte, constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamante în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Recurentele-reclamante susțin, în esență, că instanța nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului ASF nr. 14/2011 și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurentele-reclamante sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului D. S.A., ca efect al decesului fratelui acestora.

Este de necontestat că viața familială și socială a recurentelor-reclamante a fost alterată, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma Ordinului ASF nr. 14/2011, care, la art. 49 pct. 2 lit. d), prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

După cum au arătat și recurentele, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Instanța de fond a apreciat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 19817/10.04.2019 și analizând în concret situația reclamantelor, a constatat că decizia Fondului de Garantare a Asiguraților de respingere parțială a cererii recurenților de plată este legal emisă.

Contrar alegațiilor recurentelor, prima instanță a procedat la examinarea pricinii sub toate aspectele, a dispus administrarea probelor solicitate de aceștia, respectiv a probei cu înscrisuri (reținând actele depuse la dosar) și a probei testimoniale, iar, din coroborarea acestora cu situația de fapt și de drept, a expus raționamentul avut în vedere la soluția pronunțată.

Astfel, nu pot fi validate criticile reclamantelor-recurente, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele lor și nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanței, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente și la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile și pertinente în raport cu dispozițiile de drept material incidente.

Subliniază Înalta Curte că, în lipsa unor criterii exacte, în astfel de litigii, în care fiecare dintre părți invocă hotărârile judecătorești ce le sunt favorabile, este esențial a se stabili dacă instanța a examinat în concret cauza, prejudiciul stabilindu-se în funcție de particularitățile acesteia.

Înalta Curte constată că recurentele nu precizează în mod explicit care este legislația și jurisprudența la care ar fi trebuit să se raporteze FGA, sumele acordate fiind apreciate ca prea mici în mod subiectiv, în condițiile în care nu sunt indicate norme legale care să prevadă acordarea unor sume mai mari. Ca urmare, instanța de recurs apreciază că criticile recurentelor privesc temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de fond ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de B., A. și C. împotriva sentinței civile nr. 1010 din 18 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 aprilie 2022.