ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat:

- în principal, anularea Deciziilor nr. 19723 și 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019 și, pe cale de consecință admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate;

- în subsidiar, modificarea Deciziilor nr. 19723 și 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019, cu obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizii, respectiv către A. suma de 107,49 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 404.408,14 RON, cu titlu de daune morale, iar către

B. suma de 397.490 RON, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 881 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată în parte, a modificat deciziile atacate, în sensul că a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să plătească daune morale în plus față de sumele deja acordate, respectiv: diferența până la valoarea de 51.428 Euro în RON la cursul BNR din ziua plății către soțul văduv reclamantul B., diferența până la valoarea de 11.428 Euro în RON la cursul BNR din ziua plății către fiul în vârstă de 36 ani reclamantul A., respingând în rest alte pretenții, ca nefondate și constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamanții A. și B. au formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, întrucât se face o analiză de drept comparat, prin trimiterea la Legea spaniolă nr. 35/2015, în condițiile în care în cauză nu există niciun element de extraneitate, părțile neinvocând aplicabilitatea unei alte legi decât cea română.

Au arătat totodată că Legea spaniolă nr. 35/2015 nu și-ar găsi oricum aplicabilitatea, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile în condițiile în care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2016, fiind aplicabilă exclusiv accidentelor de circulație produse după intrarea în vigoare a legii, iar accidentul produs în cauză a avut loc în data de 26 august 2014.

Nu în ultimul rând, apreciază că aplicarea legii spaniole în speța dedusă judecății ar contraveni inclusiv prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Au susținut totodată că soluția pronunțată de instanța de fond, prin aplicarea unei legi străine încalcă și dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României, ale art. 7 alin. (1) din C. civ. și ale art. 28 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că instanța de fond s-a limitat numai la compararea daunelor morale acordate în Spania, prin raportare la Legea spaniolă nr. 35/2015, a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În acest sens, recurenții-reclamanți au arătat că judecătorul fondului nu a ținut seama de jurisprudența similară din România deși, la solicitarea acestuia, au depus un set de 11 hotărâri definitive pronunțate în materia răspunderii civile delictuale, ca urmare a unor accidente de circulație, iar pe lângă jurisprudența națională în materie instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de criteriile stabilite în domeniu, cu respectarea principiilor echității, rezonabilității și proporționalității față de prejudiciul încercat de aceștia.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că instanța de fond s-a rezumat la a copia soluția și metoda de calcul din dreptul spaniol și astfel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond este greșită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care acesta dispune, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a arătat că, în raport de dispozițiile art. 2, ale art. 13 alin. (5) și art. 18 din Legea nr. 213/2015, precum și ale Normei ASF nr. 16/2015, soluția instanței de fond în sensul obligării acestuia la emiterea unei noi decizii de dispunere a plății sumelor suplimentare este greșită.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 aprilie 2020, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând deopotrivă recursurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, atât recurenții-reclamanți, cât și recurentul-pârât au criticat soluția instanței de fond din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, critică pe care Înalta Curte o reține ca fiind fondată.

Astfel, la data de 26 august 2014, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DJ 592, iar la km 47+175 m, pe raza comunei Boldur, într-o curba la dreapta, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit frontal autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, iar în urma evenimentului a rezultat decesul numitei C..

Prin Deciziile nr. 19723/10.04.2019 și nr. 19792/10.04.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a admis cererea de plată pentru reclamanții A. și B. pentru sumele de 1.605,37 RON daune materiale și 43.879 RON daune morale, respectiv 52.510 RON daune morale, respingând în rest cererile pentru diferențele solicitate, conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, în considerentele deciziilor reținându-se că la acordarea daunelor morale F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, precum și la legislația și jurisprudența națională în materie, practica societăților de asigurare/F.G.A. coroborat cu condițiile de trai din România.

Reclamanții A. și B. au contestat deciziile emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, chestiunea litigioasă fiind în esență reprezentată de cuantumul daunelor morale acordate de autoritatea pârâtă prin actele administrative contestate în cauză.

Instanța de fond a constatat că pârâtul a recunoscut dreptul reclamanților la daune morale, critica acestora fiind legată de cuantumul acestora, iar în acest sens a admis în parte contestația formulată de reclamanți și a majorat cuantumul daunelor morale acordate acestora, prin raportare la metoda de calcul statuată în Spania prin prevederile Legii nr. 35/2015.

Potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data de referință a cauzei:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

(…) d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Înalta Curte constată că, în raport de chestiunea litigioasă dedusă judecății, care este în esență reprezentată de cuantumul daunelor morale acordate reclamanților de autoritatea pârâtă prin deciziile contestate în cauză, precum și de temeiul de drept reținut inclusiv în considerentele acestor decizii, respectiv art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, instanța de fond avea obligația ca la stabilirea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, reprezentând daunele morale, să se raporteze la legislația și jurisprudența din România.

Este adevărat că în procesul de cuantificare a daunelor morale instanța de fond nu avea obligația să țină cont de normele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților privind "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (materiale și morale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces", aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 și de Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în condițiile în care acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe, însă avea obligația să se raporteze la instituțiile și principiile de drept naționale incidente în această materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., precum și instituția reparării prejudiciului nepatrimonial, care este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ.

Ținând cont și că în cauză nu există niciun element de extraneitate, iar părțile nu au invocat aplicabilitatea unei alte legi decât cea română, instanța de control judiciar reține că în mod nelegal instanța de fond a procedat la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamanților, prin raportare la metoda de calcul statuată în Spania prin prevederile Legii nr. 35/2015.

Înalta Curte amintește că, în contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia au fost formulate cererile de despăgubire către F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și, în considerarea acestora, atât F.G.A., cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și, totodată, este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Având în vedere existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamantul A. și victimă, respectiv de calitatea de soț văduv supraviețuitor a reclamantului B., cu ocazia rejudecării instanța de fond va proceda la cuantificarea despăgubirilor, valorile morale lezate prin decesul victimei urmând a fi analizate atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența națională și a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit, pe de o parte, de a se repara prejudiciul, iar pe de altă parte, de a nu se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei.

Nu în ultimul rând, având în vedere dezlegarea dată motivului de recurs care vizează casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate de recurentă nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.