ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2019, reclamanții A., B. Și C. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 17968/14.01.2019 emisă de Fondul de Garantare al Asiguraților, pe care o consideră nelegală și netemeinică solicitând admiterea contestației și admiterea cererilor de plată așa cum au fost formulate prin cererea de despăgubire din data de 27.05.2016, respectiv, obligarea paratei la plata diferenței dintre sumele solicitate și cele acordate, astfel:

- Către A., soția defunctului D., suma de 388.934 RON, cu titlu de daune morale;

- Către B., fiul defunctului D., suma de 406.121 RON, cu titlu de daune morale;

- Către C., fiica in fapt a defunctului D., suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

Prin sentința nr. 895 din 3 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite, în parte, contestația formulată de reclamanta C. cu domiciliul procesual ales în București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu sediul în București.

Casează, în parte, sentința recurată și în rejudecare:

Anulează, în parte, Decizia nr. 17968/14.01.2019 numai în ceea ce privește punctul 3, respectiv respingerea cererii de plată formulată de C..

Obligă pe pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 50.000 RON către reclamanta C., cu titlu de daune morale.

Respinge, în rest, acțiunea formulată de reclamanții A., B. cu domiciliul procesual ales în București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.".

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1 Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire și cele acordate prin decizia contestată, cu titlu de daune morale.

Recurenții-reclamanți consideră că sentința de fond nu este motivată în sensul că nu cuprinde raționamentul pentru care sumele acordate de FGA și menținute reprezintă o compensație echitabilă.

În ceea ce privește aplicarea normelor de drept material incidente speței, recurenții-reclamanți arată că principala critică vizează faptul că evaluarea daunelor morale s-a făcut discreționar, fără să existe o transparență în modalitatea de acordare a acestora, cât și în mod disproporționat raportat Ia prejudiciul moral al reclamanților recurenți.

Chiar dacă judecătorul fondului s-a referit la legislația și jurisprudența în materie, în realitate acestea nu au fost avute în vedere, ci a existat doar referirea la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Acest Ghid nu este obligatoriu pentru instanțele de judecată, iar procedura internă pe care o aplică pârâtul vizează hotărâri judecătorești din perioada 2007-2010.

Prejudiciul trebuie estimat prin raportare la aspecte și elemente actuale, prin raportare la jurisprudența actuală a instanțelor, pentru fiecare caz în parte, prin individualizarea și particularizarea acestuia.

Deși în legislație nu se precizează modalitatea concretă de evaluare a cuantumului daunelor morale, doctrina și practica au statuat anumite criterii, elemente care trebuie avute în vedere în momentul în care se evaluează prejudiciul nematrimonial, de exemplu, valoarea lezată, gravitatea prejudiciului, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Instanța de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege incidente, ci constată că evaluarea făcută de pârât, prin raportare exclusiv la concluziile Ghidului, este obiectivă și are în vedere că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogățire fără just temei.

Se mai arată că prin acordarea daunelor doar în baza Ghidului se ignoră dispozițiile legale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie, care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Recurenții-reclamanți arată că singurul scop al acestui ghid este acela de a proteja interesele financiare ale societăților de asigurări, iar instanța de judecată să acorde automat suma, fără să mai facă nicio apreciere asupra gravității prejudiciului moral suferit.

Instanța nu au avut în vedere criterii precum consecințele accidentului, relațiile de afectivitate dintre victimă și copiii săi și nici traumele prin care aceștia au trecut ca urmare a decesului tatălui, respectiv soțului în circumstanțe atât de înfiorătoare.

Prin urmare, raportarea la acest Ghid pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, se încalcă principiile de drept naționale si convenționale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporționată raportat Ia prejudiciul moral clamat de către reclamanții recurenți.

Evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanții recurenți trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terțele persoane păgubite determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, or Fondul nu s-a raportat în niciun moment la aceste aspect, ci dimpotrivă, acesta susține în cuprinsul întâmpinării faptul că despăgubirile morale constituie: compensație justificată și în acord cu specificul și scopul constituirii FGA", Fondul recunoaște, așadar, că în orice speță ce are ca obiect acordarea de daune morale, primează scopul și interesul Fondului, iar nu acordarea unei juste compensații morale.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât susține că sentința civilă nr. 895/03.12.2019 este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond. Instanța de fond, admițând contestația, nu numai ca anulează în parte decizia atacată, dar procedează și la stabilirea despăgubirilor, stabilind criterii proprii și procedând și la individualizarea întinderii prejudiciului.

Arată pârâtul că a adoptat criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ținând cont de obligația instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată ținând cont de legislația aplicabilă contractului de asigurare- în speță- contractului de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze pentru transparență au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Astfel, aspectul pe care îl critică pârâtul și care constituie motiv de casare în tot a sentinței civile nr. 895 din 03.12.2019 este acela conform căruia instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2015, Legii nr. 503/2004 și Legii nr. 554/2004, prin faptul că instanța de fond nu putea să dispună obligarea directă a pârâtului la plata sumei solicitate fără a da posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială să reanalizeze cererea de plată.

Referitor la acordarea daunelor morale prin sentința civilă nr. 895/03.12.2019 apreciază acesta că este nelegală având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/2015 și a Normei ASF nr. 16/2015.

Arată pârâtul că a avut în vedere Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură pe care prima instanță nu a avut-o în vedere în ceea ce o privește pe reclamantă, deși nu a fost adusă nicio critică acesteia. Instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 precum și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004.

Solicitarea de depăgubire formulată de intimta-reclamantă C., prin asistent maternal A. (soția defunctului), a fost respinsă având în vedere și prevederile art. 1390 și 1391 C. civ., conform cărora repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptățite să primească despăgubiri ca urmare a decesului.

Raportat la prevederile art. 1391 alin. (2), se pot acorda despăgubiri ascendenților, descendenților și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei. Insă, din cuprinsul textului de lege, rezultă faptul că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumție legală care să confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai mult în cazul unei persoane asupra căreia a fost instituită măsura plasamentului la soția defunctului.

Pe de altă parte, conform Procedurii FGA de soluționare a pretențiilor izvorand din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri persoanei aflate în plasament la soția victimei decedate. Comisia de analiza stabilește cuantumul despăgubirilor, pe baza documentației existente în dosar si in conformitate cu prevederile procedurilor interne.

Or, astfel cum s-a stabilit și în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune, arată pârâtul.

Fondul de garantare a asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment. în acest caz E. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și Norma ASF nr. 16/2015. In baza dispozițiilor art. 15 alin. (1)și (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment șl nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraților nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigjbilă.

Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări.

FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale. Fondul de garantare a asiguraților neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale subscrisei, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Așadar, nu se poate reține un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere ca dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice victimă a unui accident rutier.

Mai mult, recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare, concluzionează pârâtul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților reținând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" și faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 4 iunie 2020, iar cererea de recurs a fost transmisă la data de 17 iunie 2020 potrivit ștampilei aflată pe plicul de la dosar recurs, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. invocată de pârâtul FGA apreciind că, în mod formal, criticile recurenților se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurenții-reclamanți consideră că sentința de fond nu este motivată, în sensul că nu cuprinde motivele pe baza cărora s-a stabilit că nu se impune majorarea daunelor morale și nici acordarea în întregime a daunelor materiale.

Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a apreciat, în privința daunelor materiale, că suma stabilită de către FGA este corectă, iar în ceea ce o privește pe reclamanta C. a apreciat că s-a făcut dovada legăturii de afecțiune cu victima D., considerent pentru care este justificată solicitarea de acordare a daunelor morale într-un cuantum identic cu cele acordate pe fond reclamantului D..

Referitor la daunele morale solicitate, judecătorul fondului și-a întemeiat soluția pe studiul efectuat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzilor 2011, stabilind cuantumul pretențiilor în funcție de concluziile acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că sunt neîntemeiate criticile întrunite pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind motivată atât în fapt cât și în drept.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de către recurentul pârât vizând aspectul că instanța și-a atribuit competențe stabilite de legiuitor în favoarea Comisiei Speciale a FGA, Înalta Curte reține că este nefondat, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea formulării unei contestații împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraților, cât și competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra unei astfel de contestații, fiind prevăzute expres în dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Totodată, instanța de recurs reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (…) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților definește la lit. b) și d) creditorul de asigurări și despăgubirea ca fiind "persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă", respectiv "suma pe care Fondul o plătește fiecărui creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, în limita plafonului de garantare și în condițiile prevăzute de prezenta lege".

Nu în ultimul rând, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății."

În esență, recurentul susține că instanța de fond prin admiterea în parte a contestației, anularea în parte a deciziei atacate și stabilirea de către aceasta a despăgubirilor și-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competența autorității administrative, respectiv Comisia Specială din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților.

Deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 19 din Legea nr. 503/2004 cu privire la stabilirea și obligarea recurentului- pârât la plata sumei solicitate ca despăgubire.

Prin urmare, faptul că prima instanță, în raport cu circumstanțele cauzei, a apreciat relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale criteriile privind consecințele negative suferite de reclamantă, atât pe plan fizic cât și pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care intimatei-reclamante i-au fost afectate viața socială și familială, criteriul echității care presupune existența unei corespondențe între prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii nu poate conduce la concluzia că ar fi incident motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor instanței de judecată.

În speță, instanța de recurs urmează să se pronunțe asupra interpretării și aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri morale către reclamanta C., persoană aflată în plasament, dar și în privința cuantumului acestor despăgubiri acordate către toți moștenitorii victimei decedate, reclamanți în prezentul dosar.

O altă critică ce aparține recurentului-pârât, susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1390 și 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptățite la întreținere din partea celui decedat, or între între persoana aflată în plasament și defunct nu există nicio legătură de rudenie.

În plus, instanța poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumție legală.

Înalta Curte în acord cu reținerile instanței de fond apreciază că dispozițiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speței, deoarece textele invocate nu limitează acordarea despăgubirilor la persoanle care dovedesc legătura de rudenie cu defunctul, așa cum apreciază recurentul pârât. Ci se referă la oricare persoană care ar putea dovedi existența unui prejudiciu cauzat de durerea încercată prin moartea victimei.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar disp. art. 1391 C. civ. au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță, avându-se în vedere că, prin probele administrate, s-a dovedit că persoana aflată în plasament locuia de 8 ani cu defunctul, între aceștia existând o legătură strânsă de afecțiune, dezvoltând relații similare părinte copil.

Prin urmare, soluția instanței de fond s-a întemeiat pe probele administrate și nu pe o prezumție legală inexistentă, cum a susținut recurentul-pârât.

Față de acestea, Înalta Curte va reține neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

Înalta Curte va constata însă întrunite motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cuprinse în cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți.

Astfel, prima instanță a considerat corect cuantumul daunelor morale stabilite prin decizia administrativă atacată, pentru reclamanții A.- 52.510 RON, B. - 43.879 RON și a obligat pârâtul să plătească și reclamantei C. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Judecătorul fondului a apreciat că raportarea pârâtului la Decizia nr. 142/26.05.2016 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (materiale și morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care are la bază Ghidul FPVS privind soluționarea daunelor morale este în acord cu dispozițiile art. 49 lit. d) din Ghidul CSA nr. 14/2011, care în caz de deces, stabilește că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - FPVS, se constată că are un caracter de recomandare și privește soluții ale instanțelor de judecată din perioada 2011, astfel că prezenta instanță de recurs, dar nici prima instanță, nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de o statistică.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

În speță, este cert că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată în urma decesului numitului D., tată și soț.

Față de circumstanțele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor morale de 100.000 RON pentru fiecare recurent-reclamant, reprezintă o reparație echitabilă și efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În privința reclamantei C., persoană aflată în plasament, Înalta Curte consideră că același cuantum, în sumă de 100.000 RON este îndestulător pentru repararea prejudiciului moral, mai ales că acesta a locuit cu tatăl decedat și a dezvoltat o legătură strânsă de afecțiune, cum deja s-a arătat mai sus.

Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât.

Se va admite recursul recurenților-reclamanți, se va casa sentința recurată și, rejudecând, se va admite în parte acțiunea, urmând a se anula în parte decizia administrativă atacată și se va obliga pârâtul să emită o nouă decizie prin care să plătească fiecărui reclamant suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

Se va menține decizia administrativă în privința daunelor materiale în sumă de 31.128,40 RON, recurenții-reclamanți criticând soluția numai din punctul de vedere al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care s-a dovedit a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului invocată de recurenții reclamanți A., B. și C..

Respinge excepția nulității recursului invocată de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 895 din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 895 din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Anulează, în parte, Decizia nr. 17968/14.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Majorează cuantumul sumelor datorate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților până la concurența sumei de 100.000 RON pentru fiecare reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.