ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.03.2020, sub numărul x/2020, reclamanții A., B., C. și D. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva deciziei de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 22891/28.02.2020, solicitând admiterea cererii de despăgubire din data de 19.11.2019 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre sumele solicitate și cele acordate, astfel:

- către A., soțul defunctei E., suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către B., fiica defunctei, suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către C., mama defunctei, suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către D., sora defunctei, suma de 60.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1020 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat parțial Decizia FGA nr. 22891/28.02.2020, în ceea ce privește pct. 2 din decizie, de respingere parțială a cererii de plată.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferenței dintre sumele cuvenite cu titlu de daune morale (240.000 RON – suma cuvenită reclamantului A., 240.000 – suma cuvenită reclamantei B., suma de 240.000 - cuvenita reclamantei C., 60.000 RON - suma cuvenită reclamantei D.) și sumele acordate conform art. 1 din decizia contestată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/13.04.2017, intimații reclamanți au solicitat să fie despăgubiți cu suma reprezentând prejudiciul material și moral suferit pentru decesul numitei E., ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 29.04.2014, astfel: intimatul A. (soț) – 240.000 RON daune morale, B. (fiică) – 240.000 RON daune morale, F. (mama) – 240.000 RON daune morale, D. (soră) – 60.000 RON daune morale.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. G. S.A. – în faliment, conform poliței de asigurare nr. x.

Recurentul a admis în parte cererea de plată, acordând daune morale, avându-se în vedere faptul că nu există titlu executoriu împotriva asiguratorului G. față de accidentul petrecut la data de 29.04.2014 și s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă existența culpei concurente între cei doi autori ai accidentului, respectiv prin sentința civilă nr. 635/07.03.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, atât a asiguratului RCA la asiguratorul în faliment – G. (60%), cât și a celuilalt conducător autor – H. (40%).

Restul pretențiilor a fost respins prin decizia FGA nr. 22891/28.02.2020, contestată în cauză.

Contrar celor reținute de către prima instanță, Înalta Curte apreciază că decizia contestată este legală iar acțiunea trebuia respinsă.

Prima instanță, în pronunțarea soluției, s-a raportat la sentința pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București însă a fost ignorat aspectul potrivit căruia, în cadrul dosarului respectiv, reclamanții au solicitat reparații de la H. S.A., în raport de proporția de culpă în producerea accidentului a conducătorului auto I..

Or, rercurentul Fondul de Garantare a Asiguraților, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurator și garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în cazul falimentului unui asigurator, cu respectarea plafonului de garantare.

În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asiguratorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Deci, situația de fapt trebuia raportată la asiguratorul în faliment, respectiv G. S.A. și nu la H. S.A..

În cauză, așa cum corect susține recurentul, nu există niciun titlu executoriu împotriva asiguratorului G. pe care acesta să nu îl fi respectat și nu exista nicio obligație legală a Fondului de Garantare să țină seama de hotărârea judecătorească pronunțată împotriva unui alt asigurator, respectiv H..

Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească avută în vedere nefiind opozabilă Fondului de Garantare dar nu pentru faptul că nu a fost parte în cadrul dosarului respectiv, ci din cauza faptului că nu are nicio legătură cu asiguratorul din cauza respectivă și, astfel, nu îi incumba obligația de a o respecta, față de prevederile art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, care au caracter special față de alte norme cu caracter general.

În lipsa unui titlu pronunțat în contradictoriu cu asiguratorul în faliment, G. S.A., în mod corect recurentul, în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, s-a raportat la Procedura internă de evaluare a despăgubirilor morale, ca și criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, nefiind identificat un exces de putere.

În consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind părți care au pierdut procesul, se vor obliga intimații reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON constând în taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1020 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., ca neîntemeiată.

Obligă intimații reclamanți la plata către recurentul pârât a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.