ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 19427/21.03.2019 și admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 25.05.2016, respectiv, obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire și cele acordate prin decizia de respingere parțială, astfel: către A., tatăl defunctului D., suma de 366.680 RON, cu titlu de daune morale și suma de 4.365 RON, cu titlu de daune materiale; către B., mama defunctului D., suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; către C., fratele defunctului D., suma de 220.088 RON cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată în parte decizia nr. 19427/21.03.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că a fost admisă cererea de plată formulată de petentul A., pentru suma de 125.000 RON daune morale și 4.365 RON daune materiale (în loc de 75.097 RON daune morale și 3.858,71 RON daune materiale), petenta B., pentru suma de 125.000 RON daune morale (în loc de 75.097 RON) și petentul C. pentru suma de 50.000 RON daune morale (în loc de 29.912 RON).

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum și ale art. 49 alin. (2), lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A menționat că singurul scop al constituitii și funcționării FGA este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător și, fiind un instrument public de garantare, FGA este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii a dosarelor de daună de către FGA, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.

Reperul avut în vedere de fond este stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu și verificabil pentru toți petenții, iar în vederea respectării principiilor echității și obiectivității, a fost elaborată o procedură internă, bazată pe legislația și practica judecătorească în materie. Pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea acestora sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

A mai arătat recurentul că instanța de fond nu a constatat că, procedând în soluționarea cererii intimaților prin raportare la criteriile și pragurile stabilite conform procedurii interne, FGA ar fi procedat cu exces de putere sau că ar fi încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimaților, fapt pentru care majorarea despăgubirilor acordate de judecătorul fondului nu are niciun fel de justificare de fapt sau de drept. Exemplele din practica judiciară avute în vedere de instanța de fond nu sunt de natură a modifica rezultatul studiului FPVS realizat la nivel european, aceste hotărâri reprezentând aprecieri ale instanțelor în cazuri particulare, fără relevanță asupra unui studiu realizat asupra unui număr semnificativ mai mare de subiecți.

Totodată, în opinia recurentului, nu este reținută nicio motivare care să permită să se constate că instanța a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității formulării recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

La termenul de judecată din 31 martie 2022, intimații-reclamanți au arătat că nu mai susțin excepția tardivității formulării recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 19427/21.03.2019 și admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 25.05.2016, respectiv, obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire și cele acordate prin decizia de respingere parțială, astfel: către A., tatăl defunctului D., suma de 366.680 RON, cu titlu de daune morale si suma de 4.365 RON, cu titlu de daune materiale; către B., mama defunctului D., suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; către C., fratele defunctului D., suma de 220.088 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 19427/21.03.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată, acordând următoarele sume: 75.097 RON daune morale și 3.858,71 RON daune materiale pentru A., 75.097 RON daune morale pentru B. și 23.912 RON daune morale pentru C..

Soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, criticile recurentului sunt centrate pe susținerile conform cărora prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, a încălcat prevederile legale incidente, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum și ale art. 49 alin. (2), lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A invocat recurentul greșita calificare de către prima instanță a procedurii interne, arătând că reperul avut în vedere de FGA este stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu și verificabil pentru toți petenții, în vederea respectării principiilor echității și obiectivității, drept pentru care a fost elaborată respectiva procedură, bazată pe legislația și practica judecătorească în materie. A mai arătat recurentul că, pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea acestora sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

Totodată, a susținut recurentul că instanța de fond nu a constatat că, procedând în soluționarea cererii intimaților prin raportare la criteriile și pragurile stabilite conform procedurii interne, FGA ar fi procedat cu exces de putere sau că ar fi încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimaților, fapt pentru care majorarea despăgubirilor acordate de judecătorul fondului nu are niciun fel de justificare de fapt sau de drept. A apreciat că exemplele din practica judiciară avute în vedere de instanța de fond nu sunt de natură a modifica rezultatul studiului FPVS realizat la nivel european, aceste hotărâri reprezentând aprecieri ale instanțelor în cazuri particulare, fără relevanță asupra unui studiu realizat asupra unui număr semnificativ mai mare de subiecți.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea de plată, acordând următoarele sume: 75.097 RON daune morale și 3.858,71 RON daune materiale pentru A., 75.097 RON daune morale pentru B. și 23.912 RON daune morale pentru C..

În ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a reținut că reclamantul A. a depus chitanțele și bonuri fiscale pentru următoarele sume (1.238,97 RON, 178,23 RON, 685 RON, 434 RON, 242 RON, 825 RON, 74,63 RON, 32,50 RON, 12,24 RON, 100 RON, 7,49 RON, 1.200 RON, 74 RON, 24,63 RON, 15 RON, 85 RON, 83,60 RON, 7 RON, 51,15 RON, 119,40 RON, 20,21 RON, 30,67 RON, 660 RON, în valoare totală de 4.365 RON, care atestă cheltuielile efectuate în conformitate cu art. 49 pct. 2 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 lit. a) și b).

În evaluarea prejudiciului nepatrimonial, instanța de fond a reținut că legislația din România prevede posibilitatea reparării daunelor morale pentru prejudiciul suportat de către părinți și frați în cazul decesului unei persoane și că, în acord cu dispozițiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la acordarea acestor daune se impune luarea în considerare a jurisprudenței din România în situații asemănătoare. Totodată, a avut în vedere instanța fondului că Ghidul emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și Decizia nr. 74/12.08.2018, emisă de F.G.A. prin care s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese nu se încadrează în noțiunile de legislație sau jurisprudență de care instanțele trebuie să țină seama la stabilirea daunelor morale. În continuare, în hotărârea instanței de fond se fac ample referiri la jurisprudența în materie.

Având în vedere probele administrate, faptul că victima accidentului este fiul reclamanților B. și A. și fratele reclamantului C., instanța de fond a reținut că se impune ca valoarea despăgubirilor să asigure o acoperire echitabilă și rezonabilă a prejudiciului, în limita plafonului legal de garantare, iar nu una derizorie. În speță, a constatat că se impune, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a fi avute în vedere intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de către reclamanți, prin raportare nu doar la relația apropiată de rudenie a acestora cu victima, dar și la celelalte împrejurări concrete ale cauzei reprezentate de raporturile afective dintre aceștia.

Prin raportare la toate criteriile analizate, curtea de apel a reținut că decesul lui D., în urma accidentului rutier, a fost de natură să afecteze grav și ireversibil atât cursul vieții părinților săi, cât și pe cea a fratelui acestuia.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în caz de deces, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorității administrative, necesitatea existenței unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea și varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum.

În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte are în vedere că, în lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității învestite cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, nu prevalează dispozițiilor C. civ. amintite anterior.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la acordarea acestor daune se impune luarea în considerare a jurisprudenței din România în situații asemănătoare.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată.

Înalta Curte are în vedere și faptul că, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.