ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 23580/22.05.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, iar pe cale de consecință admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizie, după cum urmează: 1336,44 RON cu titlu de daune materiale; diferența până la valoarea de 50.000 euro, mai exact 47.934 euro cu titlu de daune morale, având în vedere acordarea sumei de 10.000 RON.

În subsidiar, a solicitat anularea deciziei nr. 23580/22.05.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească daune materiale și morale.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curțea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1324 din 2 decembrie 2020, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 23580/22.05.2020 emisă de pârât în sensul că, a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 41.595 RON, din care 35.000 RON reprezentând daune morale și 6.595 RON daune materiale în loc de 15.308 RON, din care 10.000 RON reprezentând daune morale și 5.308 RON daune materiale.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant sumei de 41.595 RON în loc de 15.308 RON.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurentul-reclamat a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii privind cuantumul daunelor morale.

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de fond, a încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din legea nr. 213/2015 cu raportare la art. 26, 50 din Norma ASF nr. 14/2011, întrucât nu ține seama nici de particularitățile speței dar nici de criteriile jurisprudențiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

S-a mai susținut că, deși instanța fondului face trimitere la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și la dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 14/2011, nu a făcut aplicarea acestora.

Față de acestea a concluzionat că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că pentru stabilirea cuantumului daunelor morale sunt prevăzute norme legale cărora instanța de fond trebuia să le dea eficiență.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, reluând, în esență, argumentele expuse în cererea de recurs, în sensul de a arăta că nu se critică nelegalitatea sentinței prin încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept motivele de nelegalitate material ci netemnicia privind cuantumul sumei acordare de FGA.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul-reclamant a arătat, în esență, că recurentul readuc în discuție elemente de fapt, regimul aplicabil ariei respective, reinterpretarea probelor administrate, aspecte care în realitate presupun o nouă judecare a fondului și reprezintă reiterarea unor chestiuni supuse dezbaterii în fața instanțelor de fond.

Față de acestea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 octombrie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 1 martie 2023, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul promovat de reclamant, în considerarea celor ce urmează:

Se reține că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea sentinței instanței de fons, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul -reclamant.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Recurentul-reclamant a invocat generic aplicarea greșită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greșeala de judecată și nelegalitatea sub acest aspect a sentinței de fond, fără a arăta modul efectiv în care instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale invocate.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 cu raportare la art. 26, 50 din Norma ASF nr. 14/2011, întrucât nu ține seama nici de particularitățile speței dar nici de criteriile jurisprudențiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

În litigiul pendinte, cauza juridică înțeleasă ca fundament al pretenției deduse judecății – astfel cum a fost menționată în cererea introductivă, într-o redactare clară și neechivocă și, respectiv, o reprezintă cuantumul despăgubirilor. .

Judecătorul fondului a reținut că procedura invocată de către pârât nu are valoare obligatorie, dispozițiile art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 impunând, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale, luarea în considerare a legislației și jurisprudenței din România.

Astfel, a constatat că, prin decizia civilă nr. 852/23.05.2016, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelantul C.I.T. împotriva sentinței civile nr. 2880/18.11.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015 și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că reclamantul a suferit vătămări corporale constând în: traumatism cranio-cerebral cu multiple plăgi contuze faciale; hematom palpebral stâng; contuzie toracică; traumatism cervical; fracturi constale; s-a intervenit chirurgical practicându-se fixare posterioară cu tijă și șuruburi metalice prin masa laterală a atlasului și transperpendicular.

A mai reținut că, în urma impactului, reclamantul a suferit vătămări corporale grave fiind transportat cu ambulanța la spital unde i s-a stabilit diagnosticul provizoriu de "comă de gradul 2/3, plagă frontală delabrantă, traumatism cranio-cerebral acut deschis".

Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor a fost determinată nu doar de numărul de zile de îngrijiri medicale, ci și de gravitatea deosebită a traumatismelor suferite.

De asemenea, s-a constatat, în cauză, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 de zile de îngrijiri medicale iar vindecarea s-a realizat fără constituirea de sechele.

Procedând la verificarea raționamentului judiciar expus de instanța de fond, Înalta Curte constată că, prin prezentul memoriu de recurs reclamantul solicită majoarea cuntumului daunelor morale și obligarea pârâtului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de natură morală.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că, în acord cu instanța de fond, deși procedura internă a recurentului referitoare la stabilirea daunelor morale, invocată atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu contravine de principiu vreunei prevederi legale, aceasta nu este stabilită prin acte normative, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

Întrucât prejudiciul moral nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice, daunele morale fiind extranee realităților materiale, cuantumul daunelor morale se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la latitudinea judecătorului, acest lucru fiind pe deplin justificat prin faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori stricte, din moment ce acesta diferă de la o persoană la alta, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

Așa fiind, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată care trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă și rezonabilă.

Totodată, indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, în sensul că nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu daunele suferite, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat persoana păgubită.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege - care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral - spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

De aceea, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.

Astfel învestită, instanța de fond, folosind un raționament propriu și prin raportare la reperele utilizate în mod constant în jurisprudența națională și convențională, a reținut, în speță, că pentru compensarea materială a prejudiciului moral suferit de către reclamant, a apreciat că se impune obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata unei sume în cuantum de 35.000 RON. La stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferințele fizice și psihice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului.

Concluzia a fost mai mult decât clară, în sensul că se impune ca valoarea despăgubirilor să asigure o acoperire echitabilă și rezonabilă a prejudiciului, în limita plafonului legal de garantare, iar nu una derizorie în raport de consecințele vătămării.

În plus, asupra acestui cuantum, instanța de recurs nu poate face aprecieri, întrucât nu reprezintă un aspect de nelegalitate care să poată fi supus cenzurii în recurs, cale de atac extraordinară, ci trebuie să se asigure că instanța anterioară a expus motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată în cauză și că a fost respectat principiul nediscriminării.

În consecință, instanța de fond nu a ignorat criteriul jurisprudențial prevăzut de lege, astfel cum pretinde recurentul.

În acest context, tot instanța fondului a statuat că despăgubirile pretinse de reclamant nu pot depăși un nivel rezonabil și ele se acordă în echitate, pentru realizarea unei satisfacții morale a acestuia, în opinia instanței de recurs, nu poate fi cuantificată material și matematic, se impune menținerea cuantumului sumei acordate.

Astfel, având în vedere că scopul daunelor morale este, în speță, acela de a atenua consecințele suportate de reclamant, instanța și-a îndeplinit obligația de a expune raționamentul judiciar care a justificat confirmarea și menținerea raționamentului primei instanțe, fără a se putea decela motive de nelegalitate în conținutul hotărârii atacate care să determine necesitatea reformării acesteia.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidențiat consecințele negative suferite de reclamant în plan psihic și afectiv, reținând că au fost considerabile, la fel și intensitatea cu care au fost percepute de aceasta.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1324 din 2 decembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.