ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cerere de chemare în judecată (contestație) prin care a solicitat a se dispune în principal, anularea deciziei nr. 19614 din data de 08.04.2019 si, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 19614 din data de 08.04.2019, emisă de către pârât, comunicată la data de 16.04.2019 (data poștei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri si sumele virate în data de 20.03.2019, respectiv sumele de 415.318,78 RON, cu titlu de daune morale și 7.585,38 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 1003 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal Admite în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).

S-a anulat în parte Decizia nr. 19614/08.04.2019.

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la suma de 100.000 RON.

S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri recurenta-reclamantă A. și recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților:

3.1. Prin recursul întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea în totalitate a acțiunii, pentru următoarele critici:

- hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond pronunțând o soluție greșită, sub aspectul neaplicării legii în litera, dar și în spiritul ei;

- în cauza dedusă judecății, instanța a reținut greșit respectarea de către pârât a dispozițiilor art. 50 din Norma nr. 23/2014, prin raportare directă la "Ghidul privind soluționarea daunelor morale" - întocmit de către F.P.V.S. (2011);

- procedura internă, prin care pârâtul F.G.A. acordă daunele, este o procedură lipsită de transparență și de obiectivitate, iar prin stabilirea și acordarea daunelor doar în baza acestui înscris sub semnătură privată, se ignoră cu desăvârșire dispozițiile legale în materia acțiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparație al prejudiciilor în materia daunelor morale, principiile de drept național și convențional în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral;

- aceeași interpretare a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile nr. 2612/2014 și nr. 496A/10.03.2017;

- uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu și de criterii calitative de apreciere a reparației bănești pentru astfel de prejudicii este și rămâne foarte discutabilă, lipsind de suport legal și etic hotărârile judecătorești respective;

- în anul 2019, judecătorul fondului se mulțumește să aibă în vedere concluziile Ghidului, care fac referire la ani 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2013-2018, care a suferit modificări majore;

- motivarea hotărârii trebuie să tic clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Motivarea hotărârii reprezintă un dement de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional, or, hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate;

- daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care reclamanta le-a îndurat și urmează să le îndure în continuare, traumele psihice suferite de către recurenta-reclamantă sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat regretatul său soț;

- această suferință a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsură de a ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit.

3.2. Recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului astfel cum este formulat casarea sentinței atacate si, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei F.G.A. nr. 19614/08.04.2019.

În motivarea cererii au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. precum și art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.:

- instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea art. 2 alin. (1) și (3) și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011 si aplicarea greșită a art. 1531 alin. (1) C. civ. - motiv de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea conținând si o motivare contradictorie- motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6.

- Fondul protejează creditorii de asigurări de consecințele insolvenței și nu se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât în timp - la falimentul unui asigurator cat si ca plafon de garantare;

- dreptul de apreciere de care dispune recurentul - pârât nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere;

- daunele morale acordate intimatei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind date în conformitate cu media stabilita în Ghidul F.P.V.S. pentru despăgubirile acordate de instanțele judecătorești în astfel de cazuri- în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale;

- acordat suma de 52.510 RON- atât în cazul de fata cat si în toate cazurile similare când petentul -creditor de asigurare este șot sau soție al persoanei decedate în accidentul rutier ce atrage răspunderea asigurătorului aflat în faliment - este justificat tocmai de principiul echității pe care astfel ii aplicam,

- principiul reparării integrale este inaplicabil în cazul F.G.A., de vreme ce exista o limită clară de acordare a despăgubirii pe un creditor de asigurare, iar aceasta este în limita fixata de lege 450.000 RON, mult inferioara limitei răspunderii unui asigurător;

- nu este reținută nicio motivare care să permită să se constate ca instanța a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogățirii fără justa cauza, precum si pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit si suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudența Î.C.C.J. în ceea ce privește soluționarea cererilor privind despăgubirile morale.

Recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune și soluționate unitar, în măsura în care constatarea legalității hotărârii primei instanțe în ceea ce privește individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susținute de ambele părți prin motivele de recurs.

Argumente de fapt relevante

La data de 28.07.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare x ce rula pe A2 din direcția București către Constanța, iar când a ajuns în zona km 123+50 m, ansamblul de vehicule s-a răsturnat pe carosabil, a intrat în coliziune cu glisiera mediana si a pătruns pe sensul de mers București - Constanta. În urma impactului a rezultat decesul numitului B..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. C. S.A., cu polița nr. x,iar urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr.x (nr. unic x).

Prin cererea de plata nr. x/23.05.2017 reclamanta a solicitat să fie despăgubită din fondurile F.G.A. cu 34.681,22 RON reprezentând daune materiale si 415.318,78 RON daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma decesului soțului său B., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 28.07.2015.

Prin Decizia nr. 19614/08.04.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea reclamantei pentru suma de 27095,84 RON daune materiale și 52510 RON daune morale.

Curtea de apel, în aprecierea cuantumului daunelor morale, a constatat că pârâtul F.G.A. a utilizat elemente concrete în stabilirea despăgubirilor, raportându-se la rezultatul unui studiu dedicat tocmai evaluării în concret a despăgubirilor ce pot fi acordate pentru prejudiciul moral suferit de diverse persoane în urma accidentelor de circulație, însă, ținând cont de particularitățile cauzei, vârsta victimei, puternica afecțiune dintre aceasta și soția sa, șocul emoțional resimțit de reclamantă și perioada îndelungată de recuperare în urma traumei, a neapreciat cuantumul daunelor morale la suma de 100 000 RON, iar nu la suma de 52 510 RON, acordată prin decizia contestată.

Apreciind asupra recursurilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., invocat de ambele părți, constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate atât în acțiune cât și in întâmpinare, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul F.P.V.S., raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedata.

Așa cum s-a reținut în cadrul analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu reprezintă o motivare contradictorie împrejurarea că instanța de fond, deși a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, Ghidul FPVS, a considerat că, date fiind suferințele psihice de durată survenite, se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 100.000 RON daune morale, incluzând partea acordată de FGA, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Astfel, s-a reținut și în raport și de declarația testimonială administrată, și de jurnalul reclamantei, intensitatea suferinței psihice, a durerii resimțite.

Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, a stabilit cuantumul daunelor morale.

În ceea ce privește recursul reclamantei, Înalta Curte, în cadrul motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentă.

Este lipsită de suport și afirmația recurentei -reclamante în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară în materie, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudența relevanță în materia despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situației specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1003 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2022 .