Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2022
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2022

HOTĂRÂRE
25.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1129 din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatului - reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 881/2022
Ședința publică din data de 16 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2021-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2021
Ședința publică din data de 17 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2022
Ședința publică din data de 23 martie 2022 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a c
ÎCCJ 2022-10-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2022-03-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2022
Ședința publică din data de 8 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VII
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă