ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 15972/17.07.2018 emisă de către pârât, prin intermediul căreia a solicitat anularea în parte a acesteia, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată F.G.A., înregistrată sub nr. x/07.03.2017, respectiv admiterii integrale a creanței reprezentând daune morale, în valoare de 55.000.00 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2287 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

S-a anulat în parte Decizia FGA nr. 15972/17.07.2018 emisă de pârât, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

A fost obligat pârâtul FGA să plătească reclamantei și suma 2.800 RON cu titlu de daune morale (total cuvenit al daunelor morale 6.000, din care 3.200 RON acordate de pârât prin art. 1 al deciziei).

S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 500 de RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând casarea în parte a sentinței recurate si respingerea în tot a acțiunii formulate de intimata-reclamanta si menținerea în întregime a Deciziei nr. 15972/17.07.2018 cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Față de considerentele reținute de prima instanță prin hotărârea pronunțată, s-a arătat că recursul si criticile formulate se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (când hotărârea cuprinde motive contradictorii) și pct. 8 (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) din C. proc. civ.

Deși instanța de fond a reținut că în lipsa unor criterii si limite legale, în mod corect paratul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv si rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), respectiv 20 de zile de îngrijiri medicale, în contradicție cu motivarea anterioara, si în lipsa unor documente medicale, care să poată justifica încadrarea în pragul 2 valoric din anexa nr. 2 din Procedura de soluționare pe calc amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptata prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016, a apreciat ca vătămarea corporala suferita de reclamanta a lăsat suferințe fizice si psihice de durata, aspecte relevate de martorul B..

Trecând peste criteriul reprezentat de numărul de îngrijiri medicale, validat ca fiind criteriu obiectiv de soluționare în echitate a cererilor de plata, instanta de fond, în mod contradictoriu si cu încălcarea normelor invocate în motivarea hotărârii pronunțate (art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 1387 alin. (1) si art. 1391 alin. (1) C. civ.) a apreciat ca suma acordata de FGA nu este de natura sa asigure o justa despăgubire.

A arătat recurentul că potrivit Raportului medico-legal întocmit la data de 30.11.2015, reclamanta a fost internata o zi, la data de 28.09.2015, la Spitalul Clinic de Urgenta București, secția Ortopedie, concluzia fiind ca necesita 15-20 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, leziunile traumatice corporale constatate nefiind de natura să îi pună viața în primejdie si nu se constituie infirmitate.

Declarația martorului B. nu prezintă relevanță în raport de criteriul avut în vedere în soluționarea cererii de plata, respectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale, nefiind depuse documente medicale care sa permită încadrarea în pragul valoric 2 din Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptata prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016.

Suma acordată de instanța de fond se încadrează la pragul 2 aplicabil persoanelor care au suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare între 31 si 90 zile de îngrijiri medicale.

În cauza nu poate fi vorba de cheltuieli de îngrijire medicala, cheltuieli determinate de sporirea nevoilor de viața ale celui păgubit astfel încât sa fie incidente dispozițiile art. 1387 alin. (1) C. civ., si nici de o restrângere a posibilităților de viață familiala si socială, astfel încât sa fie incidente dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ.

Intimata – reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a susținut reclamanta că prejudiciul moral suferit poate fi probat prin orice mijloc de probă, inclusiv declarație de martor, astfel cum a fost aceasta valorificată de instanța de fond.

Totodată, în stabilirea acestui prejudiciu trebuie să fie avut în vedere, pe lângă indicatorii medico – legali, și impactul traumatismului asupra vieții victimei, procedura utilizată de pârât ignorând aceste nuanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 27.09.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. x, care circula pe DJ 601, din afara localității Roata de Jos, și a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune pe sensul opus de mers cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus de reclamantă. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a lui C., A., D. și decesul lui E., F. și G..

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/11.11.2015, din actele medicale a rezultat că în urma accidentului reclamanta a suferit contuzie forte genunchi drept cu hematom prerotulian, entorsă pumn drept și escoriație genunchi drept. În urma efectuării raportului de expertiză medico-legală, s-a concluzionat că reclamanta a prezentat leziuni traumatice corporale care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și planuri, posibil în cadrul unui accident rutier în acre reclamanta era în calitate de conducător autoturism, leziuni care necesită pentru vindecare 15-20 zile de îngrijiri medicale și care nu i-au pus viața în primejdie și nu se constituie în infirmitate.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/07.03.2017 reclamanta a solicitat plata sumei de 55.000 RON cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat în urma accidentului rutier din data de 27.09.2015,

Prin decizia nr. 15972/17.07.2018, în temeiul art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantei suma de 3200 RON daune morale, respectiv câte 160 de RON pentru cele 20 de zile de îngrijire medicală.

Apreciind asupra recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 1 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. A susținut recurentul că, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamantă, aceasta se încadrează în pragul nr. 1 din Anexa la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese – criterii determinante vătămări corporale -acordând pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 160 RON, situată între limita minimă de 125 RON și cea maximă de 200 RON.

Așa cum s-a reținut în cadrul analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu reprezintă o motivare contradictorie împrejurarea că instanța de fond, deși a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), a considerat că, date fiind suferințele psihice de durată survenite, situația reclamatei se încadrează în pragul 2, care presupune acordarea unei sume cuprinse între 210-500 de RON pe zi de îngrijire medicală.

Astfel cum se poate observa, aceeași Procedură prevede că se consideră o vătămare minoră, (care se încadrează in Pragul 1), cea care necesită un număr de maxim 30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu se încadrează in situațiile expuse la pragurile 2 și 3, unde sunt prevăzute traumele psihice de durată.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 6.000 de RON, incluzând partea acordată de FGA, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, respectiv suma de 300 de RON pe zi de îngrijire medicală.

Astfel, instanța de fond a reținut în raport de declarația testimonială administrată în cauză, că, în urma accidentului produs, reclamanta nu a mai condus autovehicule, că a avut coșmaruri o perioadă de minim 3 - 4 luni, că a fost afectată de acuzațiile familiei celor decedați în accident și că, nici în prezent, nu povestește nimic despre accident, refuzând să conducă.

Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, a acordat daune morale majorate la 300 RON/zi de îngrijire medicală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2287 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.