ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a solicitat anularea în deciziei FGA nr. 16258/03.08.2018 și obligarea pârâtului la plata sumei de 168625 RON reprezentând daune morale și a sumei de 32350 RON daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 2342 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat în parte Decizia nr. 16258/3.08.2018 emisă de pârâtul FGA în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum total de 9686,26 RON daune materiale, diferență de venit în cuantum total de 6808 RON, daune morale în cuantum total de 60.000 RON, în total cu titlu de despăgubire suma de 76494,26 RON.

A menținut decizia contestată în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată a cererii reclamantei pentru restul sumelor solicitate.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat, onorariu expert).

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că sentința este nelegală în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale doar la suma de 60000 RON, acest cuantum fiind prea scăzut în raport cu suferințele fizice și morale cauzate reclamantei.

În opinia recurentei, prin stabilirea acestui cuantum, instanța de fond nu a respectat, pe de o parte, dispozițiile art. 1349 - 1350 din C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1381 și urm. din același cod și, pe de altă parte, a încălcat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, principiu consacrat de jurisprudenta CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al aprecierii echitabile asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Recurenta a arătat că din certificatul medico-legal și din celelalte acte medicale aflate la dosarul cauzei rezultă faptul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost în incapacitate de muncă pe o perioadă de 270 de zile.

Ulterior, după un an și două luni de la data accidentului, respectiv în data de 07.06.2017, recurenta a fost suspusă unei noi intervenții medicale la mâna cu multiple fracturi produse în accident, pentru a se scoate plăcile metalice fixate la prima operație, din cauza faptului că unele șuruburi de prindere și capetele plăcilor aveau tendința de a ieși în afara și provocau dureri foarte mari.

Urmare acestei operații, după o perioadă de internare de 4 zile, i s-a prescris tratament și îngrijiri medicale pentru o perioadă de 21 de zile și interdicția de a folosi mana accidentată o perioadă de cel puțin 2 (două) luni de zile.

Aceste aspecte au fost reținute și de prima instanță, care a reținut în mod corect că viața familială și profesională a recurentei au fost afectate pe termen lung rămânând cu nenumărate sechele funcționale atestate prin actele medicale aflate la dosarul cauzei.

Recurenta a considerat că indemnizația ce urmează a i se acorda trebuie să fie una justă, rațională și echitabilă, astfel încât să asigure efectiv o compensație suficientă a prejudiciului moral suferit. Aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea costului suferinței psihologice, aceasta fiind de altfel inestimabilă, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale întâmplării producătoare de prejudiciu.

Având în vedere și susținerile Fondului de Garantare a Asiguraților din decizia contestată, recurenta a susținut că o reparație obiectivă care să respecte principiul proporționalității și nediscriminării și să asigure și o reparație suficientă pentru vătămarea corporală suferită se putea stabili și prin luarea în considerare a numărului de zile de îngrijire medicală efectivă, respectiv 270 de zile (aspect dovedit cu certificate medicale aflate la dosarul de despăgubire, certificate medicale eliberate de medici specialiști) la care ar trebui adăugate și cele 25 de zile necesare îngrijirilor medicale ocazionate de intervenția din data de 07.06.2017 precum și alte 60 zile în care a avut interdicție de a folosi mâna accidentată.

Totodată, recurenta reclamantă a apreciat că în ceea ce privește perioada zilelor de îngrijire medicală trebuie luată în considerare și încheierea de camera preliminară pronunțată în data de 27.09.2017 în dosarul nr. x/2017, prin care s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale dispuse prin ordonanța pentru considerentul ca perioada internării recurentei este ulterioară ordonanței de clasare dispuse în cauză și "există posibilitatea ca petenta să necesite mai multe zile de îngrijiri medicale", instanța de cameră preliminară confirmând practic susținerile din cererea introductivă de instanță cu privire la numărul mic de zile de îngrijiri medicale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei FGA nr. 16258/03.08.2018, prin care s-a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1781,51 RON daune materiale, 3667 RON diferența venit și 40375 RON daune morale, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

Prima instanță a admis în parte contestația reclamantei și a anulat în parte Decizia nr. 16258/3.08.2018 emisă de pârâtul FGA în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum total de 9686,26 RON daune materiale, diferență de venit în cuantum total de 6808 RON, daune morale în cuantum total de 60.000 RON, în total cu titlu de despăgubire suma de 76494,26 RON, menținând decizia contestată în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată a cererii reclamantei pentru restul sumelor solicitate.

Recurenta reclamantă a criticat soluția instanței de fond din perspectiva cuantumului daunele morale acordate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate.

Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață, apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, reținându-se ca suferințe morale frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Recurenta a susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere pe lângă numărul de zile de îngrijire medicală efectivă, respectiv 270 de zile, și cele 25 de zile necesare îngrijirilor medicale ocazionate de intervenția din data de 07.06.2017 precum și alte 60 zile în care a avut interdicție de a folosi mâna accidentată.

Această critică este nefondată.

Numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite și nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidități sau alte particularități individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților. Apariția unei complicații va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se același principiu, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicația cea mai gravă.

Instanța de control judiciar observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale, în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere atât numărul de îngrijiri medicale stabilite de către medicul legist cât și aspectele legate de zilele de concediu medical acordat în contextul ansamblului circumstanțelor personale ale reclamantei.

Prima instanță a reținut gravitatea consecințelor accidentului suferit și afectarea stării normale de sănătate a reclamantei, în contextul unei dificultăți de utilizare a antebrațului drept, durerea pe care o suferă și după intervenția chirurgicală, necesitatea de a urma în mod constant diverse forme de recuperare.

Totodată, prima instanță a avut în vedere la stabilirea daunelor morale și atingerile aduse integrității fizice a reclamantei - fractura deschisa antebraț drept, fractură închisă mâna stângă, excoriații membre inferioare, contuzie coloană cervicală, îngroșarea calotei craniene cu zona de lipsă de substanță osoasă pe lungime de 0,34 cm la nivelul osului occipital drept, guler cervical Philadelphia, vârsta acesteia, suferințele ulterioare, intervenția chirurgicală ulterioară (Spitalul Clinic Ortopedie traumatologie Foișor - 6.06.2017, 6.07.2017) recuperarea medicală, modul în care viața personală, familială și profesională au fost afectate pe termen mediu și lung de leziunile suferite de reclamantă în urma accidentului, existența unei dureri cu caracter continuu în zona afectată, alte sechele funcționale atestate medical.

Instanța de recurs subliniază că prin acordarea daunelor morale se urmărește, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2342 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.