ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 12.06.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 23597/25.05.2020 și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON - despăgubiri morale și materiale, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 și art. 19 alin. (2) din Legea 503/2004.

Prin sentința civilă nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în parte.

A anulat în parte Decizia nr. 23597/25.05.2020 în privința sumei de 175.500 RON daune morale, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 320.000 RON daune morale, în total 320.811 RON cu titlu de despăgubiri și să plătească suma de 350 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței civile indicate anterior la punctul I.2, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 RON cu titlude despăgubiri morale.

Din sinteza motivelor de recurs rezultă că, în susținerea căii de atac, reclamantul a invocat nelegalitatea hotărârii de fond, apreciind că sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Totodată acesta a apreciat că s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în mod netemeinic într-un cuantum redus fără a se valorifica materialul probator pe care reclamantul l-a propus în cauză.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, în contextul expunerii pe scurt a situației de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței acestuia.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul și achitată sau acoperită în numele și pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare, cu respectarea particularității fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale și faptul că tendința creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA și a menținut actele administrative emise.

În opinia recurentului-pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere.

A mai susținut recurentul-pârât că soluția primei instanțe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreționar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluția primei instanțe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 21 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererilor de recurs declarate de reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocată din oficiu de instanță, Înalta Curte apreciază că excepția este neîntemeiată, constatând că ambele cereri de recurs sunt întemeiate și cuprind critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerente pentru care se impune ca instanța de recurs să efectueze analiza recursurilor din perspectiva acestui motiv de casare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 23597/25.05.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată, prin care reclamantul a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat în urma accidentului rutier din data de 04.01.2016 a cărui victimă a fost. Astfel, prin Decizia nr. 23597/25.05.2020 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 811 RON daune materiale și 175.500 RON.

Prin sentința civilă nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, anulând în parte decizia atacată, prin reținerea ca fiind parțial întemeiate criticile prin care reclamantul le-a susținut necesitatea acordării unui cuantum suplimentar al despăgubirilor menite a acoperi prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, anulând în parte decizia nr. 23597/25.05.2020, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare, pronuțând o hotărâre prin care i s-a acordat un cuantum total al despăgubirilor de în total 320.811 RON.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamantul A. și subsumate de aceasta motivului de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin calea sa de atac întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de prima instanță, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenți.

Înalta Curte, în ceea ce privește criticile evocate atât de reclamantul A. cât și în ceea ce le privește pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și subsumate de ambele părți cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esență, aceeași chestiune principală de drept.

Potrivit cazului de recurs reglementat de sus indicatul text normativ, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă, de principiu, cuantumul/câtimea despăgubirilor morale stabilite de prima instanță conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă prin calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentința de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu și modul în care acesta și-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanța de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Instanța de control judiciar reține că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de recurenți FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate, având îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare ale fiecărui caz.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Astfel, întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, a cărui existență este reglementată inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., intenția legiuitorului în acest sens fiind evidențiată de conținutul normativ al textului de lege, în care, în sintagma:

"poate fi acordată și o despăgubire", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opțiuni).

Cu toate acestea, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporționalității. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit), fără a fi depășită sfera unor compensații echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea sa de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamant, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat legalitatea actului administrativ atacat, apreciind că valoarea despăgubirilor acordate a fost determinată în raport de utilizarea unor criterii rezonabile și transparente de evaluare a prejudiciilor, fără a justifica, însă, reperele avute în vedere la stabilirea, prin actul administrativ, a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, în contextul în care, potrivit anexei nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016, pragul 2, aplicabil în cazul vătămărilor corporale care au avut consecințe precum cele suferite de recurenta - reclamantă, prevedea un interval al valorilor despăgubirilor cuprins între 210-500 RON/zi de îngrijire medicală, sau care au fost categoriile concrete de prejudicii morale reținute în vederea identificării unui astfel de cuantum.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează, în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de aceasta, demersul instanței nereprezentând o simplă stabilire formală a cuantumului daunelor pe baza unei proceduri care nu ar ține seama de particularitățile fiecărui caz analizat, din considerentele sentinței recurate rezultând că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale, s-a raportat inclusiv la criteriile consecințelor negative suferite de persoana păgubită.

Astfel, prima instanță a realizat o analiză a circumstanțelor particulare ale cauzei din perspectiva criteriilor de individualizare a tipurilor de prejudicii morale indicate în jurisprudența relevantă, reținând, în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciilor suferite de recurentul- reclamant, printre altele, tipurile de afecțiuni medicale generate de accident reclamantului și consecințele multiple ale acestora.

În urma accidentului viața reclamantului s-a schimbat: a suferit 150 de zile de înrrijiri medicale, leziunile au pus în pericol viața recurentului-reclamant, încadrarea în grad de handicap, rămânerea cu un handicap permanent, vârsta recurentului, imposibilitatea de recuperare, acestea fiind argumentele care au condus la suplimentarea cunatumului despăgubirilor.

Înalta Curte constată că parametrii concreți ai cauzei au fost analizați în mod adecvat de prima instanță, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 320.000 RON despăgubiri morale, în raport de intensitatea prejudiciului suferit.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în analiza sa, prima instanță a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparație nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susținute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecințele negative de ordin psihic suportate de reclamantă fiind considerate de prima instanță ca fiind acoperite prin plata sumei sus indicate.

Înalta Curte reține ca fiind de necontestat faptul că viața familială și socială a recurentului-reclamant au fost alterate, suferința psihică și fizică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată și nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse de consecințele evenimentului rutier, o asemenea suferință nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În acest context, nu pot fi validate criticile recurentului-reclamant, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele sale și nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanței, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente și la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile și pertinente în raport cu dispozițiile de drept material incidente.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși este adevărat că procedurile interne ale FGA au doar o valoare orientativă, fiind necesară corelarea lor cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor, nu se poate nega importanța lor în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condițiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei B. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta B. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.