ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 18.07.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 20539/21.06.2019; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea acestui litigiu.

Prin sentința nr. 233 din 27.03.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat Decizia nr. 20539/21.06.2019 emisă de pârât, obligându-l pe pârât să plătească reclamantei suma de 1950 RON daune materiale și 75.000 RON daune morale, precum și suma de 350 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 233 din 27.03.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Recursul declarat de către reclamanta A.

Recurenta-reclamantă susține că sentința recurată este pronunțată cu încălcarea art. 264 alin. (1) și a art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, la aprecierea cuantumului despăgubirii trebuie avute in vedere criteriile stabilite de instanța supremă prin Decizia ICCJ nr. 1/9 ianuarie 2014, respectiv consecințele negative suferite de cei în cauza în plan psihic și afectiv, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala. Astfel, problema stabilirii despăgubirilor este una complexa, care presupune o apreciere si o evaluare amplă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează și doar pentru acest considerent nu trebuie sa se limiteze la numărul de zile de îngrijiri medico-legale, la faptul ca viata nu i-a fost pusa in pericol si la faptul ca nu s-au constituit sechele morfo-functionale.

Instanța nu a reținut în motivarea hotărârii aspecte de fapt dovedite prin probatoriul administrat care concură la stabilirea unui prejudiciu nepatrimonial mai sever, anume starea de sănătate precară a recurentei imediat după accident, dar si perioada lungă de suferințe intense, care se resimt chiar și în prezent.

Considerentele hotărârii nu fac vorbire de vătămările suferite de recurentă sau de faptul că a suferit intervenții chirurgicale și spitalizări repetate, aspecte care de asemenea, vin să evidențieze prejudiciul moral deosebit încercat de recurentă.

Potrivit art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., prima instanță era datoare să examineze probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

De asemenea, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea va cuprinde expunerea situației de fapt reținută de instanța pe baza probelor administrate ...". Or, o astfel de expunere nu se regăsește in cuprinsul hotărârii, neputându-se aprecia dacă prima instanța chiar a avut in vedere situația medicală a recurentei sau starea sa fizică astfel cum acestea reies din probatoriul administrat. De altfel, aprecierile cu privire la starea de sănătate a recurentei nu au fost făcute prin raportare la acte medicale, ci numai la declarațiile martorilor audiați.

Astfel, acte medicale si medico-legale depuse la dosar nu au avute în vedere de către prima instanța care a analizat cuantumul daunelor morale prin raportare la depozițiile martorilor audiați si la criteriile reținute în cuprinsul deciziei FGA. Instanța era ținuta a se pronunța in baza tuturor probelor administrate si nu să se limiteze la analiza selectivă a acestora.

Consideră ca prejudiciul determinat de prima instanță a fost subdimensionat raportat la prejudiciul nepatrimonial-suferit de recurentă. La cuantificarea daunelor morale trebuia să se țină cont de traumele, suferința fizică și de regimul de viață deteriorat la care reclamanta a fost supusă ca urmare a producerii accidentului de circulație în care a fost implicată, astfel cum acestea reies din înscrisurile de la dosar si cum au fost confirmate de martorii audiați de instanța.

Potrivit actelor medicale si- medico-legale, în urma accidentului, recurenta a fost diagnosticata cu contuzie piramida nazala si epistaxis anterior stâng remis, traumatism vertebral cerneai amielic, contuzie genunchi si gamba dreapta, fracturi multiple maxilo-zigomatice de partea stânga. Cu ocazia investigațiilor medicale efectuate cu prilejul celei de-a doua internări a fost diagnosticata cu traumatism cranio-facial si hematom periorbitar ochi stâng. De asemenea, a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila", unde a fost diagnosticată cu fractură a osului molar și a oaselor maxilarului și a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul maxilarului si osului zigomatic.

Recurentă a avut dureri atroce la nivelul fetei din cauza fracturii faciale și grave probleme privind masticația, neputând mânca alimente solide vreme îndelungată, rămânând și cu o meteosensibilitate accentuată, aspecte confirmate de martorii audiați.

Trebuia avută în vedere și vârsta la care recurenta a suferit acest eveniment, de numai 18 ani și faptul că viața i-a fost marcată într-un sens negativ foarte devreme.

În concluzie, apreciază că suma avută în vedere de prima instanță ca despăgubiri morale este disproporționată în raport de prejudiciul nepatrimonial încercat de recurenta.

3.2. Recursul declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât FGA a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) si (3) si 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și dispozițiile art. 50 din Norma ASF 23/2014 si a aplicat greșit prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ.

A arătat că Fondul protejază creditorii de asigurări de consecințele insolvenței și nu se substituie asigurătorilor, ci obligațiile sale sunt obligații proprii, noi, nefiind vorba de o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți. Dispozițiile Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015 nu consacră calitatea Fondului de Garantare a Asiguraților de succesor/continuator/mandatar a asigurătorului aflat in faliment, ci indică în chiar primul articol al legii ca FGA reprezintă o instituție de drept public, având o funcție administrativă, prin exercitarea căreia se realizează protejarea unui interes public, în sensul de a da posibilitatea creditorilor de asigurări să își realizeze creanțele de asigurări in cazul falimentului unui asigurător, urmând o procedura necontencioasă, care se finalizează prin emiterea de către FGA a unor acte administrative, respectiv notificare de plată sau Decizie de respingere- parțială sau totală, ce pot fi atacate la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia contencios administrativ si fiscal. Tocmai caracterul independent și statutul juridic de autoritate distinctă conferă FGA legitimitate procesuală activă în dosarul de faliment al asigurătorului să solicite acoperirea, din averea societății de asigurare debitoare, a creanțelor pe care le-a plătit creditorilor de asigurări, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea 213/2015 și de Norma ASF 16/2015.

Obligațiile FGA au ca izvor Legea 213/2015 si cererile de plată formulate de creditorii de asigurări- care generează raporturi de drept administrativ dintre aceștia și FGA, acesta din urmă fiind un terț față de contractul de asigurare RCA care generează obligația de plata in sarcina asigurătorului, în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015, potrivit căruia "Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificat privind daunele înregistrate."

Singurul scop al constituirii și funcționării Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător . Fiind un instrument public de garantare, Fondul este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Pentru ca principiile echității și obiectivității să fie îndeplinite în ceea ce privește soluționarea pretențiilor constând în despăgubiri morale solicitate ca urmare a vătămărilor suferite în urma accidentelor rutiere, FGA a elaborat o procedură internă, bazată pe legislația și practica judecătorească în materie, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale în funcție de valorile plătite de asigurătorul C., atât pe cale amiabilă, cât și în urma pronunțării unei sentințe judecătorești împotriva sa.

A mai susținut că dreptul de apreciere de care dispune FGA nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, daunele morale acordate reclamantei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Recurgerea la o procedură internă standardizată a FGA nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanelor îndreptățite de a primi daune morale - fiind realizată pe baza sumelor plătite de unul din cei mai importanți asigurători din piață, atât pe cale amiabilă, cât și ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva sa.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face in limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare alasigurătorului aflat in faliment", iar persoanele indreptățite a primi daune morale au tendința de a solicita sume aflate la limita maxima a plafonului de garantare sau chiar peste acest plafon. Prin urmare, este obiectivă și rezonabilă aplicarea unor criterii precise, generale, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele care se pot ivi în realitate.

Totodată, a arătat că este greșita aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că suma acordata reclamantei potrivit procedurii interne nu ar corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului, de vreme ce suma respectivă corespunde sumelor acordate de instanțe în cauze similare, iar aplicarea principiului echității presupune ca pentru toate cazurile similare să fie plătite aceleași sume victimelor accidentelor auto.

Totodată, instanța de fond a ignorat faptul că dispozițiile art. 50 din Norma 23/2014 stabilesc că acordarea daunelor morale se face "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal fiind înregistrate peste 2500 de cauze dintre care majoritatea privesc acordarea daunelor morale.

Instanța nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogățirii fără justă cauză, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire, majorarea acordată prin hotărârea recurata fiind nejustificat de mare în raport de situația de fapt.

Recurentul-pârât FGA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul FGA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de către pârâtul FGA și va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de control administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 20539/21.06.2019 și obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale solicitate prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/14.06.2017, ca urmare a prejudiciului suferit în urma producerii accidentului rutier din data de 25 octombrie 2016.

Prin decizia contestată, FGA a admis, în parte, cererea de plată formulată de către reclamantă pentru suma de 11.950 RON, din care 1.950 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale, respingând în rest cererea cu privire la diferența solicitată.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat decizia nr. 20539/21.06.2019 și a obligat pârâtul FGA la plata sumei de 1950 ei daune materiale și 75.000 RON daune morale.

Atât reclamanta A., cât și pârâtul FGA au criticat legalitatea soluției dispuse de către instanța de fond în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea eronată a prevederilor de drept material ce vor fi evidențiate în paragrafele ulterioare.

Potrivit art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, si indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, in cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentara, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, si care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările in vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de munca, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, însa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație. În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat o procedură internă care prevede limitele minime și maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță.

Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 40 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, reclamanta nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale. Față de aceste circumstanțe, despăgubirea a fost calculată astfel: 10.000 RON = 40 x 250 RON/zi de îngrijire medicală.

Așadar, recurentul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, însă nu are obligația de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații ale vreunui asigurător și nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligațiile Fondului de Garantare a Asiguraților se nasc, se modifică și se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 și nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Înalta Curte constată că pârâtul FGA nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situații discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Totodată, Înalta Curte reține că, în speța de față, reclamanta nu a dovedit circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia contestată, astfel că nu se justifică majorarea de către instanța de fond a valorii daunelor morale acordate.

În ceea ce privește recursul formulat de către reclamanta A., Înalta Curte constată că susținerile și criticile acesteia sunt neîntemeiate, în raport de motivele invocate, urmând a fi respinse.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond nu a reținut în motivarea sentinței recurate aspecte de fapt dovedite prin probatoriul administrat care conduceau la stabilirea unui prejudiciu nepatrimonial mai sever, deși era datoare să examineze probele administrate, pe fiecare în parte și în ansamblul lor.

Dispozițiile art. 264 din C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, acest aspect neputând forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate.

În acord cu cele statuate în literatura de specialitate, în practica judecătorească națională și a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că cele dintâi nu se pot proba cu exactitate, ci se stabilesc printr-o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată, neexistând criterii precise pentru cuantificarea lor.

În realitate, recurenta-reclamantă formulează critici care vizează modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanță, or acestea exced analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, întrucât instanța de fond are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că sentința recurată respectă și rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind examinată în mod judicios de instanța de fond prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat. Astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, aprecierea probelor s-a întemeiat pe o analiză atentă a materialului probatoriu și pe o sinteză a evaluărilor efectuate în acest context procesual, iar sentința recurată cuprinde raționamentul logico-juridic al judecătorului fondului pe care și-a întemeiat soluția dispusă.

Față de această împrejurare, constatând că nu există un motiv de nelegalitate care să conducă la reformarea sentinței recurate, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul FGA și va casa sentința recurată, respingând cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru depusă în dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 233 din 27 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 233 din 27 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât FGA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.