ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2900/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.03.2018 sub nr. de mai sus reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 13507 din 13.03.2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului S.C. B. S.A. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4242 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

S-a anulat în parte Decizia FGA nr. 13507/13.03.2018, exclusiv în privința cuantumului daunelor morale.

S-a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 7.000 RON reprezentând diferența dintre cuantumul daunelor morale achitate și cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia, potrivit prezentei hotărâri.

A fost respinsă în rest acțiunea, ca nefondată.

A fost obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON (taxa judiciară de timbru).

3.1. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta - reclamantă a arătat că prima instanță, în mod nelegal, a reținut că procedura utilizată de pârât în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, întrucât această procedură se aplică doar în cazul acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, neputând constitui un temei pentru dimensionarea daunelor morale și în situația în care suma acordată de FGA este supusă cenzurii contencioase.

Răspunderea pârâtului reprezintă o prelungire a răspunderii asiguratorului RCA - B., astfel încât FGA trebuie să acorde despăgubiri ținând cont de toate elementele răspunderii delictuale fără limite maximale.

Decizia instanței este nelegală în ceea ce privește calculul de 500 RON/zi de îngrijire medicală, conținutul sentinței neevidențiind algoritmul care a determinat stabilirea acestei sume.

Totodată, raportarea exclusiv la numărul de îngrijiri medicale este apreciată ca fiind vădit nelegală și în contradicție cu principiul reparării integrale a prejudiciului.

A susținut recurenta - reclamantă că sentința este neîntemeiată, prejudiciul stabilit fiind derizoriu în raport de traumele și suferința fizică produse. Recurenta a fost imobilizată la pat două luni și jumătate, iar la serviciu a revenit doar după 9 luni de la accident. Pentru a se putea întreține, recurenta reclamantă a fost nevoită să-și vândă locuința și să contracteze mai multe împrumuturi.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și obligarea pârâtului la plata daunelor morale într-o sumă apropiată de cea solicitată prin cerere de chemare în judecată.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A apreciat pârâtul că prin decizia atacată a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale și în baza procedurii interne stabilite în raport de practica instanțelor judecătorești.

S-a arătat că autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligația de a repara paguba cauzată invocând un contract de asigurare ce produce efecte între părțile contractante.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea contestației reclamantei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.02.2019 recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtului raportat la dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora Fondul garantează plata despăgubirilor în cazul falimentului unui asigurator.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, reținând următoarele considerente:

Potrivit motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

In fapt, se reține că la data de 11.05.2012 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, în urma căruia a rezultat vătămarea corporala a reclamantei.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A., conform poliței de asigurare seria x nr. x

Reclamanta a formulat acțiune civila având ca obiect pretenții împotriva asigurătorului, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului București suspendat ca urmare a deschiderii procedurii falimentului B..

Reclamanta s-a adresat cu cerere de despăgubire la data de 04.03.2016, solicitând plata daunelor morale în cuantum de 700.000 euro și a daunelor materiale în sumă de 412,09 RON.

Prin Decizia FGA nr. 13507/13.03.2018 a fost admisă în parte cererea, fiind încuviințată plata daunelor morale în cuantum redus, de 28.000 RON și plata daunelor materiale în sumă de 348 RON.

La stabilirea daunelor morale pârâtul FGA a avut în vedere un cuantum al acestora raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale atestate de actele medicale prezentate - 70 de zile - fiind stabilită o sumă de 400 RON/zi.

Prima instanță a reținut că Decizia FGA nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii interne de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale prevede la Anexa 2 pct. 2 că pentru un număr între 30 și 90 de zile de îngrijiri medicale se cuvin daune morale între 210 - 500 RON/zi de îngrijiri medicale.

A considerat judecătorul fondului, că reclamantei i se cuvin despăgubiri calculate la un cuantum orientat spre maximul de 500 RON/zi de îngrijiri medicale, ceea ce conduce la un cuantum total de 35.000 RON, având în vedere că leziunile au lăsat urme vizibile, că urmare a accidentului victima a suferit intervenții chirurgicale și complicații ulterioare (fobie de a trece strada).

Criticile formulate în susținerea recursului, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea de individualizare a cuantumului despăgubirilor morale în raport de principiile de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că determinarea cuantumului implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea reclamantei, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta - reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei - reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

De asemenea, contrar susținerilor recurentei - reclamante, se constată că Procedura de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de recurentul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile recurentului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite, dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 prevăzând că "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, recurentul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale.

Înalta Curte reține că în fundamentarea soluției, Curtea de apel a constatat că se impune încadrarea reclamantei în punctajul maxim stabilit în Decizia nr. 258/2016 Anexa 2 pct. 2, pentru îndeplinirea a cel puțin două dintre consecințele expuse în decizie.

Nu pot fi avute în vedere criticile recurentei - reclamante potrivit cărora considerentele sentinței recurate nu ar evidenția algoritmul stabilirii acestei sume, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentei - reclamante, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă insuficientă din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamantă.

Mai reține Înalta Curte că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, este dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 4242 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.