ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2393/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), a solicitat anularea Deciziei nr. 16776 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 10.09.2018 prin care i s-a respins cererea de plată formulată și completată prin cererea nr. x/12.07.2017, înregistrată sub nr. x/14.09.2016 la F.G.A; obligarea pârâtului FGA la plata către sumei de 26.700 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective a acestora; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2563 din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a anulat Decizia nr. 16776 din 10.09.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 RON daune morale. A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3.765 RON, cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanta și pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate. 3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. a solicitat în baza prevederilor art. 488 alin. (1) punctele (6) și (8) C. proc. civ., casarea sentinței atacate și transmiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București, sub aspectul punerii în discuția părților a tuturor aspectelor de drept necesare pentru dezlegarea pricinii, cu privire la cuantumul daunelor morale la care reclamanta este îndreptățită. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii cu referire la împrejurarea că, deși instanța de fond face trimitere la împrejurările concrete ale speței, în realitate analizează numai parțial, dar și incorect, impactul evenimentului traumatic în viața victimei din punct de vedere medical, utilizând eronat inclusiv sintagme regăsite în expertiza medico-legală cum sunt "prejudiciu estetic grav și permanent" sau "nu prezintă consecințe posttraumatice". Preluarea deformată a informațiilor cu caracter științific din expertiza medico-legală, precum și nesocotirea unor date tehnice și științifice stabilite de experți, cu impact semnificativ în fixarea particularităților cauzei arată incompleta cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Totodată, utilizarea deformată a conținutului unor documente existente la dosar, prin care este schimbată realitatea, arată că instanța de fond a argumentat hotărârea prin motive străine de natura cauzei. Hotărârea instanței de contencios administrativ a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator at răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum rezonabil, cu respectarea normelor de drept material prevăzute în art. 1385 și 1391 C. civ. Rezultatul negativ a constat în acordarea de către instanță a acestei sume derizorii, respectiv 50.000 RON, astfel că s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale, ce nu reflectă nicidecum suferințele fizice și psihice relevate prin cererea introductivă de instanță, îndurate de victima A. și nici consecințele grave și ireparabile privind situația sa profesională. 3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților s-a solicitat casarea hotărârii pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. Instanța a aplicat greșit prevederile art. 22 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora partea civilă nu poate reveni asupra renunțării si nu poate introduce acțiune la instanța civila pentru aceleași pretenții, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (8) din C. proc. civ. Se ignora faptul ca până la citirea actului de sesizare al instanței, partea vătămata poate oricând să își exercite dreptul si sa emită pretenții împotriva inculpatului si împotriva părții responsabile civilmente, ori faptul ca a precizat că nu are pretenții civile împotriva acestuia, echivalează tocmai cu renunțarea la dreptul de a emite pretenții pe viitor. În ceea ce privește majorarea sumei acordata cu titlu de daune morale, s-a apreciat incidența art. 488 alin. (4) din C. proc. civ. Câtă vreme instanța exercită un control de legalitate si nu de oportunitate a actului administrativ, prin cuantificarea sumei instanța si-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competența autorității administrative, respectiv, Comisiei Speciale din cadrul pârâtei. S-a considerat că, dacă din probele administrate cu ocazia judecății pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt si de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanța putea sa oblige F.G.A. la reanalizarea cererii de plata ținând cont de considerentele instanței, dar nu să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competentelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, astfel încât, devine aplicabil art. 488 alin. (4) din C. proc. civ. De asemenea, s-au invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., arătându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde argumente contradictorii. Întreg raționamentul instanței este întemeiat inclusiv pe declarația martorei ce releva o influenta negativa asupra vieții reclamantei, reținându-se inițial că din raportul de expertiza rezultă gravitatea leziunilor si durata menținerii consecințelor vatamarii (lipsa oricăror sechele permanente) ca apoi să se constate ca declarația martorei releva alte dimensiuni ale prejudiciului moral al reclamantei si influentele negative asupra vieții acesteia. Or, era necesară adoptarea unor criterii obiective, transparente, care sa excludă abuzurile, astfel de criterii obiective fiind cel al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitat în vederea vindecării, al împrejurărilor concrete ale cauzei, al gravității prejudiciului din perspectiva afectării situației familiale, profesionale si sociale. Suma acordată în prezenta cauză este prea oneroasa raportat la materialul probator luat în analiză de Comisia Specială, si depășește granițele unor daune morale rezonabile si funcția pe care aceste daune morale o au, aceea de compensare pentru persoanele vătămate care au fost supuse unor suferințe psihice. S-a solicitat admiterea recursului pentru cazurile prevăzute de art. 488 pct. 4, 6 si 8 din C. proc. civ., casarea hotărârii, si reținând cauza spre judecare respingerea contestației ca nefondata si, implicit, menținerea ca legala si temeinica a deciziei F.G.A.

Apărările formulate în cauză Recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului (excepție respinsă în partea introductivă a prezentei hotărâri), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. A susținut inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 22 din C. proc. pen., norme de drept procesual, care privesc renunțarea la pretențiile civile în cadrul dosarului penal. A solicitat respingerea motivelor de recurs, arătând că prima instanță s-a pronunțat în mod legal prin perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 asupra pretențiilor materiale și morale solicitate de reclamantă. A mai arătat recurenta reclamantă că, potrivit dispozițiilor art. 126 pct. 2 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar legea nu impune instanțelor în ceea ce privește cauzele privind stabilirea daunelor materiale și morale, anumite proceduri ale unor instituții, în speță autoritatea pârâtă.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, la data de 28.06.2016, reclamanta se deplasa cu autoturismul x cu număr de înmatriculare x, pe DN57B, autoturism condus de prietenul său, B., care în jurul orelor 13:53 a intrat pe contrasens, lovind frontal un parapet din beton. În urma accidentului a rezultat rănirea reclamantei, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale în urma cărora s-a stabilit diagnosticul "Policontuzii prin accident rutier și fractură mâna dreaptă", fiind necesară internarea acesteia pe o durată de 15 zile. La data evenimentului rutier, autoturismul avea încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA emisă de către C. S.A. și valabilă de la data de 26.06.2016 până la 26.12.2016. S-a constituit dosarul penal cu nr. x/2016 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, în care Parchetul a emis Ordonanța de clasare din data de 24.08.2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate. După intrarea în faliment a firmei de asigurări, în vederea reparării prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită a numitului B., reclamanta a formulat o Cerere de despăgubire împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, cerere în urma căreia a fost constituit dosar de daună nr. x. Prin cererea de despăgubire inițială, precum si prin cererea de plată completatoare (cererea nr. x/12.07.2017) adresate pârâtului, reclamanta a solicitat acestuia plata despăgubirilor corespunzătoare daunelor morale suferite în urma accidentului rutier din data de 28.06.2016, respectiv suma totală de 26.700 euro. Prin Decizia nr. 16776 din data de 10.09.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților, a respins cererea de plată pentru că reclamanta nu a prezentat un Raport de expertiză medico-legală din care să rezulte numărul de zile de îngrijiri medicale. Sub o primă critică, recurentul pârât a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 din C. proc. pen., potrivit cărora partea civila, poate renunța în tot sau în parte, la pretentiile civile formulate, pana la terminarea dezbaterilor în apel. [...] (3) Partea civila nu poate reveni asupra renunțării si nu poate introduce acțiune la instanta civila pentru aceleași pretentii. În acord cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că dispozițiile invocate nu pot fi extinse la alte raporturi juridice decât cele avute în vedere de legiuitor, fiind vorba despre despăgubiri civile întemeiate pe răspunderea delictuală, iar nu despăgubiri generate de un contract de asigurare, motiv pentru care va menține considerentele sentinței atacate în acest sens. Apreciind asupra recursurilor ambelor părți întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei. Criticile ambilor recurenți circumscrise acestui motiv, care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive străine de natura cauzei sau contradictorii reprezintă, în fapt, critici asupra aprecierilor pe fond date de judecătorul cauzei care nu se încadrează în cazul de casare invocat. De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, nu este întemeiat, urmând a se înlătura critica potrivit căreia instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat. Astfel, în conformitate cu art. 126 alin. (1) din Constituția României "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional, în absența realizării acestor operațiuni, putându-se invoca dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Se constată că, deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 46 pct. 3 din Norma nr. 23/2014 cu privire la stabilirea și obligarea recurentului - pârât la plata sumei solicitate ca despăgubire. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de casare invocate de pârât ce privesc greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), cu referire la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 13 din Legea nr. 213/2015, Înalta Curte constată că sunt intemeiate. Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015: (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competenta comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, în scopul recunoașterii sau restabilirii dreptului ori a interesului legitim vătămat. În speță, s-a contestat o decizie administrativă prin care autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamantă doar pe considerentul că daunele morale nu pot fi cuantificate în lipsa unui certificat medico-legal din care să rezulte numărul de zile de îngrijiri medicale, fără a face nicio referire la temeinicia ori dovedirea pretenției sau la corectitudinea calculării sumei solicitate. Prima instanță, deși a constatat în mod corect refuzul nejustificat al autorității pârâte, subsecvent anulării actului contestat, trebuia să oblige autoritatea publică doar la examinarea pe fond a cererii de plată, iar nu și la plata sumei pretinse. Având în vedere modul în care este reglementată prin Legea nr. 213/2015 procedura soluționării cererilor adresate FGA, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a cererii de plată, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege, astfel că din acest punct de vedere soluția adoptată de prima instanță este nelegală. Dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 invocate de recurenta - reclamantă vizează repararea pagubei produsă prin chiar actul administrativ tipic sau asimilat, anulat de instanță, care are la bază răspunderea autorității publice. Or, în speță, cererea de daune privește o obligație de garanție stabilită prin lege pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător. De asemenea, nici dispozițiile art. 46 pct. 3 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu sunt incidente întrucât nu se poate concluziona că autoritatea pârâtă este în imposibilitate de a stabili, existența și cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamantă. Constatând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa în parte sentința atacată, și va dispune obligarea pârâtei să soluționeze cererea de plată a reclamantei înregistrată la F.G.A. Față de aceste considerente, recursul recurentei - reclamante întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind respingerea parțială a cererii de despăgubire va fi respins, pe cale de consecință. Cum în cauză s-a administrat proba cu expertiză medico-legală privind leziunile suferite, fiind stabilit numărul de 45-50 zile îngrijiri medicale și proba testimonială constând în declarația martorei D., Înalta Curte le apreciază utile cauzei, urmând ca în analiza pe fond a cererii, autoritatea pârâtă să rețină aceste mijloace de probă, precum și dezlegările privind înlăturarea apărărilor pârâtului raportat la incidența dispozițiilor art. 22 din C. proc. pen. Având în vedere admiterea parțială a recursului formulat de recurentul - pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată", instanța va obliga reclamanta la plata sumei de 100 de RON aferentă motivului de recurs admis, din taxa de timbru totală de 200 de RON achitată de pârât.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va obliga pârâta să soluționeze cererea de plată, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, respingând recursul formulată de recurenta - reclamantă.