ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, în parte, a Deciziei nr. 19899/06.05.2019 și obligarea pârâtului FGA la diferența neachitată, respectiv la suma de 51.700 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 507 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), a anulat, în parte, Decizia FGA nr. 19899/06.05.2019, respectiv în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

A obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului și suma 6.750 RON cu titlu de daune morale. (total cuvenit al daunelor morale 22.500, din care 15.750 RON acordate de pârât prin art. 1 al deciziei).

A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

În acest sens, a învederat că instanța de fond, analizând Decizia FGA, a omis să cerceteze și să aprecieze motivat cererea de chemare în judecată, aceasta limitându-se la evidențierea criteriilor de apreciere ale FGA (care sunt, în opinia recurentului, în afara legii), respectiv calcularea despăgubirilor prin raportare la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare și în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin certificatul medico-legal, care nu au nicio legătură cu criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite prin lege, prin doctrina și practica judiciară (Decizia nr. 3822 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

De asemenea, recurentul-reclamant a subliniat că instanța de fond a aplicat criterii care nu se regăsesc în legislatia civilă ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale sau a reparării integrale a preiudiciului. Anumite criterii create artificial de Fondul de Garantare a Asiguraților sau de către asigurători în scopul exclusiv al optimizării profiturilor nu pot reprezenta criterii obiective și opozabile instanței de judecată, instituție care, în conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO și ÎCCJ, în evaluarca daunelor morale, nu poate aplica criterii prestabilite, ci trebuie să procedeze la o particularizare a cauzei.

În opinia recurentului reclamant, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio relevanță în stabilirea daunelor morale, ele reprezentând criterii medico-legale utilizate în scopul încadrării juridice a faptei, fiind reglementate numai de legislația penală. De asemenea, recurentul a susținut că, deși a prezentat criteriile personale, subiective și cu legătură directă între evenimentul asigurat, prejudiciile produse și urmările acestora asupra vieții sale, instanța de fond a preluat mutatis mutandis criteriile interne ale FGA, respingând în parte și nemotivat cererea de chemare în judecată. În acest sens, a subliniat că instanța de fond a invocat, drept "criteriu corect" în stabilirea cuantumului daunelor morale, " numărul de zilele de îngrijiri medicale", deși acest criteriu nu acoperă și trauma psihică cu care se confruntă victima încă de la momentul accidentului.

Așadar, în opinia recurentului reclamant, judecătorul fondului a ignorat tabloul traumatic unic pe care fiecare victimă îl resimte în urma implicării într-un accident rutier, și a ținut seama numai de concluziile succinte ale certificatului medico-legal care conține doar numărul de zile de îngrijiri medicale, deși un element extrem de important în evaluarea daunelor morale vizează atât suferința psihică încercată de victimă în toată perioada ulterioară accidentului suferit, cât și celelalte consecințe negative apărute în activitățile sociale, de agrement, gospodărești și profesionale pe care le desfășura victima înainte de accident fără a întâmpina vreo dificultate.

Astfel, a învederat că, prin cererea de chemare în judecată a arătat că suma pretinsă cu titlu de daune morale este de 55.000 euro și se compune din următoarele: retardul în carieră; durerile fizice și psihice; prejudiciul de agrement și prejudiciul menajer.

În concluzie, recurentul reclamant a susținut că instanța de fond, prin ignorarea tuturor criteriilor de evaluare a daunelor morale invocate prin cererea de chemare în judecată, prin folosirea unor criterii de evaluare a daunelor morale ce sunt străine de acest domeniu al dreptului, prin crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii, a realizat o incompletă cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel că se impune casarea, în parte, a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1385, art. 1387, art. 1391 alin. (1) din C. civ., a jurisprudenței naționale și internaționale, precum și a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, recurentul a reiterat că instanța de fond a achiesat în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de către pârâtul FGA, considerând corect criteriul numărului de zile de îngriiiri medicale, modificând doar suma acordată per zi de îngrijire medicală, de la 350 RON, la 500 RON.

Cu alte cuvinte, în opinia recurentului, actul administrativ intern emis de către FGA, respectiv "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016", act care nu are forța juridică a unei legi, reprezintă pentru instanța de fond temeiul legal în baza căruia procedează la evaluarea tuturor suferințelor fizice și psihice pe care a trebuit să le îndure din cauza accidentului rutier produs în septembrie 2014. Ignorând prevederile legale pe care ar fi trebuit să se aplice în astfel de cauze, instanța de fond a aplicat doar criteriul nelegal în baza căruia FGA a acordat suma de 15.750 RON cu titlu de daune morale și a apreciat, în mod nelegal, faptul că acestea se calculează în raport de numărul de zile de îngriiiri medicale, criteriu folosit în mod exclusiv la încadrarea juridică a faptei penale și la individualimrea pedepsei în cauzele penale.

Or, atât în jurisprudența CEDO, cât și în jurisprudența ÎCCJ s-a reținut că, în evaluarea daunelor morale, nu există criterii prestabilite, ci se judecă în echitate, prin particularizarea cazului. Cu toate acestea, judecătorul de fond a considerat că aplicarea unui barem de evaluare a daunelor morale, astfel cum a făcut pârâtul, barem ce nu are nimic în comun cu particularizarea cazului și cu echitatea, nu reprezintă altceva decât respectarea principiului fundamental de drept al egalității.

Recurentul reclamant a reiterat aspectele invocate anterior cu privire la evaluarea prejudiciului moral, care nu se poate face prin raportarea la numărul de zile de îngrijiri medicale menționat în expertiza medico-legală, și a invocat, în acest sens, Decizia ÎCCJ nr. 824/2016.

În continuare, recurentul reclamant a susținut că instanța de fond a încălcat nu numai principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din Noul C. civ., ci și principiul proporționalității între suma despăgubită, pe de-o parte, și durata și intensitatea suferinței, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale.

Prin urmare, în opinia recurentului, judecătorul fondului ar fi trebuit, având în vedere art. 1.385 din Noul C. civ., prin raportare la jurisprudența ÎCCJ și CEDO, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor indicate în actele depuse la dosarul cauzei, față de situațiile expuse cu privire la impactul vătămărilor produse asupra vieții.

Chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze gravitatea și durata lor în timp și să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs.

În acest sens, recurentul a precizat că, potrivit principiului proporționalității, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) și durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieții total diferite (o traumă severă la un copil, față de o traumă severă la un vârstnic). Astfel de situații, deși de intensitate asemănătoare, trebuie raportate la durata existenței lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii.

Cu privire la durata în timp, recurentul reclamant a apreciat că evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferința ce se întinde pe întreaga viată a acestuia. Astfel, a învederat că, deși instanța de fond a apreciat că, pentru primele 45 de zile de la data producerii prejudiciului, i se cuvine o despăgubire echivalentă cu suma de 22.500 RON, a omis să se pronunțe asupra perioadei ulterioare celor 45 de zile.

Așadar, recurentul a susținut că judecătorul fondului ar fi trebuit să aplice, în mod corect, criteriile ce stau la baza evaluării daunelor morale în astfel de cauze, să analizeze materialul probator care atestă prezența traumelor fizice și psihice la cinci ani după accident, aspect ce evidențiază, atât intensitatea vătămării, dar mai ales durata de afectare a vieții.

Prin urmare, în opinia recurentului, decizia instanței de fond este nelegală, întrucât prin acceptarea unor proceduri interne ale FGA ca și criterii obiective de stabilire a despăgubirilor, așază persoanele vătămate care urmează a fi despăgubite de această institutie într-o evidentă pozitie de inferioritate în raport cu persoanele vătămate care îsi valorifică dreptul în fața unei instanțe civile în contradictoriu cu o societate de asigurare.

Față de cele expuse, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 507 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de contencios pentru reanalizarea, în raport cu legislația și practica judiciară aplicabile, față de cererea de chemare în judecată și probele dosarului, a cuantumului daunelor morale.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Criticile vizând aplicarea de către instanța de fond a unor criterii apreciate de recurent ca fiind nelegale se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, argumentele invocate vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

Referitor la susținerile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că la data de 20.09.2014 a avut loc pe teritoriul Bulgariei, în localitatea Veliko-Târnovo un eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul cu număr de înmatriculare x, pentru care era încheiată polița RCA nr. x emisă de B. S.A. și în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a reclamantului A..

Potrivit raportului de expertiză medicală nr. 939/12.03.2015 eliberat de cabinet medical Individual "Dr. C.", reclamantul a fost diagnosticat cu sechele după politraumatism prin accident rutier din 21.09.2014, fractură arc costal XI drept, consolidată, sechele fracturi corp vertebral T3 și T 8 și tasare T3, T7, T8, T9, sindrom algic persistent, incapacitate adaptativă 40% la data de 12.03.2015, deficit funcțional 40% la data de 12.03.2015, capacitate de muncă redusă 40%.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală înregistrat sub nr. x/2015 din 18.11.2015 al Institutului Național de Medicină legală "Mina Minovici" reclamantul a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corp/plan dur, posibil în cadrul accidentului rutier din 21.09.2014, în calitate de pasager în autobuz, leziuni care necesită pentru vindecare 35-45 zile de îngrijiri medicale și care nu i-au pus viața în primejdie. S-a reținut că leziunile traumatice nu au determinat alte consecințe postraumatice prev. de art. 194 C. pen.. Sindromul algic paravertebral stând corelat cu modificările vertebrale preexistente de tip degenerativ, fără o interferență clinică atestabilă cu evenimentul rutier, necesită tratament simptomatic și recuperator balneofizioterapic pentru o afecțiune patologică spondilo-discartozică cervico-lombară conform recomandărilor medicale de evaluare a capacități muncii.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/01.11.2016 recurentul a solicitat, pentru repararea prejudiciului moral și material cauzat în urma accidentului rutier din data de 21.09.2014, plata sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 873,73 RON cu titlu de daune materiale,.

Prin Decizia nr. 19899/06.05.2019, în temeiul art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat recurentului reclamant suma de 16.624 RON, din care 873.73 RON daune materiale și 15.750 RON daune morale, respectiv 350 RON/zi pentru cele 45 de zile de îngrijire medicală.

Curtea de apel, învestită de recurentul reclamant A. cu cererea vizând anularea deciziei FGA nr. 19899/06.05.2019, a anulat, în parte, decizia contestată în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate și a obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului și suma 6.750 RON cu titlu de daune morale.

Recurentul reclamant a criticat soluția instanței de fond din perspectiva cuantumului daunele morale acordate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate.

Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață, apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, reținându-se ca suferințe morale frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Recurentul a susținut că raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal privind numărul de îngrijiri medicale încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ.

Această critică este nefondată.

Numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite și nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidități sau alte particularități individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților. Apariția unei complicații va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se același principiu, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicația cea mai gravă.

În emiterea deciziei contestate, intimatul pârât FGA a avut în vedere Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalitătii, prin care au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victimă.

În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale se încadrează petentul în unul din cele 3 praguri, iar în funcție de elementele concrete ale cazului există posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere și criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs petentului.

Contrar susținerilor recurentului reclamant, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Totodată, instanța de control judiciar observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale judecătorul fondului a avut în vedere, pe lângă faptul că reclamantul a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, mai multe criterii, respectiv consecințele imediate provocate de evenimentul rutier ("leziunile suferite au provocat reclamantului suferințe puternice, au lăsat, în mod cert, traume fizice și psihice de durată, regimul de viață specific vârstei reclamantului de la data accidentului, aproximativ 56 ani, fiind deteriorat"), faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, că reclamantului i-a fost limitată mobilitatea și afectată capacitatea de muncă.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, orientarea spre limita superioară de 500 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală este adecvată pentru reparararea prejudiciului moral încercat de reclamant.

Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurentul reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 507 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.