ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche), la data de 14 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a Deciziei de respingere parțială a cererii sale de plată a despăgubirilor, admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamant, respectiv pentru suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a propriei vătămări suferite în urma evenimentului rutier din data de 17.06.2015.

Prin sentința civilă nr. 1586 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche), s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ", a fost anulată Decizia nr. 16104/30.07.2018, emisă de pârâtul FGA, a fost obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantului pentru suma de 40.000 de euro, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale, s-au respins restul pretențiilor reclamantului și a fost obligat pârâtul la pentru plata către reclamant a sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1586 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche), pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În contextul prezentării situației de fapt expusă și prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, recurentul-pârât a precizat că își menține apărările formulate în fața primei instanțe, susținând, în esență, că Fondul de Garantare a Asiguraților este o persoana juridica de drept public, conform art. 1 din Legea nr. 213/2015, iar Legea nr. 213/2015, respectiv Norma ASF nr. 16/2015, care reglementează procedurile de administrare și de utilizare a resurselor financiare ale fondului de garantare, precum și procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile acestuia. Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat, prin Decizia nr. 142/26.05.2016, procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a-se evita săvârșirea unor discriminări intr-un domeniu atat de sensibil, in care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor acordate, cu atat mai mult cu cat Fondul de Garantare a Asiguraților gestionează fonduri publice care trebuie repartizate cu toata responsabilitatea pe care situația o impune.

In vederea respectării principiului egalității de tratament in procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit in urma accidentelor de circulație produse de către asigurații B. S.A., despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având in vedere procedura de soluționare a pretențiilor izvorand din vătămări corporale sau decese adoptata in cadrul FGA, raportat la jurisprudenta in materie si practica societății de asigurări. In cadrul procedurii de soluționare a pretențiilor izvorand dm vătămări corporale sau decese, au fost stabilite criterii determinante in cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice in funcție de gravitatea vătămării si numărul de zile de îngrijiri medicale. Pentru situațiile in care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute in vedere valorile medii precizate in Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentei cu persoana decedata.

Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraților se va raporta la consecințele negative suferite de victima atat pe plan fizic cat si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, in măsura in care i-a fost afectata situația familiala, sociala, profesionala. In analizarea cererii de plata a petentului, se vor stabili despăgubirile intr-o măsura in care sa nu se ajungă la o imbogatire fara just temei a petentei, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor.

Enunțând dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data emiterii poliței RCA, a considerat recurentul ca problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihica incercata de cel care le pretinde. Aceasta presupune o apreciere si evaluare complexă a aspectelor in care prejudiciile produse se exteriorizează si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolica, stabilita din perspectiva consecințelor in planul vieții personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, având posibilitatea de a aprecia intensitatea si gravitatea lor si de a stabili daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Așadar, pârâtul trebuie sa aprecieze corespunzător sumele ce urmează a se acorda cu titlu de daune morale astfel incat acestea sa reprezinte o justa compensație si nu o imbogatire fara justa cauza, cu analiza jurisprudentei locale/nationale/instituționale si sa acorde sume similare.

Mai mult decât atat, suma solicitata nu constituie o creanța certa, lichida si exigibila pe care sa o fi diminuat, suma datorata cu titlu de daune materiale trebuie cuantificata corespunzător documentelor justificative depuse si care au legătura directa cu vătămarea suferita, iar suma datorata cu titlu de daune morale trebuie cuantificata in lipsa oricăror criterii legale si asigurând respectarea principiului nediscriminarii celorlalți creditori de asigurare, in acest proces de cuantificare fiind imperios necesara respectarea principiului proporționalitatii. În acest sens, despăgubirile nu trebuie sa reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului si nici venituri nejustificate pentru victime.

În prezenta speță, având in vedere faptul ca nu exista criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, pârâtul a avut in vedere următoarele aspecte: petentul a necesitat spre vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale, conform certificat medico-legal, care prezintă diagnosticul detaliat, precum și faptul că, în opinia sa, leziunile suferite, prin ele insele, nu au pus in pericol viata victimei; petentului nu i-a fost afectata capacitatea de munca; petentul nu a fost încadrat in grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fara constituirea de sechele morfo-functionale; despăgubirea a fost cuantificata astfel: daune materiale: 0 RON; daune morale: 31.875 RON = 75 x 425 RON/zi de ingrijire medicala Total despăgubire = 31.875 RON.

Or, Fondul de Garantare a Asiguraților garantează plata creanțelor de asigurare in virtutea principiului protecției consumatorului produselor si serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născuta din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asigurătorul.

Fondul de Garantare a Asiguraților instrumentează dosarele de dauna, analizează cererile de plata si inscrisurile anexate acestora in conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 "in vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

De asemenea, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 reiterează acest aspect si vine in completare "in vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Recurentul-pârât a mai menționat că, la data analizării cererii de plata, petentul in calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevăzut de lege, făcând trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Totodată, FGA nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de ... consecințele insolvenței unui asigurător si FGA, tocmai pentru ca funcționează in baza unor dispoziții legale, invocate si de reclamant prin avocat, a analizat cererea si a aplicat întocmai dispozițiile legale. Cererea de plata adresata FGA se face in baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 si ale Normei 16/2015 a ASF si cererile de înscriere la masa credala a asigurătorului falit sunt supuse dispozițiilor L 85/2014, invocând art. 2 alin. (3) din 1 213/2015. FGA nu este succesorul in drepturile si obligațiile vreunui asigurător declarat in faliment, in acest caz, B. S.A. si nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", asa cum a înțeles reclamantul.

În concluzie, raportat la numărul de 75 de zile de îngrijiri medicale, recurentul-pârât a susținut că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața victimei, petentului nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, acesta nefiind încadrat în grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale, solicitând instanței de control judiciar să constate legalitatea deciziei contestate și, în subsidiar, rejudecarea litigiului pe fond în echitate și păstrând principiul proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de aceasta este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată nr. x/15.07.2016 adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, reclamantul A. a solicitat plata sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului suferit în urma accidentului rutier din 17.06.2015, cauzat din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare DB - 08 - CDJ, asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare RCA nr. x.

Prin Decizia nr. 16104/30.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis doar în parte cererea reclamantului, pentru suma de 31.875 RON daune morale, fiind respinse restul pretențiilor.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a Deciziei de respingere parțială a cererii sale de plată a despăgubirilor, admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamant, respectiv pentru suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a propriei vătămări suferite în urma evenimentului rutier din data de 17.06.2015.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-pârât prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurentul-pârât a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, raportat la obiectul acțiunii, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a făcut referire la scopul FGA, la procedura de instrumentare de către Fond a dosarelor de daună, la modul concret în care a calculat cuantumul daunelor morale, respectiv raportat la numărul de 75 de zile de îngrijiri medicale, susținând că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața victimei, petentului nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, acesta nefiind încadrat în grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale, solicitând instanței de control judiciar să constate legalitatea deciziei contestate și, în subsidiar, rejudecarea litigiului pe fond în echitate și păstrând principiul proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea acelorași argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prima instanță a reținut caracterul întemeiat în parte al susținerilor reclamantului, în ceea ce privește daunele morale, constatând, în esență, că " (...) este firesc ca, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților să tină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedura interna, are în vedere și practica instanțelor de judecata in situații similare.

Astfel de proceduri interne erau folosite și de asigurătorul B., sunt folosite și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanța formulate si depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală, având ca scop soluționarea transparenta, rapida si echitabila a cererilor de despăgubire formulate de creditori, pe cale amiabilă, iar în caz de litigiu, având în vedere gradul ridicat de generalitate al statisticilor, revine instanței de judecată sarcina de a stabili cuantumul prejudiciului, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze. (...)"

Prin urmare, instanța de fond a reținut și că "la evaluarea prejudiciului moral suferit, trebuie luate în calcul o serie de elemente, a căror importanță și/sau pondere poate să difere de la persoană la persoană, astfel încât raportarea rigidă la un "mercurial" al valorilor medii pentru daunele ce se acordă doar orientativă. (...), în considerarea acestor elemente, raportarea simplistă a FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale induce instanței concluzia nelegalității deciziei.

Conform prevederilor art. 1387 alin. (1) C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale, iar potrivit art. 1391 alin. (1) C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. (...)

În evaluarea suferinței fizice și psihice generate de accidentul căruia i-a fost victimă, instanța va avea în vedere atât raportul de expertiză medico-legală, foarte detaliat, cu referiri la celelalte acte medicale, ale căror concluzii și statuări le integrează, coroborate cu evaluarea logică și firească a efectelor unor astfel de traumatisme și intervenții subsecvente, pe care instanța este în măsură să o realizeze in abstracto, cât și depoziția martorului C. . (. . . . . . . . . .)

Raportat la întreg materialul probator al dosarului, care relevă dimensiunile și fațetele prejudiciului moral al reclamantul, precum: suferințele fizice provocate, trauma fizică și psihică suferită, dificultatea recuperării dar și a traiului zilnic, incapacitatea temporară de a munci, cu consecințe serioase asupra situației sale financiare, urmată de schimbarea tipului muncii, dintr-o muncă activă într-una pasivă, de simplă supraveghere, tristețea și angoasa care îl stăpânesc în prezent urmare a celor întâmplate.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul prejudiciabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare." (...)

Prin urmare, recurentul-pârât nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, ori regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, criticând cuantumul daunelor morale, care astfel cum s-a reținut anterior reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii, recurentul-pârât urmărind în realitate prin prezenta cale de atac o reevaluare de către instanța de recurs a acestui cuantum.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de anulare partială a Deciziei nr. 16104/30.08.2019 nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârât.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1586 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche). Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.