ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 16703/28.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plății creanței solicitată prin cererea de plată nr. x/23.03.2017, adresată pârâtei, creanță compusă din: 55.000,00 euro (echivalentul în RON a sumei de la cursul BNR de la data plății efective), cu titlu de daune morale; 30.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată în parte decizia nr. 16703/28.08.2018 în sensul că art. 1 se modifică, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei totale de 20.000 RON cu titlu de daune morale și s-a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât reclamanta A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au formulat cereri de recurs.

3.1 Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, rejudecând litigiul în fond, admiterea contestației împotriva deciziei nr. 16703/28.08.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței subsemnatei în valoare de 30.000,00 RON, reprezentând daune materiale și 55.000,00 euro (echivalent în Iei la cursul BNR de la data plății efective) reprezentând daune morale și plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea pronunțată, în opinia recurentei, au fost încălcate prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, conform căruia asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile jăcute de asigurați în procesul civil, rămânând în afara sferei de evaluare medico-legală consecințe posttraumatice cum sunt: prezența sechelelor posttraumatice, cu sensul de urmări durabile la nivel organic sau funcțional, a repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice a victimei, impactul asupra funcționalității întregului organism, prejudiciu estetic în sensul comun al termenului (afectarea armoniei fizice cu răsunet la nivel afectiv).

Astfel, judecătorul fondului a validat utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor șabloane, ceea ce presupune în ultimă instanță standardizarea unor importante valori ale societății, respectiv viața, integritatea corporală, sănătatea, demers pe care îl apreciez ca fiind nu numai nelegal, dar și imoral. In materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existență a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societății moderne, atât norme morale, cât și de drept.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că prima instanță, raportându-se la unul dintre motivele contestației sale, acela potrivit căruia FGA a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale (prin folosirea unor praguri valorice standardizate stabilite de Ghidul FPVS), a apreciat - în flagrantă contradicție cu legea - că această critică nu ar fi întemeiată motivat de faptul că acest mod de cuantificare asigură previzibilitate practicii autorității administrative.

Decizia nr. 142 menționată este o decizie a pârâtei FGA ce aprobă procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Procedura este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului (a se vedea pct. 2), daunele morale fiind cuantificate potrivit Anexei 1 (a se vedea pct. 7 lît.e). Anexa nr. 1 face trimitere la tabelul F.P.V.S. privind costul pe zi de îngrijire medicală.

Astfel, chiar si din perspectiva acestui mod de cuantificare decizia FGA este nelegală, deoarece despăgubirea stabilită de F.G.A., de 200 RON/zi de îngrijire medicală, este sub limita prevăzută chiar de ghidul emis de F.P.V.S., care prezintă o medie de 474 RON/zi de îngrijire medicală pentru vătămări de până la 60 de zile de îngrijiri medicale.

În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că judecătorul fondului a încălcat legea, dând o interpretare eronată legii în demersul de apreciere a legalității deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce se cuvin recurentei prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 16703/28.08.2018, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, suținând că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind, totodată, contradictorie.

În contextul prezentării situației de fapt expusă, recurentul-pârât a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum și ale art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, evocând scopul înființării FGA și obligațiile acestuia, care își au izvorul în Legea nr. 213/2015.

În acest context a precizat că dreptul de apreciere de care dispune acesta nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de fiecare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, suma acordată intimatei este în conformitate cu rolul FGA, fiind dată prin apreciere în cardul pragului respectiv - în lipsa criteriilor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Or, instanța de fond nu a reținut nicio motivare care sa permita sa se constate ca s-a avut in vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea imbogatirii fara justa cauza, precum si pe cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire, astfel euro a stabilit jurisprudența ICCJ in ce privește soluționarea cererilor privind despăgubirile morale, din care a exemplificat reținerile Deciziei nr. 2129/2013, în sensul că "într-adevăr, de principiu, persoanele vătămate în urma unor accidente ele circulație, pentru care asigurătorul are obligația de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar și daune morale, însă, în măsura, în care este cazul."

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative sus amintite, deși, este adevărat, într-un mod destul de imprecis.

În stadiul procesual al recursului nu au fost formulate întâmpinări de către părți.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceastia sunt nule, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată nr. x/23.03.2017 înregistrată la Fondul de Garantare al Asiguraților, reclamanta A. a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile FGA cu suma de 30.000 RON daune materiale și 55.000 euro daune morale reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 22.04.2011.

Prin decizia nr. 16703/28.08.2018 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 15.000 RON daune morale și a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței anularea parțială a deciziei nr. 16703/28.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plății creanței solicitată prin cererea de plată nr. x/23.03.2017, adresată pârâtei, creanță compusă din: 55.000,00 euro (echivalentul în RON a sumei de la cursul BNR de la data plății efective), cu titlu de daune morale; 30.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, reclamanta formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal declarațiile de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarațiile scrise de recurs, înregistrate la dosar, atât recurenta-reclamantă cât și recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul, invocând doar în mod formal și pct. 6 al aceluiași articol.

Astfel, ambele părți litigante prezintă situația de fapt și preiau aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenti.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurentii au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva incălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursurile să poată fi încadrate în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, raportat la obiectul acțiunii, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că judecătorul fondului a încălcat legea, dând o interpretare eronată în demersul de apreciere a legalității deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce se cuvin recurentei prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă a FGA.

Totodată, recurentul-pârât a făcut referire la scopul FGA, la procedura de instrumentare de către Fond a dosarelor de daună, la modul concret în care a calculat în speță cuantumul daunelor morale, respectiv raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, solicitând instanței de control judiciar să constate legalitatea deciziei contestate și, în subsidiar, rejudecarea litigiului pe fond în echitate și păstrând principiul proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea acelorași argumente în cuprinsul cererilor de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prima instanță a reținut că "recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci are rolul de a stabili transparența în procesul adoptării soluției administrative.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

În cauza de față pârâtul a apreciat că este suficientă acordarea către reclamantă a sumei 300 RON/zi de îngrijire medicală, aceasta fiind stabilită în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Decizie FGA nr. 142/26.05.2016 .

Or, curtea având în vedere că reclamanta a făcut dovada fapului că în urma accidentului a suferit un politraumatism, prezentând mai multe leziuni: multiple contuzii și o fractură ram ischio-pubian drept, ce presupun atât suferință fizică, cât și traume psihice (teama de a traversa singură și de a practica activități sau sporturi care presupun efort fizic, așa cum reiese din depoziția martorului - f.185), apreciază că despăgubirea trebuia stabilită în cuantum de 400lei/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamanta avea dreptul potrivit normelor FGA la plata sumei de 20.000 RON (400 RON X 50 zile de îngrijiri medicale)."

Prin urmare, nici recurenta-reclamantă și nici recurentul-pârât nu au formulat vreo critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, ori regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, criticând cuantumul daunelor morale, care astfel cum s-a reținut anterior reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii, recurenții urmărind în realitate prin prezenta cale de atac o reevaluare de către instanța de recurs a acestui cuantum.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de anulare partială a Deciziei nr. 16703/28.08.2018 nu au fost contestate, pe calea recursului, de către părțile litigante.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursurile declarate în cauză sunt informe din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisfac exigențele pentru validarea acestora.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recursurile promovate nu sunt explicite în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.