ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6286/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.02.2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților contestație împotriva Deciziei nr. 17967/14.01.2019 emisă de pârât și a solicitat anularea în parte a deciziei și obligarea pârâtului la plata sumei de 36.4000 RON, reprezentând daune materiale de 14.000 RON (diferența dintre suma achitată 875,44 RON daune materiale și 1358,05 RON pierdere venit) și daune morale de 350.000 RON (diferența dintre suma plătită de 42.608,49 RON); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 265 din data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat în principal, casarea hotărârii și reținerea cauzei spre judecare, anularea în parte a deciziei nr. 17967/14.01.2019 și obligarea pârâtului la plata sumei de 364.000 RON, reprezentând daune morale de 14.000 RON (diferența dintre suma achitată 875,44 RON daune materiale și 1358.05 RON pierdere venit) și daune morale de 350.000 RON (diferența dintre suma plătită de 42.608,49 RON, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de fond a apreciat că "evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricți, pârâtul beneficiind de o anumită marjă în raport de fiecare victimă în parte si urmările produse de evenimentul asigurat", deși reclamanta a fost singura victimă a accidentului rutier, iar sintagma "marja de apreciere" nu are un temei de drept.

Totodată, recurenta a criticat stabilirea greșită a întinderii daunelor morale, arătând că instanța de fond nu a făcut decât să preia susținerile pârâtului care a urmărit acordarea unor daune morale cât mai mici. În opinia recurentei-reclamante, cuantumul daunelor morale nu trebuie să fie unul simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze condițiile sale de viață, prin procurarea unor satisfacții morale în raport de gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la o viață normală, similară celei anterioare producerii accidentului.

Astfel, traumele psihice accentuate, în urma producerii accidentului rutier, suferința generată de cicatricea permanentă de pe picior și durerea ce revine la schimbările climatice, au determinat schimbări în viața cotidiană a recurentei, iar sumele acordate cu titlu de daune morale ar fi trebuit să îi ofere satisfacții compensatorii în măsură a-i ușura reala condiție morală, având în vedere că situația anterioară este imposibil de stabilit.

La data producerii accidentului recurenta presta activitate de persoană fizică autorizată, servicii care implicau preponderent munca de teren. Din acest motiv, nu a putut beneficia de concediu medical, nu a realizat alte venituri, iar situația familială a fost una deosebită, având în îngrijire și creștere un copil minor, iar tatăl acestuia, soțul reclamantei, a decedat la 17.09.2015.

A apreciat recurenta că, prin reținerea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 475 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală în locul sumei maxime de 500 RON, respectiv prin aplicarea unei proceduri interne proprii, se creează o vădită discriminare care urmărește tergiversarea și diminuarea daunelor morale, fiind aplicate criterii de evaluare a prejudiciului diferite de cele pe care le-ar aplica o societate de asigurări direct răspunzătoare. În acest sens, face trimitere la prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Ghidului F.G.A, potrivit cărora creditorii de asigurare beneficiază de suportul Fondului de Garantare a Asiguraților în vederea plăților indemnizațiilor și/sau despăgubirilor datorate "conform contractelor de asigurare" încheiate cu societatea de asigurare.

De asemenea, deși a recunoscut că "nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei alinare sau satisfacții", prin sentința pronunțată prima instanță a încălcat dispozițiile art. 1381, art. 1385, art. 1387 și art. 1388 C. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 17967/14.01.2019, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat cererea sa de plată și a acordat despăgubiri (daune morale și materiale) în urma producerii accidentului rutier din data de 13.04.2014.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a avut în vedere existența mai multor victime ale accidentului rutier și a reținut, în mod corect, că F.G.A., în lipsa unor criterii legale de determinare, stabilește cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă aprobată prin Decizia nr. 74/2018 și la înscrisurile justificative depuse de fiecare solicitant.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În esență, recurenta invocă încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1381, art. 1385, art. 1387 si art. 1388 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum și ale Legii nr. 213/2015 și ale Ghidului F.G.A. potrivit cărora creditorii de asigurare beneficiază de suportul F.G.A. în vederea plății indemnizațiilor și/sau despăgubirilor datorate, "conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflate în insolvență.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că F.G.A. a făcut o corectă apreciere a cuantumului despăgubirilor morale cuvenite reclamantei, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Potrivit art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: "1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, si indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, in cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentara, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, si care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările in vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de munca, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, însa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Se constată astfel, că deși dispozițiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație. În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În cauză, instanța de fond a reținut, în mod just, că, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță. În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat, prin Decizia nr. 74/2018, o procedură internă care prevede limitele minime și maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe.

Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 85 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, de faptul că reclamantei nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale. Față de aceste circumstanțe, despăgubirea a fost calculată astfel: 40.375 RON = 85 x 475 RON/zi de îngrijire medicală.

Așadar, intimatul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei,

Totodată, Înalta Curte reține că, în speța de față, reclamanta nu a dovedit circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia contestată, aceasta rezumându-se la formularea unor susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a formula, punctual, critici față de considerentele sentinței recurate.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Ghidului F.G.A., creditorii de asigurare beneficiază de suportul F.G.A. în vederea plății indemnizațiilor și/sau despăgubirilor datorate, "conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflate în insolvență, Înalta Curte reține că Fondul de Garantare a Asiguraților are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, însă nu are obligația de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații ale vreunui asigurător și nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligațiile Fondului de Garantare a Asiguraților se nasc, se modifică și se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 și nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerea reclamantei potrivit căreia s-a aflat într-o vădită situație de discriminare, având în vedere că pârâtul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situații discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, instanța de fond analizând în mod corect atât criteriul obiectiv al numărului de îngrijiri medicale, cât și criteriile subiective ce decurs din situația personală a reclamantei și întregul material probator administrat.

În privința întinderii despăgubirilor materiale, Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerilor recurentei și, în acord cu cele reținute de prima instanță constatată că, prin raportare la documentele justificative depuse, cuantumul despăgubirilor materiale a fost stabilit, în mod corect, de către F.G.A. la suma de 875,44 RON.

Neîntemeiată este și solicitarea de acordare a unor daune materiale reprezentând veniturile pe care în condiții obișnuite reclamanta ar fi putut să le realizeze, dacă nu ar fi fost vătămată în accidentul de circulație din 13.03.2014. În contextul în care veniturile recurentei nu erau constante, iar aceasta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris în sensul celor susținute, care să dovedească o modalitate concretă de calcul a venitului nerealizat, F.G.A. a cuantificat, în mod corect, la suma de 1358,05 RON pierderea de venit prin raportare la perioada de concediu medical de care a beneficiat reclamanta, potrivit certificatului medical depus la dosar și la media lunară a veniturilor obținute.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 265 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2021.