ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6.03.2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 13159/14.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea acesteia, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței reclamantei în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 în valoare totală de 40.000,00 euro + 2.073,87 RON, în conformitate cu cererea de plată nr. x/13.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 2917 din data de 20 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează în parte Decizia nr. 13159/14.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că cuantumul total al daunelor morale acordate este de 10 000 Euro.

Menține în rest decizia, în ceea ce privește acordarea de daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1850 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dintre care suma de 350 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 1500 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor 453 alin. (2) C. proc. civ..".

Împotriva sentinței civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Reclamanta a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 legale incidente în cauză.

Mai arată reclamanta că considerentele instanței se află în contradicție cu demersul de evaluare a sumei de bani menite a compensa prejudiciul patrimonial. Astfel,

Recurenta-reclamantă a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând încălcarea principiului corelației dintre despăgubire și specificul prejudiciului nepatrimonial și a principiului privind caracterul de satifacție al despăgubirii. A susținut recurenta că, raportat la elementele concrete care dau specificitate cazului, respectiv, gravitatea prejudiciului corporal/gravitatea leziunilor corporale, prezența sechelelor posttraumatice, prezența repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 40.000 euro.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

După prezentarea pe larg a situației de fapt și reluarea pasajelor din considerentele deciziei recurate, ceea ce critică pârâtul este aspectul că Fondul de Garantare al Asiguraților "nu este succesorul în drepturi și obligații al vreunui asigurător în faliment, nu preia funcțiile asigurătorului în faliment, nu execute contractele de excutare încheiate de asigurătorul în faliment și nu preia riscul din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul în faliment" și că "a procedat potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistratate în evidențele sale…".

Mai arată pârâtul "contradictorialitatea dintre aspectele reținute de către Curte, care deși apreciază ca fiind greșită modalitatea de acordare a daunelor morale de către subscrisa totuși admite cererea intimatei reclamante și obligă FGA la plata despăgubirilor solicitate cu acest titlu.".

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea în parte a cererii și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10 000 Euro.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența acestui motiv de casare.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecința nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs de către reclamanta A. și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 17.06.2016, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe B-dul x din municipiul București, la intersecția cu șoseaua x, reclamanta a fost implicată într-un accident produs din culpa conducătorului auto B., care circula pe Șos. Viilor și nu a respectat semnificația indicatorului "cedează trecerea". În urma accidentului, reclamanta a suferit vătămări corporale pentru care au fost necesare 55 de zile de îngrijiri medicale.

Urmare a acestui accident, reclamanta a formulat cerere de despăgubire, prin care a solicitat plata sumei de 2073,87 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul material, și plata sumei de 40 000 Euro reprezentând daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral. Cererea reclamantei a fost înregistrată de pârâtă sub nr. x/13.09.2016.

Prin decizia nr. 13159/14.02.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost admisă în parte cererea de despăgubire formulată de reclamantă pentru suma de 18 674 RON, fiind respinsă cererea în rest. Din cuprinsul acestei decizii se reține că a fost acordată suma de 17600 RON daune morale și suma de 1073,87 RON reprezentând daune materiale. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, se reține că pârâtul a acordat suma de 320 RON/zi de îngrijire medicală, iar în ceea ce privește despăgubirile materiale, a respins suma de 1000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin sentința recurată a fost anulată parțial decizia nr. 13159/14.02.2018 și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata unui cuantumul total al daunelor morale de 10 000 Euro.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 legale incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care a fost obligat pârâtul să plătească daune morale în cuantum de 10.000 euro.

Contrar susținerilor reclamantei precum că instanța de fond nu ar fi luat în considerare anumite elemente concrete care dau specificitate cazului și care reclamă compensații bănești într-un cuantum mai ridicat, Înalta Curte arată că este de necontestat că instanța de fond a evidențiat că: "Este necesar să fie luate în considerare, pentru daunele morale solicitate de către reclamantă aspectele privind gravitatea leziunilor suferite, consecințele pe care acestea le-au avut asupra sănătății acestuia, dar și asupra vieții de familie și sociale, precum și posibilitatea pentru victimă de a reveni la viața anterioară accidentului și necesitatea de a-i fi îmbunătățite condițiile de viață. Nu sunt de neglijat nici suferințele de ordin psihic, în condițiile în care leziunile suferite au necesitat un număr de 55 de zile de îngrijiri medicale.

Astfel, instanța constată, în baza actelor medicale depuse la dosar că reclamanta a suferit o fractura epifiză distală radius drept, această fractură necesitând și imobilizarea mâinii în aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar pentru 3-5 săptămâni.

Având în vedere că producerea de suferințe de ordin afectiv este inerentă vătămărilor corporale, reținând și lipsa unor urmări ireversibile asupra integrității corporale și sănătății, instanța apreciază că suma de 10 000 Euro reprezintă o compensație echitabilă cu titlu de daune morale pentru suferințele cauzate reclamantei prin vătămarea corporală ce i-a fost cauzată.".

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurenta-reclamantă a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând încălcarea principiului corelației dintre despăgubire și specificul prejudiciului nepatrimonial și a principiului privind caracterul de satifacție al despăgubirii. A susținut recurenta că, raportat la elementele concrete care dau specificitate cazului, respectiv, gravitatea prejudiciului corporal/gravitatea leziunilor corporale, prezența sechelelor posttraumatice, prezența repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 40.000 euro.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata daunelor morale în sumă de 10 000 Euro.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situației relevate în speță.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Se reține că trimiterea recurentei la alte hotărâri judecătorești, în privința cărora nu s-a demonstrat că vizează o situație identică sau victime ale aceluiași accident, nu evidențiază un viciu de legalitate a hotărârii recurate, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ., iar cuantumul daunelor morale stabilit de către instanța de fond și menținut de instanța de recurs este rezultatul aprecierii acestei instanțe și vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va respinge recursul ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.