ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1638/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 februarie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 12645/31.01.2018 și obligarea pârâtului la plata diferenței de 20 RON, despăgubiri materiale și 6000 RON, daune morale.

Prin sentința nr. 3228 din data de 5 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a dispus anularea parțială a deciziei nr. 12645/31.01.2018 și obligarea pârâtului la plata sumei de 6.020 RON constând în 20 RON - diferență despăgubiri materiale și 6000 RON - diferență daune morale. Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă, în sumă de 50 RON.

Împotriva sentinței anterior menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii și reținerea cauzei spre soluționare, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamantă.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, după o scurtă expunere a contextului factual, că potrivit Legii nr. 213/2015 și a Normei A.S.F. nr. 16/2015, Fondul nu preia obligațiile asigurătorului intrat în faliment și nu este succesorul în drepturi a acestuia. Așadar, nu execută contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a deschis procedura de faliment, persoanele interesate să primească despăgubiri având vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins utilizând procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 și de Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale și morale acordate reclamantei ținând cont de procedura internă de acordare a despăgubirilor morale și materiale ce decurg din cazuri de vătămări corporale și decese.

Recurentul-pârât a arătat că, la momentul soluționării cererii de plată, a avut în vedere particularitățile concrete ale cauzei, împrejurările evenimentului rutier, vârsta persoanei vătămate, respectiv 54 ani și certificatul medico-legal nr. 1754/AS2/2.10.2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova din care rezultă că vătămările corporale suferite au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

În opinia recurentului-pârât, prima instanță a dispus, în mod eronat, anularea în parte a Deciziei nr. 12645/31.01.2018, obligând Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei suma de 6.000 RON cu titlu de daune morale, suplimentar sumei de 2.240 RON aprobate prin actul administrativ contestat, deși recurentul-pârât a aplicat în mod corect procedura internă standardizată de acordare a daunelor morale, care nu contravine vreunei prevederile legale. Astfel, Comisia Specială a F.G.A. a ținut seama de amendamentele și completările aduse Deciziei F.G.A. nr. 142/2016 prin Decizia F.G.A. nr. 258/16.11.2016, cu Anexa 2, care cuprinde criteriile determinante pe praguri valorice pentru stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală, însă acest înscris a fost înlăturat fără nicio motivare din cadrul probatoriului administrat de către prima instanță.

De asemenea, recurentul-pârât a solicitat desființarea sentinței recurate și în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă, respectiv la plata sumei de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, arătând că, prin acțiunea introductivă, reclamanta nu a formulat o astfel de solicitare, fiind încălcate astfel prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs, intimata-reclamanta A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-reclamantă a arătat că procedura internă prin care se stabilesc cele 3 praguri în baza cărora se calculează cuantumul daunelor morale este total arbitrară, din moment ce vătămarea cauzată poate necesita pentru vindecare cel mult 30 de zile de îngrijiri medicale, dar leziunile suferite pot lăsa traume fizice și psihice de lungă durată. Reclamanta a suferit o policontuzie la nivelul coloanei cervicale, a bazinului și a toracelui greu de suportat prin prisma vârstei acesteia, respectiv 54 de ani.

A mai susținut că recurentul-pârât nu a arătat ce criterii a avut în vedere la stabilirea daunelor morale acordate.

Totodată, a făcut referire și la Anexa 1 la Decizia F.G.A. nr. 142/26.06.2016, conform căreia pentru o vătămare care a cauzat cel mult 60 de zile de îngrijiri medicale, media despăgubirilor acordate este de 494 RON și se raportează la niște praguri stabilite în raport de jurisprudență, sumele cuprinse în acest act fiind și cele stabilite prin Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

În esență, a apreciat că sentința recurată este temeinică și legală, întrucât daunele morale se acordă prin raportare la jurisprudență și nicidecum la praguri stabilite în plan intern.

În ceea ce privește cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanțe, vizând faptul că s-a dispus acordarea cheltuielilor de judecată fără ca acestea să fie cerute prin acțiunea introductivă, a arătat că, astfel cum s-a consemnat în încheierea din data de 21 iunie 2018, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în acord cu prevederile art. 452 din C. proc. civ., în timpul ședinței de judecată, înainte de închiderea dezbaterilor de la acel termen.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare și normele legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta A. a suspus controlului de legalitate exercitat de către instanța de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12645/31.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu privire la cuantumul daunelor morale și materiale acordate în urma soluționării cererii de plată înregistrate sub nr. x/15.06.2016.

Prin această cerere, reclamanta a solicitat acordarea sumei de 20.000 euro din disponibilitățile F.G.A, reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru acoperirea prejudiciului suferit în urma producerii accidentului rutier din data de 18 septembrie 2019.

Prin Decizia nr. 12645/31.01.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantei suma de 2.336,35 RON, din care 96,35 RON despăgubiri materiale și 2.240 RON daune morale, respectiv câte 140 RON pentru fiecare din cele 16 zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată ulterior, a anulat parțial decizia nr. 12645/31.01.2018 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a obligat pârâtul la plata sumei de 6.020 RON, dintre care 20 RON reprezintă diferența dintre despăgubirile materiale acordate și cele ce se cuveneau reclamantei și suma de 6000 RON - diferență daune morale. Totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă, în sumă de 50 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, din perspectiva manierei de soluționare a pretențiilor reclamantei privind cuantumul daunelor morale și a obligației reținute în sarcina sa cu privire la plata cheltuielilor de judecată, nu și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale.

Pârâtul a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele pârâtului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată și că nu reprezintă un motiv de casare a sentinței recurate.

Instanța de control judiciar constată că, deși raționamentul logico-juridic al primei instanțe a fost prezentat în mod succint, acesta este suficient pentru a se înțelege care au fost argumentele pe care s-a întemeiat soluția. Astfel, sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile subsumate.

Înalta Curte reține că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată de către intimata-reclamantă A. nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru calcularea exactă a cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, motiv pentru care revine Fondului de Garantare a Asiguraților și instanțelor de judecată învestite ulterior, sarcina de a verifica dacă sumele acordate răspund, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de victima accidentului rutier, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, cu respectarea principiilor răspunderii civile delictuale și proporționalității, inclusiv din perspectiva evitării unei îmbogățiri fără justă cauză a titularului cererii.

Atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudența instanțelor judecătorești, s-a reținut că, în absența unor criterii legale în baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea trebuie stabilite în raport de consecințele negative suferite de victima accidentului, de importanța valorilor lezate și de măsura în care au fost afectate aceste valori, de intensitatea și de consecințele traumei fizice și psihice suferite sau de gradul în care a fost afectată viața familială, socială și profesională a titularului cererii de plată a despăgubirilor.

Acestea au fost premisele care au condus la emiterea unor reglementări referitoare la activitatea F.G.A., sub forma unor instrucțiuni și proceduri interne, în acord cu prevederile art. 30 din Legea nr. 213/2015, care să permită Fondului de Garantare a Asiguraților ca, la soluționarea cererilor de plată, să se raporteze la criterii obiective și rezonabile.

În cauza pendinte, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei ținând cont de procedura internă de acordare a despăgubirilor morale și materiale ce decurg din cazuri de vătămări corporale și decese, procedură aprobată prin Decizia Directorului General al F.G.A. nr. 142/26.05.2016, cu Anexa 1- Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, amendată și aprobată prin Decizia Directorului General nr. 258/16.11.2016, cu Anexa 2- criterii determinante vătămări corporale.

Înalta Curte constată că rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Totodată, are în vedere și susținerile recurentului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu preia obligațiile asigurătorului intrat în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al acestuia, respectiv, în cazul de față al B. S.A. Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraților nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment.

Cu alte cuvinte, nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci, la momentul deschiderii procedurii, iau naștere în patrimoniul reclamantei și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

Înalta Curte constată că procedura internă a F.G.A. în baza căreia sunt soluționate cererile de plată constituie un reper de avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, chiar dacă nu este unul prevăzut de lege, neputându-se nega importanța sa în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în lipsa unor criterii de evaluare expres prevăzute de lege.

Această procedură internă cuprinde criterii obiective de natură să asigure transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil și nediscriminatoriu pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite să primească despăgubiri din disponibilitățile Fondului.

Este important de subliniat însă faptul că procedura internă este doar un instrument de cuantificare a daunelor, motiv pentru care, în măsura în care se aduc argumente solide care denotă greșita stabilire a cuantumului daunelor morale de către Fondul de Garantare a Asiguraților la momentul soluționării cererilor de plată, cu indicarea unor elemente concrete ale cazului particular dedus judecății, instanța de contencios administrativ se bucură de plenitudine de jurisdicție.

În litigiul pendinte, Înalta Curte nu poate reține însă existența unei astfel de situații, având în vedere că aspectele invocate de către reclamantă A. prin cererea de chemare în judecată privesc doar aprecierea acesteia că daunele morale acordate sunt disproporționate față de suferința produsă în urma accidentului rutier. Totodată, se constată că nu au fost propuse de către reclamantă probe suplimentare care să dovedească circumstanțe particulare de natură să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit nu este indemnizat corespunzător prin decizia contestată, care utilizează criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale.

Mai mult decât atât, instanța de fond nu a explicitat în considerentele sentinței recurate modul de calcul al daunelor morale acordate, ci doar s-a rezumat la a aprecia cuantumul pe zi de îngrijire medicală a reclamantei la 494 RON, prin raportare la valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A la nivelul anilor 2011- 2012, fără a administra probe noi care să dovedească, în concret, o altă componentă a prejudiciului moral suferit, de natură să justifice majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către Fondul de Garantare a Asiguraților, conform procedurii interne utilizate.

Înalta Curte subliniază că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate să conducă la înlăturarea suferinței produse intimatei-reclamante, o asemenea suferință neputând fi evaluată în bani. Scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanei vătămate, pentru suferința la care a fost supusă, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture intergral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului daunelor morale sunt diferite de modalitatea de stabilire a despăgubirilor materiale.

De asemenea, este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, fără a fi depășită sfera unor compensații echitabile, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a persoanei prejudiciate.

Prin raportare la cele expuse anterior, Înalta Curte reține că deși reclamanta a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului rutier, cuantumul daunelor morale acordate de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță, fiind stabilit cu respectarea principiului proporționalității și a prevederilor legale incidente în cauze. Acesta a avut în vedere atât un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv durata îngrijirilor medicale menționată în certificatul medico-legal.

În concluzie, Înalta Curte constată că, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 12645/31.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, un cuantum al daunelor morale de 2.240 RON pentru reclamantă este corespunzător suferinței acesteia.

Referitor la criticile formulate de către recurentul-pârât cu privire la obligarea sa de către prima instanță la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 453 din C. proc. civ. pe motiv că reclamanta nu a formulat, prin acțiunea introductivă, o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

În acord cu prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că o astfel de cerere nu este condiționată de momentul introducerii cererii de chemare în judecată, ci poate fi formulată până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului. Or, în cauza de față, astfel cum rezultă din încheierea de ședință atașată la filă 66 din dosarul de fond, apărătorul ales al reclamantei a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în timpul formulării concluziilor orale de la termenul din judecată din data 21 iunie 2018.

Prin urmare, motivul de recurs invocat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la acest aspect este nefondat.

Cu toate acestea, având în vedere caracterul fondat al criticilor recurentului-pârât referitoare la cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că se impune reformarea, în parte, a sentinței atacate, consecutiv admiterii căii de atac formulată de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa, în parte, sentința civilă nr. 3228 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamantă A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, privind anularea deciziei nr. 12645/31.01.2018 emisă de pârât, cât privește cuantumul daunelor morale, ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor ale sentinței referitoare la daunele materiale (al căror cuantum nu a fost criticat în recurs de către recurentul-pârât) și la obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3228 din 5 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 12645/05.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților cât privește cuantumul stabilit prin această decizie al daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.